Cum mă iubește copilul meu

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjS0g_9hG9-GNahKw5h_ujUi9-nfK4qeDBVAxkfmNIhyrr9o4WGod4U9uEDS9LWRX8O2wJXqiNO5HAf1lAIeYeGCFJpyEC-PsONV6DmFja61bCbAM-Cmgj3VdQQJHmClLlP_ahSztY0Rtc/s1600/Cum_ma_iubeste_copilul_meu.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="900" data-original-width="791" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjS0g_9hG9-GNahKw5h_ujUi9-nfK4qeDBVAxkfmNIhyrr9o4WGod4U9uEDS9LWRX8O2wJXqiNO5HAf1lAIeYeGCFJpyEC-PsONV6DmFja61bCbAM-Cmgj3VdQQJHmClLlP_ahSztY0Rtc/s320/Cum_ma_iubeste_copilul_meu.jpg" width="281" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Infinit. Până la cer și înapoi. Sau cum îmi spune chiar el, mă iubește până la tavan. Probabil i se pare mult mai mult decât te iubesc-ul meu până la cer. Probabil până la tavan i se pare infinitul din moment ce o spune cu atâta foc și seriozitate. Ce mi-a venit? E simplu. Eram într-o după-amiază cu copilul în pat, cu puiul de arici fără țepi cum îmi place să îi spun. Da, are 3 ani și încă dorm cu el. Nu știu dacă e sănătos sau nu, probabil ar trebui să stea în patul lui, habar nu am. Treaba e că nu are încă patul lui, o să aibă o viață timp să doarmă fără mă-sa, acum încă vrea cu mine și nu pot încă să renunț la sentimentul pe care mi-l dă atunci când în momentul în care se pregătește să adoarmă suspină adânc, își lipește obrazul de al meu și își pune mânuțele de jur împrejurul gâtului meu. Eh, asta e dragoste. Asta e cea mai pură formă de dragoste din toată lumea. Cel puțin până la o anumită vârstă felul în care iubește un copil nu se poate descrie, e ceva absolut indescriptibil. Evident că și mamele își iubesc pruncii. Dar treaba stă cam așa. Ca mamă poți să ai unul, doi, cinci, opt copii și e posibil să nu poți dărui dragoste în aceeași măsură tuturor. Dar puiului de îi ești mamă te are doar pe tine.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     El are numai o mamă și nimic pe lumea asta nu poate înlocui mama. Ca mamă poți să ai momente în viață în care ai suferit o traumă sau ești depresivă și poate exista riscul să îți respingi copilul sau să fii rea cu el. Însă boțul ăla de om nu știe nimic altceva decât mirosul mă-sii. Am văzut acum ceva vreme un filmuleț dintr-o sală de nașteri în care medicii se chinuiau să ia un nou-născut de lângă mama lui. Mi-au dat lacrimile efectiv când am văzut jalea ce l-a cuprins pe cel mic în momentul desprinderii de pe pielea maică-sii. Cum îl puneau înapoi în brațele ei puiul se liniștea brusc, nu era chip să îl iei de acolo. Nu cred că am mai văzut ceva așa emoționant. Eh, și revenind la ceea ce ziceam. Eram într-o zi în pat cu el și s-a lipit de mine atât de tare încât mi s-a taiat răsuflarea. Atunci am avut senzația, prin lipitul acela de mine și stat în brațele mele că mi-a intrat nu numai în suflet, ci și în piele, în țesuturi, în vene. Copilul se contopise atât de tare cu mine încât am avut impresia că suntem unul și același. De cele mai multe ori când mi se pune în brațe am această senzație de contopire și realizez că nu există nimic, dar nimic pe lumea asta mai frumos ca modul în care iubește un copil mic. Pe măsură ce crește se estompează aceste sentimente, însă focul cu care iubește când e mic nu se poate măsura cu nimic. Mă iubește când mă ia de mana și nu vrea să îi dau decât eu să mănânce, mă iubește când țipă că nu vrea să se joace cu taică-su, ci doar cu mine, mă iubește când îmi spune din două în două minute că mă iubește atunci când știe că sunt supărată pe el. Mă iubește când îmi ia fața în mânuțele sale moi și mă mângâie și vrea să îi se mai dea un pupic.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Mă iubește când mă întreabă când vin să îl iau de la grădiniță și mă iubește la fel de tare când vrea să își împartă mâncarea cu mine. Mă iubește încă și mai mult atunci când își bagă adânc capul la pieptul meu, cu amintiri probabil de pe vremea în care era alăptat și nu putea adormi decât dacă era ,,mufat” la sân. Mă iubește de când era nenăscut, în burtică la mine și îmi simțea toate emoțiile. Mă iubește atât de tare încât și acum este sensibil la toate sentimentele mele și îmi imită fiecare trăire. Dacă eu sunt supărată și tristă și am momente în care aș vrea să fiu puțin lăsată în pace e mârâit și ciufut și certăreț. Dacă sunt senină, caldă și binedispusă e zâmbitor ca soarele de vară. Nu pot decât să mă bucur de iubirea aceasta fiindcă va veni o vreme când va pleca de lângă mine și își va lua și iubirea aceasta pură cu el. Până atunci am să dorm în continuare lângă sufletul lui, minunându-mă cât de tare poate să iubească puiul ăsta de om.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

cer, copil, dragoste, dragoste pura, emotiile, iubeste, ma nou-nascut, mirosul, patul lui, puiul de om, realitatea, sala de nasteri, sentimente, soarele de vara, trauma

Cum mă iubește copilul meu

    Infinit. Până la cer și înapoi. Sau cum îmi spune chiar el, mă iubește până la tavan. Probabil i se pare mult mai mult decât te iu...

Soția călătorului în timp

<div style="text-align: justify;"> Audrey Niffenegger</div> <div style="text-align: justify;"> Soția călătorului în timp</div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj65gH4TMDXgtwVOAToThHGrHki8Q_oyav8jZqCwOmKhP0icawv1ex4OBjNkrpZU1NsH1xuc5j-HFJLFJM_i-oxHyoqWcRbG0YQkvKazMdZfaerThRC-VUL9hMFaw2siYTebu_RYIh9rPA/s1600/Sotia_calatorului_in_timp.png" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="300" data-original-width="202" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj65gH4TMDXgtwVOAToThHGrHki8Q_oyav8jZqCwOmKhP0icawv1ex4OBjNkrpZU1NsH1xuc5j-HFJLFJM_i-oxHyoqWcRbG0YQkvKazMdZfaerThRC-VUL9hMFaw2siYTebu_RYIh9rPA/s320/Sotia_calatorului_in_timp.png" width="215" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Am reușit. Chinuit, între mersul la grădinița copilului, serviciu, gătit, curățenie și tot ceea ce presupune a fi o mamă ocupată, am reușit. Am reușit să termin Soția călătorului în timp. Și acum îmi pare rău că am terminat-o. Nu de alta dar mi-a plăcut tare, tare de tot. Am tras eu cât am putut, să o mai lungesc puțin, doar doar s-o termina altfel dar tot a trebuit să o închid la un moment dat și să suspin că s-a terminat. Acum vreau să îmi fac timp să văd și filmul, căci e și film. Am înțeles că și filmul e bun, îi are ca protagoniști pe Rachel McAdams, Eric Bana și îmi place de fătucă, are o sensibilitate și o finețe extrem de atrăgătoare, știti, frumusețea aceea din Notebook, altă poveste de dragoste ce a frânt inimi. Am amintit de Soția călătorului în timp în urmă cu ceva vreme când îmi puneam problema călătoriei în timp. Henry DeTamble, suferind de o afecțiune genetică, sare încoace și încolo prin timp, în trecut, în viitor, fără a putea controla momentul în care i se întâmplă, timpul în care merge, nici măcar anotimpul, ceea ce îi atrage numai necazuri.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Călătoria în timp se petrece oarecum pe neașteptate, existând doar câteva semne premergătoare, ca lumini foarte puternice, succesiuni de imagini desfășurate cu rapiditate, cum ar fi imaginile derulate la televizor sau emoții puternice. În momentul plecării în alt timp nu poate lua absolut nimic cu el, nici măcar propriile haine, ajunge gol pușcă, ceea ce îi produce oarece neajunsuri, fiind nevoit să fure, să se bată, să se ascundă. Într-una una din călătoriile sale în timp, la vârsta de 36 ani, o cunoaște pe Clare, viitoarea sa soție, în vârstă de numai 6 ani. De acum încolo întâlnirile celor doi nu fac decât să pună bazele unei povești de dragoste, dar nu lipsită de riscuri. Evident că povestea lor nu începe când mititica de Clare are 6 ani, ci debutează cu o frumoasă prietenie, prietenie în care numai un copil cu inima deschisă poate accepta faptul că străinul din fața sa e posibil să vină din alt timp. Timp de câțiva ani Clare nu face altceva decât să aștepte venirile lui Henry, ajungând, la vârsta tinereții, îndrăgostită iremediabil de el. Se întâlnesc la un moment dat în Chicago, o întâlnire absolut întâmplătoare, într-un timp și un prezent al amândurora, Henry neștiind însă cine este femeia încântătoare din fața lui. Acțiunea romanului nu se petrece neapărat într-o ordine cronologică, firească, ci e dominată mai mult de salturile în timp ale lui Henry. Din păcate tot acest du-te- vino al plecărilor în timp ale lui nu pot schimba absolut cu nimic desfășurarea evenimentelor, ceea ce e scris sau a fost scris, se va întâmpla oricum. Henry va asista neputincios la moartea mamei sale în Ajun de Crăciun, și ca pentru a se vindeca, va ajunge în acel moment al morții mamei sale de nenumărate ori, ca pentru a înțelege ce s-a întâmplat.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Henry e un bărbat speriat, și de înțeles când te fâțâi prin timp la voia întâmplării, care are norocul de a găsi o femeie minunată care are tăria de a-l sprijini și de a sta alături de el, indiferent ce îi va aduce ziua de mâine și cum ar putea sfârși el. Din dragostea lor se naște chiar o fetiță care moștenește defectul genetic al tatălui său, însă aceasta are posibilitatea de a alege timpul în care călătorește. Deși la început pare destul de greu de citit, căci nu faci legătura între timpul prezent al acțiunii, cel viitor, Henry are ba 20 ani, ba 43, ești pus oarecum în dificultate, dar odată ce te-ai obișnuit cu mersul acesta al acțiunii nu mai e atât de dificil și cartea va fi devorată. Speri ca Henry să se vindece, să își găsească tihna lângă Clare și să aibă parte de o existență calmă și fericită, să dobândească norocul de a deveni o familie obișnuită și nu una în care atunci când îți e lumea mai dragă soțul dispare, lăsând în urmă doar o grămăjoară de haine. Stai cu sufletul la gură sperând ca el să nu pățească nimic, să nu fie bătut, înjunghiat sau rămas prizonier al altui timp. E un roman de dragoste minunat, cu o idee minunată, cu regret că l-am terminat, vă recomand să îl citiți, vă veți rupe în mod clar de cotidian cu această poveste atipică.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

Ajun de Crăciun, Audrey Niffenegger, carte, dragoste, femeie minunata, film, Notebook, Rachel McAdams, roman de dragoste, sotia, utile

Soția călătorului în timp

Audrey Niffenegger Soția călătorului în timp     Am reușit. Chinuit, între mersul la grădinița copilului, serviciu, gătit, curățe...

Invitație la vals

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjxwvwUK9T6cvXOLbzic6CBeTNC_q5nSG_0Eeopor-N3oUaaDpiwc3HM2nlgezifk5Fq2u_VT5NXBaGmhYz1yVh_1vF9cZ0u8qf5gWCsbiGkDf2kPUFv6B-r4GSfL9LPr1hw_1OfBq5X9I/s1600/Invitatie_la_vals.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" data-original-height="475" data-original-width="306" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjxwvwUK9T6cvXOLbzic6CBeTNC_q5nSG_0Eeopor-N3oUaaDpiwc3HM2nlgezifk5Fq2u_VT5NXBaGmhYz1yVh_1vF9cZ0u8qf5gWCsbiGkDf2kPUFv6B-r4GSfL9LPr1hw_1OfBq5X9I/s320/Invitatie_la_vals.jpg" width="206" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Sunt îndrăgostită de cărţile dintr-o anumită perioadă şi asta am mai spus-o într-un articol precedent. Articolul cu pricina l-am scris sub influenţa lecturii romanului lui Mihail Drumeş, Invitaţie la vals. Nu îmi aduc aminte cu exactitate însă cred că am citit-o pe vremea când eram la liceu şi mi-a bucurat adolescenţa romanul acesta de un tragism încântător. Dar una e să citeşti o carte la 16 ani, când eşti condus de anumite sentimente şi trăiri şi alta e să o citeşti la 40 ani când tot freamătul acela al tinereţii tinde să dispară. Şi am zis să o recitesc, în ideea că voi vedea cu alţi ochi dragostea şi povestea celor doi protagonişti. Şi cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg m-am trezit, spre supriza mea, la finalul cărţii, la fel de afectată, aşa cum aş fi fost în urmă cu 20 ani. Pentru cine nu a citit romanul de dragoste, cred că trebuie făcută o scurtă prezentare, deşi am convingerea absolută că articolul acesta va fi citit tocmai de acei ce vor fi citit Invitaţie la vals. Tudor Petrican, un tânăr infatuat, asemenea multor tineri din ziua de azi, îşi petrece tinereţea zburând din floare în floare cu unicul scop de a face cât mai multe cuceriri. Pentru el contează doar jocul, doar războiul dus în vederea cuceririi, odată edificiul asaltat, respectiv femeia, tânărul se plictiseşte şi îsi face planul unui alt asediu. Nimic nelalocul lui până aici, probabil este o caracterstică a vârstei, indiferent cărei epoci i-ai aparţine.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Numai că, odată cu apariţia Mihaelei, a Micaelei, cum este numită de câteva ori în carte sau pur şi simplu a lui Aimée, cum aş vrea să îi spun eu de-a lungul acestor rânduri, lucrurile au tendinţa de a ieşi de pe făgaşul cu care era obişnuit tânărul Petrican şi împricinatul se trezeşte deodată îndrăgostit. Iar nimic neobişnuit, dragostea e un sentiment firesc în vremea studenţiei, nimic mai frumos ca doi tineri care împărtăşesc nişte sentimente atât de nobile. Doar că cei doi iubiţi duc o luptă a orgoliilor din care nu poate ieşi nimeni câştigător. Cei doi nu au nici o noţiune a compromisului, totul este dus până la extrem în relaţia dintre ei. Şi din momentul în care se cunosc începe o joacă nevinovată de-a şoarecele şi pisica, protagoniştii devenind, pe rând, atât vânător cât şi vânat. Pentru Tudor şi Aimée dragostea nu suportă jumătaţi de măsură, totul este trăit cu cea mai mare intensitate, sărutul e parte din ei înşişi, sunt construiţi din iubirea unuia faţă de celălalt. Tudor Petrican însă este tipul de băiat-bărbat care nu acceptă decât supunerea fiinţei iubite, raporturile dintre ei nefiind pe planul unei egalităţi, ci pe cel de subordonare a femeii. El o vrea subjugată pe Aimée şi în momentul în care se produce ruptura între ei el va face totul pentru a o ţine agăţată de el cu nişte fire invizibile. Pentru cine nu a citit Invitaţie la vals probabil rezumatul nu are nici un sens şi pare dezlânat dar îmi asum cu sinceritate şi căinţă că mă adresez celor ce au citit-o. Celor ce nu le-a trecut prin mână le spun că în mod clar ar trebui să o deschidă. Aşadar, revenind la eroii noştri, mie personal, tânărul Dor mi se pare cam antipatic.</div> <br /> <script async src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <ins class="adsbygoogle" style="display:block; text-align:center;" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-slot="7968365181"></ins> <script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Probabil întâlnit în viaţa de zi cu zi mi-ar fi produs o antipatie profundă genul lui de personaj, însă în carte este iertat, e doar un caracter şi atât, dar un caracter construit cu măiestrie din moment ce poate trezi asemenea sentimente. M-am trezit la finalul cărţii, cu părere de rău închizând-o, cu întrebarea dacă mai există oare asemenea iubiri şi asemenea trăiri. Că cei doi se sinucid este previzibil. Ce m-a uimit a fost atât intensitatea scrierii cât şi a sentimentelor întrezărite între cei doi eroi. Nu mă mai vedeam capabilă să mai plâng citind o carte şi cu toate acestea m-au podidit lacrimile citind scrisoarea de adio a lui Aimée. Câteva zile am fost sub influenţa acestei cărţi şi a întrebării dacă mai există sau nu iubiri adevărate şi nu doar un anumit interes din partea partenerilor. Cu siguranţă mi-a plăcut, mult mai mult decât la prima lectură, cred că dacă romanele acestea de dragoste ar fi introduse în şcoli ar trezi ceva mai mult interes din partea învăţăceilor.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

carti, dragoste, eroi, femeia, indragostit, invitatie la vals, jumatati de masura, liceu, Mihail Drumes, protagonisti, sentimente nobile, sibiri adevarate, subordonare, tragism, utile, viata de zi cu zi

Invitație la vals

    Sunt îndrăgostită de cărţile dintr-o anumită perioadă şi asta am mai spus-o într-un articol precedent. Articolul cu pricina l-am scri...

Cartea ca prim educator

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiEK-qozxRT1KTOk0dHuJ0sdMrV_vRTgCqsLbUQpvJOThaxu6R-dQRCPHCw_NfoJJWzOuTcNhI0a-ufocW_AQAarXzY3jtIL6RMPdHDAP9g1yrE8uC2ZodzzXr-If0rKNZyuc4VyF46JqI/s1600/cartea+ca+prim+educator.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="260" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiEK-qozxRT1KTOk0dHuJ0sdMrV_vRTgCqsLbUQpvJOThaxu6R-dQRCPHCw_NfoJJWzOuTcNhI0a-ufocW_AQAarXzY3jtIL6RMPdHDAP9g1yrE8uC2ZodzzXr-If0rKNZyuc4VyF46JqI/s320/cartea+ca+prim+educator.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Sunt mama unui copil de doi ani. Cu siguranță o sa spuneți că nu vă interesează și cu siguranță aveți dreptate. Însă eu, ca mamă a acestui viitor adolescent și viitor adult îi sunt datoare. Îi sunt datoare să nu ajungă un tâmpit. Și pot să fac asta punându-i cartea în mână. Chiar am auzit zilele astea un lucru care mi s-a părut foarte frumos: un copil care citește este un adult care gândește.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Eu însămi sunt o cititoare, în măsura în care îmi mai permite timpul în zilele astea nebune. Dar încerc să citesc măcar jumătate de oră pe zi. Am zile în care nu reușesc dar am să recuperez când s-o face copilul mai mare. Acum el este prioritatea. Și fiind o prioritate fac tot posibilul să îi transmit și lui dragostea asta de carte. Am început de timpuriu cu niște cărticele de vreo 5 file conținând forme geometrice, culori, animale, obiecte de îmbrăcăminte sau de joacă. Am trecut apoi la povestioare scurte, având pe fiecare pagină câte o propoziție. Recunosc că am avut un exces de zel și am cumpărat și cărticele pe care copilul nu dă doi bani. Dar sunt perseverentă. Mda, cred că am și o problemă cu cumpăratul compulsiv. În orice caz am cumpărat un morman de cărți pentru copii. Din nu știu ce motiv am evitat să îi cumpăr până acum poveștile clasice. I-am spus seara la culcare <i>Albă ca zăpada </i>și parcă nu îmi venea să îi spun copilului că vrăjitoarea cea rea a trimis un vânător să o omoare pe fetiță și să îi aducă inima îndărăt ca dovadă a morții acesteia. Am evitat până acum să îi spun genul acesta de povești. Cred că va avea tot timpul să audă istorisiri sângeroase și prin prisma faptului că e băiat și probabil va fi atras el însuși de ele. Îmi face plăcere să îi citesc cărți cu animale, pui de animale, cărți plăcute, vesele, educative. Cred cu tărie că copilul poate învăța din cărți încă de pe acum. Și cred cu tărie că dacă copilul va vedea în familie că cineva citește, va citi și el. Și mai cred că un copil și un viitor adolescent care citește va avea alt discernământ și probabilitatea ca el să intre într-un mediu periculos va fi ceva mai mică. Evident că nu pot susține că lectura îl va feri de toate pericolele și copilul meu va fi atât de înțelept încât să discearnă între bine și rău doar citind o carte. Probabil nici nu ar fi prea sănătos, cred că e de preferat să dea piept problemelor. Deocamdată copilului din dotare îi place să i se citească. Nu trebuie rugat, are raftul sau personal, cu cărțile lui. Fiind mititel, raftul este pus la nivelul său pentru a avea posibilitatea de a-și alege ce dorește să i se citească. Și asta mi se pare important, să i se dea posibilitatea de a alege, chiar de la o vârstă fragedă. Citim în cursul zilei, când am timp (și chef), citim la prânz la culcare și citim seara la culcare. Uneori mi se închid ochii de somn dar „titim”, nu am scăpare. Aș vrea să păstrez ritualul acesta cât mai multă vreme, până va fi capabil să citească singur. Și aș vrea să îl pot determina să citească și de atunci încolo și să intre într-o lume a imaginației și a frumosului. Aș vrea ca copilul meu să fie mai bun și mai cald și mai altruist și datorită cărților. Îmi doresc ca ajunsă la vârsta bătrâneții să pot discuta cu copilul meu, să avem subiecte comune și la rândul lui să își educe propriul copil în spiritul acesta al dragostei de lectură.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Aș avea rugămintea ca toți cei care citiți rândurile acestea, și asta înseamnă că sunteți la rândul vostru cititori, citiți-le copiilor, nepoților, strănepoților dacă aveți posibilitatea. E important să le faceți cunoștință cu un univers plin de magie, de aventura și de frumos.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

carte, carti, citim, cititoare, copil, discernamant, dragoste, frumosului, imaginatie, mama, ritm, subiecte comune, utile, varsta batranetii

Cartea ca prim educator

    Sunt mama unui copil de doi ani. Cu siguranță o sa spuneți că nu vă interesează și cu siguranță aveți dreptate. Însă eu, ca mamă a...