Bărbatul atotștiutor

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi7ziAcSx5exFFsq4SIZ1riqX6zs6ltJi7nsYKQWKU0FXp-7lEMQZWQzDZDv2nW_ymKbTVnLQBGbgAK0bXBvGro53gUoN4MI5_HZQmBYqQdlAI79EpXRchM8v2IBFUjvEkRRqeAkESIsvs/s1600/Barbatul+atotstiutor.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="1024" data-original-width="690" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi7ziAcSx5exFFsq4SIZ1riqX6zs6ltJi7nsYKQWKU0FXp-7lEMQZWQzDZDv2nW_ymKbTVnLQBGbgAK0bXBvGro53gUoN4MI5_HZQmBYqQdlAI79EpXRchM8v2IBFUjvEkRRqeAkESIsvs/s320/Barbatul+atotstiutor.jpg" width="215" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Există pe planeta aceasta un anume soi de bărbat care are impresia că le știe pe toate. Nu știu dacă așa a fost crescut, dacă a fost educat în maniera aceasta și inoculată o stimă de sine extrem de ridicată, nu știu nici dacă suferă de vreun complex de inferioritate și, sub masca aceasta a cunoașterii, nu vrea decât să ascundă un gol, cert este că există asemenea soi de bărbat și, la un moment dat, ajunge să fie extrem de obositor să trăiești cu un asemenea exemplar care nu va face decât să te țină în umbra lui, indiferent cât ai fi tu de valoroasă. Poți să faci tu orice, bărbatul acesta va face totul mult mai bine decât tine. Dacă ai pus un aspirator, va veni data viitoare, va scoate el aspiratorul și îți va demonstra că el face curat mult mai temeinic decât ai făcut-o tu. Nu are nici o importanță că tu ai scos aspiratorul de milioane de ori. El își va rezerva o zi de la sfârșitul săptămânii pentru a-ți arăta cum se face de fapt curățenie și va răscoli întreaga casă doar pentru că el o face mai bine.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Ești mamă, ai 50 ani, ai dus toată casa în spinare timp de 20 ani, ai gătit pentru familie și pentru toate rubedeniile existente. Ete na. Degeaba. Totul e degeaba. Tot îți va arăta masculul acesta alpha cum se face o mâncare, de cele mai multe ori un grătar. El va condimenta carnea perfect, el va întoarce micul pe grătar exact la momentul potrivit, el va fi master chef-ul micului românesc. Tu, gospodina de 25 ani a familiei nu știi nimic. Tu, aceeași gospodină care te chinui cu copii, casă și cumpărături, care îți educi copilul cum știi și cum poți, căci nu e nimeni perfect, iar nu știi nimic. Același mascul îți va demonstra el cum se educă corect un copil pentru că tu, ca mamă, nu faci decât să îl alinți și să îl cocoloșești. Masculul acesta, să îi spunem alpha, știe absolut orice. El nu concepe să se rătăcească, el știe întotdeauna drumurile și aleile potrivite, sub nici o formă să nu încercați să îi spuneți că e posibil să fi greșit, veți face o greși amarnică. Mai bine vă vedeți de treabă, își va da seama singur că a greșit, oricum nu va recunoaște. Dacă nu spuneți nimic economisiți energie benefică, mai bine ascultați un cântecel. Masculul acesta, de cele mai multe ori, nu vă va lăsa nici să vorbiți, vă va întrerupe extrem de des, fie pentru că nu îl interesează ce spuneți, fie că el știe mai bine. Câteodată cred că nici nu aude ce i se spune, lui îi place să se audă, propria sa voce rezonează foarte bine în urechile sale. El știe la ce școală să duceți copiii, cum se mănâncă fructele, cum se taie pâinea, cum trebuie să îți pui cureaua, care e textura cea mai potrivită a unui tricou. Câteodată stai și te întrebi dacă nu cumva e mai bine să trăiască de unul singur, cred că el însuși își este de ajuns, compania nu face decât sa îl încurce.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Dar, lucru curios, de obicei acest tip de mascul face asta doar în intimitatea propriului cămin, în exteriorul locuinței nu are aceste manifestări. Bărbatul va avea grijă să își aleagă o consoartă mai slabă de înger și de glas, o femeie mai vehementă și mai vocală l-ar pune într-o încurcătură teribilă. Nu își va alege sub nici o formă o parteneră cu puncte de vedere puternice. Dar, la un moment dat, și acelei partenere docile îi va fi de ajuns și își va lua bocceluța și va trăi liniștită și fericită, căci consumul este enorm, este extrem de greu și de chinuitor să suporți acest tip de mascul. Din păcate nu poate fi schimbat, este irecuperabil. Dacă aveți neșansa să conviețuiți cu un asemenea bărbat, nu garantez că aveți o existența tocmai roz și nu vă pot ura decât succes.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

barbat, cantec, existenta, mascul, momentul potrivit, realitatea zilei, roz, sfarsitul saptamanii, stie bine, stima de sine, succes

Bărbatul atotștiutor

    Există pe planeta aceasta un anume soi de bărbat care are impresia că le știe pe toate. Nu știu dacă așa a fost crescut, dacă a f...

Spovedania creștinului ortodox și yoga

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi4Kq6OGc2tFE188KHJ_Xg1MUZArg3mALBvrGTaGe2b7biwHdSz5BvgwKpNGnx-FIsA5w_hrXjnfy4-OjhD83nXq8TmGSv-Ro1sAkDhD8nbYLp5xU8RJ6PmWtN0c2MR-PYWuRju9_UoM7U/s1600/Spovedania+crestinului+ortodox+si+yoga.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="1072" data-original-width="1600" height="214" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi4Kq6OGc2tFE188KHJ_Xg1MUZArg3mALBvrGTaGe2b7biwHdSz5BvgwKpNGnx-FIsA5w_hrXjnfy4-OjhD83nXq8TmGSv-Ro1sAkDhD8nbYLp5xU8RJ6PmWtN0c2MR-PYWuRju9_UoM7U/s320/Spovedania+crestinului+ortodox+si+yoga.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     În urmă cu ceva vreme am mers la un așezământ bisericesc de prin preajma Bucureștiului, destul de renumit printre enoriași din cauza unui izvor tămăduitor și a unei icoane făcătoare de minuni. Nu pot spune că sunt tare bisericoasă, din punctul meu de vedere te poți ruga la fel de bine și sub cerul liber, ca și în biserică, dacă așa îți e voia. Ba parcă ești chiar mai liniștit sub cerul liber, în preajma unui copac, decât în biserică, înconjurat poate numai de fățarnici. Dar sufletul omenesc are hachițele lui și simte nevoia, din când în când, să se roage și în casa Domnului. Toate bune și frumoase, din păcate nu pot spune că am fost chiar pătrunsă de liniștea și seninătatea locului, fiind duminică și alte suflete au dorit să își mărturisească păcatele, parcă prea multe suflete din punctul meu de vedere. Românul are senzația că dacă ia la picior toate mănăstirile, bisericile și chiliile, va fi spălat de păcate, va câștiga la loto, își va găsi iubirea sau va fi sănătos tun.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Românul nu înțelege că smerenia și credința stau în cu totul alte lucruri decât pelerinajul duminical la bisericile din preajmă și înconjuratul bisericii în genunchi. Până la urmă Dumnezeu nu ne vrea cu capul plecat, Dumnezeu ne vrea cu capul sus, fără a avea rușinea faptelor noastre. Astfel, după micul meu popas, în drum spre ieșire, am primit un ghid de spovedanie. L-am pus în geantă, cu gândul să îl citesc puțin mai târziu. Și l-am citit și am avut un șoc. Habar nu am avut că creștinul ortodox are atâtea interdicții. Habar nu am avut că putem fi atât de înapoiați, aș fi spus că ghidul a fost scris pe vremea Inchiziției. Îndreptarul are, nici mai mult nici mai puțin decât șase pagini, cuprinzând două secțiuni, una cu păcatele vârstei mature, una cu păcatele tinerilor, chiar ale copiilor, ceea ce mi s-a părut de-a dreptul șocant, din punctul meu de vedere un copil neputând fi încărcat de păcate. Așadar, atunci când ai intenția de a te spovedi, e bine să ai un carnețel în care să îți notezi toate păcatele. După ce am citit îndreptarul, am ajuns la concluzia că dacă aș nota tot ceea ce e considerat păcat în hârtiile acelea, aș sta numai la preot. A practica yoga, meditație, bioenergie e considerat păcat. A te uita la televizor e considerat păcat. Ți-ai pierdut timpul cu nimicuri, pe internet, în club? Ce să vezi, e păcat. Lucrezi duminica? E păcat. Lucrezi, da, că la patron mai lucrezi și duminica și lucrezi că nu ai ce face, trebuie să îi pui copilului o pâine pe masă. Nu ții post miercuri și vineri? Evident că e păcat. Ești tatuat, ai vreun cercel în altă parte decât în urechi? Ești ca și condamnat să mori în flăcările iadului. Te mândrești că ești frumoasă, că ești talentată? Ori ești mânios, supărat, ești nervos, ai țipat? Atunci ești un păcătos notoriu. Fumezi sau consumi substanțe interzise? Iar ai păcătuit. Și lista continuă în această manieră. Nu știu cărui Dumnezeu se închină oamenii aceștia de au alcătuit acest Îndreptar, dar Dumnezeul meu mă iubește și când mă uit la televizor, mă iubește și pentru că sunt tatuată și sunt sigură că m-a iubit și când am fumat și tocmai pentru că m-a iubit, mi-a ajutat și am reușit să mă lepăd de obiceiul acesta atât de dăunător sănătății mele. Și eu cred că Dumnezeu e atât de ocupat să îi iubească pe alți oameni, încât nu va mai avea timp să se supere pe mine că m-am uitat la televizor sau că am ieșit la o cafea.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Și cum Dumnezeu mă iubește pe mine, Îl răsplătesc în aceeași manieră, căci dragostea mea pentru Divinitatea e aceeași, chiar dacă am intenția să practic yoga, căci Dumnezeul meu nu e neapărat ortodox, Dumnezeul meu este Dumnezeu și atât, Dumnezeul meu nu e nici măcar român, Dumnezeul meu e Dumnezeul tuturor, chiar și al practicanților de yoga. Și Dumnezeul meu și al copilului meu nu se supără că al meu copil vrea o bucată de ciocolată în plus și cu siguranță nu se va mânia nici pe mine, nici pe copil că a avut o zi proastă, că a țipat fiindcă a fost obosit. Dumnezeul meu iubește și fără Îndreptar, tot așa cum îi iubește și pe cei ce respectă Îndreptarul cu sfințenie. Dumnezeul nostru ne iubește în ciuda lipsei de la spovedania aceasta ce ar trebui să fie atât de stufoasă. E foarte simplu, dacă tu iubești Divinitatea și aceasta te va iubi pe tine și iubirea ți se va întoarce cu aceeași măsură.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

bioenergie, club, enoriasi, geanta, internet, lucrezi duminica, pacat, pacatele tinerilor, post, realitatea zilei, tatuaj, yoga

Spovedania creștinului ortodox și yoga

    În urmă cu ceva vreme am mers la un așezământ bisericesc de prin preajma Bucureștiului, destul de renumit printre enoriași din cauz...

Problemele stomacale ale românilor și reclame tâmpite

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhRyNjMoSM7RDgBiSfBvxoZ2F8WwV3Wvm_x5kAJJF5zCYFlEnv-2x8h7wrW2QoRrHLLlKGqiHb4uOiAI7ENAJKgI6MrYJfcPsArm2_7QAdUJZD61tdtoMbE7Dm1SkXbufiomj0tGRi-edE/s1600/Problemele+stomacale+ale+romanilor+si+reclame+tampite.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="360" data-original-width="480" height="240" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhRyNjMoSM7RDgBiSfBvxoZ2F8WwV3Wvm_x5kAJJF5zCYFlEnv-2x8h7wrW2QoRrHLLlKGqiHb4uOiAI7ENAJKgI6MrYJfcPsArm2_7QAdUJZD61tdtoMbE7Dm1SkXbufiomj0tGRi-edE/s320/Problemele+stomacale+ale+romanilor+si+reclame+tampite.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Nu mă uit prea des la televizor și nu aș putea spune că asta e un lucru rău. Sunt ocupată cu creșterea copilului și cu onorarea obligațiilor către stat, astfel că nu îmi permit luxul de a sta tolănită în fața televizorului decât foarte rar. Când sunt acasă îl pornesc așa, pur și simplu, dintr-un automatism, și îl las setat pe un post de știri, ajungându-mi din când în când, la urechi, fel de fel de știri și reclame, mai ales reclame. Și, ca orice post de televiziune care se respectă, nici acesta pe care îl urmăresc, nu se dezice de reclame idioate. Deh, că doar reclama e sufletul comerțului. În urma vizionării acestor reclame am ajuns la o singură concluzie: românii au grave, spre îngrijorătoare probleme stomacale. Este imposibil ca, într-un interval de 10 minute, să nu fie difuzat un spot care face reclamă unui produs care fie îți protejează intestinele, fie te ajută să nu te scapi pe tine în locuri publice, ori unul care te ajută să nu te mai pârțâi așa de des și tare. Cel mai difuzat spot din seria românilor deranjați la stomac, pare că este cel cu Smikactiv. Știți, aia cu „nu e momentu’ acum, nu e momentu’ “ acum, în care diferite personaje sunt pe punctul de a se scăpă pe ele, trăsnite de o diaree iminentă, în cele mai penibile situații: la masaj, la un concurs de haltere, în jacuzzi. Nici măcar Moș Crăciun nu e scutit de mica problemă.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Așa că se propune instalarea de mici puncte de ajutor, destinate populației decimată de diaree. La o primă vedere poate că ar fi amuzant, numai că reclama asta nu e singura și, gândindu-te mai bine, te întrebi de ce sunt realizate atâtea reclame destinate unor produse menite să vindece probleme atât de delicate. Înseamnă că avem o problemă și poporul român trebuie să conștientizeze că se întâmplă ceva cu mațele lui de au devenit atât de sensibile. Pe locul doi în ceea ce privește deranjamentul stomacal al românului obișnuit o reprezintă gazele, mai pe românește spus, bășinile. Și s-au găsit niște domni să facă o reclamă și unui produs împotriva pârțurilor. Nu zic că ăsta nu ar fi folositor. Ohoooo, și încă cum. Dar parcă e destul de intimă și de delicată problema aceasta de sănătate încât să o prezinți pe toate posturile de televiziune, chiar și sub formă de glumiță. Așadar, un domn, domnul Costică, e supărat la burtică în cea mai mare parte timpului. Trage pârțuri când e la volanul Daciei 1300, când se uita la televizor și își leșină câinele cu mirosul emanat. Numai că domnul Costică mănâncă fasole cu ciolan. Păi ce vrei nene să emani? Dior? Nu, nu emani Dior când mănânci fasole cu cârnat sau cu ciolan, mai ales dacă fasolea nu e fiartă suficient. Așa că, pac, vine și soluția: iei Carbocit și ai scăpat de toate relele din burtă. Pe locul trei sunt reclamele la Furazolidon. Un domn trecut binișor de prima tinerețe, o cere în căsătorie pe iubita lui. O duce la restaurant, îi pregătește inelul, și ce să vezi, când să îi propună, îl trece o ......</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     O lasă pe iubita cu ochii în soare, fugind ca din pușcă. Dar, pesemne că iubita a acceptat, căci, există și o a doua parte, în care cei doi sunt fericiți în biserică, popa e pe punctul de a-i cununa și pe domn îl apucă iar. Acum, eu nu pot să trag decât o concluzie: Furazolidon nu a fost chiar așa de bun, de nu l-a tratat pe iubi de prima oara. Sau iubi are o problemă mult mai gravă și atunci trebuie să apeleze la Smikactiv. Reclame cu produse de acest tip sunt cu nemiluita, încep să fiu de-a dreptul îngrijorată. Nu știu exact numărul produselor pentru care e difuzat câte un clip publicitar, dar românii au probleme serioase. Ar trebui să ne uităm mai atent în coșul de cumpărături, să facem o analiză mai serioasă cu privire la ceea ce ingerăm, căci o să devenim, dacă nu cumva suntem deja, un popor de bășinoși. Căci abundența acesta a reclamelor care ne rezolvă toate problemele burții, spune în mod clar că există o problemă la nivel național.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

ajutor, carbocit, dacia 1300, fasole cu ciolan, furazolidon, mica problema, nivel national, realitatea zilei, Smikactiv, televizor

Problemele stomacale ale românilor și reclame tâmpite

    Nu mă uit prea des la televizor și nu aș putea spune că asta e un lucru rău. Sunt ocupată cu creșterea copilului și cu onorarea ob...

Să lăsăm să trăiască capra vecinului

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh3dZH6WG7e5OxIZC6HL2Axk4DMrSgM0mMmN0xS0JKSgunUQoqVsPE6Ksi_nYNyj5tvYfwtqboA5W5pk74Zm3_aYy2HYH5gqJQsaK38iMzdmjSTKOMTZ8Akvq2WhD6z17n1kRQ_2Gq0BY0/s1600/Sa_lasam_sa_traiasca_capra_vecinului.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="546" data-original-width="728" height="240" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh3dZH6WG7e5OxIZC6HL2Axk4DMrSgM0mMmN0xS0JKSgunUQoqVsPE6Ksi_nYNyj5tvYfwtqboA5W5pk74Zm3_aYy2HYH5gqJQsaK38iMzdmjSTKOMTZ8Akvq2WhD6z17n1kRQ_2Gq0BY0/s320/Sa_lasam_sa_traiasca_capra_vecinului.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Una dintre condițiile esențiale pentru a avea o existență, dacă nu fericită, măcar mulțumitoare și lipsită de complexe, ar fi aceea de a ne uita ceva mai puțin în ograda altuia. Una este să urmărești activitatea cuiva și să îi admiri munca, în ideea de a te apropia de ceea ce înfăptuiește idolul tau și alta este să râvnești, să invidiezi la ce are cel de lângă tine. Este extrem de sănătos să nu te privești pe tine însuși prin ceea ce fac alții, prin cât câștigă alții sau prin ce atribute fizice au alții. Comparându-te în permanență cu ceilalți semeni, nu faci decât să dezvolți un comportament extrem de nesănătos, nemaivorbind de faptul că intervine și invidia, ori acest sentiment nu e prea benefic în dezvoltarea personală a unui individ. Este sănătos să te uiți la alții în măsura în care acest lucru poate deveni motivant. Să luăm, de exemplu, situația oamenilor care sunt extrem de bogați. Știu că toată lumea își dorește să își poată permite vacanțe scumpe, lucruri scumpe, accesorii, electronice și așa mai departe. Nimic mai greșit să încerci să le și dobândești, ceea ce este greșit este să îi pizmuiești pe alții că au și tu nu. Atâta timp cât sentimentul creează ceva constructiv și nu se limitează la o banală pizmă împotriva celui ce are, mi se pare în regulă.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Cunosc femei care sunt extrem de invidioase, invidia ducând, de cele mai multe ori spre răutate, când au în preajmă alte femei mai slabe sau mai bine îmbrăcate. Până la urma nimic nu te împiedică să slăbești, să îți tonifiezi corpul sau să îți alegi alte obiecte vestimentare. Nu cred că invidia răsfrângă asupra unei persoane îți va schimba existența într-un fel. Ba da, e posibil să ți-o marcheze în sensul rău, căci nu vei face decât să dezvolți frustrări. Nu ar trebui să ne intereseze că cel de lângă noi e mai bogat, mai frumos sau mai de succes decât suntem noi. Iată însă că ne cam interesează până într-un punct în care ajungem să fim de nerecunoscut. Faptul că vecinul meu are o mașină mult mai scumpă decât am eu nu îmi schimbă cu absolut nimic modul de trai. La fel îmi desfășor ziua, la fel îmi cresc copilul, la fel gătesc, mă plimb sau citesc. De ce mi-aș înnegri sufletul de invidie că mașina lui e mai scumpă sau că el e mai frumos ca mine? Până la urmă poate nu are nici un minuțel liber din viață pentru a-și plăti mașina aceea atât de scumpă, pe când eu îmi permit să stau să colorez cărți de colorat pentru adulți sau să văd un film. Poate pentru a-și plăti mașina aceea nu petrece nici un minut cu fiul lui, pe când eu sunt liberă să ies cu copilul în parc în fiecare zi. Nu înțeleg de ce e omul construit în așa măsură încât să își compare rezultatele muncii sale, de ce își raportează fiecare acțiune în funcție de ceilalți și de ce jinduiește atâta la ce are altul. Capra vecinului nu ar trebui să fie punctul meu de interes, capra mea ar trebui să mă intereseze și cât lapte îmi produce ea mie. Capra mea nu va produce mai mult sau mai puțin, nu va produce în funcție de cât de frumoasă e capra vecinului.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Capra mea e a mea și asta ar trebui să fie doar treaba mea și ce face a vecinului, indiferent ce mănâncă, unde paște, cum doarme sau se adapă e doar treaba vecinului meu. Aruncatul ochiului în curtea celuilalt nu face decât să ne sece de energie, energie pe care o putem consuma în beneficiul nostru. Dacă o invidiez pe amica mea că e slabă sau blondă nu mă va face nici să slăbesc nici să îmi schimb culoarea părului. În schimb, dacă mă voi concentra doar asupra mea și a faptului că am o problemă cu niște kilograme în plus, atunci am să încep sî dobândesc ceva rezultate. Dacă îl bârfesc pe colegul de birou că a fost avansat, nu îmi ajută cu nimic. Nu am decât să muncesc mai cu spor și poate voi avea parte de o avansare la rândul meu. Dacă îl invidiez pe Patapievici că e mai deștept decât mine nu sunt decât o idioată și, la fel, nu îmi ajută cu nimic, tot ce am de făcut e să mă apuc temeinic de studiat și poate voi deveni la fel de merituoasă. Oameni buni, lăsați caprele vecinilor în pace și vedeți de viețile voastre care, de cele mai multe ore, sunt extrem de frumoase, numai că nu mai vedem asta din pricina invidiei.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

atributii fizice, capra, exemplu, fiul, invidie, lapte, masina, masina scumpa, munca, obiecte vestimentare, realitatea zilei, sanatos, viata

Să lăsăm să trăiască capra vecinului

    Una dintre condițiile esențiale pentru a avea o existență, dacă nu fericită, măcar mulțumitoare și lipsită de complexe, ar fi aceea...

Școala românească naște monștri

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj1dQygPhYJhMhlyxc37R9T5UBi4W3SK-BkQG5ui-Et02r7Vnrc_NmFTGDbp7cyB4x2qPQauFecS3nVhkjbsvsEgQT8dCB8zlV3P9MClL4o94QvF2efojDlHdxEWSXI5QvWnbrh5mrXVMs/s1600/Scoala_romaneasca_naste_monstri.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="765" data-original-width="1366" height="179" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj1dQygPhYJhMhlyxc37R9T5UBi4W3SK-BkQG5ui-Et02r7Vnrc_NmFTGDbp7cyB4x2qPQauFecS3nVhkjbsvsEgQT8dCB8zlV3P9MClL4o94QvF2efojDlHdxEWSXI5QvWnbrh5mrXVMs/s320/Scoala_romaneasca_naste_monstri.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Îmi spunea o cunoștință zilele trecute că fiica unui alt cunoscut, în vârstă de patru ani, știe patru strofe din Luceafărul. Cunoștinței mele i se părea un lucru nemaipomenit. Recunosc că pe mine nu m-a impresionat prea tare, în primul rând pentru că îmi place să citesc poezie și să mă bucur de ea fără a o memora ca papagalul Coco, cu scopul de a-mi impresiona musafirii. În al doilea rând un copil atât de mic nu va pricepe mai nimic dintr-o poezie ca aceasta și o va învăța tot asemenea papagalului mai sus menționat. Numai că asta mi-a spus extrem de multe despre mentalitatea românului în privința învățământului românesc. Românul e tare mândru când copilul lui învăță 40 de poezii cu Grivei încă din grădiniță. Copilul e pus să le repete la serbare și în fața tuturor cunoscuților. Cred că una dintre primele întrebări puse copilului preșcolar este ce poezie a învățat la grădiniță. Mi se pare stupid să forțez un copil să învețe ceva ce nu îi face plăcere, exceptând, evident, cazul în care copilului chiar îi place să repete la nesfârșit zeci de poezioare cu Azorică și Grivei. Nici învățământul școlar sau universitar nu e mai răsărit.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Elevul este nevoit să stea câte 45 de minute chinuitoare într-o bancă și să scrie după dictare lucruri pe care abia e capabil să le priceapă. În primul rând sistemul romanesc de învățământ are două mari hibe: una ar fi aceea că personalul didactic este învechit și îmbătrânit și are aceeași metodă ca acum 20-30 ani sau este insuficient pregătit, tineret abia ieșit de pe băncile școlii, aceeași scoală prin care a trecut cu chiu cu vai, îndrumat de generația aceea învechită. Uneori profesorii abia știu ei a scrie și atunci nu mai e cu mirare că nu pot fi un model pentru elevi. În al doilea rând, programa școlară este perimată și stupidă, se pune accent numai pe partea teoretică, în loc de a fi deschidere către aplicabilitate. Revenim la același învățat pe de rost, inutil, care încarcă mințile copiilor, minți ce ar putea fi umplute cu o multitudine de informații folositoare și, mai ales, utile și plăcute. Cred că rolul dascălului ar trebui să fie acela de a urmări copilul toată perioada școlară, în așa fel încât să observe înclinațiile și aptitudinile copilului, în funcție de aceasta fiindu-i trasată cariera în viață. În școala românească se învață cu scopul de a deveni director sau avocat, medic mai rar, acolo chiar e de învățat și nu e pentru toată lumea. Dar manager ar putea fi oricine, avocat la fel, trebuie doar să tocești puțin, să ai darul vorbirii și siguranța financiară e asigurată . Nu are nici o importanță că nu te pricepi, că poate destinul sau mintea nu te ajută decât să fii mecanic. În al treilea rând, elevul se plictisește teribil. Materia este extrem de anostă și de gri, același Bacovia dat la examenele de bacalaureat, aceeași chimie aridă, aceeași geografie predată în scârbă, același Ion care nu îi interesează pe liceeni secolului nostru. Pe cei mai mulți elevi îi interesează cu totul alte lucruri, nu compoziția chimică a hidrogenului. De aceea mi se pare interesant modul de predare din alte țări, în sensul că acolo, încă de la începutul înscrierii în școală, elevii își aleg materia pe care doresc să o studieze, indiferent că e literatură, modă, matematică sau informatică.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     În România se studiază informatica, deși e greu de crezut, cu instrumente precum creionul și hârtia. E atât de stupid să înveți să folosești o tastatură folosind creionul și hârtia, încât e la limita ridicolului. Nici măcar sportul nu se face din plăcere. Îmi aduc aminte că la ora de sport eram pusă să sar un cal sau capră și îmi era teribil de frică, fiind pe punctul de a rămâne corigentă tocmai la sport. Probabil nici nu e de mirare având în vedere câte ministere s-au schimbat, câte metodologii, câte manuale. Meseria de profesor e făcută în silă, sunt puțini aceia care fac din predat o pasiune. Și atunci nu mai e de mirare că memoratul a patru strofe din Luceafăr este încă o performanță. Dar paradoxul este că în lume se câștigă cei mai mulți bani tocmai din locuri de muncă care nu necesită memoratul, informaticienii nu învață ca niște papagali, managerii de top nu învață tomuri de poezii cu scopul de a face o analiză financiară. Când se va realiza și în Romania că se poate învăța și prin joacă atunci vom face un pas important nu numai în educația viitorilor adulți ci și un pas important în ceea ce privește viitorul acestei țări. Dar probabil lucrul acesta nu e de dorit, mă gândesc că scopul e tocmai acela de a rămâne într-un întuneric permanent.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

anost, bacovia, director, elev, gri, informatica, intuneric, minte, minute, monstrii, pauza, realitatea zilei, scoala romaneasca

Școala românească naște monștri

    Îmi spunea o cunoștință zilele trecute că fiica unui alt cunoscut, în vârstă de patru ani, știe patru strofe din Luceafărul. Cunoșt...

Criza de la 40 ani a femeii

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEglcoVYEmVW9ufNRaz5DmaF6dx1MOxu_goDA63XWt8aGwdMCIiGkvhLO2394zLXOvsz54amKaQJy4LOL-Vg-LMQFt7-pcXC13UtebdkIs5VwLWPv8YdAceNGL37t181QkvFUJfhaOw-aqI/s1600/Criza_de_la_40_ani_a_femeii.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="1058" data-original-width="1000" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEglcoVYEmVW9ufNRaz5DmaF6dx1MOxu_goDA63XWt8aGwdMCIiGkvhLO2394zLXOvsz54amKaQJy4LOL-Vg-LMQFt7-pcXC13UtebdkIs5VwLWPv8YdAceNGL37t181QkvFUJfhaOw-aqI/s320/Criza_de_la_40_ani_a_femeii.jpg" width="302" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Ceva mai tânără fiind, tot auzeam de criza bărbatului ajuns în preajma vârstei de 40 ani sau de criza de la mijlocul vieții. Bărbatul era pe punctul de a-și pierde mințile, apuca pe un drum al pierzaniei de unde cu greu îl mai recuperai. Bărbatul aflat în criză era ahtiat după femei mai tinere, își înșela consoarta în fiecare minut al existenței sale și tot ceea ce făcea era să stea cu ochii după muieri sau pierdut în reverii sexuale. Nu zic că nu o fi așa, însă am ajuns la 40 ani, mă uit în jurul meu și nu găsesc acești bărbați de 40 ani care sunt numai și numai cu ochii după femei. Ba dimpotrivă chiar, constat, cu surprindere, că parcurile sunt pline de tați iubitori și devotați de 40 ani care nu fac altceva decât să stea cu ochii după copii, mă uit în magazine și văd o sumedenie de bărbați de 40 ani, cu o listă de cumpărături în mână. Bărbații de 40 ani pe care am ocazia să îi urmăresc nu mi se par nici ahtiați, nici disperați că au ajuns la mijlocul vieții, mi se par chiar extrem de împăcați cu ei înșiși și foarte relaxați. Ceea ce mă surprinde însă este că această criză a vârstei de mijloc pare să se manifeste mult mai pregnant la femei.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Femeia de 40 ani, în foarte multe cazuri, dacă nu a ajuns la un anumit nivel al conștiinței de sine, începe să se comporte, uneori, imatur, chiar spre copilăresc. În subconștient, femeia își spune că nu mai are foarte mulți ani de feminitate în față, din punctul meu de vedere nu e nimic mai greșit, și începe să acționeze ca și cum ar fi o tânără fată, uneori cu totul nesăbuit. Criza vârstei de mijloc a femeii se manifestă, în primul rând, din punct de vedere sentimental. În cazul în care este căsătorită de mai mulți ani și căsnicia a ajuns într-un punct mort în care nu mai există elementul de noutate și imprevizibil, femeia își va dori cu tot sufletul să mai aibă parte de o iubire tumultuoasă, ca în tinerețe. Își dorește să iubească, să fie iubită, să aibă parte de niște aventuri sexuale nemaipomenite, ajutată probabil și de libidoul ajuns la niște cote maxime. Subconștientul îi spune că nu mai are foarte mulți ani de perioadă fertilă, astfel ea începând să își concentreze toate eforturile în găsirea unei noi iubiri. Uneori nici nu își dă seama că face lucrul acesta, dar va întreprinde o sumedenie de acțiuni care să o facă cât mai atractivă în ochii sexului opus. Femeia de 40 ani va ține o cură de slăbire drastică, și nu cu scopul de a obține o sănătate de invidiat, ci cu scopul de a avea un corp cât mai armonios. Va face un hobby din mersul la sală și din numărat calorii și proteine ingerate, se va da conștiincios cu tot soiul de creme corporale pentru a menține elasticitatea pielii, va lua tot felul de suplimente pentru a întârzia îmbătrânirea tenului. Femeia ajunsă la mijlocul vieții și care traversează o astfel de criză își va dori să slăbească foarte mult, își va schimba culoarea părului după ce ani de-a rândul a avut un banal șaten, își va schimba stilul vestimentar sau chiar se va tatua. Odată obținut un anumit look, unele femei își vor găsi un iubit mai tânăr, se vor aventura într-o relație sentimentală ce le va aduce niște satisfacții nemaipomenite.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Evident că nu toate femeile aflate în jurul vârstei de 40 ani parcurg aceasta etapă însă, uitându-mă în jurul meu, o bună parte din ele experimentează și trec cu bine sau nu, și de perioada aceasta din viață. Din punctul meu de vedere este total acceptabil să faci toate aceste lucruri, cu condiția să nu cazi în penibil și să nu ajungi să îți dorești să concurezi cu fete de 20 ani. Căci, indiferent cât de tonifiat ai avea trupul, o fetișcană de 20 ani e o fetișcană, iar o femeie de 40 ani este o femeie în toată puterea cuvântului. În cele din urmă, chiar este de admirat o femeie care își dorește să arate bine, să fie frumoasă și, de ce nu, chiar iubită de un bărbat cu zece ani mai tânăr decât ea, cu singura mențiune, să își reamintească că are 40 ani. Nu pot decât să salut criza femeii ajunsă la 40 ani dacă criza aceasta aduce un strop de feminitate și de senzualitate și face femeia să fie fericită și împlinită.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

aventuri sexuale, barbat, criza, imatur, iubit mai tanar, penibil, realitatea zilei, sanatate, satisfactii, subconstientul, varsta de mijloc

Criza de la 40 ani a femeii

    Ceva mai tânără fiind, tot auzeam de criza bărbatului ajuns în preajma vârstei de 40 ani sau de criza de la mijlocul vieții. Bărbat...

Șpaga noastră cea de toate zilele

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjoULJX1L-mPhdQwHKtr2C9t0YS6GsMiUhIDv-zOhJIxt148KeT-tcOgbOlZsvc5VzrleFi1mF6fRhvAYY8QmoO_LkULtzKH0tmY_KsD3S8CbAyFCNJ1A_JNm8Omd9RVZP5sob1q9Ye1Jc/s1600/Spaga_noastra_cea_de_toate_zilele.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="1490" data-original-width="1600" height="298" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjoULJX1L-mPhdQwHKtr2C9t0YS6GsMiUhIDv-zOhJIxt148KeT-tcOgbOlZsvc5VzrleFi1mF6fRhvAYY8QmoO_LkULtzKH0tmY_KsD3S8CbAyFCNJ1A_JNm8Omd9RVZP5sob1q9Ye1Jc/s320/Spaga_noastra_cea_de_toate_zilele.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Suntem români și datul șpăgii ne ocupă tot timpul. Ca român, nu faci decât să îți storci mintea cum să faci să dai o șpagă să îți meargă mai bine, cât să dai șpagă la doctor să te trateze mai serios și mai repede, cui să dai șpagă și, mai ales cât să dai, ca să îți găsești un loc de muncă mai bun. Și, din păcate, datul șpăgii nu se oprește aici. Acestea ar fi doar niște situații aparent nevinovate. Cred că romanii au datul de șpagă și primul șpăgii în sânge. Șpaga a devenit o chestie genetică, ne naștem cu conceptul de șpagă și îl transmitem tuturor generațiilor ce vin după noi. Am senzația că românul este inventatorul noțiunii de șpagă, de peșcheș. Nu turcii, nu balcanicii, nu, noi românii am inventat șpaga și diferitele moduri în care dăm și primim foloase necuvenite. Și mai am senzația că, indiferent ce venituri am avea, indiferent cât am câștiga, tot vom primi binemeritata șpagă.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Numai că, există anumite situații în care a da sau a primi șpagă este total inacceptabil. De dorit ar fi să renunțăm la obiceiul acesta vicios dar intuiția îmi spune că nu se va întâmpla prea curând, în ciuda tuturor normelor europene, în ciuda faptului că nu este moral. Mi se pare inacceptabil să dai șpagă polițistului care te-a prins băut la volan. Este inacceptabil indiferent de care parte a șpăgii te situezi. Dacă ești organ al legii și ai luat bani pentru a acoperi un șofer băut, nu ar trebui să fii în slujba cetățeanului. Cu atât mai grav este dacă un șofer băut a făcut un accident soldat cu victime și își cumpără nevinovăția în fața lumii și a justiției cu bine-cunoscuta șpagă. Ai făcut accident, ai vătămat sau omorât un om, trebuie să plătești și să răspunzi în fața legii. Ori în România, atâta timp cât ai șpaga potrivită și omul căreia să o dai, ai toate șansele să scapi basma curată, indiferent de gravitatea situației. O a doua situație în care mi se pare inacceptabil să dai șpagă este mersul la medic și prioritizarea în funcție de suma de bani primită. La fel ca în situația polițistului care acoperă un șofer sau un infractor contra sumei potrivite, nici medicul nu ar trebui să fie în slujba omului, atâta timp cât actul medical este condiționat de suma sau de mărimea plicului. Dacă pacientul dorește să îți ofere o sumă de bani sau un cadou mai mult sau mai puțin consistent, ca un semn de apreciere, este cu totul altceva, dar a nu avea ochi pentru un pacient decât dacă se simte să dea șpagă, este absolut intolerabil. Înscrierea copilului la o anumită școală sau grădiniță se mai afla printre situațiile în care nu ar trebui tolerată șpaga. Într-o societate ideală, metoda de predare ar trebui să fie aceeași în toate unitățile de învățământ, școlile să nu fie cotate în funcție de cât de bune sau de rele sunt sau în funcție de zona geografică în care se află. Școala ar trebui să ofere aceleași șanse tuturor, indiferent de etnie, minoritate sau salarizarea părintelui. Vrei școală de top pentru copil, ești liber să îi plătești o școală particulară, altminteri lasă copilul să învețe la orice școală de stat, fără a te duce periodic cu plicul. Altă situație deranjantă în ceea ce privește datul șpăgii? Mituirea unor înalți funcționari, cu scopul de a scăpa basma curată din procese de corupție.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Și conform principiului că peștele de la cap se împute, cred că aici este rădăcina tuturor relelor. Atâta timp cât la nivel înalt șpaga este privită ca un act firesc, restul muritorilor nu poate face altceva decât să se alinieze situației generale. Și uite așa a devenit șpaga motorul care face ca lucrurile să funcționeze în România. Și uite așa ajungi să te miri când un cunoscut nu a dat șpagă să înscrie copilul la grădiniță sau ajungi să îți condamni prietenul fiindcă a fost prost și nu a vrut să își plătească traseul pentru a lua un permis de conducere. Pentru că, în ciuda faptului că condamnăm șpaga, într-un fel sau altul beneficiem de ea fiecare dintre noi. Nu cred că ne vom lecui vreodată de șpăgi, decât poate în situația în care ar fi aspru pedepsită atât luarea cât și darea de mită. Din punctul meu de vedere, șpaga ar trebui oferită numai în cazul acordării unor servicii precum coafat, ospătărie sau taximetrie.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

inalti functionari, motor, ospatarie, pacient, politist, realitatea zilei, romani, Romania, saga, slujba omului, suma de bani, taximetrie

Șpaga noastră cea de toate zilele

    Suntem români și datul șpăgii ne ocupă tot timpul. Ca român, nu faci decât să îți storci mintea cum să faci să dai o șpagă să îți ...

Caut țară adoptivă

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjn21rVH2ZtAFEm8e_J1RWosqWv0GkOeVeSjgQPPNhTUVfbvPJXQ5r0vnPIAoVBfAXSxKlKJU9B_tsXzLGuulOjlNy5RZefmVsYXrP7C06QJz15ySFbMkl-QvlZwoWelR1BiGXtDVQp5HM/s1600/Caut_tara_adoptiva.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="568" data-original-width="800" height="227" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjn21rVH2ZtAFEm8e_J1RWosqWv0GkOeVeSjgQPPNhTUVfbvPJXQ5r0vnPIAoVBfAXSxKlKJU9B_tsXzLGuulOjlNy5RZefmVsYXrP7C06QJz15ySFbMkl-QvlZwoWelR1BiGXtDVQp5HM/s320/Caut_tara_adoptiva.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Am 40 ani, sunt mamă, gospodină, angajată, plătitoare de dări statului roman de 20 ani lungi și uneori chinuitori. Dar am senzația că ultimii doi ani au fost și sunt din ce în ce mai chinuitori și nu pare să iasă soarele și pe cerul patriei ăsteia pentru care plătesc taxe. Așadar mă gândesc din ce în ce mai serios să caut o țară care să mă adopte repejor căci am un copil de crescut și nu aș vrea să crească în mocirla asta. Și nu as vrea ca ajunsă la o vârstă respectabilă să ajung să fiu scuipată, și la propriu și la figurat, de te miri ce jigodii ce nu au frică de justiție sau respect față de moralitate sau umanitate. Sunt un locuitor al acestei țări care trăiește absolut normal, care are un salariu mediu pe economie, care are o casă pentru care s-a înhămat ca un prost să plătească pe o durată de 30 ani. Da, știu, am fost proastă, dar decât să fi stat cu soacra, am preferat să trag ca vita 30 ani.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Numai că atunci când am luat decizia să nu dau zeci de mii de euro pe chirii unui necunoscut care mă poate scoate din casă când are el chef, nu m-am gândit că voi ajunge să urmăresc fluctuația indicelui Robor mai ceva ca atunci când îl cântăream pe cel mic, bebeluș fiind, să văd câte zeci de grame a mai luat în greutate. Atunci când m-am înhămat să plătesc o casă atâția amar de ani nu m-am gândit că veniturile salariale vor rămâne la același nivel, în timp ce utilitățile, mâncarea, textilele și benzina se vor scumpi până ce vor ajunge la un prag astronomic. Atunci când m-am înhămat să plătesc o casă nu m-am gândit că după mai puțin de cinci ani îmi va veni să îmi iau lumea în cap fiindcă justiția se duce de râpă, sistemul sanitar pleacă tăvălug la vale, economia o să cadă cu totul pe noi iar educația va deveni ceva de care vor râde copiii copiilor noștri. Am greșit când nu am prevăzut că toți oamenii valoroși vor pleca spre alte meleaguri și aici vom rămâne conduși numai de pleavă și de scursuri, de un ministru al învățământului care nu știe să facă un acord sau de un ministru al muncii care nu poate să facă un simplu calcul matematic în ceea ce privește salarizarea. Pur și simplu nu m-am gândit și acum îmi pare teribil de rău. Așa că mă gândesc extrem de serios să las aici și casă și loc de muncă și pământul patriei și să fug unde văd cu ochii. Sunt conștientă că nu umblă câinii cu covrigi în coadă în nici un loc de pe planeta aceasta suprapopulată dar parcă ca aici nu mai e nicăieri. În România s-a ajuns de nu se mai respectă absolut nici o lege, nu mai există conduită morală, căci cei ce încă o mai au o vor pierde curând, nimiciți de cei ce nu au nici un sistem de valori. Refuz să îmi cresc copilul într-o țară care te învață numai să furi și să iei șpăgi, în care infractorul e favorizat, în care plătim mai mult pentru hrana pușcăriașilor decât pentru educația copiilor.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Refuz să îmi cresc copilul într-o țară în care practic plătim ca să putem muri, o țară în care banii se duc numai și numai pe mâncare, pe medicamente și pe utilități și în care nu îți poți permite să te duci 3 zile amărâte într-o stațiune la munte. Refuz să îmi cresc copilul într-o țară în care părintele muncește câte paisprezece ore pe zi ca să îi poată plăti copilului un after-school sau o creșă fiindcă nu poate prinde un loc la o creșă de stat și pentru care trebuie să facă o cerere de înscriere exact din momentul în care a născut. Refuz să mai trăiesc într-o țară în care șansele să fiu bătută pentru un loc de parcare sunt maxime, în care oricum nu respectă nimeni absolut nimic. Și, mai presus de orice, refuz să mai trăiesc într-o țară în care acceptam atâtea abuzuri doar pentru 100 Ron în plus la salariu sau la pensie. Refuz să trăiesc într-o țară ai cărei conducători își bat joc de o populație întreagă doar pentru folosul lor iar populația continuă să îi aleagă tot pe aceia. Așadar, caut o țară adoptivă în care să am puterea să mai și trăiesc.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

chirie, copil, cresa, decizie, gospodina, lege, loc de munca, mama, parinte, realitatea zilei, salariu mediu, tara adoptiva

Caut țară adoptivă

    Am 40 ani, sunt mamă, gospodină, angajată, plătitoare de dări statului roman de 20 ani lungi și uneori chinuitori. Dar am senzația ...

Românii și călătoriile în străinătate - Partea 1

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjBxO0-krq81Jk2yN8F2JBcBwlNo_NZeSTKv_HUDBXIwJ761TqGNuuxyP0okxhvkLi4nf8IsCaz2Y9VsQ3dG0jU3R35GbUaDSdea04TDLpnAiXr4ZZJGkeSsLeXcD12u7-NxkR1mhn9hdA/s1600/Romanii_si_calatoriile_in_strainatate_Partea_1.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="700" data-original-width="1050" height="213" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjBxO0-krq81Jk2yN8F2JBcBwlNo_NZeSTKv_HUDBXIwJ761TqGNuuxyP0okxhvkLi4nf8IsCaz2Y9VsQ3dG0jU3R35GbUaDSdea04TDLpnAiXr4ZZJGkeSsLeXcD12u7-NxkR1mhn9hdA/s320/Romanii_si_calatoriile_in_strainatate_Partea_1.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     În urmă cu câțiva ani, a pleca în străinătate era apanajul unor clase privilegiate. Pe vremea comuniștilor, plecau numai membrii de partid, nici aceia nu plecau toți, era extrem de greu să primești vize și alte aprobări. După așa-zisa revoluție iar nu se putea pleca chiar așa ușor, majoritatea statelor solicitau vize la intrarea pe teritoriile lor. Și din zi in zi au început să se relaxeze condițiile de călătorie și accesul în alte țări, așa că suntem liberi să circulam absolut unde dorim. Ăsta e un lucru tare bun, ne mai destupăm și noi mințile și mai vedem cum e la alții și parcă am dori să fie și la noi la fel. Dar la noi nu e la fel căci nu facem nimic în sensul ăsta. Noi ne dorim să rămânem autentici, noi dorim să rămânem la fel de români ca pe vremea lui Ștefan cel Mare. Dar românul autentic mai pleacă și peste hotare, din ce în ce mai des. Deja e rușinos să te mai duci la Eforie Nord, acum ne petrecem vacanța la Nisipurile de Aur. Nici asta nu e de condamnat, căci la Eforie nu ai condițiile pe care le oferă bulgarii, ba mai mult, la prețuri mult mai bune. Așadar, românul s-a învățat să plece în străinătate și există mai multe categorii de români ce zboară sau călătoresc cu autocarul peste mări și țări. În aceste categorii, trebuie să specific, că intră și minoritățile, știți voi, cei cu fuste viu colorate si pline de buzunare ascunse. </div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     </div> <div style="text-align: justify;"> 1. Românul care se duce să muncească în străinătate. Împins de sărăcie, de cele mai multe ori locuitor al unei zone rurale, acest român pleacă pentru a aduce ceva bănuți acasă, pentru a încropi o gospodărie mai acătării, pentru a trimite bani acasă. Acest român rar vizitează locul în care se află, căci nu prea îi permite timpul, însă, extrem de curios, acest român are o înclinație către limbi străine, căci uită extrem de repede limba română. Întors în țară, va amesteca limba română cu spaniola sau italiana, după caz, în ciuda faptului că în țara în care muncește, nu prea comunică, sau, dacă o face, comunică tot cu compatrioți. Nenorocirea cu acești români e că lasă copii acasă, copii care cresc mai mult singuri. Să nu mă înțelegeți greșit, nu îi condamn, nu îi judec, evident că fiecare vrea să își asigure un trai mai bun. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 2. Românul care pleacă numai sezonier. Adică, românul acesta pleacă numai vara în Bulgaria, obligatoriu numai cu ultra-all inclusiv și, obligatoriu, însoțit de o gașcă de alți români, de obicei câte 4 familii. Merg împreună la plajă, acolo femeile stau de vorbă între ele sau petrec timp cu copiii, bărbații petrec timp sub umbrelă, cu tablele între ei și cu berea la rece. Din când în când bărbații mai intră în mare pentru a se răcori. Când e ora mesei, pleacă împreună, mănâncă împreună, ocupând o masă mare, de o cele mai multe ori de 16-20 persoane. Uneori sunt gălăgioși, asta poate din cauza faptului că sunt mulți. Profită absolut de orice moment al vacanței, căci, fiind all inclusive, ar fi și păcat să nu mănânce sau să bea pe săturate, că doar o dată pe an pleacă omul în vacanță. Femeile fac poze multe de tot, pe care le postează imediat în mediul virtual. După o săptămână, se întorc în România mai grași cu 5 kilograme, foarte bucuroși, împărtășind tuturor ce frumos e la bulgari. </div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     </div> <div style="text-align: justify;"> 3. Românul care se duce într-o vacanță scurtă de tot, de obicei de 2 zile, un soi de city break, în care vrea să bifeze cât mai multe. Românul acesta vrea să vadă absolut toate obiectivele turistice, aleargă ca un bezmetic încoace și încolo, căci toate atracțiile nu sunt concentrate într-un singur loc. Schimbă metrou, autobuz, merge pe jos, se întoarce în țară epuizat dar fericit că a văzut atât de multe lucruri, deși e destul de greu să savurezi o excursie în felul acesta. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 4. Românul care își alocă 7-8 zile pentru a se bucura de vacanță, se scoală când vrea, își ia micul dejun pe îndelete, că doar e în vacanță, are vreme să vadă muzee, e conștient că nu poate vizita absolut toate locurile interesante dintr-un oraș, se bucură de străzi, de mâncare, de magazine, de oameni. Din punctul meu de vedere, acest român e cel mai cerebral, nu face mare caz de vacanța lui. Pentru acest tip de vacanță trebuie să ai ceva fonduri puse deoparte, e greu să mergi cu buget redus când stai undeva o săptămână. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Va urma.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

acasa, buget redus, calatorie, clasa privilegiata, copii, cuty break, munca in strainatate, realitatea zilei, roman, sezonier, vacanta

Românii și călătoriile în străinătate - Partea 1

    În urmă cu câțiva ani, a pleca în străinătate era apanajul unor clase privilegiate. Pe vremea comuniștilor, plecau numai membrii de...

Diferența de vârstă dintre parteneri

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhdqTSxP8QakFj33F2coI8rHxE_Gdxa5hG2aptlB8HKESjVcVHSAXUeVZrg1wwtDFLS5adqcYBXPvl9PMEgteTtuDIPOY4B7T7WgjiANs2zhEF5MmNtUgdyXfFQgYw-DJPZ6UJhMh1ss5M/s1600/Diferenta_de_varsta_dintre_parteneri.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="320" data-original-width="480" height="213" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhdqTSxP8QakFj33F2coI8rHxE_Gdxa5hG2aptlB8HKESjVcVHSAXUeVZrg1wwtDFLS5adqcYBXPvl9PMEgteTtuDIPOY4B7T7WgjiANs2zhEF5MmNtUgdyXfFQgYw-DJPZ6UJhMh1ss5M/s320/Diferenta_de_varsta_dintre_parteneri.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Știu că în anul 2018 diferența de vârstă dintre parteneri nu ar trebui să mai fie un impediment și nu vorbesc aici numai de clasica situație în care bărbatul e mai în vârstă decât femeia. A devenit firesc ca și femeia să își aleagă un partener mai tânăr, chiar mult mai tânăr. Nu mi se pare nimic nelalocul lui, fiecare își alege partenerul în funcție de nevoile sale. Chiar mi se pare extrem de atrăgătoare și de stăpână pe sine o femeie cu un iubit mai tânăr fiindcă femeia aceea dă dovadă de curaj, înfruntă prejudecățile unora, căci evident că mai ne lovim și de prejudecăți, cu siguranță are o viață sexuală împlinită alături de iubitul mai tinerel, e motivată să fie în formă și actuală. Numai că nu cred că diferența asta de vârstă, mă refer la ani buni, nu la 1 an sau chiar 5 ani, poate să ducă undeva, pe termen lung vorbind. Și, lăsând la o parte situația în care bărbatul e mai vârstnic, are bani și are alături o iubită cu 20 ani mai tânără care va sta cu el din varii motive, hai să vă spun de ce spun că nu ar fi o variantă pe termen lung. În primul rând, din punct de vedere fizic, la un moment dat diferența de vârstă va începe să își spună cuvântul.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Dacă la început persoana mai în vârstă îți pare atrăgătoare, că doar de asta și ești într-o relație cu ea, cu trecerea timpului, cei 10 ani diferență vor începe să își spună cuvântul, fie că e femeia mai vârstnică, fie că e bărbatul. Orice ai face, oricât de bine ai arăta și oricât de tonifiat ai fi, nu ai cum să mai fii la 60 ani, fizic vorbind, pe placul iubitului sau iubitei de 30 sau 40 ani. Vrei sau nu, pielea ți-o mai ia la vale și partenerul de 40 ani nu va înțelege și nici nu va accepta asta prea ușor decât când la ajunge la rândul lui la 60 ani. În al doilea rând este diferența de gusturi, muzicale, vestimentare, culinare. Cu vârsta ajungi să fii mai domolit, nu prea mai poți tine pasul cu tinerețea, indiferent de numărul de vitamine înghițit la sculare. La 45 ani, după ce ai venit de la un serviciu de 12 ore nu prea îți arde să ieși la Bamboo, tot ceea ce vrei să faci e să stai cuminte pe canapea, e posibil chiar și să te ia somnul acolo. Ori dacă iubitul sau iubita de 25 ani vrea să iasă cu bicicleta seara la ora 9 e posibil să nu prea îți convină pentru că tu abia aștepți să stai desculț după cele 12 ore. E posibil să nu vă placă aceleași filme, cu siguranță nu veți asculta aceeași muzică, după 40 ani cam ai tendința să devii nostalgic, începi să îți aduci aminte cu drag de Leonard Cohen, deși în tinerețea timpurie nici gând să asculți așa ceva. Ori când vine iubitul mai tânăr și îți pune un tehno de îți sare casa în aer iar începi să strâmbi din nas. Și uite cum găsești iar o nepotrivire. Nici cu socializarea nu stă treaba mai roz.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Partenerul mai tânăr vrea în club, la mare, la munte, după 40 ani preferi un restaurant, o muzică bună, nu prea te mai țin urechile să stai în club taman lângă boxă. Nemaivorbind că îți ia ceva vreme până te hotărăști să ieși. Odată ieșit va trebui să faci conversație cu amicii partenerului și dacă de partener te leagă ceva, fie el doar sexul, cu amicii e altă poveste. Căci tu, până la 40 ani, ai avut vreme să acumulezi experiență, ceilalți mai au până acolo. Nu e de supărare că nu poți socializa cu amicii iubitului sau iubitei, pur și simplu nu sunteți născuți și dezvoltați în același timp și nu știți aceleași lucruri. Probabil mai sunt și altele. Însă cred că ceea ce leagă partenerii de vârstă diferită este numai sexul. Odată pasiunea consumată fiecare își poate vedea liniștit de drumul său, încântat că a putut avea parte de o experiență frumoasă, poate chiar memorabilă.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

40 de ani, bicicleta, diferenta de varsta, filme, Leonard Cohen, memorabil, muzica, parteneri, prima tinerete, realitatea zilei, socializare, trecerea timpului

Diferența de vârstă dintre parteneri

    Știu că în anul 2018 diferența de vârstă dintre parteneri nu ar trebui să mai fie un impediment și nu vorbesc aici numai de clasica...

Românii și donarea de sânge

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhn4KItqKyxXVAFO4Vc48L7_b-KA8cYlEdj8HhQ24AabdyPkunDJ3I1CKp6sYOQyUn85rsEdC-ysnnQkhcufiZ1ArxGBhszOaKTPmyHdcs3jrRyAl9hu-9IVyT39I67_gBm2Ea3XNsyH5o/s1600/Romanii_si_donarea_de_sange.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="472" data-original-width="889" height="169" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhn4KItqKyxXVAFO4Vc48L7_b-KA8cYlEdj8HhQ24AabdyPkunDJ3I1CKp6sYOQyUn85rsEdC-ysnnQkhcufiZ1ArxGBhszOaKTPmyHdcs3jrRyAl9hu-9IVyT39I67_gBm2Ea3XNsyH5o/s320/Romanii_si_donarea_de_sange.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Statistica spune că românii sunt pe ultimul loc în ceea ce privește donarea de sânge. Mai puțin de 2% dintre români donează și, sunt absolut convinsă, că cel puțin 1% nu o face din considerente etice, ci pur și simplu din cauza puținelor beneficii financiare de care ai parte atunci când donezi. E și de înțeles până la urmă, căci nu prea îți vine să te gândești la etică când ești pe burta goală. Când îți tipă burta de foame nu prea îți vine a te gândi la semenii tăi și le nevoile pe care le au alții. Când îți tipă burta de foame nu te gândești decât ce să bagi în burtă, nicidecum la suferința celuilalt și la nevoia acută de sânge. Numai că, e posibil, nu doresc nimănui, ca la un moment dat, să te lovești de situația în care ai nevoie de sânge și operația se poate efectua numai în condițiile în care există rezerve de sânge. Ori spitalele din România nu au rezerve și sunt nevoite să amâne operații din cauza acestor lipsuri.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Ce fac spitalele atunci? Sfătuiesc familiile să roage cunoscuți, prieteni, apropiați, alți membrii ai familiei să doneze. Și, de cele mai multe ori, se dă drumul unei campanii în mediul virtual în care lumea este rugată să se ducă să doneze la un anumit spital, donația fiind făcută în beneficiul pacientului Ionescu. Numai că, uneori, lucrul acesta nu e suficient, e nevoie de mai mult sânge, și, uneori, pacientul moare. Cred că ar trebui realizată o campanie ceva mai agresivă, cred că ar trebui explicate și beneficiile donării de sânge, cred că ar trebui sensibilizată populația în așa măsură încât să se poată privi prin ochii celui ce are nevoie de sângele respectiv și sentimentul pe care îl trăiește un pacient în momentul în care i se spune că operația atât de necesară e amânată din cauza lipsei de sânge. Dragi guvernanți, dragi responsabili de sistemul sanitar din țara asta sau ce a mai rămas din ea, informați cetățenii că există numeroase beneficii în ceea ce privește donarea de sânge. Explicați oamenilor, des și convingător, că donarea e un lucru bun. Explicați că, în cazul celor ce donează, imunitatea organismului crește, de asemenea rezistența la traumatisme, și scad destul de mult șansele de a face un accident vascular. Începeți a face campanii de educare încă din școli, de cele mai multe ori adolescenții, viitorii donatori, sunt mai ușor de sensibilizat și e mai ușor să trezești în ei sentimente de într-ajutorare a semenilor, ei încă mai au idealuri. Faceți aceste campanii în facultăți, rugați, insistați să doneze și am garanția că o vor face. Medicii de familie ar putea să le explice pacienților că donarea face ca incidența bolilor cardiace să scadă semnificativ iar celor ce doresc să piardă ceva din numărul kilogramelor, le pot fi arătate anumite studii potrivit cărora donarea slăbește. Am înțeles că o anumită cantitate de sânge donat poate duce la pierderea a 600 calorii iar corpul își modifică rata metabolică. Știu că poate numărul de calorii pierdute e nesemnificativ însă e ceva.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Și dacă viitorul donator nu e impresionat de informația medicală și de beneficiile luării de sânge, încercați a umbla și la beneficiile financiare. Cred că abonamentul lunar poate fi gratuit și nu doar redus cu 50%, cred că valoarea acelui tichet de masă ce se oferă poate fi ceva mai mare, cred că donatorul ar putea beneficia de anumite investigații medicale, cred că ar putea să primească, de exemplu, niște tratamente stomatologice, încheiate niște acorduri cu anumite cabinete. Sunt absolut convinsă că nu va săraci nici un cabinet stomatologic dacă va corecta niște dinți bolnavi, va face o radiografie gratis sau va repara trei carii. Aș vrea să cred că există soluții, aș vrea să cred că românul mai găsește în el puterea de a ajuta și pe alții și aș vrea să cred că ne putem gândi și la alții nu numai la propria burtă. Și aș vrea să cred că și anumiți aleși ai noștri pot gândi și programe civice, programe de informare a populației, în loc de a inventa legi menite să scoată din pușcării toți penalii.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

abonament lunar, cabinet stomatologic, campanii educare, dinti bolnavi, donare sange, donator, informatia medicala, inventarea legii, medic de familie, pacient, realitatea zilei, roman, sange, spital, traumatisme

Românii și donarea de sânge

    Statistica spune că românii sunt pe ultimul loc în ceea ce privește donarea de sânge. Mai puțin de 2% dintre români donează și, sun...

Numai bătrân să nu fii în România lui Tudorel Toader

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhHI5e87VbarYHGGCj5tRK56xxFGON55OHUA5I31XKq0dsHEnU4FYMv9sS15xL6F7Va1osxuFQhY1hOJUskc3ub86trA2wwZ38DQOuLJ57F09570C9CRNCYvP9Mb3V7pdml0b7uyzT4pJI/s1600/Numai_batran_sa_nu_fii_in_Romania_lui_Tudorel_Toader.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="400" data-original-width="600" height="213" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhHI5e87VbarYHGGCj5tRK56xxFGON55OHUA5I31XKq0dsHEnU4FYMv9sS15xL6F7Va1osxuFQhY1hOJUskc3ub86trA2wwZ38DQOuLJ57F09570C9CRNCYvP9Mb3V7pdml0b7uyzT4pJI/s320/Numai_batran_sa_nu_fii_in_Romania_lui_Tudorel_Toader.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Am 40 ani, mulți ar spune că sunt încă tânără. Parțial adevărat, numai că în jurul acestei vârste cam începe declinul și multe încep a scârțâi în organismul nu demult infailibil. Îți mai cad dinții, vederea îți slăbește, hormonii îți joacă feste, articulațiile la fel. Și vrei sau nu, începi să te gândești la bătrânețe. Evident că îmi doresc să fiu o persoană în vârstă, modernă, la curent cu tendințele vremii, liberă să mă plimb, să mă duc la teatru, să îmi pierd vremea prin librării la modă. Dar socoteala de acasă nu prea se potrivește cu cea din târg și de cele mai multe ori lucrurile nu prea ni se așează așa cum am dori noi. Așa că atunci când am fost întrebată cum mi-aș vedea bătrânețea, asta presupunând că bunul Dumnezeu se milostivește de mine și ajung acolo, am răspuns că îmi doresc doar două lucruri: să fiu zdravănă de cap și zdravănă de picioare, căci nimic nu e mai dureros ca, ajuns la o vârstă, să devii povară pentru alții. Nu cred că are nici o legătură cu etnie, rasă sau educație. Omul bătrân e o povară pentru ceilalți. De fapt, îmi cer scuze, cred că ține totuși de educație, omul educat și cu bun simț nu îl consideră bătrân și o povară pentru societate pe cel trecut de o anumită vârstă.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Însă mă uit în jurul meu și văd dezinteresul cu care sunt tratați oameni chiar de 55-60 ani. Mă uit rar la televizor însă zilele trecute mi-a ajuns pe la urechi o știre potrivit căreia un bătrân a fost bătut și jefuit într-o scară de bloc de niște scursuri, căci nu poți numi altfel niște bărbați în toată firea care și-au dovedit bărbăția lăsând la pământ un bătrân de peste 70 ani. M-a bucurat faptul că s-a mobilizat toată opinia publică, m-a bucurat faptul că s-a dat dovadă de omenie însă acesta a fost numai un caz de care s-a aflat întâmplător. Bătrânii sunt batjocoriți, bătuți și furați și asta nu apare în mass-media în fiecare zi. De la simpla înjurătură din autobuz până la a lăsa leșinat un bătrân în scara unui bloc nu e decât un pas. Și treaba nasoală e că societatea românească nu numai că e lăsată rece de asemenea evenimente ce ar trebui grav pedepsite din punctul meu de vedere, ba chiar începe să favorizeze deținuți, deținuți care poate au fost condamnați tocmai din cauza faptului că au săvârșit un act de violență împotriva unei persoane vârstnice. Uite și de asta spun că trebuie să fiu zdravănă la cap și la picioare, să am judecată și să mă feresc singură de abuzuri, fiindcă justiția asta a lui Tudorel Toader nu dă nici o amărâtă de ceapă degerată pe vârstnicii din țara noastră. Bătrânii sunt înșelați în magazine, prestatorii de servicii îi fură, tinerimea românească, viitorul patriei îi batjocorește, îi bate sau, chiar mai rău, îi omoară pentru a le fura o amărâtă de pensie. Și ce face Tudorel Toader?</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Păi ce să facă, ține ca la pension toate jigodiile astea, chiar mai mult, vrea să îi și despăgubească când ies de la zdup. Vorba aia, chiar ajungi să dai șpagă să intri la mititica. Poate exagerez și eu, e adevărat, însă tot zilele trecute mi-a ajuns la urechi, tot din presă, cazul unul alt bătrân maltratat de un tinerel și un puțoi de nici mai mult nici mai puțin de 11 ani. Ori ăluia de 11 ani cică nu ai ce să îi faci, că e minor. Păi dacă la 11 ani a bătut un bătrân să îi ia niște amărâți de 300 de euro, până la 18 ani de ce fapte va fi demn? Chestia e că din zi în zi începe să îmi fie frică a îmbătrâni și a deveni ținta unor asemenea agresori. Nu mă consolează deloc că vor ajunge și ei acolo, va fi mult prea târziu și până atunci vor pătimi destui din cauza acestor mizerii de oameni. Pentru că în România actuală nu mai există respect pentru vârstă, nu mai există respect pentru legi, pardon, nu mai există legi, sunt doar niște glumițe de amendamente, nu mai există respect pentru nimic și în general nu prea mai e nimic sfânt. E adevărat că mai răsare uneori soarele dar parcă e prea firav în tot noianul ăsta de răutate. Ce soluție avem? Cred că numai bunul Dumnezeu mai știe.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

abuzuri, agresori, batran, ceapa, Dumnezeu, educatie, magazine, omenie, persoane, povara, rautate, realitatea zilei, respect pentru lege, tudorel toader

Numai bătrân să nu fii în România lui Tudorel Toader

    Am 40 ani, mulți ar spune că sunt încă tânără. Parțial adevărat, numai că în jurul acestei vârste cam începe declinul și multe înce...

Caut un OM pe care sa il votez!

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi6IPWlBgLU0j4MKrt31qieIlW8L1JGOh9DSnQVLduL-b-FUUz1KPd4wVEb-VWM5EVx8COy-7B4ZTHzLPTBycx7BgoDg6UULGxI24cZNXM0IGoIpDdgLOXY7WWbNI_MXuXhm8VYRfaEorw/s1600/Caut_un_OM_pe_care_sa_il_votez.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="560" data-original-width="600" height="298" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi6IPWlBgLU0j4MKrt31qieIlW8L1JGOh9DSnQVLduL-b-FUUz1KPd4wVEb-VWM5EVx8COy-7B4ZTHzLPTBycx7BgoDg6UULGxI24cZNXM0IGoIpDdgLOXY7WWbNI_MXuXhm8VYRfaEorw/s320/Caut_un_OM_pe_care_sa_il_votez.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Mă simt ca cetățeanul turmentat și am convingerea că dacă va trebui să mă duc mâine să votez m-aș comporta la fel ca el. Eh, ce zic eu că nu aș fi capabilă să votez mâine, nu aș fi capabilă să votez nici peste 50 ani de acum încolo dacă mă uit bine la evoluția vieții politice românești din ultimii 20 ani. Ba pardon, din ultimii 50 ani. Doamne sfinte, ce zic eu aici, cred că în România nu mai există o scenă politică veritabilă cam de prin preajma celui de-al doilea război mondial. Așa că îl suspectez pe cetățeanul turmentat că nu era chiar așa de turmentat și doar umbla așa, la mișto, năuc, întrebând pe unul și pe altul, cu scopul de a lua pulsul alegerilor, al alegătorilor și a celor ce vor fi votați. Numai că, turmentat sau nu, poate omul tot mai avea o rază de speranță în a găsi un candidat onorabil în urbea lui, numai că, în oraș la mine, oricât aș căuta, nu sunt capabilă să găsesc acel candidat. Cred că și Diogene cu al lui felinar, ce pornise în căutarea unui om, în toată Atena a avut mai multe șanse în a-l găsi decât dacă aș avea eu acum, în România anilor 2018. Aș umbla poate toată viața, aș rămâne la fel de turmentată și tot nu aș găsi acel om politic care să mă facă să mă simt mândră și să mă facă să spun: uite dom'ne, l-am găsit pe acela care va reda României strălucirea și valoarea ei. Asta dacă o fi fost vreodată România strălucită.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Glumă sau nu, acum ceva vreme țărișoara asta mai avea oameni politici cu adevărat, aveam un Kogălniceanu, aveam un Maniu, avem un Take Ionescu, aveam un Alexandru Golescu, îl aveam pe Bălcescu, pe Brătianu, până și pe Sadoveanu l-am avut o vreme în viața politică. Și atâția alții. Dădeam peste ei în manualele de istorie pe vremea în care eram copil și nu eram turmentată și năucă ca acum. Mi se păreau niște personaje mărețe. Oare copiii copiilor mei vor învăța din manuale tot istoria pe care am îndrăgit-o eu sau vor fi nevoiți să cinstească memoria lui Dragnea, a Violetei Dăncilă, a lui Băsescu, Boc și a Elenei Udrea? În cartea de aur a României va intra madam Olguța Vasilescu cu al ei portofoliu ministerial și declarațiile ei halucinante? Sau îl vom slăvi pe ministrul ,,altă întrebare” ? Nici cu președinții nu stăm tocmai bine, în afară de Ion Iliescu care și-a jucat magistral rolul pe scena vieții politice românești și care a ajuns prilej de glume în mediul virtual, nu prea avem cu ce ne lăuda. Astfel îmi tot vine să îmi pun o întrebare, firească de altfel. Acesta este nivelul nostru ca popor? Chiar nu putem mai mult sau pur și simplu ne-am blazat și nu ne mai interesează și ne vom lăsa încălecați până ne vom da sfârșitul? Aș vrea să cred că mai avem atâta demnitate în inimile noastre de români încât să ne trezim la realitate și să facem cumva loc și unor oameni cu conștiință și coloană vertebrală, capabili să facă ordine pe plaiul ăsta mioritic. Spun să le facem loc unor viitori conducători, căci oamenii de calitate, sunt convinsă că aceștia există, nu par interesați să se murdărească de noroiul acesta format numai din oameni politici de la Videle sau mai știu eu de unde.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Oamenii capabili, buni, performanți stau undeva în spate, neavând loc de hienele acestea acaparatoare, fiind scârbiți de tot ceea ce mișcă în jurul nostru. Îmi e frică să nu fie înghițiți și să rămânem pradă unor Firea și Ponta. Să ne ferească bunul Dumnezeu, căci nu știu ce se va alege de țărișoara asta. Chiar așa turmentată cum sunt, încă mai am speranța că se va găsi careva să ne salveze sau măcar să ne dea un imbold de a ne salva singuri de la înec, altminteri suntem pierduți. Din păcate ne învârtim într-un cerc vicios și sperăm să vină cineva să ne trezească, când de fapt suntem singurii vinovați și responsabili atât de somnul nostru cât și de trezire. Până una alta, dacă ar trebui să votez mâine, eu cu cine votez?<br /> <br /></div>

alegeri, balcescu, basescu, boc, bratianu, Elena Udrea, firea, oameni capabili, realitatea zilei, romani, Romania, trebuie sa votezi, viorica Dancila, vot

Caut un OM pe care sa il votez!

    Mă simt ca cetățeanul turmentat și am convingerea că dacă va trebui să mă duc mâine să votez m-aș comporta la fel ca el. Eh, ce zic...

Cum să nu fii fericit tot timpul

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjuvDOvjodkIcWb4l32qEYpqrecZBbWFxwoJb44_3KQpU6i76qhzK6DfyvMhrDA_Er4jqSVd7lG_XcEMGX8H8gQWPkUmW0oXJsLy5jnuMYkL-4c8A77lFpHGXMZmFl6ytf4cO93jcui7W8/s1600/Cum_sa_nu_fii_fericit_tot_timpul.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="225" data-original-width="225" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjuvDOvjodkIcWb4l32qEYpqrecZBbWFxwoJb44_3KQpU6i76qhzK6DfyvMhrDA_Er4jqSVd7lG_XcEMGX8H8gQWPkUmW0oXJsLy5jnuMYkL-4c8A77lFpHGXMZmFl6ytf4cO93jcui7W8/s1600/Cum_sa_nu_fii_fericit_tot_timpul.jpg" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Observ în ultima vreme un fenomen tare straniu. Mai toată lumea își dorește, nici mai mult nici mai puțin decât fericirea permanentă. Mă lovesc zilnic de cărți, broșuri și pliante ce te învață cum să fii fericit, calm și iubitor. Facebook, Twitter, Instagram duduie de postări ce promit liniștea sufletească în numai 10 sau 15 pași. Se scriu cărți, se organizează work-shopuri, întâlniri prin cafenele, conferințe, ședințe de yoga, pilates, alergări în grup, toate cu unicul scop de a se atinge Nirvana. Ce mi se pare straniu? Faptul că nu mai vrem să acceptam și alte stări sufletești. Nu pricep sub nici o formă de ce nu mai putem accepta tristețe, furie, supărare, melancolie, trăiri omenești, firești și absolut necesare omului pentru dezvoltarea lui firească. Dacă, doamne ferește, îmi moare un cunoscut, trăirea firească pe care ar trebui să o am ar fi aceea de durere. Ori ceea se dorește prin toate aceste scrieri și seminarii sau cum doriți să le spuneți este să înăbuș durerea. Ce ar trebui să fac? Să merg la înmormântarea cunoscutului meu cu un zâmbet tâmp pe față, pretinzând că am atins liniștea și pacea supremă? Sau ar trebui să îmi plâng durerea, cum de altfel e și firesc?</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Sau copilul meu snopește în bătaie un alt copil. Nu mi se pare absolut deloc normal ca singura mea reacție să fie pasivitatea, să îi explic copilului că nu e frumos și atât, cu scopul de a nu îi da un exemplu negativ. Probabil am să o fac la un prim incident de acest fel dar ca mamă am dreptul să fiu furioasă și nervoasă. E dreptul meu, câștigat prin multele ore de nesomn și prin multele ore de gândit ce mâncare sănătoasă să mai inventez pentru toți membrii familiei. În mod clar o mamă nu poate sta senină pe un norișor când copiii urlă, fac mizerie sau sunt în mod voit obraznici. Șeful meu idiot mă scoate din minți în fiecare zi a existenței mele. Probabil îmi veți spune să îmi caut alt loc de muncă însă nu am garanția că nu voi întâmpina și acolo aceeași problemă. Și în cazul acesta este dreptul meu să vin nervoasă acasă și să povestesc soțului că șeful meu este idiot, fără să îmi cenzurez această trăire. A căuta în permanență pacea și liniștea nu mi se pare chiar așa de sănătos, am risca să ajungem niște zombie cu zâmbete cretine pe față, înlemniți într-o poziție în care circulă sângele mai cumsecade. Cred că emoțiile reprimate duc la conflicte sufletești mult mai mari decât simpla reacție de țipat și înjurat în momentul în care am fost stropită de o mașină după o ploaie zdravănă. Rolul omului pe pământ nu este de a deveni Buddha, este suficient unul. Nici nu am putea fi toți Buddha, ar fi debusolant, nu ar mai exista roluri în societate. Și e mult mai ușor să ajungi Buddha în Tibet decât în traficul bucureștean. Emoția este bună. Emoția este sănătoasă.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Așa cum copiii au nevoie să țipe pentru a-și elibera preaplinul energiei, tot așa avem nevoie și noi să mai scăpam niște înjurături când ne-a tăiat cineva fața în trafic, tot așa am voie să plâng, să fiu melancolică când plouă, să fiu tristă sau să îmi fie dor. Mi se par de-a dreptul stupide titlurile acelea Cum să fii fericit tot timpul sau Mănâncă în fiecare zi o lămâie cu bicarbonat de sodiu și vei dobândi cunoașterea supremă. Evident că sunt scrise pentru a vinde numai că titlurile acestea atrag. Evident că mi-aș dori să nu ajung să fiu nervoasă, să înjur de mamele altora care până la urmă nici nu mi-au greșit, dar dacă ajung în situația de a înjura mama cuiva, aș vrea să o fac din tot sufletul, nu cu pacea in inimă, căci este imposibil să ajungi să dezvolți sentimente de iubire față de toți semenii. Pur și simplu nu e normal, nu e realizabil și, repet, e firesc să avem și emoții, hai să le spun negative, deși ele nu sunt nici pe departe așa, sunt niște emoții constructive, cu o condiție: să știi unde să te oprești. Așa că lăsați Cele zece metode de a atinge perfecțiunea sufletească și comportați-vă ca voi înșivă. Voi sunteți niște oameni, nu zei, oameni cu trăiri normale.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

bicarbonat de sodiu, buddha, conferinte, durere, fericire, linistea, perfectiunea, realitatea zilei, sedinta de yoga, trairi normale, yoga

Cum să nu fii fericit tot timpul

    Observ în ultima vreme un fenomen tare straniu. Mai toată lumea își dorește, nici mai mult nici mai puțin decât fericirea permanent...

București, orașul prabușirilor

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiMrkUQtiOGYlgFYJmmZ1cnecI8-3twkns6PbYVitTW9vbBnkUjo-uQDWt_Ce6wnnbd1pNrgke-2_HVJxTqZmY8vMEEzAnSqKLEyvpe7X9W9pcT26zVrK5GUazGpbA_KBxY2v2LdtsxdaE/s1600/Bucuresti_orasul_prabusirilor.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="400" data-original-width="711" height="180" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiMrkUQtiOGYlgFYJmmZ1cnecI8-3twkns6PbYVitTW9vbBnkUjo-uQDWt_Ce6wnnbd1pNrgke-2_HVJxTqZmY8vMEEzAnSqKLEyvpe7X9W9pcT26zVrK5GUazGpbA_KBxY2v2LdtsxdaE/s320/Bucuresti_orasul_prabusirilor.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Aș putea spune că sunt bucureșteancă get-beget, din a nu știu câta generație născută și trăită aici. Treaba asta îmi dădea un oarecare prestigiu printre apropiați, asta în vremea liceului și a facultății. Era o chestie să fii din București, când, în vremea comunismului se strămutase tot săteanul la oraș, adus de nomenclaturiști pentru a umple fabricile. De fapt, dacă stau să mă gândesc, nu era nici o chestie și nici un mare rahat, cum nu e nici acum să fii bucureștean. Ba mai mult, cred că te descurcai ceva mai bine în orașele mai mici, cred că erau comunități mai strânse, gata să se ajute la nevoie, spre deosebire de mărețul București unde îți era frică să comunici și cu umbra ta, de frică că ai fi putut fi turnat la Securitate. După marea revoluție exodul spre București nu a mai încetat și văd, cu stupoare, că se aglomerează pe zi ce trece, în ciuda faptului că atât cei ce sunt originari de aici cât și cei adoptați de capitală se plâng în mod continuu de suprapopulare. În acest moment, dacă nu aș avea părinții aici, care cu siguranță nu ar mai lua-o din loc, aș pleca din București mâncând pământul.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Copilul meu e încă mic, e la vârsta grădiniței, cred că s-ar integra mult mai ușor în orice altă parte, însă eu, fiind unic copil, nu aș putea să îmi las părinții siguri aici, în ciuda faptului că nu ajung la ei chiar atât de des. Nu e vorba că aș fi nerecunoscătoare ci, glumă sau nu, cred că îmi ia o zi să ajung la ei, deși, spațial vorbind, am domiciliul relativ aproape de domiciliul lor. Bucureștiul, nu numai că s-a populat cu ființe vii, dar aceștia au venit la pachet și cu autoturismele personale și astea ocupă al dracului de mult loc. Ocupă loc în trafic, în parcări, pe trotuare, pe trecerile de pietoni. Înțeleg că asta e progresul și mișcarea firească a omenirii este îndreptată către marile orașe, în căutarea unui loc de muncă mai bun și a unui nivel de trai mai ridicat. Dar, să mă ierte Dumnezeu, ce e așa frumos în a sta blocat în trafic mai bine de 3 ore, și asta zilnic, ca să petreci la serviciu 10-12 ore și odată întors acasă să rămâi tolănit în fața televizorului vizionând tâmp Las Fierbinți? Asta e progresul? Pentru asta se înghesuie toți în București? Pentru a sta înghesuit ca o sardină în metrou la Piața Victoriei și înțepenit în trafic la Unirii? Un alt aspect destul de enervant pentru un bucureștean este aglomerația din parcuri. Bucureștiul are niște parcuri destul de măricele, pe vremuri era imposibil să te calci în picioare în Herăstrau într-o zi de duminică, pur și simplu era loc pentru toată lumea. Uite că acum nu mai e. Cum a dat primul fir de zambilică, tot locuitorul din București dă iama în Cișmigiu și în Herăstrău. Nu ai loc să stai pe o bancă, nu ai loc să alergi liniștit 5 km că riști să te dai cap în cap cu alte sute de alergători de 5 km. Și uite așa s-a dus dracului relaxarea de la sfârșitul săptămânii. La magazine e aceeași poveste, omor și nu altceva.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Mi se pare absolut nefiresc să ajungi să populezi un singur mare oraș, celelate rămânând în părăsire. Sunt sate întregi care vor ajunge sate fantomă odată cu moartea ultimilor bătrâni locuitori, căci nici dracului nu se mai duce să mai stea la sat, toți dau fuga la oraș, mânați de mirajul marelui oraș. Știu și că marii investititori își deschid în capitală firme însă nu i-ar opri nimeni să facă asta și în alte orașe unde, mai mult ca sigur, e nevoie de forță de muncă. Și uite așa cresc prețurile, artificial din punctul meu de vedere, la case, la alimente, la chirii. Căci acolo unde e cerere se scumpește totul. Cum am spus, dacă aș fi capabilă să plec, aș face-o fără nici o urmă de îndoială. Căci aș vrea să trăiesc într-un oraș în care nu se aud zilnic bormașini, în care mă pot plimba liniștită în parc, în care pot merge pe trotuar fără să mă lipesc de zidurile caselor din cauza parcărilor, în care aș vrea să mai aud cântând o pasăre, dar în locul ei aud numai claxoane de șoferi nervoși. Aș vrea să trăiesc într-un oraș, nu într-un București cu pretenții de metropolă care nu oferă nimic.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

bormasini, bucuresti, Cismigiu, copil mic, exod, las fierbinti, marele oras, metropola, oras, realitatea zilei, Romania, sate fantoma, trafic

București, orașul prabușirilor

    Aș putea spune că sunt bucureșteancă get-beget, din a nu știu câta generație născută și trăită aici. Treaba asta îmi dădea un oarec...

Blonda lui Băsescu și refugiații politici din Costa Rica

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjp4QucskaG85yM9qbHrFBCtLhqmribTAkCHct9gv5kOdDsPSyQ2GRuYM9Cb4omgQgmWlQwoGW2IALhNgtc33N1DsS1steRfkARxpOVn9B-0D3mgCjP4K1VCOkufdb3AyDILDwdNJQ6VDQ/s1600/Blonda_lui_Basescu_si_refugiatii_politici_din_Costa_Rica.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="600" data-original-width="429" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjp4QucskaG85yM9qbHrFBCtLhqmribTAkCHct9gv5kOdDsPSyQ2GRuYM9Cb4omgQgmWlQwoGW2IALhNgtc33N1DsS1steRfkARxpOVn9B-0D3mgCjP4K1VCOkufdb3AyDILDwdNJQ6VDQ/s320/Blonda_lui_Basescu_si_refugiatii_politici_din_Costa_Rica.jpg" width="228" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: center;"> Dilema unei blonde însărcinată: </div> <div style="text-align: center;"> - O fi al meu, n-o fi al meu.... </div> <div style="text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     În lumea asta există două feluri de oameni: proști și deștepți, tot așa cum sunt și femeile, proaste și deștepte. În ceea ce privește moralitatea, femeile mai pot fi de moravuri ușoare sau cu o moralitate sănătoasă. Și, evident, cele de moravuri ușoare se împart, cum e și firesc, în femei de moravuri ușoare mai prostuțe și femei de moravuri ușoare deștepte. Și printre toate femeile și mai ales printre toate blondele răsare una: Elena Udrea. Femeia asta nu e așa, o femeiușcă care a fost și ea la locul potrivit și în momentul potrivit. Am senzația că femeia asta blondă e un soi de Niccolò Machiavelli în fustă și cu poșetă Channel achiziționate pe banii alegătorilor. Femeia asta blondă e ceva de speriat și are o inteligență absolut uluitoare. Nu mă dumiresc dacă ea însăși își plănuiește ca un strateg adevărat fiecare mișcare ori e învățată de cineva din umbră, cert e că madam Udrea face un joc magistral.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     A făcut ea ce a făcut, a sucit capul unui Cocoș de care s-a lepădat ulterior ca de o măsea stricată, s-a învârtit printre președinți, mari capete ale lumii, i-a șoptit lui Traian Băsescu în urechi fel de fel de strategii politice și acum a mai ajutat-o și bunul Dumnezeu să aducă progenituri pe lume, să își ducă stirpea mai departe, că așa inteligență și caracter ar fi și păcat să pierdem și să nu dăruim lumii. Acest Iuliu Maniu cu țâțe al politicii românești mă uimește, pe cuvânt. A fost ministru, cred că a fost și consilier, a fost apropiată familiei unui președinte, ce să mai, numai de bine. Eh, și ce dacă a mai băgat mâna pe ici, pe colo în buzunarul public și și-a aranjat și ea de un costumaș roz mai frumușel, de o pereche de pantofiori mai acătării sau de 3 vieți alături de viitorul copil în Costa Rica? Madam Udrea asta, după ce a ispășit vreme de ceva zile o pedeapsă mică în penitenciarele românești, s-a dat o vreme la fund, adică nu a mai fost în vizorul opiniei publice, asta în cazul că v-ați fi gândit mai tendențios, și-a aranjat repede o sarcină și a obținut, nici mai mult nici mai puțin decât statutul de refugiat politic în Costa Rica, statut care, potrivit apărătorului sau, o protejează de eventuale cereri de extrădare. Draga de ea are chiar și carnet de refugiat valabil pe un an de zile. Pe urmă, probabil, o să nască, va fi unica persoană care poate avea grijă de copil, mai trece vremea, se mai prescrie un dosar și gata, lumea deja a uitat de Elena Udrea. Unde mai pui că pică tocmai la țanc, având în vedere pedeapsa pe care va trebui să o ispășească, și anume 6 ani cu executare. Înainte parcă îmi stătea ca un ghimpe femeiușca asta, poate mă și rodea invidia că vedeam că are bani, e slabă, e blondă, are succes. Dar acum am început să o admir cu toată sinceritatea fiindcă este absolut genială.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Modul în care a fentat ea justiția română nu mă poate face decât să o aplaud. Justiția e pentru proști, pentru genii justiția să facă bine să își vadă de treaba ei, că geniile beau caffe late în Costa Rica. Acum serios vorbind, nici nu știu dacă să râd, să plâng sau să am un șoc cu privire la cum și-a aranjat madam Udrea treburile. Sau Radu Mazăre. Sau câți or mai fi. Păi așa să tot faci. Dai câteva tunuri, te duc mascații de câteva ori la audieri și pe urmă ți-ai pus palma în fund și ai plecat în Costa Rica, Tibet sau Madagascar alături de pingunii la care se uită uneori copilul meu. Nici nu ți-ai putea dori altă existență: te plimbi, citești, meditezi, te scarpini în nas fără să stea mass-media și justiția după fundul tau și asta în timp ce ai conturile doldora și tu și urmașii urmașilor tăi. Uite așa mai că îmi vine să mă bag într-un partid numai că nu sunt atât de blondă încât să îmi dau seama care va fi cel câștigător.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

banii alegatorilor, costa rica, Elena Udrea, executare, min istru.iuliu maniu.justitia, penitenciare, poseta channel, radu mazare, realitatea zilei, tibet

Blonda lui Băsescu și refugiații politici din Costa Rica

Dilema unei blonde însărcinată:  - O fi al meu, n-o fi al meu....      În lumea asta există două feluri de oameni: proști și deșt...

Bătaia ruptă din rai

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhrneCISoJNXfknpPfOtgfrG6SHO1L-x3oL0RPRlq7LvL0NKVNq0rdP4quyc5q6Ots3y-c6ESi73MiN8x05NYO6bwPjpQDqonHjVBlcJyOfqrDKjAX8AyRd7vTIZulO_dIuEIIp6MwdEg4/s1600/Bataia_rupta_din_rai.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="489" data-original-width="870" height="179" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhrneCISoJNXfknpPfOtgfrG6SHO1L-x3oL0RPRlq7LvL0NKVNq0rdP4quyc5q6Ots3y-c6ESi73MiN8x05NYO6bwPjpQDqonHjVBlcJyOfqrDKjAX8AyRd7vTIZulO_dIuEIIp6MwdEg4/s320/Bataia_rupta_din_rai.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Fac parte din generația celor care au încasat-o zdravăn de la părinți. Nu spun că o meritam sau nu, habar nu am, nu știu dacă îi scoteam așa de rău din fire încât să fiu bătută, nici nu mai contează după atâția ani, cert e că am fost copil bătut. Ba poate totuși contează și contează cu atât mai mult cu cât am copil acum și poate trebuie să reconsider normele astea educaționale. Nici nu știu dacă să îmi judec părinții sau nu, probabil nu ar trebui, bătaia fiind singurul sistem de parenting pe care îl moșteniseră și ei de la părinții lor. Judecata mi-ar șopti să îi condamn, inima ar spune să iert. Numai că generația asta de părinți care și-a bătut odraslele a lăsat moștenire copiilor tot acest sistem educațional. Și să vedeți ce îmi ajunge la urechi zilele trecute și asta de la o persoană cu educație, nicidecum un om crescut și lăsat în voia sorții, un om cu o carieră în spate pentru care a învățat pe brânci. Așadar îmi spune omul zilele trecute, cu o seninătate debordantă, că își bate copilul de 3 ani cu cureaua. M-am îngălbenit la propriu. Nici măcar eu, copil bătut, nu cred că la vârsta asta să fi fost agresată în felul acesta. Și omul a continuat să îmi spună, la fel de netulburat, că, în momentele în care greșește, îi dă copilului nu știu câte curele la fund. Să mă ierte Dumnezeu, cât poate greși un copil de 3 ani încât să îi aplici această pedeapsă?</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Și pe mine mă enervează copilul fiindcă țipă ca din gură de șarpe, la 7 dimineața, că i s-a rupt banana. Și pe mine mă enervează pentru că urlă din toți rărunchii că nu vrea să se îmbrace decât cu pantalonii roși. Și mai țip și eu la rândul meu, că nu mai poți, deși mi-am propus ca nici să nu mai țip. În orice caz, ca mamă țipi, la un moment dat ți se obișnuiesc și urechile cu creșterea de decibeli și ajungi să țipi într-una. Încă nu am ajuns acolo, sper să nici nu o fac, tocmai citesc o carte legată de educația copiilor și legătura dintre părinte-copil și încerc să aplic cele citite. Voi reveni și cu un review asupra cărții cu pricina, este vorba de <b>Părinți liniștiți, copii fericiți</b> de Laura Markham. Așadar, recunosc cu penitență că am țipat și eu la copil și, cu și mai mare rușine, spun că i-am dat și la fund. Nu am scuză însă e posibil ca fiind copil bătut, cum am mai spus, să îmi fi rămas ceva sechele din copilăria timpurie. Fac tot ce îmi stă în puteri să nu mai repet acest gen de comportament și mi-a părut teribil de rău de palma aceea la fund, ori în momentul în care l-am auzit pe acest om educat cu câtă seninătate îmi spunea că își bate copilul cu curea, mi-a venit să vărs. Ba mai mult, omul era de-a dreptul intrigat că copilul bătea alți copii la grădiniță. Om bun, păi ce ai fi vrut să facă? Să le cânte? Tu îți altoiești copilul acasă, nu îi cânți cântecele cu broscuțe și arici. O zi întreagă am avut un sentiment de rău la gândul acelui pui. Ceea ce e foarte trist este faptul că omul nu este chiar o excepție. Sunt absolut convinsă de faptul că foarte mulți părinți își bat copiii, pretextând că o merită, că nu mai pot, că au făcut ceva inimaginabil. Ce poate face un copil de 3 ani încât să merite o asemenea corecție? Și stau și mă întreb care va fi relația dintre părinte și un copil bătut.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     E adevărat că nu trebuie nici să cazi în cealaltă extremă și să îi tolerezi absolut tot copilului, în cele din urmă ești părintele și ești responsabil de educația lui. Dar nu cred că o cafteală zdravănă va educa copilul pe termen lung. Nu va face decât să îl îndepărteze de părinte, poate să dezvolte și ceva sentimente de ură căci copilul bătut se va simți umilit. Mi se pare inadmisibil să bați un copil de 3 ani care nu are nici o formă de apărare în fața adultului, alta decât lacrimile și strigătele. Dacă tu, ca părinte, vrei să bați pe cineva, mergi și bate-te cu unul pe măsura ta, deși nici asta nu e normal dar nu îți măsura forțele cu un prichindel de 15 kilograme. Cred că o soluție ar fi aceea a începerii unei campanii la nivel național care să arate consecințele bătăii asupra unui copil, căci puțini părinți citesc volume legate de educația unui copil. Mă gândesc că e posibil să se desfășoare o campanie televizată, căci toți părinții se uită la televizor. Și din 5000 de familii poate 1000 nu își vor mai bate copiii și poate astfel se va sfârși practica asta barbară și va lua naștere un nou sistem educațional. Sper ca cineva să se sesizeze la un moment dat și să educe părinții, nu să îi pedepsească prin intermediul autorităților tutelare.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

autoritati tutelare, bataia este rupta din rai, bataie, copil, copil la gradinita, dimineata, familii, kg, legatura parinte-copil, parinti linistiti, realitatea zilei, sistem educational, termen lung, trist

Bătaia ruptă din rai

    Fac parte din generația celor care au încasat-o zdravăn de la părinți. Nu spun că o meritam sau nu, habar nu am, nu știu dacă îi sc...

Săracii și sistemul de sănătate

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgtg6FrkSFF-iprxVBQE08NjWAubFN9SyxwtRdWRNPCAKRuYiJsrFN7g6WwsuiSbzyvbPS4ldpLp9p_JNLUXKk0LyeIoGz74ZOQB1FpSG1S3-u4XOKzrDHDcSNUSdSO-pJpE1vgEK3C_NI/s1600/Saracii_si_sistemul_de_sanatate.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="667" data-original-width="1000" height="213" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgtg6FrkSFF-iprxVBQE08NjWAubFN9SyxwtRdWRNPCAKRuYiJsrFN7g6WwsuiSbzyvbPS4ldpLp9p_JNLUXKk0LyeIoGz74ZOQB1FpSG1S3-u4XOKzrDHDcSNUSdSO-pJpE1vgEK3C_NI/s320/Saracii_si_sistemul_de_sanatate.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Nu e prea plăcut să fii bolnav dar dacă mai ești și sărac și bolnav ai cam băgat-o pe mânecă. În ultimii ani medicina și sistemul sanitar au devenit apanajul, nu neapărat al oamenilor cu bani, cât al celor ce au un venit pus deoparte, alocat sănătății. Nu cred că cineva ar strânge bani neapărat pentru eventualitatea în care s-ar îmbolnăvi dar, în orice caz, cel ce are o sursă de venit îndestulătoare își permite să rupă din suma lunară ce îi intră în casă, fără a fi nevoit să facă economii, fără a fi nevoit să cumpere mai puțină mâncare copilului, fără a fi nevoit să amâne cumpărarea unor pantofi, de altfel la fel de trebuincioși. Oamenii cu venituri medii, spre mici nu reușesc să economisească sub nici o formă nici un șfanț, așa că în momentul în care intervine o problemă de sănătate săracul este pur și simplu vai de mama lui. În ciuda faptului că sistemul sanitar este gratuit și pentru a rămâne gratuit plătim taxe frumușele, da, e un non-sens, realitatea este că sănătatea costă.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     În primul rând costă atențiile acordate medicilor, anesteziștilor, brancardierilor, asistentelor, paznicilor și așa mai departe, altminteri nu te bagă nici dracului în seamă. Știu și că salariile sunt mizerabile și fiecare ciupește de unde apucă pentru a-și rotunji veniturile numai că în România anului 2018 dacă nu ai bani e posibil sa mori. Pentru că medicul, dacă își va face treaba mulțumitor, nu va avea aceeași grijă de tine, ca pacient, dacă nu ai dat suma corespunzătoare. Și dacă nu ai dat un plic grăsuț, te va amâna, te va plimba, nu va veni la vizită după o operație sau, dacă va veni, te va controla superficial. Dacă plicul nu e măcar pe jumătate de grăsuț ca al medicului există o șansă destul de mare ca asistenta să îți scuipe în mâncare și până la urmă asta nici nu ar fi atât de grav, mai grav e să îți pună o perfuzie cine știe cum. Și exemple sunt cu nemiluita. Evident că nu toată tagma medicală intră în aceeași categorie, am avut eu însămi parte de medici minunați care nu au luat un ban și am avut parte tot de medici cărora, deși le-am oferit o atenție, s-au purtat impecabil. Dar toată treaba asta cu sistemul medical costisitor nu se oprește aici, din păcate. Înțeleg că spitalizarea costă, operațiile, îngrijirea etc. Dar mai costă și medicamentele și alea costă al dracului de tare și oameni care au muncit zeci de ani sunt nevoiți să stea la cozi la medicul de familie pentru o amărâtă de rețetă compensată. Și asta, din punctul meu de vedere, este o umilință cruntă. Oamenii ajung astfel să își rupă din puținul pe care îl au ca să își poată cumpăra o doză de sănătate. Așa că ce faci dacă ești român sărac? Pai în primul și în primul rând te rogi să nu te îmbolnăvești, altminteri ai cam dat de naiba. E destul de greu să previi, ar trebui să ai un stil de viață sănătos, ar trebui să mănânci echilibrat, să faci mișcare, să te vitaminizezi, ori toate astea costă. Așadar, dacă vrei să fii sănătos trebuie să ai buzunarul doldora. Restul muritorilor, ba pardon, restul curând muritorilor, cum am zis, nu le rămâne decât să se roage să nu fie bolnavi.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Deși șansele scad dramatic cu fiecare zi, având în vedere nivelul scăzut de trai și calitatea alimentelor procesate dătătoare de tot soiul de boli. Stomatologul costă, ăla costă cel mai mult, pediatrii costă, cardiologii costă, psihologii costă dar ăștia deja sunt trecuți la categoria moft, medicul, medicina și sănătatea costă. Ce nu costă? Speranța. Aia e pe de-a moaca și la îndemâna oricui, chiar și la îndemâna celor cu bani. Cu siguranță nu e numai România în situația asta mizerabilă, am auzit la un moment dat o teorie conform căreia chiar există un plan de exterminare, în vederea păstrării în viață a elitelor, prostimea putând să moară. Adevăr sau nu, nu e prea departe de realitate. Aș vrea totuși să nu mă gândesc la aceste scenarii sumbre și aș vrea să cred că societatea poate oferi și lucruri mai bune și poate fi și mai umană. Până atunci să ne rugăm să nu avem vreo carie, altfel vom fi nevoiți să ne micșoram rația de hrană de luna aceasta.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

bolnav, exemple, mama lui, medicul de familie, realitatea zilei, reteta compensata, sistem de sanatate, tagma medicala

Săracii și sistemul de sănătate

    Nu e prea plăcut să fii bolnav dar dacă mai ești și sărac și bolnav ai cam băgat-o pe mânecă. În ultimii ani medicina și sistemul s...