Sardinia

    Sardinia este o regiune din Italia. Capitala regională este Cagliari . Regiunea este subdivizată în patru provincii: Cagliari, Sassari, Nuoro și Oristano.

    Climatul este în principal mediteranean, cu o primăvară și o toamnă în prinicipal mediteraneană, o vară fierbinte și o iarnă blândă. Insula este bogată în resurse naturale, având protejate mii de specii pe cale de dispariție. 

    Istoria Sardiniei pornește din cele mai vechi timpuri. În 1979 resturi umane au fost găsite datând din 150.000 î.Hr. În preistorie locuitorii Sardiniei au dezvoltat comerțul în obsidiane, o piatră folosită în producția primelor unelte aspre, și această activitate i-a adus pe sardiniei în contact cu majoritatea locuitorilor Mediteranei. În timpurile neolitice până la Imperiul Roman, civilizația nuragică a luat o formă în insulă. Și astăzi exista mai mult de 7.000 de Nuraghe.

    Timp de multe secole, elementele cele mai vizibile şi mai impresionante rămase în urmă civilizaţiei nuragice au fost aşa-numiţii nuraghi - uluitoare construcţii de piatră, cu scări interioare, camere de locuit, ziduri enorme şi, mai ales, turnuri. Aceste turnuri tronconice din piatră populează şi azi insulă, pe toată întinderea ei - amintiri ale unor epoci în care existenţa era mult mai aspră, iar sentimentul firav de linişte şi ocrotire nu putea fi aflat decât la umbra zidurilor ciclopice. Ridicate din blocuri de bazalt aşezate unele peste altele, fără nici un pic de mortar, dar cu o excepţională ştiinţă a construcţiei, aceste edificii, vechi de mii de ani, nu numai că au rezistat timpului,dar dau şi azi aceeaşi impresie de grandoare şi indestructibilitate ca odinioară.

    Totuşi, ce reprezentau ele? Locuinţe, cetăţi de apărare, refugii în vremuri de invazie, turnuri de observaţie? Părerile istoricilor diferă. Probabil, în funcţie de context şi de modul şi locul în care era construit, un nuraghe putea îndeplini diferite funcţii. Unii nuraghi sunt simple turnuri, altele sunt (sau se poate deduce că au fost) construcţii foarte complexe, cu numeroase turnuri şi mai multe rânduri de ziduri, ce închideau curţi interioare largi. Mulţi arheologi consideră aceşti nuraghi complexi nişte echivalente preistorice ale castelelor medievale fortificate. Alături de nuraghi, din perioada ce şi-a preluat numele de la aceste edificii - epocă nuragica -, au mai ajuns până la noi construcţii funerare megalitice (pe care tradiţia le numeşte morminte ale uriaşilor), lăcaşuri de cult şi o mulţime de obiecte din ceramică şi metal. Printre acestea din urmă, mici figurine de bronz (bronzetti), minunat lucrate, reprezentând bărbaţi şi femei cu veşminte şi accesorii de o uimitoare diversitate. Sunt, pesemne, imortalizaţi în ele oameni aparţinând feluritelor categorii sociale şi profesionale ale populaţiilor nuragice: un întreg popor de bronz, mărunt şi felurit, care îi intrigă încă pe savanţi şi îi emoţionează pe profani.

    Exista numeroase voci care sustin ca Sardinia ar fi cea mai frumoasa insula din Marea Mediterana. Datorita frumusetilor naturale cu care a fost inzestrata si numeroaselor obiective turistice pe care le gazduieste Sardinia este o destinatie care atrage o multime de turisti anual.

    Celor mai mulţi dintre noi,  Europa ne pare un tărâm cunoscut, incapabil să ne surprindă cu fascinaţia exotică pe care o exercită meleagurile mai îndepărtate geografic dar Europa are locuri care dezvăluie atracţii nebănuite,totul este să ştii unde să cauţi.

    Aşa mi-a apărut mie Sardinia: ca o insulă exotică. Deşi aparţinând neîndoielnic, prin peisaj şi cultură, Europei mediteraneene, Sardinia are tot ceea ce-i trebuie spre a-i părea exotică oricărui călător care caută dincolo de vitrina turismului organizat. Nimic nu lipseşte: graiuri cu sonorităţi stranii, mâncăruri bizare, construcţii enigmatice rămase din vremuri indepartate... Are totul spre a prinde călătorii în plasa atracţiei depărtărilor şi a deosebirilor. Ba mai mult: e amăgitoare în complexitatea ei, căci, în urma comparatiilor involuntare între ceea ce vedem acolo şi ceea ce am văzut prin alte locuri ale Europei, aspectelor "altfel" li se adaugă cele "la fel" şi tocmai acest amestec de exotic şi familiar te emoţionează şi te     copleşeşte.

    Am ajuns în Sardinia în iunie 2013, cea mai frumoasă luna a anului, după spusele localnicilor, când culorile peisajului încă nu sunt palite de soarele arzător al verii, iar vegetaţia mediteraneană e în plină floare: câmpuri întregi de asfodele - cu mari spice de flori albe legănându-se pe tulpini înalte - , tufe de rozmarin înflorit într-o minunată culoare albastru-viorie, covoare de ciclame sălbatice şi tufe de grozamă de cel mai voios galben, totul sub un cer uneori parcă nefiresc de albastru şi de limpede.

    Voi posta despre Sardinia in imagini surprinse de-a lungul excursiei mele care a durat 7 zile iar la sfarsitul calatoriei mi-am dat seama ca am surprins prea putin din frumusetetea Sardiniei.