Rățușca cea urâtă și lebăda din noi

    Nu știu dacă există vreo femeie în toată lumea asta care să se trezească de dimineață, să se uite în oglindă și să afirme, răspicat, cu convingere: ce frumoasă sunt. Și să fie capabilă să facă asta în fiecare zi a existenței sale. Cred cu tărie că, indiferent cât de frumoasă ar fi femeia, are anumite momente în viață în care i se pare că arată urât, că e grasă, că are coșuri sau că are un păr care stă nu îi e pe plac. Ce anume declanșează în femeie sentimentele acestea? Ce anume o face să se privească într-un mod care probabil nu are nici o legătură cu realitatea? Și ce anume ne face să fim nemulțumite în permanență de modul în care arătăm? Întotdeauna va exista ceva în aspectul nostru care ne va nemulțumi deși în ochii privitorilor nu avem nici un defect, cel puțin fizic. În ciuda faptului că lumea ne vede niște lebede grațioase, elegante și frumoase, avem tendința de a ne subaprecia și a ne privi într-un mod distorsionat, ne vedem prin ochii rățuștii urâte, nicidecum a lebedei care suntem sortite să devenim sau poate chiar suntem. Cred că, într-o oarecare măsură, este și vina mass-mediei pentru că ne inoculează niște imagini și valori care nu au nici o legătură cu realitatea.

    Întotdeauna vom fi nemulțumite de aspectul părului nostru, dacă e cârlionțat ni-l dorim drept și viceversa, întotdeauna vom vrea să fim tunse ca un model dintr-o revistă, vom fi nemulțumite de statura noastră, de siluetă, mai ales de siluetă, de aspectul tenului, al unghiilor, al posteriorului și așa mai departe. Când ni se face un compliment avem tendința de a fi neîncrezătoare, ridicând mirate din sprâncene, suspectând faptul că poate se râde de noi. Indiferent cât de slabe și tonifiate am fi, dăm pe de laturi de mândrie când ni se spune că parcă am mai slăbit. Eu am avut întotdeauna probleme cu silueta, câteva kilograme în plus care poate în ochii unora nu reprezintă chiar o problemă. Și când aud niște fătuci care se vaită lângă mine că au burtă, că au pus pe ele, am impresia că sunt luată la mișto fiindcă sunt atât de slabe încât trec cu ușurință prin gaura cheii. Și cu toate astea e posibil ca și ele să se subaprecieze tot așa cum o fac eu însămi. Cred că absolut toate femeile au o doză atât de mare de neîncredere care este direct proporțională cu numărul de reacții pe care le primesc cu privire la aspectul lor. Dacă femeii nu i se face niciodată vreun compliment ea are tendința nu numai de a se privi ca fiind neatrăgătoare, ci, în cele din urmă, chiar devenind de un aspect neatrăgător, pierzându-și interesul pentru propria persoană. Femeile, din păcate, sunt extrem de sensibile la părerile celorlalți. Evident că există și femei extrem de sigure pe ele, cu un nivel al conștiinței de sine extrem de ridicat însă, la un anumit nivel, fiecare dintre aceste femei puternice, are momentele sale de slăbiciune în care nu își mai vede aripile de lebădă, ci tot ceea ce vede e un puf galben amărât care trebuie și ăla vopsit, altfel începe să se vadă că albește. O femeie are două arme prin care își poate câștiga încrederea în forțele proprii și în aspectul său.

    Prima, și cea mai la îndemână, este cea cosmetică sau vestimentară. E destul de ușor să maschezi, să îmbraci haina potrivită pentru a creea o imagine care să placă, cu scopul de a te face să te simți mai bine în pielea ta. A doua chestie e ceva mai complicată. Aici ține și de educație și de valorile care ți-au fost transmise încă din copilărie, de mediul în care trăiești, studiezi sau muncești. E posibil ca atunci când ai niște ținte în viață, niște scopuri de atins, când trăiești la un alt nivel decât acela de a te analiza în oglindă, să nu mai fii atât de critică cu persoana ta și chiar dacă există lucruri care te nemulțumesc, fizic vorbind, să le acorzi mai puțină atenție, până a le minimaliza. Niciodată nu va dispărea auto-critica dar excelând în alte domenii părerea față de propria persoană se va schimba, încrederea va spori și micile imperfecțiuni nu vor mai avea un impact atât de mare. Până la urmă stă în puterea noastră să alegem ceea ce dorim să fim: rățușca cea urâtă sau lebăda.