Pai cât să furi de la prostime?

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiiRhStLHkMe950u1GEdtpI7I5j4Fleay1BwgN9-Yj81SU4AkcnB6GJ_6myd-W6TlDrK-E3YM76NazC5O_M9ijQ3ZSqMvv3hWgiX8GcASr8Oad2nB9Vq31ONLZ1Stt_S_UpeZhh5xTfP0c/s1600/Pai_cat_sa_furi_de_la_prostime.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="338" data-original-width="507" height="213" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiiRhStLHkMe950u1GEdtpI7I5j4Fleay1BwgN9-Yj81SU4AkcnB6GJ_6myd-W6TlDrK-E3YM76NazC5O_M9ijQ3ZSqMvv3hWgiX8GcASr8Oad2nB9Vq31ONLZ1Stt_S_UpeZhh5xTfP0c/s320/Pai_cat_sa_furi_de_la_prostime.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Un premier al Japoniei, Yukio Hatoyama, și-a dat demisia pentru că nu a reușit să-și îndeplinească o promisiune din campania electorală. Un altul și-a dat, de asemenea, o demisie de onoare fiind acuzat că și-ar fi însușit o mită de 400 dolari. Autoritățile japoneze au ieșit și și-au cerut scuze public pentru că trenurile din Japonia au înregistrat întârzieri de aproximativ 6 secunde. 6 secunde într-un an, nu pe zi, nu pe minut, nu la fiecare oră. 6 secunde de întârziere pe an!!!! Poate e de râs, nu știu, poate nouă, românilor, situația ni se pare hilară însă pentru japonezi întârzierea aceasta a fost cât se poate de serioasă și nu s-a dorit nici un moment ridiculizarea opiniei publice, a alegătorilor. În regulă, poate exemplul cu Japonia nu e chiar cel mai fericit având în vedere că e bine cunoscut codul onoarei pe care îl respectă cu sfințenie de atâta amar de vreme. Dar mai sunt și alte țări în lumea asta în care lucrurile se mișcă, în mare măsură, în direcția în care dorește cetățeanul. Să luăm de pildă țările nordice, unde rata de oameni fericiți este extrem de mare, unde autoritățile puse în funcție mai fac și alte lucruri decât să își umple buzunarele până la refuz.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Hai să spunem că poate aș înțelege că odată ajuns într-o funcție care îți oferă oarece posibilități materiale și oportunități de afaceri ești tentat să mai pui și tu mâna, să mai bagi în buzunar câte ceva, cum era pe vremea răposatului, sau poate mai e, nici nu știu, câte o coală de xerox, câte o agrafă de birou sau vreun dosar de care mai ai nevoie pe acasă. La locul meu de muncă dispare și hârtia cu care ar trebui să ne ștergem la posterior. E penibil, știu, dar asta e situația. Nu spun unde lucrez că e mai mare râsul. Sau poate dacă aș spune ar fi mai de înțeles. Mă rog, dar nu de asta e vorba. E vorba că românul are o meteahnă tare ciudată, aceea de a ciupi câte ceva de pe unde se duce. Nivelul ciupelii se măsoară în funcție de locul de muncă și poziția pe care o ocupă. Nu cred că e cazul în companii private, vorbesc strict de munca la stat. Cu cât ești mai mare în funcție cu atât șansele să îți umpli buzunarele mai mult cresc considerabil. Bun, hai să zic că aș înțelege și treaba asta. Dacă ai fost copil sărman și ai crescut cu lipsuri la Drăgășani, la Craiova, la Dej sau mai știu eu în ce parte a țării, ai tendința să acumulezi când ai ajuns într-o funcție, ca să nu mai ai spaima sărăciei. Bunica mea, Dumnezeu să o ierte, după război a fost în lagăr în Siberia, timp de 5 ani. A făcut acolo o foame cumplită, încât odată întoarsă acasă, până la sfârșitul vieții a tot adunat mâncare, cu frica de a nu mai suferi vreodată de foame. Probabil după același principiu se ghidează și aleșii noștri. Fură de la amărâții ăia de îi votează în așa fel încât nici un copil de al copilului lui și nici vreun nepot de acum încolo până la sfârșitul lumii ăsteia să nu mai moară de foame cum au suferit ei când erau mici. Nu știu, zic și eu pentru că nu găsesc altă explicație. Cât paștele mă-sii să furi???</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Cât să îți umpli buzunarele și să calci în picioare un popor întreg?! Bine, hai să zic că înțeleg și că se fură, că poate e omenește, deși nu e moral și nici măcar legal, dar cât???? Adică de ce să trăiești numai tu și alții să moară? Mai lasă-i nene și pe alții să trăiască. Fură ce furi dacă tot nu te poți stăpâni odată ce ai ajuns sus dar mai fă ceva și pentru prostime, că datorită prostimii ești acolo sus. Închide naibii măcar gura prostimii, oferă-le un nivel de trai decent, condiții sanitare, educație, infrastructură și prostimea nu va avea nimic de zis. Asigură dracului un nivel de trai civilizat, nu unul la limita subzistenței în care familii întregi nu mănâncă decât mâncare de cartofi săptămâni la rând. Bagă mâna în sacul de la bugetul statului, asumă-ți că poți fi prins dar nu îl goli chiar de tot, mai lasă și pentru ăia de chiar alcătuiesc statul. Mi se pare penibil, strigător la cer. Știți ce mi se pare atât de penibil? Că ne complacem în rahatul ăsta și stăm și nu facem nimic. Stăm în casă și ne uităm la televizor. Păi până când dracului o să stăm să ne uităm la televizor??? Până când va stinge unul dintre noi lumina....</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

autoritatile, campanie electorala, Craiova, demisia, Dragasani, infrastructura, Japonia, munca la stat, oportunitati de afacere, popor, realitatea zilei, romanilor

Pai cât să furi de la prostime?

    Un premier al Japoniei, Yukio Hatoyama, și-a dat demisia pentru că nu a reușit să-și îndeplinească o promisiune din campania electo...

Ţara nu doarme - continuare

<br /> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg8CBhaHB6tYfwvYyYmkyQGzkWk-mmqPUGE5INMbeoiaZpzSTu6YskUjs6BYCyG205M5ikiKoikkGXRdNpif1svWSiWsWfOpmUeR-H9zP_er3OAOiC_jENks7-0PG8gNJTolrzHvL7qLC4/s1600/Piata-Universitatii-mai-1990-Foto-Emanuel-Parvu.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="220" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg8CBhaHB6tYfwvYyYmkyQGzkWk-mmqPUGE5INMbeoiaZpzSTu6YskUjs6BYCyG205M5ikiKoikkGXRdNpif1svWSiWsWfOpmUeR-H9zP_er3OAOiC_jENks7-0PG8gNJTolrzHvL7qLC4/s320/Piata-Universitatii-mai-1990-Foto-Emanuel-Parvu.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     În 1990 aveam 12 ani și mergeam în Piața Universității cu părinții mei, ei fiind la vârsta pe care o am eu acum. În fiecare seară, după ce își terminau ei orele de serviciu, veneam în Piața Universității, km zero al democrației, cum era numit atunci, km zero al luptei împotriva lui Ion Iliescu. Deși am aproape 40 ani îmi aduc aminte destul de bine atmosfera din anul acela. Oamenii din piață fuseseră numiți golani, derbedei.... Aveam chiar și un ecuson pe care scria „golăniţă” pe care îl purtam cu mândrie agățat de haină cu un ac de siguranță. Încă știu cântecele lui Vali Sterian și Cristian Paţurcă (ambii decedați din păcate, Dumnezeu să îi ierte), cântate din balconul Facultății de geografie. Și pe urmă domnul Iliescu a chemat minerii. Mama, ați spune probabil că o mamă iresponsabilă, de vreme ce venea cu mine acolo, a fost suficient de inspirată încât să nu mai permită venirea mea în Piața Universității. Bine, nici nu mai venea nimeni de fapt, de frică să nu fie ciomăgiți de mineri pe motiv că arătai ca un intelectual sau că erai un posibil posesor de valută. Și iată că au trecut 27 ani și eu sunt acum la vârsta la care părinții mei mergeau la km zero al democrației și stăteau acolo până în miez de noapte, în ciuda faptului că a doua zi era zi de muncă. Eu nu pot să fac același lucru cu copilul meu, e încă prea mic să învețe concepte ca democrație ,libertate, drepturi umane, conștiință, dreptul la cuvânt.... Dar am văzut, acum în 2017, părinți cu copii mai mărișori care și-au adus copiii la proteste și care își învăță urmașii ce m-au învățat părinții mei acum 27 ani. Nu știu dacă e bine sau nu să expună copii la eventuale atacuri ale unor instigatori dar e alegerea fiecăruia și cred că instinctul matern sau patern își spune cuvântul și în cazul unei situații de genul acela cred că părintele își va proteja copilul. Acum 27 ani, din păcate, nu s-a întâmplat nimic. Dacă nu ar fi venit <i>ultrașii </i>de atunci, respectiv minerii, și ei manipulați de altfel, cred că țara noastră ar fi avut o altă evoluție. Acum, în toiul iernii, la minus multe grade, ar fi dureros să nu se întâmple iar nimic. Fiindcă în cazul ăsta entuziasmul din țara noastră va dispărea complet. Oamenii ăia de pe străzi nu stau de nebuni acolo, stau pentru că ei cred în ceva și e dreptul lor, ca plătitori sau viitori plătitori de taxe, să fie ascultați. Și e dreptul lor, legal și constituțional, să protesteze dacă sunt nemulțumiți. În toate țările din lumea asta s-au rezolvat lucruri când mulțimea a ieșit în stradă, de asta lumea continuă să iasă și un conducător ar trebui să se teamă cel mai tare de vocea poporului. Să fie România mai cu moț și oamenii ăia să fi ieșit de florile mărului? Mi-ar plăcea să cred că nu, că există speranță. Nu mi-aș dori, și ca mine,sute de mii de oameni, să nu fim ascultați când țipam în Piaţă (indiferent din ce oraș) de se aude până în presă străină. Până și ăia condamnă politica românească. Să dea Domnul ca acum, după 27 ani de la Piaţa Universității, să se închidă cercul și să nu ne mai cerem drepturile urlând cu zilele prin piețe. Să ne bucurăm de drepturile nostre de cetățeni,drepturi firești, fără a avea senzația că se săvârșește un abuz împotriva noastră. Tot aud că aceste manifestații sunt orchestrate și oamenii sunt manipulați. Dă-o în mă-sa de treabă, refuz să cred că toți ăia de ieșiră sunt niște tâmpiți fără nici o putere de decizie. Ar fi o jignire la adresa multor români. Că suntem un popor mai.... altfel, nu contest, dar chiar tâmpiți nu suntem. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Așa că... ne vedem duminică.<br /> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> <a href="http://mergem-inainte.blogspot.ro/2017/02/tara-nu-mai-doarme.html">http://mergem-inainte.blogspot.ro/2017/02/tara-nu-mai-doarme.html</a></div>

2017, balcon, constitutional, copii, cristian paturca, drepturile noastre, duminica, entuziasm, intamplari reale, parinti, piata universitatii, popor, realitatea zilei, vali sterian

Ţara nu doarme - continuare

    În 1990 aveam 12 ani și mergeam în Piața Universității cu părinții mei, ei fiind la vârsta pe care o am eu acum. În fiecare seară,...