Am fost acolo - Muzeul Căilor Ferate Române

    Când ai pui mic trebuie să găsești tot felul de activități, nu prea merge cu varianta mersului în parc zi de zi de zi. Nu numai că ajung să mă plictisesc eu dar cred că i se cam ia și lui de mers doar în parc. Și ca adult e absolut firesc să îți diversifici activitățile dar pentru un copil mic e vital să acumuleze experiențe și senzații noi. Citisem la un moment dat de Muzeul CFR dar am tot amânat, auzisem că ar fi fost un loc tocmai bun de mers cu copiii. Acum are 3 ani și cred că era momentul potrivit să îl duc. Așa că într-o bună dimineață nu l-am mai dus la grădiniță, am echipat copil, apă după noi, o gustărică și am întins-o vitejește spre muzeu. Nu e mare distanță, vreo 10 stații de autobuz de locul unde locuim dar să stea cumințel și liniștit în autobuz, asta da aventură. De menționat că muzeul de care vorbesc e în București, exact în Gara de nord. Am înțeles că ar mai fi încă unul în gara din Sinaia, la fel de drăguț ca acesta din București. Pe vremuri accesul în muzeu se făcea prin Calea Griviței, acum intrarea este blocată, se intră prin gară, undeva în dreptul ultimului peron din dreptul Căii Grivița. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, de la ora 10 la 16, ultima intrare în muzeu făcându-se la ora 15. 30. Prețul biletului de intrare este de 4 RON pentru adulți și 2 RON pentru copii. Nu știu dacă studenții sau pensionarii au reducere, e posibil să beneficieze de înjumătățirea tarifului. Muzeul este interesant atât pentru copii cât și pentru adulți. Lăsând la o parte chestiile tehnice, modul de prindere a șinelor și traverselor care, sinceră să fiu, nu mi-au trezit nici un interes, chiar mi-a plăcut.

    Juniorul meu de 3 ani susține că i-ar fi plăcut și lui. Nu știu ce să spun având în vedere că alerga prin muzeu de la un exponat la altul ca o găină fără cap. Muzeul are trei încăperi, un hol de trecere în care ai surpriza să dai peste două imitații de vagoane de tren, unul de clasa I, cu banchetele îmbrăcate în catifea, unul de clasa a II a, cu banchete de lemn și spațiul de depozitare tot de lemn, cum numai pe vremuri mai erau. Se pare că picilor le place la nebunie să poposească în vagoanele cu pricina. Am avut surpriza să dau peste un firman autentic, adică un ordin emis de sultan, cu mare plăcere m-am uitat la niște reproduceri la scară mică ale unor căruțe cu coviltir, trăsuri și diligențe. Tot la scară mică există în muzeu copii ale unor vagoane de marfă și de călători, panouri de comandă ale unui șef de tren, biroul unui șef de gară, luminat de o lampă cu petrol și în spatele căruia sunt două scaune de lemn, cu inscripția CFR. Mie mi-a plăcut, mi s-a părut o bucățică de istorie. Evident că copilul meu nu a fost impresionat de așa ceva, punctul de atracție al muzeului, cel puțin din punctul de vedere al celor mici, este o machetă, de dimensiuni liliputane, cu trenulețe de tot felul, de marfă, de călători, cisterne etc. Trenulețele acestea sunt coordonate de un angajat al muzeului, pornesc după un program bine stabilit, spre deliciul copiilor cocoțați pe niște scărițe metalice, pentru a vedea întregul spectacol al trenurilor în mișcare. Recunosc că e o adevărată încântare, m-am trezit că sunt mai fascinată decât copilul la vederea trenurilor atât de minuțios redate. Trenurile au un depou, poduri pe care trec, tuneluri prin munți, ai putea sta acolo o veșnicie să le privești.

    Abia acum am înțeles pasiunea unor adulți pentru aceste machete și sumele investite pentru a-și realiza propria machetă. Și chiar aș fi stat o veșnicie dacă copilul nu ar fi considerat că e cazul să vadă mai de aproape și profitând de uluirea și plăcerea cu care priveam, nu ar fi tulit-o sub barele de protecție, cu gândul de a-și însuși un trenuleț. Nu a vrut sub nici o formă să îi iau o machetă de oriunde altundeva, nu, el voia un trenuleț din macheta cu pricina, acelea erau cele mai frumoase. În cele din urmă a fost convins să renunțe la trenulețele acelea, păcălit cu promisiunea că îi voi arăta o locomotivă mare mare de tot. Și chiar i-am arătat, în curtea interioară există o asemenea locomotivă, a stat chiar și la pozat. Cred că am petrecut peste o oră aici, mi-a plăcut, m-am bucurat că am ajuns în cele din urmă, intenționez acum să merg și la cel din Sinaia. Pentru un copil, chiar și mai mare, este un mod de a petrece timpul extrem de agreabil, ca dovada și mulțimea de familii care venise la acest muzeu.Așadar, într-o zi ploioasă sau când aveți chef să faceți altceva, luați-vă copilul de mână și mergeți cu încredere la muzeul CFR.