Ziua de apoi şi oala de sarmale

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgzcN25mEs7ObcioGVrB5YMG97zuMNz8Lh42pSaH5Qrnk2ZsjFmiNQd3RvtYS9Rf-44oF4uvOOrUnOLTyHtYno7eBXVQaqSiQqXe93siMN9r35j31dPR8QONcguwAOBtg7Bdr2s41H4si8/s1600/Ziua_de_apoi_si_oala_de_sarmale.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="800" data-original-width="800" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgzcN25mEs7ObcioGVrB5YMG97zuMNz8Lh42pSaH5Qrnk2ZsjFmiNQd3RvtYS9Rf-44oF4uvOOrUnOLTyHtYno7eBXVQaqSiQqXe93siMN9r35j31dPR8QONcguwAOBtg7Bdr2s41H4si8/s320/Ziua_de_apoi_si_oala_de_sarmale.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Sunt tare necăjită căci în ultima vreme nu prea îmi merg unele lucruri chiar cum ar trebui și mă refer aici la viața domestică. Și, din păcate, ca mine sunt milioane de femei, milioane de femei care sunt obligate de societate să suporte mojiciile unor parteneri, parteneri ce dau impresia că sunt nemulțumiți orice le-ai face. Există un soi de bărbat care are impresia că ceea ce face el e cel mai bine, de la curățenie, mâncare până la creșterea copilului căci, odată cu egalitatea sexelor bărbații au ajuns să se creadă, ca să zic așa, mai egali decât femeile în ceea ce privește educația pruncilor. Trebuie să recunosc, cu rușine, e adevărat, că, din punct de vedere culinar, nu sunt cea mai pricepută. Gătesc, e adevărat, însă nu sunt la un nivel de chef de restaurant cu 4 stele Michelin. Îmi fac datoriile casnice așa cum pot, acestea presupunând spălat de rufe, călcat, crescut copil, cumpărături și așa mai departe. Este foarte greu să duci o casă în spate și toate femeile știu asta și e cu atât mai greu cu cât partenerul pare să îți aducă numai reproșuri.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Păi și ce faci atunci? Păi....fie accepți faptul că nu ești gospodina desăvârșită care stă de dimineața până seara în bucătărie, buchisind rețete complicate, fie îți faci mea-culpa, te duci la cursuri de gătit și încerci să te perfecționezi până vei ajunge o artistă a împachetatului de sarmale. Numai că eu fac parte din prima categorie de femei care a acceptat, într-un târziu, că mai sunt și alte lucruri de făcut în viața asta decât să prepari ciorbă, felul unu, felul doi, aperitiv, gustare și desert, numai pentru a fi în asentimentul unui anumit soi de bărbat. Așa că am stat și m-am gândit eu binișor că în ziua în care va fi să închid ochii și să îmi fac bilanțul, sper, a lungii mele vieți, să nu îmi fac socoteala în funcție de câte oale de ciorbă cu afumătură am pregătit sau în funcție de câte sarmale în foaie de viță am învelit. În momentul în care închid ochii aș vrea să mi se perinde prin fața ochilor momente cât mai frumoase ale vieții mele, aș vrea să văd cu ochii minții răsăritul care mi-a furat inima în urmă cu 30 ani după o beție la Vama Veche. Aș vrea să îmi aduc aminte cum mi-am învățat copilul să meargă pe bicicletă și s-a lăsat încrezător în mâinile mele. Aș vrea să îmi aduc aminte de Notre Dame și de străzile Parisului. Aș vrea să îmi aduc aminte cum m-am udat până la piele când m-a prins ploaia în parc. Aș vrea să îmi aduc aminte că am văzut Dineu cu proști la Național, aș vrea să îmi aduc aminte că l-am ascultat pe Leonard Cohen sau că am cules toporași într-o pădure de lângă Brașov. Aș vrea ca atunci când îmi fac bilanțul să mi-l fac în funcție de câte cărți am citit și am cărat de pe la târguri de carte, decât câte verze murate am dus în traistă de la Auchan. Aș vrea să îmi fac bilanțul în funcție de plăcerea cu care am purtat o pereche de pantofi după care am tânjit enorm decât după numărul de castraveți tăiați pentru salata de beouf.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Evident că toate acestea nu se exclud, poți fi la fel de bine o gospodină, tot așa cum te poți bucura de nenumăratele minuni ale lumii. Dar dacă tot ceea ce contează este ce gătești săptămâna aceasta sau dacă tot ceea ce contează e dunga perfect trasată cu fierul de călcat, atunci ești un om pierdut. Cu siguranță trebuie să și gătești, să speli și să calci dar dacă vei ajunge să faci numai asta doar pentru a-ți mulțumi partenerul atunci ești o femeie moartă. Mergi la teatru, la film, cumpără-ți o trotinetă, ieși cu copilul, învață să mergi cu role doar pentru a mai fi copil o dată și lasă deoparte frământatul de cozonaci, că viața asta e și așa prea scurtă și prea tristă pentru a frământa ore întregi la cazanul cu aluat. La sfârșit toate acestea vor conta mai mult decât oala de lut de la cuptor.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

aluat, bucatarie, ciorba, desert, dimineata, egalitatea sexelor, film, gospodina, oala de lut, teatru, utile

Ziua de apoi şi oala de sarmale

    Sunt tare necăjită căci în ultima vreme nu prea îmi merg unele lucruri chiar cum ar trebui și mă refer aici la viața domestică. Și,...

Soția călătorului în timp

<div style="text-align: justify;"> Audrey Niffenegger</div> <div style="text-align: justify;"> Soția călătorului în timp</div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj65gH4TMDXgtwVOAToThHGrHki8Q_oyav8jZqCwOmKhP0icawv1ex4OBjNkrpZU1NsH1xuc5j-HFJLFJM_i-oxHyoqWcRbG0YQkvKazMdZfaerThRC-VUL9hMFaw2siYTebu_RYIh9rPA/s1600/Sotia_calatorului_in_timp.png" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="300" data-original-width="202" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj65gH4TMDXgtwVOAToThHGrHki8Q_oyav8jZqCwOmKhP0icawv1ex4OBjNkrpZU1NsH1xuc5j-HFJLFJM_i-oxHyoqWcRbG0YQkvKazMdZfaerThRC-VUL9hMFaw2siYTebu_RYIh9rPA/s320/Sotia_calatorului_in_timp.png" width="215" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Am reușit. Chinuit, între mersul la grădinița copilului, serviciu, gătit, curățenie și tot ceea ce presupune a fi o mamă ocupată, am reușit. Am reușit să termin Soția călătorului în timp. Și acum îmi pare rău că am terminat-o. Nu de alta dar mi-a plăcut tare, tare de tot. Am tras eu cât am putut, să o mai lungesc puțin, doar doar s-o termina altfel dar tot a trebuit să o închid la un moment dat și să suspin că s-a terminat. Acum vreau să îmi fac timp să văd și filmul, căci e și film. Am înțeles că și filmul e bun, îi are ca protagoniști pe Rachel McAdams, Eric Bana și îmi place de fătucă, are o sensibilitate și o finețe extrem de atrăgătoare, știti, frumusețea aceea din Notebook, altă poveste de dragoste ce a frânt inimi. Am amintit de Soția călătorului în timp în urmă cu ceva vreme când îmi puneam problema călătoriei în timp. Henry DeTamble, suferind de o afecțiune genetică, sare încoace și încolo prin timp, în trecut, în viitor, fără a putea controla momentul în care i se întâmplă, timpul în care merge, nici măcar anotimpul, ceea ce îi atrage numai necazuri.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Călătoria în timp se petrece oarecum pe neașteptate, existând doar câteva semne premergătoare, ca lumini foarte puternice, succesiuni de imagini desfășurate cu rapiditate, cum ar fi imaginile derulate la televizor sau emoții puternice. În momentul plecării în alt timp nu poate lua absolut nimic cu el, nici măcar propriile haine, ajunge gol pușcă, ceea ce îi produce oarece neajunsuri, fiind nevoit să fure, să se bată, să se ascundă. Într-una una din călătoriile sale în timp, la vârsta de 36 ani, o cunoaște pe Clare, viitoarea sa soție, în vârstă de numai 6 ani. De acum încolo întâlnirile celor doi nu fac decât să pună bazele unei povești de dragoste, dar nu lipsită de riscuri. Evident că povestea lor nu începe când mititica de Clare are 6 ani, ci debutează cu o frumoasă prietenie, prietenie în care numai un copil cu inima deschisă poate accepta faptul că străinul din fața sa e posibil să vină din alt timp. Timp de câțiva ani Clare nu face altceva decât să aștepte venirile lui Henry, ajungând, la vârsta tinereții, îndrăgostită iremediabil de el. Se întâlnesc la un moment dat în Chicago, o întâlnire absolut întâmplătoare, într-un timp și un prezent al amândurora, Henry neștiind însă cine este femeia încântătoare din fața lui. Acțiunea romanului nu se petrece neapărat într-o ordine cronologică, firească, ci e dominată mai mult de salturile în timp ale lui Henry. Din păcate tot acest du-te- vino al plecărilor în timp ale lui nu pot schimba absolut cu nimic desfășurarea evenimentelor, ceea ce e scris sau a fost scris, se va întâmpla oricum. Henry va asista neputincios la moartea mamei sale în Ajun de Crăciun, și ca pentru a se vindeca, va ajunge în acel moment al morții mamei sale de nenumărate ori, ca pentru a înțelege ce s-a întâmplat.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Henry e un bărbat speriat, și de înțeles când te fâțâi prin timp la voia întâmplării, care are norocul de a găsi o femeie minunată care are tăria de a-l sprijini și de a sta alături de el, indiferent ce îi va aduce ziua de mâine și cum ar putea sfârși el. Din dragostea lor se naște chiar o fetiță care moștenește defectul genetic al tatălui său, însă aceasta are posibilitatea de a alege timpul în care călătorește. Deși la început pare destul de greu de citit, căci nu faci legătura între timpul prezent al acțiunii, cel viitor, Henry are ba 20 ani, ba 43, ești pus oarecum în dificultate, dar odată ce te-ai obișnuit cu mersul acesta al acțiunii nu mai e atât de dificil și cartea va fi devorată. Speri ca Henry să se vindece, să își găsească tihna lângă Clare și să aibă parte de o existență calmă și fericită, să dobândească norocul de a deveni o familie obișnuită și nu una în care atunci când îți e lumea mai dragă soțul dispare, lăsând în urmă doar o grămăjoară de haine. Stai cu sufletul la gură sperând ca el să nu pățească nimic, să nu fie bătut, înjunghiat sau rămas prizonier al altui timp. E un roman de dragoste minunat, cu o idee minunată, cu regret că l-am terminat, vă recomand să îl citiți, vă veți rupe în mod clar de cotidian cu această poveste atipică.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

Ajun de Crăciun, Audrey Niffenegger, carte, dragoste, femeie minunata, film, Notebook, Rachel McAdams, roman de dragoste, sotia, utile

Soția călătorului în timp

Audrey Niffenegger Soția călătorului în timp     Am reușit. Chinuit, între mersul la grădinița copilului, serviciu, gătit, curățe...

Munca prosteşte

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi_W1MlLelnM_Ut0McJIzQ80jnnzF-ngCsV7JflMsNn_0CKL4rUERlsYn0iZpt3bOh3si4Xfks1LWXR0wPBOEDZcjzFKR1nPZDiPj2nOoavEKOK3kh1y7tBX3U0_TmmWqmfonFk1gFaj7I/s1600/munca_prosteste.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em; text-align: justify;"><img border="0" height="240" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi_W1MlLelnM_Ut0McJIzQ80jnnzF-ngCsV7JflMsNn_0CKL4rUERlsYn0iZpt3bOh3si4Xfks1LWXR0wPBOEDZcjzFKR1nPZDiPj2nOoavEKOK3kh1y7tBX3U0_TmmWqmfonFk1gFaj7I/s320/munca_prosteste.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     În ciuda faptului că există o zicală care spune că munca te face om, că munca înnobilează, eu sunt de părere că, dintr-un anumit punct de vedere, munca te face tâmpit. Trăim într-o societate în care foarte puțini dintre noi au șansa de a avea un loc de muncă care chiar le place și ajungem să fim prinși într-un loc de muncă care nu ne aduce nici o satisfacție și așteptăm doar zilele de chenzina, pe 15 și pe 30 ale lunii, săltând sufletul în noi când ziua de salariu pică într-o zi de weekend, că doar intră bănuții mai devreme. De parcă cine știe ce bucurie e să scapi și de ei mai devreme. Trăim într-o epocă în care nu facem decât să cumpărăm, fie că avem sau nu nevoie de lucrul respectiv. Cumpărăm sa fim la modă, cumpărăm că poate avem o nevoie reală, cumpărăm să impresionăm, cumpărăm să ascundem niște lipsuri sufletești, cumpărăm pentru că am văzut o reclamă..... Nu vorbesc aici de oameni care poate chiar sunt la limita subzistenței și nu își pot permite nici cele mai elementare produse sau chiar alimente. Nu vorbesc nici de cei cu venituri mult peste medie, top 300 sau miliardarii societății. Vorbesc de salariatul mediu, cu un salariu ceva mai măricel decât cel minim pe economie și care face ceva eforturi să țină pasul cu schimbările tehnologice, vestimentare... Și pe salariatul ăsta mediu munca îl prostește tare de tot. Fiindcă nu mai are vreme decât să muncească, să facă bani să își plătească dările, să întrețină familia și să mai aibă acolo un ban de un telefon de ultima generație, de un adidas nou apărut... De un film, carte, teatru nu mai sunt bani. Dă-o dracului de carte, decât să cumpărăm 10 cărți, mai bine facem rată la iPhone 500, pe care reușim să îl și plătim în 2-3 ani (dublu, dacă îmi e permis să spun, fiindcă valoarea lui pe piață scade, apare imediat ceva nou și evident că nu îl mai poți vinde nici măcar cu jumătate din suma cu care l-ai achiziționat). Dar ce contează? Că te vede dracu’ că ai tu ultimul model de iPhone când te ții de bară în autobuz și mai dai câte un sms dar nu poți să îți permiți ca masă de prânz la serviciu decât un amărât de covrig cu susan. Sunt de acord că banii sunt făcuți să circule și să stimuleze economia dar fii mai nene deștept și cheltuie cu cap. Păi tu nu te poți căca de foame, să îmi scuzați expresia, și îți iei telefon de 3 mii 5 sute de RON??? Ȋn fine, fiecare cu treaba lui. Dar ar fi simpatic ca oamenii ăștia care bagă mii de lei în gadget-uri care mai de care mai sofisticate, să mai investească ceva și în educația și formarea lor. Mai du-te domne și la un film mai acătării, la un muzeu, la un teatru, mai ia o amărâtă de carte în mână. Că parcă e mai bine să treci prin viaţă mai puțin prost și cu un televizor de generație mai veche. Că și televizorul pe care îl ai acum şi pe care ai cheltuit salariul pe jumătate de an o să fie la fel de vechi chiar peste 6 luni. Pe când dacă ai făcut ceva pentru sufletul tău lucrul ăla va rămâne acolo şi poți să îl mai transmiți şi odraslelor tale. Dacă ai să împărtășești un lucru frumos copilului tău, cu siguranță își va aminti. De televizorul ăla pe care ai dat mulți, mulți, mulți bani cred că îl va cam durea în dos. O să se laude prietenilor o zi sau două şi pe urmă uită. Dar dacă încerci să bagi mai puțini bani în lucruri care vor fi perimate în scurt timp şi să îţi aloci o sumă mititică pentru a învăța câte ceva am convingerea că pe termen lung vei fi mult mai câștigat. Nu neg că e mișto şi să fii la modă dar cred că e aberant de-a dreptul să ai BMW X6, să nu ai bani de benzină şi să umbli rupt în posterior. Şi să mă credeți pe cuvânt că aceste cazuri nu sunt deloc izolate. Mi s-ar părea de miliarde de ori mai interesant să ies cu un bărbat care are, să zicem un Ford, dar care e capabil să poarte o discuție civilizată pentru că a cumpărat la un moment dat o carte, decât cu un posesor de Mercedes care e încet la minte ca o cizmă. Propun așadar ca măcar de câteva ori pe an să alocăm, măcar puțin de tot, un fond mic de tot pentru o activitate culturală care ne va face puțin mai deștepți. Să rupem niscaiva lei din fondul alocat cumpărării unei huse de telefon turcoaz şi să mergem într-o seară la teatru.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

bmv x6, cazuri izolate, film, munca, munca te face om, muzeu, satisfactie, seara la teatru, societate, telefon, televizor, utile

Munca prosteşte

    În ciuda faptului că există o zicală care spune că munca te face om, că munca înnobilează, eu sunt de părere că, dintr-un...

Idiocracy sau cum devenim din ce în ce mai tâmpiți

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj6DBNCgwPwXkKayDnzNWE7VgNnnErkwFFSOdMfSdiMbiX3vxSGUA-ivMQpl-UsQTCGxKZnRptP1rACJdsFhB_gsw36IIWika4H5J9NwjghKFe22osjM8yyRYh0dpajeZCelanr4Mr12KE/s1600/idiocracy.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj6DBNCgwPwXkKayDnzNWE7VgNnnErkwFFSOdMfSdiMbiX3vxSGUA-ivMQpl-UsQTCGxKZnRptP1rACJdsFhB_gsw36IIWika4H5J9NwjghKFe22osjM8yyRYh0dpajeZCelanr4Mr12KE/s320/idiocracy.jpg" width="213" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     În urmă cu vreo 10 ani am dat peste un film, <i>Idiocracy</i>. Nu e o capodoperă, nu a câștigat nici un premiu, pot spune că e chiar mediocru. Însă altceva m-a pus pe gânduri și anume subiectul lui. Pe scurt, un soldat din armata americană, însărcinat cu arhivarea unor documente, deci cu un IQ nu tocmai ridicat, și o femeie a străzii ajung să facă parte dintr-un experiment al armatei și sunt <i>criogenaţi</i>. Din cauza unui eveniment nefericit, sunt uitați în capsulele în care au fost congelați și scoși după vreo 100 și ceva de ani, exact nu mai știu, în orice caz în viitor. Și se trezesc oamenii ăștia doi că sunt cei mai deștepți de pe planetă. Omenirea evoluase sau mai degrabă involuase în așa măsură încât Oscar -ul în anul respectiv îl câștigase un film cu o durată de 90 de minute, timp în care spectatorii se uitau extrem de amuzați la un posterior. Atât. 90 de minute umplute cu un posterior, nici măcar foarte aspectuos. Problema deșeurilor devine o amenințare mondială, apa nu mai e folosită sub nici o formă, culturile sunt udate cu <i>Gatorade</i> pentru că are electroliți, agricultura se duce de râpă, președintele Statelor Unite e un fost luptător de Wrestling, fapt ce nu ar mai fi de mirare în viitorul apropiat. Cum am spus, filmul nu e o încununare a cinematografiei dar mesajul m-a cam speriat și faptul că e posibil ca ceea ce e doar un joc al imaginației unui regizor să nu devină realitate. În final cei doi protagoniști, soldatul și femeia străzii se îndrăgostesc, el ajunge președintele, fiind considerat cel mai deștept om din lume. Înfricoșător, nu?! Dar destul de aproape de realitatea actuală. Cei doi au un singur copil, restul din jurul lor procreând într-o veselie, urmași cu un IQ din ce în ce mai scăzut. Aşa că îmi pun întrebarea firească, văzând ce se întâmplă în societatea asta. Acesta va fi viitorul omenirii? Vom deveni din ce în ce mai proști și mai needucați? Pentru că e mult mai ușor să prostești o categorie mică de oameni decât să îi alfabetizezi pe restul, cei mulți, tind să cred că da, ăsta ca fi viitorul omenirii. Mă uit stupefiată la știri când e perioada examenelor de bacalaureat și știriștii ne prezintă perle de la bac. Și lumea râde. Da’ treaba e că nu e de râs, e de plâns. Pe Facebook există pagini care vânează greșelile anumitor utilizatori, spre amuzamentul altora. Repet, e de plâns. Ne prostim în așa hal încât o să ajungem să scriem și să vorbim toți ca niște analfabeți? Și analfabeții vor râde de cei din ce în ce mai puțini care au ceva în cap?! Ferească Dumnezeu, sper că nu fiindcă mă îngrozește o lume plină de proști și copilul meu va fi condamnat să trăiască în lumea aceea. Am auzit la un moment dat pe cineva că râdea de o altă persoană care și-a permis să citească în metrou la ora 6 dimineața. Și iar m-am îngrozit. Și o fac în fiecare zi în care îmi trec pe la urechi tot soiul de povești. Și pe măsură ce trece timpul și îmbătrânesc și acumulez experiență și cunoștințe îmi va fi din ce în ce mai greu să suport prostimea din jurul meu. Deja dau semne că aș fi un element antisocial fiindcă e greu să mai găsești oameni deștepți în jurul tău, ăștia fiind și ei, la rândul lor, elemente antisociale. Deocamdată mă concentrez asupra copilului . Trebuie să o fac, să îi transmit și lui dragostea de cultură, de carte, de idei și de gândire proprie. E vital ca părinții să își învețe copiii să gândească, să nu devină doar o oaie într-o turmă . Au și turmele locul lor dar dacă devenim toți o turmă atunci omenirea e pierdută. Și analfabeții și proștii nu vor mai fi ei cei vânați, ci se vor fi transformat în vânători. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Sper ca <i>Idiocracy </i>să rămână doar o producție cinematografică și nu o privire asupra viitorului în care ne vom uita 90 minute la un c... r. Și sper să nu uităm să folosim apa și să nu uităm beneficiile ei și să sperăm că dacă nu facem eforturi să ne deșteptam, măcar să rămânem așa cum suntem.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

analfabeti, Dumnezeu, electroliti, film, idiocracy, iq, productie cinematografica, prosti si needucati, turma, utile, vanatori

Idiocracy sau cum devenim din ce în ce mai tâmpiți

    În urmă cu vreo 10 ani am dat peste un film, Idiocracy . Nu e o capodoperă, nu a câștigat nici un premiu, pot spune că e chiar medio...