Românii și călătoriile în străinătate - Partea 1

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjBxO0-krq81Jk2yN8F2JBcBwlNo_NZeSTKv_HUDBXIwJ761TqGNuuxyP0okxhvkLi4nf8IsCaz2Y9VsQ3dG0jU3R35GbUaDSdea04TDLpnAiXr4ZZJGkeSsLeXcD12u7-NxkR1mhn9hdA/s1600/Romanii_si_calatoriile_in_strainatate_Partea_1.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="700" data-original-width="1050" height="213" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjBxO0-krq81Jk2yN8F2JBcBwlNo_NZeSTKv_HUDBXIwJ761TqGNuuxyP0okxhvkLi4nf8IsCaz2Y9VsQ3dG0jU3R35GbUaDSdea04TDLpnAiXr4ZZJGkeSsLeXcD12u7-NxkR1mhn9hdA/s320/Romanii_si_calatoriile_in_strainatate_Partea_1.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     În urmă cu câțiva ani, a pleca în străinătate era apanajul unor clase privilegiate. Pe vremea comuniștilor, plecau numai membrii de partid, nici aceia nu plecau toți, era extrem de greu să primești vize și alte aprobări. După așa-zisa revoluție iar nu se putea pleca chiar așa ușor, majoritatea statelor solicitau vize la intrarea pe teritoriile lor. Și din zi in zi au început să se relaxeze condițiile de călătorie și accesul în alte țări, așa că suntem liberi să circulam absolut unde dorim. Ăsta e un lucru tare bun, ne mai destupăm și noi mințile și mai vedem cum e la alții și parcă am dori să fie și la noi la fel. Dar la noi nu e la fel căci nu facem nimic în sensul ăsta. Noi ne dorim să rămânem autentici, noi dorim să rămânem la fel de români ca pe vremea lui Ștefan cel Mare. Dar românul autentic mai pleacă și peste hotare, din ce în ce mai des. Deja e rușinos să te mai duci la Eforie Nord, acum ne petrecem vacanța la Nisipurile de Aur. Nici asta nu e de condamnat, căci la Eforie nu ai condițiile pe care le oferă bulgarii, ba mai mult, la prețuri mult mai bune. Așadar, românul s-a învățat să plece în străinătate și există mai multe categorii de români ce zboară sau călătoresc cu autocarul peste mări și țări. În aceste categorii, trebuie să specific, că intră și minoritățile, știți voi, cei cu fuste viu colorate si pline de buzunare ascunse. </div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     </div> <div style="text-align: justify;"> 1. Românul care se duce să muncească în străinătate. Împins de sărăcie, de cele mai multe ori locuitor al unei zone rurale, acest român pleacă pentru a aduce ceva bănuți acasă, pentru a încropi o gospodărie mai acătării, pentru a trimite bani acasă. Acest român rar vizitează locul în care se află, căci nu prea îi permite timpul, însă, extrem de curios, acest român are o înclinație către limbi străine, căci uită extrem de repede limba română. Întors în țară, va amesteca limba română cu spaniola sau italiana, după caz, în ciuda faptului că în țara în care muncește, nu prea comunică, sau, dacă o face, comunică tot cu compatrioți. Nenorocirea cu acești români e că lasă copii acasă, copii care cresc mai mult singuri. Să nu mă înțelegeți greșit, nu îi condamn, nu îi judec, evident că fiecare vrea să își asigure un trai mai bun. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 2. Românul care pleacă numai sezonier. Adică, românul acesta pleacă numai vara în Bulgaria, obligatoriu numai cu ultra-all inclusiv și, obligatoriu, însoțit de o gașcă de alți români, de obicei câte 4 familii. Merg împreună la plajă, acolo femeile stau de vorbă între ele sau petrec timp cu copiii, bărbații petrec timp sub umbrelă, cu tablele între ei și cu berea la rece. Din când în când bărbații mai intră în mare pentru a se răcori. Când e ora mesei, pleacă împreună, mănâncă împreună, ocupând o masă mare, de o cele mai multe ori de 16-20 persoane. Uneori sunt gălăgioși, asta poate din cauza faptului că sunt mulți. Profită absolut de orice moment al vacanței, căci, fiind all inclusive, ar fi și păcat să nu mănânce sau să bea pe săturate, că doar o dată pe an pleacă omul în vacanță. Femeile fac poze multe de tot, pe care le postează imediat în mediul virtual. După o săptămână, se întorc în România mai grași cu 5 kilograme, foarte bucuroși, împărtășind tuturor ce frumos e la bulgari. </div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     </div> <div style="text-align: justify;"> 3. Românul care se duce într-o vacanță scurtă de tot, de obicei de 2 zile, un soi de city break, în care vrea să bifeze cât mai multe. Românul acesta vrea să vadă absolut toate obiectivele turistice, aleargă ca un bezmetic încoace și încolo, căci toate atracțiile nu sunt concentrate într-un singur loc. Schimbă metrou, autobuz, merge pe jos, se întoarce în țară epuizat dar fericit că a văzut atât de multe lucruri, deși e destul de greu să savurezi o excursie în felul acesta. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 4. Românul care își alocă 7-8 zile pentru a se bucura de vacanță, se scoală când vrea, își ia micul dejun pe îndelete, că doar e în vacanță, are vreme să vadă muzee, e conștient că nu poate vizita absolut toate locurile interesante dintr-un oraș, se bucură de străzi, de mâncare, de magazine, de oameni. Din punctul meu de vedere, acest român e cel mai cerebral, nu face mare caz de vacanța lui. Pentru acest tip de vacanță trebuie să ai ceva fonduri puse deoparte, e greu să mergi cu buget redus când stai undeva o săptămână. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Va urma.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

acasa, buget redus, calatorie, clasa privilegiata, copii, cuty break, munca in strainatate, realitatea zilei, roman, sezonier, vacanta

Românii și călătoriile în străinătate - Partea 1

    În urmă cu câțiva ani, a pleca în străinătate era apanajul unor clase privilegiate. Pe vremea comuniștilor, plecau numai membrii de...

Românii și donarea de sânge

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhn4KItqKyxXVAFO4Vc48L7_b-KA8cYlEdj8HhQ24AabdyPkunDJ3I1CKp6sYOQyUn85rsEdC-ysnnQkhcufiZ1ArxGBhszOaKTPmyHdcs3jrRyAl9hu-9IVyT39I67_gBm2Ea3XNsyH5o/s1600/Romanii_si_donarea_de_sange.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="472" data-original-width="889" height="169" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhn4KItqKyxXVAFO4Vc48L7_b-KA8cYlEdj8HhQ24AabdyPkunDJ3I1CKp6sYOQyUn85rsEdC-ysnnQkhcufiZ1ArxGBhszOaKTPmyHdcs3jrRyAl9hu-9IVyT39I67_gBm2Ea3XNsyH5o/s320/Romanii_si_donarea_de_sange.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Statistica spune că românii sunt pe ultimul loc în ceea ce privește donarea de sânge. Mai puțin de 2% dintre români donează și, sunt absolut convinsă, că cel puțin 1% nu o face din considerente etice, ci pur și simplu din cauza puținelor beneficii financiare de care ai parte atunci când donezi. E și de înțeles până la urmă, căci nu prea îți vine să te gândești la etică când ești pe burta goală. Când îți tipă burta de foame nu prea îți vine a te gândi la semenii tăi și le nevoile pe care le au alții. Când îți tipă burta de foame nu te gândești decât ce să bagi în burtă, nicidecum la suferința celuilalt și la nevoia acută de sânge. Numai că, e posibil, nu doresc nimănui, ca la un moment dat, să te lovești de situația în care ai nevoie de sânge și operația se poate efectua numai în condițiile în care există rezerve de sânge. Ori spitalele din România nu au rezerve și sunt nevoite să amâne operații din cauza acestor lipsuri.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Ce fac spitalele atunci? Sfătuiesc familiile să roage cunoscuți, prieteni, apropiați, alți membrii ai familiei să doneze. Și, de cele mai multe ori, se dă drumul unei campanii în mediul virtual în care lumea este rugată să se ducă să doneze la un anumit spital, donația fiind făcută în beneficiul pacientului Ionescu. Numai că, uneori, lucrul acesta nu e suficient, e nevoie de mai mult sânge, și, uneori, pacientul moare. Cred că ar trebui realizată o campanie ceva mai agresivă, cred că ar trebui explicate și beneficiile donării de sânge, cred că ar trebui sensibilizată populația în așa măsură încât să se poată privi prin ochii celui ce are nevoie de sângele respectiv și sentimentul pe care îl trăiește un pacient în momentul în care i se spune că operația atât de necesară e amânată din cauza lipsei de sânge. Dragi guvernanți, dragi responsabili de sistemul sanitar din țara asta sau ce a mai rămas din ea, informați cetățenii că există numeroase beneficii în ceea ce privește donarea de sânge. Explicați oamenilor, des și convingător, că donarea e un lucru bun. Explicați că, în cazul celor ce donează, imunitatea organismului crește, de asemenea rezistența la traumatisme, și scad destul de mult șansele de a face un accident vascular. Începeți a face campanii de educare încă din școli, de cele mai multe ori adolescenții, viitorii donatori, sunt mai ușor de sensibilizat și e mai ușor să trezești în ei sentimente de într-ajutorare a semenilor, ei încă mai au idealuri. Faceți aceste campanii în facultăți, rugați, insistați să doneze și am garanția că o vor face. Medicii de familie ar putea să le explice pacienților că donarea face ca incidența bolilor cardiace să scadă semnificativ iar celor ce doresc să piardă ceva din numărul kilogramelor, le pot fi arătate anumite studii potrivit cărora donarea slăbește. Am înțeles că o anumită cantitate de sânge donat poate duce la pierderea a 600 calorii iar corpul își modifică rata metabolică. Știu că poate numărul de calorii pierdute e nesemnificativ însă e ceva.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Și dacă viitorul donator nu e impresionat de informația medicală și de beneficiile luării de sânge, încercați a umbla și la beneficiile financiare. Cred că abonamentul lunar poate fi gratuit și nu doar redus cu 50%, cred că valoarea acelui tichet de masă ce se oferă poate fi ceva mai mare, cred că donatorul ar putea beneficia de anumite investigații medicale, cred că ar putea să primească, de exemplu, niște tratamente stomatologice, încheiate niște acorduri cu anumite cabinete. Sunt absolut convinsă că nu va săraci nici un cabinet stomatologic dacă va corecta niște dinți bolnavi, va face o radiografie gratis sau va repara trei carii. Aș vrea să cred că există soluții, aș vrea să cred că românul mai găsește în el puterea de a ajuta și pe alții și aș vrea să cred că ne putem gândi și la alții nu numai la propria burtă. Și aș vrea să cred că și anumiți aleși ai noștri pot gândi și programe civice, programe de informare a populației, în loc de a inventa legi menite să scoată din pușcării toți penalii.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

abonament lunar, cabinet stomatologic, campanii educare, dinti bolnavi, donare sange, donator, informatia medicala, inventarea legii, medic de familie, pacient, realitatea zilei, roman, sange, spital, traumatisme

Românii și donarea de sânge

    Statistica spune că românii sunt pe ultimul loc în ceea ce privește donarea de sânge. Mai puțin de 2% dintre români donează și, sun...

Chris Bohjalian - Dublă constrângere

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi1SD2yn4GeUGDXjxi_I2tnaiT3C6b10c5DV8SYEt54ut7BAjN9SNcfkiJVkDA0n3pr6QmWbNwQArHZVMSxKDWNfZfsP7PKIbMtme8EJ6iHiYNIb7BEOQpMNDe9AonZ4RX18RE8dgnHG7c/s1600/dubla-constrangere.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi1SD2yn4GeUGDXjxi_I2tnaiT3C6b10c5DV8SYEt54ut7BAjN9SNcfkiJVkDA0n3pr6QmWbNwQArHZVMSxKDWNfZfsP7PKIbMtme8EJ6iHiYNIb7BEOQpMNDe9AonZ4RX18RE8dgnHG7c/s320/dubla-constrangere.jpg" width="211" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     În urmă cu ceva vreme citeam F.Scott Fitzgerald, Marele Gatsby. Recunosc, cu rușine, că m-a dezamăgit într-o oarecare măsură, probabil şi din cauza faptului că am prostul obicei de a mă ataşa de personaje şi finalitatea, nu tocmai fericită, mi-a provocat această stare de dezamăgire. Dar nu despre Marele Gatsby aş vrea să vă vorbesc, ci despre Dublă constrângere, a lui Chris Bohjalian. Am achiziţionat-o la un târg de carte, cu o reducere, dar nu pot spune că îmi pare rău. M-a ţinut în priză cât timp am citit-o. Cu totul întâmplător am început să o citesc exact după ce am terminat Marele Gatsby. Și dintr-o dată mă aflu în situaţia de a da peste o continuare a celebrului roman.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Laurel Estabrook, o studentă în cel de-al doilea an la colegiu, este atacată într-un orăşel din Vermont, în Underhill, şi aproape violată. În urma nefericitului eveniment, se retrage în ea însăşi ca într-o cochilie, devine foarte puţin sociabilă, pasionată de fotografie şi angajata unui adăpost pentru oamenii străzii. Întâmplarea face ca la acest adăpost îl cunoaște pe Bobby Crocker, pasionat de asemenea de fotografie, un bătrân schizofrenic, fost alcoolic, cu o obsesie bolnăvicioasă pentru o geantă de fotografii pe care o duce în permanenţă cu el. În urma morţii acestuia, Laurel se află pusă în situaţia de a păstra aceste fotografii, cu scopul realizării unei expoziții postume. Și din momentul acesta cartea începe să captiveze, fiind un de thriller poliţisto-psihologic, dacă pot spune aşa, fiindcă Laurel găseşte un instantaneu cu ea însăşi, instanataneu realizat în momentul atacului asupra sa. Recunosc că romanul nu este o capodoperă, e genul de carte care se vrea citită între două cărţi mai serioase. Și recunosc că deși ştiam că Marele Gatsby e ficţiune, m-a prins, fiind curioasă ce evoluţie au avut personajele din cartea mai sus amintită. Nu intenţionez să dezvălui toată intriga romanului dar, în mare parte, acţiunea se desfăşoară în jurul personajelor din Marele Gatsby, autorul fiind probabil pasionat de romanul lui Scott Fitzgerald. Așa că afli că Jay Gatsby a avut un fiu, asta pentru cine a citit marele Gatbsy, și dacă nu, vă invit să o faceţi, că iubita lui, Daisy Buchanan are probleme cu alcoolul și o relaţie bolnăvicioasă și nefericită cu soțul, Tom, că cei doi au avut doi copii... Și toate aceste personaje fac de fapt povestea Dublei constrângeri, în care Laurel a lui Chris Bohjalian începe o goană nebună în a descoperi cine a fost cu adevărat bătrânul locatar al azilului, simţind, cumva, că e legată de acesta. Ceea ce e supărător, la un moment dat, e că autorul revine în mod obsesiv la povestea lui Jay Gatsby, concentrâdu-se mai mult asupra personajelor din viaţa fostului contrabadist. Mi-a lăsat impresia că de fapt povestea lui Laurel Estabrook și a lui Bobby Crocker este povestea secundară, personajele nefiind cele principale, ci doar niște marionete în povestea extinsă a lui Gatsby și a iubitei acestuia, Daisy. Încercând să facă lumină şi să îşi explice apartenenţa lui Bobby la familia fostei iubite a lui Gatsy, căci va descoperi curând că e posibil ca bătrânul fotograf să nu fi fost un simplu om la străzii, Laurel încearcă cumva să îşi înfrunte şi demonii proprii şi să găsească o explicaţie în ceea ce i s-a întâmplat în trecut.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Consider că nu are rost să povestesc mai mult, altfel aș fi pusă în situaţia de a dezvălui finalul romanului, final, care trebuie să recunosc, e destul de tulburător. Și povestind mai mult, aș strica tot farmecul și nu ați mai fi tentaţi să o citiţi. Ar fi păcat.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Din moment ce am ales să vă povestesc puțin despre ea, înseamnă că a atras atenția, Chris Bohjalian fiind totuși un autor premiat, acestuia fiindu-i atribuit New England Book Award. Și dacă nu ați citit MARELE GATSBY, vă recomand să o citiți întâi pe aceasta, măcar că vă veţi bucura de lectura unui roman tulburător și celebru care a inspirat, de-a lungul vremii, cineaști, creatori de modă, regizori…</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

carte, celebru, chris bohjalian, fictiune, fotofraf, gatsby, marele gatsby, new england book award, om al srazii, roman, utile

Chris Bohjalian - Dublă constrângere

    În urmă cu ceva vreme citeam F.Scott Fitzgerald, Marele Gatsby. Recunosc, cu rușine, că m-a dezamăgit într-o oarecare măsură, pr...

Divorțul la români

<div style="text-align: justify;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj39Q1RxHwNaN7aOcoy2cRK5MkmW3zaGsIuTy66rZRdlKjE0dhLytO4d6DJA9iwYjNryc52aoKxlDvja5SATSlIHxpLapHPC5HZAroIM01sZiZB1G-pDJ5vA1dRdTeR3wybWtp4sROEmFs/s1600/divortul+la+romani.jpg" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="249" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj39Q1RxHwNaN7aOcoy2cRK5MkmW3zaGsIuTy66rZRdlKjE0dhLytO4d6DJA9iwYjNryc52aoKxlDvja5SATSlIHxpLapHPC5HZAroIM01sZiZB1G-pDJ5vA1dRdTeR3wybWtp4sROEmFs/s320/divortul+la+romani.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     M-am hotărât să scriu o serie de articole despre evenimentele triste, mai puțin triste și fericite din viețile românilor. Că noi, românii, suntem un popor așa de simpatic și de atipic că îți este mai mare dragul să vorbești despre noi. Nu știu de ce am ales să încep taman cu divorțul, poate că am o stare de spirit mai întunecată și necăjită.</div> <div style="text-align: justify;">     Așa că atunci când românul se hotărăște el să se despartă, după nuntă mare, evident, cu invitați care mai de care mai numeroși și de prin toate colțurile țării, dar ăsta va fi subiectul altui articol, nu poate să o facă așa oricum. Nu. În primul rând românul nu știe să se despartă civilizat. Românul când se desparte este musai să fie știut de cel puțin jumătate de scară de bloc. Și dacă cealaltă jumătate nu aude cum se ceartă creștinii în privința divorțului, cu siguranță există cel puțin un binevoitor care să informeze cealaltă jumătate. Sunt prea puțini români care aleg să se despartă de comun acord, fără să bată coridoarele tribunalului pentru împărțeală unui televizor și a unei canapele de la mama mare care a dat și mai mulți bani la nuntă. Așadar românul se duce la tribunal, o lălăie cu anii până se pronunță divorțul și asta ca să împartă, cum am spus, un televizor, o mobilă, un aragaz... Evident că sunt și astea muncite, ambii soți trebuie despăgubiți cumva.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Cel mai nasol este când ai casa luată cu un credit pe 120 ani și pentru care e foarte posibil să plătească și copiii ajunși la maturitate. A nu se înțelege că îi condamn pe cei care aleg această modalitate de cumpărare a unui imobil. Numai că dacă ajungi la divorț, se cam împute treaba. Și câteodată nu prea ai ce face și trebuie să stai cu partenerul de viață sub același acoperiș, fie că unul dintre ei nu are unde se duce, fie că banca nu îi consideră eligibili pe nici unul dintre ei pentru preluarea creditului. Și se ajunge la situația tâmpită în care doi străini ajung să împartă un domiciliu, fiecare având propriile fonduri, mâncarea separată, se împart facturile, se face curățenie cu rândul... Personal cunosc vreo 3 cazuri din astea. Mai nasol este când creștinii vor să își „refacă” viața. Cum naibii să îți aduci în locuința împărțită cu fostul/fosta, pe viitorul sau viitoarea concubină?!</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Evident că nu în toate familiile este așa. De cele mai multe ori femeia se mută la mama, asta dacă nu a avut norocul să dețină un apartament propriu înainte de căsătorie și atunci fericitul își ia el tălpășița; fie se duce el la mă-sa, fie se duce cu chirie dacă îi permite buzunarul.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Acestea sunt situațiile simple. Mai nasol este când sunt și copii implicați. Și copilul simte al naibii de tare, indiferent cât e de mic sau de mare. Atunci începe un război în ceea ce privește custodia. Mama nu mai vrea sub nici o formă să mai lase tatăl să își vadă pruncul și indiferent care ar fi fost motivul divorțului, soțul este întotdeauna un porc care nu mai are nici un drept asupra copilului, decât acelea pecuniar, respectiv plata pensiei alimentare. Din nu știu ce motiv, întotdeauna bărbatul este de vină, femeia niciodată. Din păcate un divorț e un eveniment tare nefericit și își pune pecetea pe toți membrii fostei familii. Și se ajunge iar la chestiunea civilizației. Românii nu pot sub nici o formă să rămână în relații cu fostul partener. Este musai ca ei să se înjure, scuipe, bârfească, bată etc. Și dacă nu divorțează, că mai sunt și cazurile astea, că e scump divorțul, că mai stau pentru copii, că nu au cum să îl despăgubească pe celalalt, cei doi parteneri rămân într-o căsnicie plină de ură și resentimente până la sfârșitul vieții.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Nu îl ultimul rând, mai există o categorie, aceea care vrea să scape cât mai repede de partener, să nu mai audă, vadă, să uite de existența celuilalt. Ăștia sunt de acord cu orice și poate ei resimt cel mai puțin efectele nefericitului eveniment.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Cu siguranță mai există numeroase alte cazuri de despărțiri, însă acesta nu este nicidecum un studiu asupra cauzelor, motivelor și efectelor despărțirii dintre oameni. Acest articol se vrea doar o scurtă prezentare a celor mai comune probleme pe care le întâmpină românii în cazul unui divorț.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

buzunar. copii, casa, casatorie, chirie, copil mare, copil mic, despartire, divort, eveniment nefericit, familie, imobil, partener, roman, sfarsitul vietii, tribunal, utile

Divorțul la români

    M-am hotărât să scriu o serie de articole despre evenimentele triste, mai puțin triste și fericite din viețile românilor. Că noi, rom...