Posted by / joi, 12 octombrie 2017 / Niciun comentariu / , , , , , , , , , ,

Soția călătorului în timp

Audrey Niffenegger
Soția călătorului în timp


    Am reușit. Chinuit, între mersul la grădinița copilului, serviciu, gătit, curățenie și tot ceea ce presupune a fi o mamă ocupată, am reușit. Am reușit să termin Soția călătorului în timp. Și acum îmi pare rău că am terminat-o. Nu de alta dar mi-a plăcut tare, tare de tot. Am tras eu cât am putut, să o mai lungesc puțin, doar doar s-o termina altfel dar tot a trebuit să o închid la un moment dat și să suspin că s-a terminat. Acum vreau să îmi fac timp să văd și filmul, căci e și film. Am înțeles că și filmul e bun, îi are ca protagoniști pe Rachel McAdams, Eric Bana și îmi place de fătucă, are o sensibilitate și o finețe extrem de atrăgătoare, știti, frumusețea aceea din Notebook, altă poveste de dragoste ce a frânt inimi. Am amintit de Soția călătorului în timp în urmă cu ceva vreme când îmi puneam problema călătoriei în timp. Henry DeTamble, suferind de o afecțiune genetică, sare încoace și încolo prin timp, în trecut, în viitor, fără a putea controla momentul în care i se întâmplă, timpul în care merge, nici măcar anotimpul, ceea ce îi atrage numai necazuri.



    Călătoria în timp se petrece oarecum pe neașteptate, existând doar câteva semne premergătoare, ca lumini foarte puternice, succesiuni de imagini desfășurate cu rapiditate, cum ar fi imaginile derulate la televizor sau emoții puternice. În momentul plecării în alt timp nu poate lua absolut nimic cu el, nici măcar propriile haine, ajunge gol pușcă, ceea ce îi produce oarece neajunsuri, fiind nevoit să fure, să se bată, să se ascundă. Într-una una din călătoriile sale în timp, la vârsta de 36 ani, o cunoaște pe Clare, viitoarea sa soție, în vârstă de numai 6 ani. De acum încolo întâlnirile celor doi nu fac decât să pună bazele unei povești de dragoste, dar nu lipsită de riscuri. Evident că povestea lor nu începe când mititica de Clare are 6 ani, ci debutează cu o frumoasă prietenie, prietenie în care numai un copil cu inima deschisă poate accepta faptul că străinul din fața sa e posibil să vină din alt timp. Timp de câțiva ani Clare nu face altceva decât să aștepte venirile lui Henry, ajungând, la vârsta tinereții, îndrăgostită iremediabil de el. Se întâlnesc la un moment dat în Chicago, o întâlnire absolut întâmplătoare, într-un timp și un prezent al amândurora, Henry neștiind însă cine este femeia încântătoare din fața lui. Acțiunea romanului nu se petrece neapărat într-o ordine cronologică, firească, ci e dominată mai mult de salturile în timp ale lui Henry. Din păcate tot acest du-te- vino al plecărilor în timp ale lui nu pot schimba absolut cu nimic desfășurarea evenimentelor, ceea ce e scris sau a fost scris, se va întâmpla oricum. Henry va asista neputincios la moartea mamei sale în Ajun de Crăciun, și ca pentru a se vindeca, va ajunge în acel moment al morții mamei sale de nenumărate ori, ca pentru a înțelege ce s-a întâmplat.



    Henry e un bărbat speriat, și de înțeles când te fâțâi prin timp la voia întâmplării, care are norocul de a găsi o femeie minunată care are tăria de a-l sprijini și de a sta alături de el, indiferent ce îi va aduce ziua de mâine și cum ar putea sfârși el. Din dragostea lor se naște chiar o fetiță care moștenește defectul genetic al tatălui său, însă aceasta are posibilitatea de a alege timpul în care călătorește. Deși la început pare destul de greu de citit, căci nu faci legătura între timpul prezent al acțiunii, cel viitor, Henry are ba 20 ani, ba 43, ești pus oarecum în dificultate, dar odată ce te-ai obișnuit cu mersul acesta al acțiunii nu mai e atât de dificil și cartea va fi devorată. Speri ca Henry să se vindece, să își găsească tihna lângă Clare și să aibă parte de o existență calmă și fericită, să dobândească norocul de a deveni o familie obișnuită și nu una în care atunci când îți e lumea mai dragă soțul dispare, lăsând în urmă doar o grămăjoară de haine. Stai cu sufletul la gură sperând ca el să nu pățească nimic, să nu fie bătut, înjunghiat sau rămas prizonier al altui timp. E un roman de dragoste minunat, cu o idee minunată, cu regret că l-am terminat, vă recomand să îl citiți, vă veți rupe în mod clar de cotidian cu această poveste atipică.

Distribuie:
Tags : , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Articole recente

[3][recent][recent][Articole recente]

Cele mai vizualizate articole

Facebook

De citit

[4][promovate][featured]