Când simți că nu mai poți, ia o mingiuță anti-stres

    Sau un hamburger. Sau o porție de cartofi prăjiți. Sau un elefant. Sau o floare. Sau o mașină. Nu, nu sunt sub influența unor substanțe halucinogene, sunt doar mama unui copil de 4 ani suferind de hiper-activitate și mama unui copil care simte că nu mai poate când copilul nu are pace sau începe să țipe. Și țipă, nu glumă. Țipă atât de tare încât îmi este frică să nu mă trezesc la ușă cu Protecția copilului sau, mai grav cu Poliția. Căci, urlând atât de tare, cine e în necunoștință de cauza, poate crede că îmi maltratez copilul. Ete na, copilul urlă că nu vrea să se spele pe mâini, urlă că i-am deranjat papucii dintr-o anumită poziție, mai exact, papucii domnișorului trebuie să stea într-un unghi de 45 grade față de cum e poziția soarelui la o anumită oră.

    Exagerez, evident, dar nu prea mult. Copilul are niște manii mai ceva ca un bătrân cu tabieturi. Și dacă bătrânii cu tabieturi au tendința să fie morocănoși și să bombăne în barbă, copiii cu manii sunt extrem de vocali. Am încercat tot soiul de variante, ba chiar l-am și urecheat și să știți că nu îmi e rușine, fiindcă și nervii mei obosesc și încep să urle. Am țipat și eu, ba chiar mai tare decât el. Nici asta nu e soluție, nu numai că nu îl va potoli, ba chiar începe să urle și mai tare și trebuie să stau cu geamurile închise în toată casa, în plină vară, de frică să nu mă trezesc la ușă cu te miri ce instituție de ar vrea să îmi ia copilul. Am încercat să îl ignor, am încercat să mă închid în baie, am încercat să mă dau și cu capul de pereți, poate dacă leșin nu mai e atât de grav. Nu știu dacă am greșit eu atât de tare în ceea ce privește metoda educațională sau dacă ăsta este temperamentul copilului sau dacă e doar o perioadă, treaba e că nu mai pot. Și cum Dumnezeu le vede pe toate și știe când nu mai poți, mi-a scos în cale o pisică anti-stres. Cum ziceam, nu sunt sub nici o influență de halucinogene. Există niște, să le spun jucării, obiecte, confecționate dintr-un soi de cauciuc, unele dintre ele chiar mirositoare, care, odată strânse în mână, își revin foarte repede la forma inițială. Pot lua forma unor pisici, câini, hamburgeri, înghețată, cartofi prăjiți sau cine știe ce le-o fi dat prin cap producătorilor chinezi, fiindcă bag mâna în foc că sunt comercializate de pe Aliexpress. Prețurile variază undeva între 5 Ron și 30 Ron, în funcție de mărime și de locul achiziționat.

    Glumă sau nu, jucăria asta își face treaba. Am luat două și i-am sugerat copilului, ca de fiecare dată când simte nevoia să urle, să dea din picioare, să strângă în pumnuleț mâța aceea roz gumată. Rolul acestor jucărioare este tocmai de a scăpa de stres, de a te elibera de preaplinul la care ești supus. Cred că ele au fost inițial destinate adulților enervați de locul de muncă, de trafic, de prețuri, de oamenii politici, de alimentele procesate, de sistemul de sănătate, de sistemul de învățământ. În cazul ăsta cred că ar trebui să am o valiză de mingiuțe anti-stres. Treaba e că, cel puțin în cazul copilul meu, a funcționat. Are una în sufragerie, la vedere, una o cară peste tot după el. Probabil simte că are undeva o pârghie și tot ceea ce nu poate gestiona, emoțional vorbind, proiectează asupra acelei jucării gumate. Una dintre jucării a mers cu noi la Muzeul Antipa, în mijloacele de transport în comun și de fiecare dată și-a dovedit eficacitatea. Îmi pare rău doar că am descoperit-o atât de târziu, nu mă așteptam să fie așa un succes. Intenționez să îmi achiziționez și eu una, aș vrea să cred că îmi va fi de același ajutor, căci trăim într-o epocă, în care, din păcate, nici noi adulții nu mai știm să ne gestionam emoțiile.