Susțin cu toată tăria pensionarea la 45 ani!

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhgOVBgEZQm_AZkwjYAHyegiVaXuHQBp3RdEPpdnDFXAGkRVjtF8cnA6w_fSbjoykK6zoDrY8wPlip1_UukCjpCWhzpJXd6YX48u3kAsT4LK3cw38X_wRT5D4TEa8I5T3TRFr14RDLOCJo/s1600/Sustin_cu_toata_taria_pensionarea_la_45_ani.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="300" data-original-width="500" height="192" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhgOVBgEZQm_AZkwjYAHyegiVaXuHQBp3RdEPpdnDFXAGkRVjtF8cnA6w_fSbjoykK6zoDrY8wPlip1_UukCjpCWhzpJXd6YX48u3kAsT4LK3cw38X_wRT5D4TEa8I5T3TRFr14RDLOCJo/s320/Sustin_cu_toata_taria_pensionarea_la_45_ani.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Mă gândeam zilele trecute că parcă m-aș pensiona. Numai că nu îmi iese treaba asta, am eu ceva ani de muncă dar nu suficienți după legislația din România. Și, nu credeam că ajung să zic treaba asta, dar să zic merci că îmi duc traiul aici și nu în Țara Soarelui Răsare, că altfel mă lua mama dracului și mă pensionam pe la 70 ani, cum vor ăi mai mari din Japonia să facă. Hai lasă, dă-i încolo, că ălora le și place. Nouă, românilor nu prea ne place munca, nouă ne plac grătarele, concertele de 1 mai, muzica și voia bună și concursurile de talente de genul IUmor. Și ca să te poți bucura de toate astea ar fi bine să schimbăm împuțita asta de legislație și să ne pensionăm în jurul vârstei de 45 ani. Ba mai mult, am și argumente și încă destul de solide: </div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     </div> <div style="text-align: justify;"> 1. Anii de școală să dureze mai puțin, că și așa nu învățăm mare lucru, în loc de partea teoretică să se pună mai mult accent pe aplicabilitate, în funcție de aptitudinile fiecăruia. Astfel, dacă am începe să muncim în jurul vârstei de 15 ani, nu numai că avem mai multă putere de muncă, ba chiar performăm ceva mai bine, dată fiind curiozitatea vârstei. Astfel, până la 45 ani, când deja începi să scârțâi, ai oferit tot potențialul tău. Evident că dacă dorești să rămâi în câmpul muncii și după 45 ani nu e un dezavanj, dimpotrivă, economia va dudui și vei avea avantajul senioratului și experienței. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 2. Taxele către stat să fie ceva mai mari, încât să acopere perioada scurtată de muncă cât și remunerațiile aferente pensiei. Adică tragi ce tragi de la 15 la 45 ani, dar când te-ai pensionat știi și tu că ai o pensie liniștită și mai apuci să te bucuri de ea. Așa, oricum muncești ca un bou și să zici merci dacă mai apuci vârsta pensionării. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 3. Să muncești până la 65 ani este un chin atât pentru tine cât și pentru cei din jur. Ești posac, începi să ai probleme de sănătate, e posibil să începi să emiți sunete involuntare ori asta nu e tocmai plăcut. Trebuie să mergi mai des la medic, asta te scoate din producție, nu mai ai aceeași eficiență ca la 20 ani. Nici cu psihicul nu stai tocmai bine căci atâția ani de muncă își pun amprenta. Dacă muncești și cu public e de două ori mai grav, interacțiunea cu oamenii timp de 30 ani poate avea efecte devastatoare asupra sănătații mentale a angajatului. Odată cu menopauza femeile pot dezvolta un comportament nefiresc datorat schimbărilor hormonale și nimic nu e mai periculos și amenințător ca o femeie ce are bufeuri. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 4. La 45 ani ești în floarea vârstei, te poți plimba, poți face dragoste cu partenerul în liniștea casei cât timp copiii sunt la școală, poți citi, poți dezvolta noi pasiuni, mai ales că acum nu mai ești la vârsta la care să bâjbâi, știi exact ceea ce îți dorești. Nu mai ești obligat să te scoli cu noaptea în cap să faci toate treburile, le faci domol, în liniște, că doar acum ești tânăr pensionar. </div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     </div> <div style="text-align: justify;"> 5. La 45 ani poti să îți îndeplinești dorințele, în așa fel încât ajuns la 60 ani să ai grijă liniștit de nepoți. Și parcă altfel te bucuri de ei când nu mai ești atât de obosit de viață și de atâta muncă. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Așadar, mi se pare că a te pensiona la o vârstă atât de fragedă ar fi în beneficiul tuturor, și al statului și al angajatului și al angajatorului. Angajatorul cred că ar fi cel mai mulțumit căci ar avea mână tânără de lucru în permanență și s-ar elimina astfel discriminarea aceea stupidă legată de vârstă, când un om de 50 ani nu își mai poate găsi ca loc de muncă decât paznic. Susțin cu toată tăria pensionarea la 45 ani!</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

ani de scoala, Japonia, paznic, pensie linistita, pensionare, probleme de sanatate, romani, sanatate mintala, tanar pensionar, taxe catre stat, utile

Susțin cu toată tăria pensionarea la 45 ani!

    Mă gândeam zilele trecute că parcă m-aș pensiona. Numai că nu îmi iese treaba asta, am eu ceva ani de muncă dar nu suficienți după...

Sătulă de atâta parenting

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEimqLy1vM3c8iaUL8FQbxmykhqbNlWxyxDitcWjtOjBJztETkzXDT9ArxCVWloElcoJzwsLf_-5ikw0PyZeSQQ07GxZsxLLqFh1AMadBdmgmqO5D3UkUYTKsteK8S_IniruFMo63gWJREc/s1600/Satula_de_atata_parenting.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="480" data-original-width="720" height="213" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEimqLy1vM3c8iaUL8FQbxmykhqbNlWxyxDitcWjtOjBJztETkzXDT9ArxCVWloElcoJzwsLf_-5ikw0PyZeSQQ07GxZsxLLqFh1AMadBdmgmqO5D3UkUYTKsteK8S_IniruFMo63gWJREc/s320/Satula_de_atata_parenting.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     M-am săturat să citesc tot soiul de chestii legate de creșterea copiilor. Pur și simplu am obosit. În fiecare zi găsesc fel de fel de informații, care mai de care mai folositoare, începând încă din perioada fragedei pruncii. Cum deschid pagina de Facebook, pac, mă lovește peste ochi vreo informație cu privire la modul de alimentație, la felul în care trebuie să îmbrac copilul când e cald sau când e frig, cum sunt educați copiii în Japonia, în Franța sau în Laponia, în ce fel de pat trebuie sa doarmă, pe ce parte trebuie să doarmă, cât timp trebuie să doarmă în funcție de vârstă și multe multe altele. La un moment dat devine extrem de obositor să stai să discerni care informație e prețioasă și care e de aruncat la gunoi. M-am săturat să tot stau să citesc și să pierd timp prețios din viață aflând ce metodă educațională e mai potrivită. Nu mai știu dacă e mai bine să trimit copilul la grădiniță cu sistem step-by-step, Montessori sau Școala Finlandeză. Nu știu dacă să învăț copilul limbi străine de la 1 an sau să îl las să se bucure de copilărie. Oare să îi arăt literele și să îl învăț a citi de la vârsta de 3 ani sau să las copilul să exploreze și să experimenteze senzații și situații?</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Pur și simplu sunt într-o ceață totală. Nu știu dacă să intervin dacă un alt copil vine și îi aruncă în cap cu un tractoraș sau să îl las să gestioneze singur situația. Cercetătorii germani spun să lași copilul în pace, că se descurcă și singur. În schimb, în România sau China sau Ucraina mamele spun să intervii, că trebuie învățat copilul să se apere sau să își ceară scuze dacă e în rolul micului atacator. Sunt invadată. Am impresia că am în jurul capului un păienjeniș de informații. Copiii din Danemarca stau în capul gol și la minus 10 grade Celsius. În România nu stau. Nu știu cum stau copiii în Spania, încă nu am aflat. Îl îmbrăcam gros sau nu? Unii zic că îi trebuie o haină în plus, alții spun să îl lăsam mai dezbrăcat, că altfel nu se călește. Există și copii în Siberia și cresc și ăia, deși e frig. Da, sunt debusolată de atâta informație. Nu mai știu dacă am făcut bine că l-am alăptat un an de zile. Poate trebuia să fi continuat, să îl fi alăptat până la 11 ani sau 4 ani, nici nu mai știu. Îi dăm sirop de imunitate sau nu? Îl vaccinăm sau nu? Îl învățăm să facă pipi sau lăsăm copilul să se învețe singur? Nu știu. Pur și simplu sunt confuză. Așa că m-am hotărât să nu mai citesc tot ce îmi cade în mână, cu pretextul că vreau să fiu o mamă informată, și să îmi cresc copilul cum am eu chef și cum simt eu. Dacă am chef să îi pun căciulă, în ciuda faptului că sunt 30 grade afară, și copilul nu ripostează, ba chiar îi face plăcere, am să îi pun căciulă și gata. Dacă vreau să dorm cu el până la 11 ani am să dorm și gata, fără să îmi mai pun întrebarea dacă va ajunge dependent emoțional sau vreun dezechilibrat.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Nu știu dacă voi face bine sau nu, probabil că nu din punctul de vedere al unora, peste ani cu siguranță vor fi alte metode de a crește copiii. Dar dacă intuiția mea de mamă, care nu prea dă greș niciodată, îmi spune că e bine să fac un lucru, am să îl fac cu siguranță, fără să mai citesc miliarde de studii sau de rahaturi citite scrise de te miri cine. Evident că sunt destul de cerebrală și nu am să îmi expun copilul unor riscuri, nu am să îl scot la minus 30 grade îmbrăcat doar în chiloți, pentru că așa aș simți eu. Vreau să cred că am să îmi cresc copilul cu bun simț, chiar dacă va mânca ciocolată, chiar dacă nu am să îi spăl rufele cu fulgi de săpun sau alte chestii ecologice, chiar dacă se va uita câteodată la desene animate sau îi voi da telefonul mobil. Și dacă voi face toate lucrurile ca la carte, tot nu va fi în regulă, tot nu va ajunge adultul perfect, într-o lume perfectă. Tot va avea fricile lui și angoasele și dezechilibrele lui, căci asta este lumea în care trăim. Așadar declar solemn că nu voi mai citi rahaturi pe internet. Mă rog, nu voi mai citi atât de multe rahaturi.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

ceata, copil, dorm, imunitate, Japonia, mama, mame, montessori, parenting, siiberia, studii, Școala Finlandeză, utile

Sătulă de atâta parenting

    M-am săturat să citesc tot soiul de chestii legate de creșterea copiilor. Pur și simplu am obosit. În fiecare zi găsesc fel de fel ...

Pai cât să furi de la prostime?

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiiRhStLHkMe950u1GEdtpI7I5j4Fleay1BwgN9-Yj81SU4AkcnB6GJ_6myd-W6TlDrK-E3YM76NazC5O_M9ijQ3ZSqMvv3hWgiX8GcASr8Oad2nB9Vq31ONLZ1Stt_S_UpeZhh5xTfP0c/s1600/Pai_cat_sa_furi_de_la_prostime.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="338" data-original-width="507" height="213" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiiRhStLHkMe950u1GEdtpI7I5j4Fleay1BwgN9-Yj81SU4AkcnB6GJ_6myd-W6TlDrK-E3YM76NazC5O_M9ijQ3ZSqMvv3hWgiX8GcASr8Oad2nB9Vq31ONLZ1Stt_S_UpeZhh5xTfP0c/s320/Pai_cat_sa_furi_de_la_prostime.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Un premier al Japoniei, Yukio Hatoyama, și-a dat demisia pentru că nu a reușit să-și îndeplinească o promisiune din campania electorală. Un altul și-a dat, de asemenea, o demisie de onoare fiind acuzat că și-ar fi însușit o mită de 400 dolari. Autoritățile japoneze au ieșit și și-au cerut scuze public pentru că trenurile din Japonia au înregistrat întârzieri de aproximativ 6 secunde. 6 secunde într-un an, nu pe zi, nu pe minut, nu la fiecare oră. 6 secunde de întârziere pe an!!!! Poate e de râs, nu știu, poate nouă, românilor, situația ni se pare hilară însă pentru japonezi întârzierea aceasta a fost cât se poate de serioasă și nu s-a dorit nici un moment ridiculizarea opiniei publice, a alegătorilor. În regulă, poate exemplul cu Japonia nu e chiar cel mai fericit având în vedere că e bine cunoscut codul onoarei pe care îl respectă cu sfințenie de atâta amar de vreme. Dar mai sunt și alte țări în lumea asta în care lucrurile se mișcă, în mare măsură, în direcția în care dorește cetățeanul. Să luăm de pildă țările nordice, unde rata de oameni fericiți este extrem de mare, unde autoritățile puse în funcție mai fac și alte lucruri decât să își umple buzunarele până la refuz.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Hai să spunem că poate aș înțelege că odată ajuns într-o funcție care îți oferă oarece posibilități materiale și oportunități de afaceri ești tentat să mai pui și tu mâna, să mai bagi în buzunar câte ceva, cum era pe vremea răposatului, sau poate mai e, nici nu știu, câte o coală de xerox, câte o agrafă de birou sau vreun dosar de care mai ai nevoie pe acasă. La locul meu de muncă dispare și hârtia cu care ar trebui să ne ștergem la posterior. E penibil, știu, dar asta e situația. Nu spun unde lucrez că e mai mare râsul. Sau poate dacă aș spune ar fi mai de înțeles. Mă rog, dar nu de asta e vorba. E vorba că românul are o meteahnă tare ciudată, aceea de a ciupi câte ceva de pe unde se duce. Nivelul ciupelii se măsoară în funcție de locul de muncă și poziția pe care o ocupă. Nu cred că e cazul în companii private, vorbesc strict de munca la stat. Cu cât ești mai mare în funcție cu atât șansele să îți umpli buzunarele mai mult cresc considerabil. Bun, hai să zic că aș înțelege și treaba asta. Dacă ai fost copil sărman și ai crescut cu lipsuri la Drăgășani, la Craiova, la Dej sau mai știu eu în ce parte a țării, ai tendința să acumulezi când ai ajuns într-o funcție, ca să nu mai ai spaima sărăciei. Bunica mea, Dumnezeu să o ierte, după război a fost în lagăr în Siberia, timp de 5 ani. A făcut acolo o foame cumplită, încât odată întoarsă acasă, până la sfârșitul vieții a tot adunat mâncare, cu frica de a nu mai suferi vreodată de foame. Probabil după același principiu se ghidează și aleșii noștri. Fură de la amărâții ăia de îi votează în așa fel încât nici un copil de al copilului lui și nici vreun nepot de acum încolo până la sfârșitul lumii ăsteia să nu mai moară de foame cum au suferit ei când erau mici. Nu știu, zic și eu pentru că nu găsesc altă explicație. Cât paștele mă-sii să furi???</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Cât să îți umpli buzunarele și să calci în picioare un popor întreg?! Bine, hai să zic că înțeleg și că se fură, că poate e omenește, deși nu e moral și nici măcar legal, dar cât???? Adică de ce să trăiești numai tu și alții să moară? Mai lasă-i nene și pe alții să trăiască. Fură ce furi dacă tot nu te poți stăpâni odată ce ai ajuns sus dar mai fă ceva și pentru prostime, că datorită prostimii ești acolo sus. Închide naibii măcar gura prostimii, oferă-le un nivel de trai decent, condiții sanitare, educație, infrastructură și prostimea nu va avea nimic de zis. Asigură dracului un nivel de trai civilizat, nu unul la limita subzistenței în care familii întregi nu mănâncă decât mâncare de cartofi săptămâni la rând. Bagă mâna în sacul de la bugetul statului, asumă-ți că poți fi prins dar nu îl goli chiar de tot, mai lasă și pentru ăia de chiar alcătuiesc statul. Mi se pare penibil, strigător la cer. Știți ce mi se pare atât de penibil? Că ne complacem în rahatul ăsta și stăm și nu facem nimic. Stăm în casă și ne uităm la televizor. Păi până când dracului o să stăm să ne uităm la televizor??? Până când va stinge unul dintre noi lumina....</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

autoritatile, campanie electorala, Craiova, demisia, Dragasani, infrastructura, Japonia, munca la stat, oportunitati de afacere, popor, realitatea zilei, romanilor

Pai cât să furi de la prostime?

    Un premier al Japoniei, Yukio Hatoyama, și-a dat demisia pentru că nu a reușit să-și îndeplinească o promisiune din campania electo...