Românii și călătoriile în străinătate - Partea 2

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiOHY5gaZ7LRC8zBu_BKxi5xOU0TSI2IpeWdJSxZnIPcVt43a4JMDMV8VyiBjhAlrSruFSk5TOyX08hxntTO9LzN_Zy3ptAUH_fHN327UgjUJNYxUh-n2tnBY8BPKuQfQk7GrgPwsf6nhA/s1600/Romanii_si_calatoriile_in_strainatate_Partea_2.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="800" data-original-width="1280" height="200" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiOHY5gaZ7LRC8zBu_BKxi5xOU0TSI2IpeWdJSxZnIPcVt43a4JMDMV8VyiBjhAlrSruFSk5TOyX08hxntTO9LzN_Zy3ptAUH_fHN327UgjUJNYxUh-n2tnBY8BPKuQfQk7GrgPwsf6nhA/s320/Romanii_si_calatoriile_in_strainatate_Partea_2.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Revin cu categoriile de compatrioți plecați peste hotare, cu rugămintea de a fi iertată dacă am uitat pe cineva. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 5. Românul snob care se duce la cumpărături în Milano și la Dubai. Acest român este extrem de plin de el, arogant, are senzația că plecarea lui în vacanță echivalează cu venirea Sfântului Petru pe pământ. Cheltuie pe haine foarte mult, pentru el aparența este extrem de importantă și, de cele mai multe ori, pleacă exact la cumpărături de textile cu nume celebre. Postează poze pe Facebook din blocuri turn, restaurante aflate deasupra norilor și, obligatoriu, în funcție de vacanță, poze de pe un iaht alb ca spuma laptelui. Aștia sunt românii posesori de firme sau care fac afaceri cu statul. </div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     </div> <div style="text-align: justify;"> 6. Românii cu fuste. Pardon, doamnele acelea cu un vocabular pitoresc, cu codițe împletite, fuste lungi și cu pielea puțin creolă. Întotdeauna, dar întotdeauna, pleacă numai cu avionul. Nu îmi explic fenomenul acesta. Nu au niciodată bagaj, destinațiile preferate sunt Londra, Paris și câteva orașe din Germania. Românii aceștia nu petrec prea mult în orașele mai sus menționate. Nici nu știi la ce categorie să îi încadrezi. Nu știi dacă se duc la muncă sau în excursie. Prind extrem de repede limba țării în care călătoresc, sunt surprinzători de adaptabili. De fapt, asta nu ar trebui să mire prea mult, căci sunt recunoscuți ca fiind nomazi. Cum se prinde statul cu pricina că nomazii sunt în excursie, îi și trimite înapoi în patria de origine. Ba mai mult, ca să scape de ei, le plătește și transportul, tot cu avionul, către casă. Numai că genul ăsta de român în străinătate nu e prea interesat de ce vrea statul care l-a expulzat, așa că nici nu a intrat bine pe teritoriul României, că el, hop, s-a și întors în Londra. Tot cu avionul pleacă, tot fără bagaje. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 7. În ultima vreme a mai răsărit un tip de turist român, mai precis de turistă româncă. Destinațiile preferate sunt diferite orașe din Germania, turistele sunt tinere, până în 35 ani, tatuate, destul de arătoase, hainele destul de mulate pe trup, fel de fel de piercing-uri, mai mult sau mai puțin la vedere. Nu îmi pot da decât cu presupusul ce face tipul acesta de turistă româncă acolo, însa un lucru e clar, nu se duc să îngrijească bătrâni sau ca bone. </div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     </div> <div style="text-align: justify;"> 8. Românii care pleacă, de cele mai multe ori, după nuntă, în destinații exotice. Acest tip de român a mai plecat în străinătate și vrea să încerce ceva nou. Fie au primit excursia cadou de nuntă, fie au avut un dar bogat și își permit să stea vreo două săptămâni în Thailanda, pe o plajă liniștită. O astfel de vacanță nu ar costa foarte mult, ceea ce e extrem de costisitor este transportul până acolo. Proaspeții însurăței fac poze pe malul marii, desenează inimioare pe nisipul unei plaje pustii, se țin de mână și fotografiază fiecare papagal întâlnit. Doar sunt în luna de miere și iubirea răzbate prin toți porii. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Toți acești români plecați peste hotare au un punct comun. Absolut tuturor, reîntoarcerea în patrie le lasă un gust amar. În momentul pășirii pe pământ românesc, își dau seama că la alții e altfel, nu pot descrie sentimentul, însă vreo două zile după o întoarcere din excursie, de orice fel ar fi, românul are o senzație de goliciune. Din zi în zi se estompează sentimentul și ne întoarcem la cotidianul românesc, atât de plin de pitoresc.<br /> <a href="https://mergem-inainte.blogspot.com/2018/07/romanii-si-calatoriile-in-strainatate.html">https://mergem-inainte.blogspot.com/2018/07/romanii-si-calatoriile-in-strainatate.html</a></div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

bone, destinatii, destinatii turistice, dubai, excursie, limba, Londra, luna de miere, malul marii, Milano, paris, plaja linistita, turiste tinere, utile, vocabular

Românii și călătoriile în străinătate - Partea 2

    Revin cu categoriile de compatrioți plecați peste hotare, cu rugămintea de a fi iertată dacă am uitat pe cineva.  5. Românul sn...

Kate Morton - Orele îndepărtate

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh1Rfzt1WDWpuryYMSFa4fNOpnrAF8HMF8JWxhFUuh67Zqj7pwDKkv8Rhn1JkxCk1rhsS6-ZrheCoVXKJ9Dv7WTAHIGUJJiA2WWbMAu0edNkyDrwFSQt1427rtXQxB9WnwboJuyrGm9M3E/s1600/Kate_Morton-Orele_indepartate.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="279" data-original-width="181" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh1Rfzt1WDWpuryYMSFa4fNOpnrAF8HMF8JWxhFUuh67Zqj7pwDKkv8Rhn1JkxCk1rhsS6-ZrheCoVXKJ9Dv7WTAHIGUJJiA2WWbMAu0edNkyDrwFSQt1427rtXQxB9WnwboJuyrGm9M3E/s320/Kate_Morton-Orele_indepartate.jpg" width="207" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Într-o minunată zi de duminică în care am reușit să fug puțin de acasă fără bărbat și fără copil și în care am ajuns la librăria Cărturești, am găsit două cărți de Kate Morton, <b>Orele îndepărtate</b> și <b>Casa de lângă lac</b>. Celei de a doua nu i-a venit încă rândul, am un teanc care așteaptă să fie citit. Însă am terminat-o destul de repejor pe prima, <b>Orele îndepărtate</b>, în primul rând pentru că e o carte care prinde de la primele pagini și în al doilea rând pentru că am dezvoltat o pasiune pentru cărțile scrise de englezoaice, despre Anglia, atmosferă, locuri pe care mi le pot imagina cu ușurință. Bine, pasiunea asta nu e tocmai nouă, m-a mai lovit acum ceva ani, pe vremea în care citeam celebrele romane ale lui Jane Austen, Charlotte Brőnte și Emily Brőnte. Când eram adolescentă dragostea ideală era reprezentată de dragostea personajelor din <b>La rascruce de vânturi</b>. Am crescut, mi-am dat seama că dragostea nu e chiar așa, însă atmosfera din romanele englezești îmi place și astăzi teribil de tare.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Așa că nu am ezitat când am achiziționat cele două romane ale lui Kate Morton. <b>Orele îndepărtate</b> e o poveste de dragoste, mister, trădări, o întrepătrundere a trecutului și prezentului, în care nimerește, poate din întâmplare sau ca mână a destinului, tânăra Edie Burchill. În urmă cu aproximativ 50 ani, mama lui Edie Burchill ajunge la un castel din apropierea Londrei, după o inițiativă a autorităților engleze de a salva copiii Londrei de la un eventual atac antiaerian, inițiativă lăudabilă, având în vedere cu ce se confruntase Londra în timpul celui de al doilea război mondial. Și mica Meredith, mama celei ce va deveni, cum am numit-o mai sus, mâna destinului, are șansa de a fi adăpostită într-un castel celebru, proprietate a unui renumit scriitor, scriitor ce a marcat copilăria și adolescența atât a ei înseși cât și, peste ani, a fiicei sale. Petrece o perioadă, scurtă, ce-i drept, a vieții sale la castel, perioadă ce își pune amprenta asupra sa, în așa fel încât, destinul face ca Edie, fiica sa, probabil ca să închidă un cerc ce trebuia închis, ajunge la același castel, cu totul întâmplător, întâlnindu-se astfel cu cele trei fete ale decedatului scriitor, fete ce ascund o sumedenie de secrete, aparent unele dintre ele extrem de întunecate. Astfel Edie se vede prinsă într-o poveste greu de descifrat, protagoniste fiind, cum am spus, cele trei fete, Percie, Juniper și Saffy Blythe, totul în atmosfera sumbră și apăsătoare a castelului, acum ajuns o ruină. Ajutată de un vechi jurnal al mamei sale, făcând cercetări asupra a ceea ce s-ar fi putut întâmpla la castel în anul 1941, Edie ajunge, fără voia ei, detectivul care face lumină în povestea aceasta atât de stranie, căci romanul e plin de semne de întrebare, e un amestec de aventură, suspans, iubire, puse laolaltă într-un mod armonios.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Personajele sunt de o complexitate și putere extraordinară, care ascund niște secrete absolut uluitoare. Oscilezi între personaje, nu știi exact pe cine ai vrea să îndrăgești, pe puternica, hotărâta și stabila Percy, pe Saffy cea umană ce are grijă de toată lumea, chiar cu sacrificiul iubirii ei și a vieții personale sau pe excentrica Juniper, cu pletele ei blonde, irezistibilă în nebunia ei. Și pe măsură ce citești și te apropii de sfârșitul cărții stai și te întrebi dacă îți mai place, de fapt, de vreuna dintre ele, căci fiecare ascunde câte ceva, ceva care să te facă să te întrebi unde e de fapt adevărul. Și ca orice roman de mister care se respectă, evident că răspunsul e aflat abia la sfârșit, intuiești câte ceva din ce s-ar fi putut întâmpla, însă deznodământul e destul de surpinzător. Nu aș vrea să stric surpriza acestui roman atât de plăcut, tocmai bun de citit alături de o cană cu ceai și miere, în acest noiembrie destul de plicticos, ca de altfel orice noiembrie. Cu siguranță vă veți îndrăgosti de atmosfera castelului Midelhurtst, de grădinile sale și de șanțul de apărare, acum astupat, care poate ascunde câte și mai câte.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

1941, carti, Casa de lângă lac, ceai si miere, Edie Burchill, Kate Morton, Londra, noiembrie, Orele îndepărtate, poveste, sacrificiul iubirii, scriitor, surpriza, utile

Kate Morton - Orele îndepărtate

    Într-o minunată zi de duminică în care am reușit să fug puțin de acasă fără bărbat și fără copil și în care am ajuns la librăria Că...

Cum e să locuiești într-un complex de blocuri nou construite

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhIl7D1h3vd01pbqVwvyAxcBQgQKEho8FhRCTunDKFXDM9JJAu0ySmhrtPLlphFkA-G2E-gxm_WLH13PYRGsUMyFlwKXDkQlqZfSbPz_q3TH2k41CJkaJBaGT7bMLUYlEf94YPtj3c4c64/s1600/Cum_e_sa_locuiesti_intr-un_complex_de_blocuri_nou_construite.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" data-original-height="900" data-original-width="506" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhIl7D1h3vd01pbqVwvyAxcBQgQKEho8FhRCTunDKFXDM9JJAu0ySmhrtPLlphFkA-G2E-gxm_WLH13PYRGsUMyFlwKXDkQlqZfSbPz_q3TH2k41CJkaJBaGT7bMLUYlEf94YPtj3c4c64/s320/Cum_e_sa_locuiesti_intr-un_complex_de_blocuri_nou_construite.jpg" width="179" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Cum e să locuiești într-un complex de blocuri nou construite? În primul rând nu e plictisitor. În fiecare zi se întâmplă câte ceva. Dar să o iau cu începutul. În urmă cu 3 ani am achiziționat un apartament aproape de ieșirea din București. Am optat pentru această zonă fiind destul de aproape de zona în care locuisem mare parte a vieții mele și pentru a fi aproape atât de familia mea cât și de a soţului. A mai contat și faptul că blocul era nou, sătulă fiind de veșnicele reparații ale blocurilor noi, riscul de seism și așa mai departe. E adevărat că nu știu nici cum au fost construite aceste blocuri noi, dezvoltatorii spun că rezistă. În orice caz, traiul la bloc e trai la bloc indiferent de cât de vechi sau nou e blocul, indiferent de zona în care e amplasat imobilul. Traiul la bloc e același și la București și la Londra și la Tokyo. Ceea ce este interesant, cel puțin în acest complex, este faptul că există un grup pe Facebook, de vreo 7000 persoane chiar, prin intermediul căruia locuitorii cartierului își mai împărtăşesc din păsuri. Chestia asta e chiar interesantă, conferă cumva aerul unei comunități, numai că, în proporție de 70 % lumea cam are tendința de a se certa în grupul acesta. Se ceartă lumea cam de la orice, că ăla a parcat ca un bou, că ăla nu a parcat ca un bou, că a căzut un ghiveci de la un balcon etc. Sunt și lucruri bune, cum spuneam. În același grup a luat naștere proiectul unei școli, prelungirea unui traseu RATB, înființarea de sensuri unice. Nu știu cât sunt de sensibili consilierii zonei respective la sugestiile locuitorilor dar încet încet încep să se miște lucrurile și pe aici. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Ce e bine: e bine că blocurile sunt noi, nu mai există aspectul acela coşcovit al blocurilor vechi, e bine, într-un fel, că e foarte multă lume tânără, e bine că în acest complex ai o sumedenie de magazine, zona fiind într-o ascensiune continuă, e bine că există aceste grupuri de dialog pe Facebook în care poți veni cu sugestii , în care poți cere o mână de ajutor când ai o nevoie, e bine că de bine de rău circulă mijloace de transport în comun, ceea ce nu se întâmplă în toate zonele rezidențiale, e bine că apartamentele sunt destul de ieftine, deși asta e un minus la calitate. E bine că există săli de sport în zonă, piscine la care ai ceva reduceri ca locuitor al zonei. E bine că iarna zăpadă e curățată destul de bine chiar pe aleile din faţa blocurilor. E bine că există interesul şi dorinţa de a oferi locuitorilor un confort, prin găsirea unor soluții de fluidizare a traficului, de a accesa niște fonduri pentru construcția unei școli...</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Ce nu e bine: infrastructura încă nu e la capacitatea la care ar trebui. Când plouă se inundă străzile, ieși cu barca din casă. Mă mai consolează faptul că se întâmplă și la case mai mari. Nu e bine că s-a construit atât de mult, spaţiile verzi și locurile de joacă fiind extrem de puține și de mici. Nu e bine că uneori se aude din celelalte apartamente dar cred că asta e compromisul când stai la bloc. Nu e bine că s-a suprapopulat zona cu oameni care habar nu au de civilizație și bun simț. Nu e bine că peste 3 ani nu vei mai avea loc să arunci un bănuț în zonă, cererea de locuințe aici fiind atât de mare încât se pare că în 2 ani nu va mai fi nici un teren de vânzare. Nu e bine că locurile de parcare reprezintă o reală problemă. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Probabil toate acestea sunt aidoma indiferent de unde ai locui. Trafic și locuri de parcare puţine întâlnești și în zonele zero ale orașului, nesimţiţi sunt și acolo, probleme cu vecinii e posibil să ai și dacă ai casa pe pământ. Una peste alta traiul într-un complex ca acesta nu e chiar rău. Ceea ce mă supăra pe mine e lipsa unei pieţe și a unui parc. În rest mă declar destul de mulțumită, nu pot spune că am întâmpinat probleme sau neajunsuri atât de mari încât să îmi fi dorit să mă mut într-o zonă ceva mai pretenţioasă.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

bucuresti, complex de blocuri, Facebook, locuri de parcare, Londra, ratb, solutii de fluidizare a traficului, trafic, utile

Cum e să locuiești într-un complex de blocuri nou construite

    Cum e să locuiești într-un complex de blocuri nou construite? În primul rând nu e plictisitor. În fiecare zi se întâmplă câte ceva. D...

Londra văzută de mine

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhe2RHV32SWFo_2NXOlg2Rc_RF6eqH8vDD12F_S1rk-cPbT6m3D_M27Pf7SJudOkImg1bOCAzSjJvUMlwKGou8WVeqe_jutpvyYQzLBYSuSDoyZ42rUWm2k5kShq_B-HHVxp4OBrbPj8W4/s1600/londra_vazuta_de_mine.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="240" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhe2RHV32SWFo_2NXOlg2Rc_RF6eqH8vDD12F_S1rk-cPbT6m3D_M27Pf7SJudOkImg1bOCAzSjJvUMlwKGou8WVeqe_jutpvyYQzLBYSuSDoyZ42rUWm2k5kShq_B-HHVxp4OBrbPj8W4/s320/londra_vazuta_de_mine.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Pe vremea când am fost eu la Londra încă fumam. Aşa că evident că primul lucru pe care l-am făcut când am coborât din avion a fost să fac haltă la Starbucks, să îmi iau o cafea mare cât o zi de post pe care am dat vreo 3 lire și să ies afară cu disperarea celui care nu a fumat 3 ore. Îmi tremurau mâinile aproape în încercarea de a-mi aprinde țigara când m-am simțit bătută pe umăr de un domn extrem de amabil care m-a îndrumat către un loc de fumat amenajat special. Asta în condițiile în care eram deja afară și în Anglia nu se mai fuma de vreme bună în spațiile închise. M-am conformat, evident, pentru că atitudinea domnului impunea și pentru că absolut nimeni nu mai fuma lângă mine, ci se fuma doar în locul cu pricina. Aceasta a fost prima impresie a mea. Au urmat și altele. În cele 6 zile pe care le-am petrecut în acest oraș cosmopolit nu pot spune că am avut ceva de reproșat. Ah, da, poate prețurile destul de ridicate, viața e scumpă în Londra. În rest numai de bine. De la aeroportul Heathrow unde am aterizat am luat metroul până în Londra unde abia așteptam să merg cu un autobuz din acela etajat. E indicat să ai un card care se numește Oyster, un fel de portofel nenominal al RATB. Te costă mai puțin călătoriile dacă ai cardul acesta decât dacă ai plăti călătoria în sine. Îl poți folosi atât pentru mijloacele de transport de suprafaţă cât și la metrou. Și transportul costă aici. Nu am mers cu taxi, nu m-a lăsat buzunarul, aş fi vrut să merg cu celebrul Black cab. În mod surprinzător lumea se deplasează cu metroul, la ore de vârf e absolut plin, lumea citește ziare, de pe tablete, telefoane sau book reader. Nu e nimic rușinos să mergi cu metroul, directori de bancă fac asta, te deplasezi cel mai ușor din punctul A în punctul B. Până și aici sunt extrem de civilizaţi, atât în tunele, spre metrou, cât și pe scările rulante, toată lumea merge pe partea dreaptă, lăsând liber culoarul stâng pentru cei ce se grăbesc. Nu o să vă bat la cap cu toate obiectivele turistice, sunt prea multe și există la fel de multe bloguri, pagini de net care să vă familiarizeze cu ce e de vizitat. La fiecare colţ de stradă e un Starbucks cu 2-3 măsuţe poziționate afară pentru cei care vor să fumeze. Și apropos de fumat, e interesant să vezi cum toată lumea merge la pub după orele de serviciu și stau de fapt afară să fumeze, chiar și în toiul iernii. Pentru că englezii fumează și e plin de mucuri de ţigări oriunde întorci capul: în faţa restaurantelor, a magazinelor unde bărbaţii își așteaptă iubitele. Am bătut Oxford Street, mama străzii magazinelor, și mucurile de ţigări erau deja grămăjoare. Cu magazinele iar e o treabă tare mișto. Găsești dintre cele mai diverse obiecte de îmbrăcaminte, unele la prețuri relativ modice, pentru că reducerile chiar sunt reduceri, unele scumpe de muncești o viaţă. Am fost la Harrods, aşa, ca în excursie, pentru că nu prea poţi să cumperi decât 100 g de ciocolată .Dacă te duci ca un turist normal, cu un buget limitat, nu e recomandat să cumperi de la Harrods, e un magazin pentru alte categorii sociale. Poți să cumperi la Primark și e un magazin genial (aștept cu interes deschiderea unuia și în România). Am fost în parcuri, unde chiar simţi că e parc, ţi se permite să stai chiar cu şezlongul pe spațiul verde. Ce m-a mai surpins tare de tot a fost faptul că femeile sunt extrem de chic. Veneam la Londra cu impresia, greşită de altfel, ca englezoaicele sunt cam urâte şi neatractive, spre deosebire de est europence. Şi iată-mă contrazisă în propriile opinii, engezoaicele sunt extrem de bine îmbrăcate, nicidecum toate la fel, cum au tendinţa unele femei la noi, de a adopta o uniforma; vezi fie o geantă extrem de frumoasă, fie o eşarfă, o pereche de pantofi…Ce nu mi-a plăcut e proverbiala lipsă de rezistenţă la băutură. Le vezi,la propriu, întinse pe stradă , după o seară de beţie. Pentru că englezii beau domne, nu se încurcă. Sunt destul de multe lucruri diferite, nu cred că aş putea să le acopar pe toate şi să descoperi un oraş ar trebui să stai cel puţin un an acolo. Ce e extrem de diferit şi de derutant deopotrivă e mersul pe invers. Ei conduc, după cum se ştie, pe partea dreaptă şi când eşti pieton şi vezi că maşinile vin din partea care nu trebuie, te cam îngrijorezi. Din fericire, la trecerile de pietoni, au scris mare de tot pe caldarâm LOOK RIGHT ( UITAŢI-VĂ LA DREAPTA). Am fost în piaţa în care cânta Eliza Doolittle din My fair lady şi unde am băut un vin execrabil şi extrem de scump, englezii nefiind mari băutori de vin. Şi tot acolo am mâncat cel mai mare şi autentic Fish and chips. Şi am fost pe o stradă în care există numai magazine de bijuterii cu cele mai frumoase diamante din lume. Şi am fost , evident, la Victoria’s Secrets, unde am şi achiziţionat ceva (nu te poţi abţine). Şi am fost în Camden Market unde găseşti tot soiul de producători autohtoni cu nişte lucruri extrem de cool şi autentice. M-aş duce oricând cu plăcere acolo, mi-ar plăcea să şi locuiesc acolo dacă mi-aş permite, totul a fost o încântare, inclusiv arhitectura, fiindcă nu vezi şirul nesfârşit de blocuri gri şi urâte. Totul are un aer victorian care te cucereşte de la prima vedere. Concluzia este că m-am îndrăgostit iremediabil de Londra.</div>

Black cab, book reader, calatorii, card oyster, diamanete, fish and chips, Londra, magazine de bijuterii, my fair lady, Obiective turistice, parc, primark, utile, victoria"s secrets

Londra văzută de mine

    Pe vremea când am fost eu la Londra încă fumam. Aşa că evident că primul lucru pe care l-am făcut când am coborât din avion a fost să...