Caut țară adoptivă

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjn21rVH2ZtAFEm8e_J1RWosqWv0GkOeVeSjgQPPNhTUVfbvPJXQ5r0vnPIAoVBfAXSxKlKJU9B_tsXzLGuulOjlNy5RZefmVsYXrP7C06QJz15ySFbMkl-QvlZwoWelR1BiGXtDVQp5HM/s1600/Caut_tara_adoptiva.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="568" data-original-width="800" height="227" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjn21rVH2ZtAFEm8e_J1RWosqWv0GkOeVeSjgQPPNhTUVfbvPJXQ5r0vnPIAoVBfAXSxKlKJU9B_tsXzLGuulOjlNy5RZefmVsYXrP7C06QJz15ySFbMkl-QvlZwoWelR1BiGXtDVQp5HM/s320/Caut_tara_adoptiva.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Am 40 ani, sunt mamă, gospodină, angajată, plătitoare de dări statului roman de 20 ani lungi și uneori chinuitori. Dar am senzația că ultimii doi ani au fost și sunt din ce în ce mai chinuitori și nu pare să iasă soarele și pe cerul patriei ăsteia pentru care plătesc taxe. Așadar mă gândesc din ce în ce mai serios să caut o țară care să mă adopte repejor căci am un copil de crescut și nu aș vrea să crească în mocirla asta. Și nu as vrea ca ajunsă la o vârstă respectabilă să ajung să fiu scuipată, și la propriu și la figurat, de te miri ce jigodii ce nu au frică de justiție sau respect față de moralitate sau umanitate. Sunt un locuitor al acestei țări care trăiește absolut normal, care are un salariu mediu pe economie, care are o casă pentru care s-a înhămat ca un prost să plătească pe o durată de 30 ani. Da, știu, am fost proastă, dar decât să fi stat cu soacra, am preferat să trag ca vita 30 ani.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Numai că atunci când am luat decizia să nu dau zeci de mii de euro pe chirii unui necunoscut care mă poate scoate din casă când are el chef, nu m-am gândit că voi ajunge să urmăresc fluctuația indicelui Robor mai ceva ca atunci când îl cântăream pe cel mic, bebeluș fiind, să văd câte zeci de grame a mai luat în greutate. Atunci când m-am înhămat să plătesc o casă atâția amar de ani nu m-am gândit că veniturile salariale vor rămâne la același nivel, în timp ce utilitățile, mâncarea, textilele și benzina se vor scumpi până ce vor ajunge la un prag astronomic. Atunci când m-am înhămat să plătesc o casă nu m-am gândit că după mai puțin de cinci ani îmi va veni să îmi iau lumea în cap fiindcă justiția se duce de râpă, sistemul sanitar pleacă tăvălug la vale, economia o să cadă cu totul pe noi iar educația va deveni ceva de care vor râde copiii copiilor noștri. Am greșit când nu am prevăzut că toți oamenii valoroși vor pleca spre alte meleaguri și aici vom rămâne conduși numai de pleavă și de scursuri, de un ministru al învățământului care nu știe să facă un acord sau de un ministru al muncii care nu poate să facă un simplu calcul matematic în ceea ce privește salarizarea. Pur și simplu nu m-am gândit și acum îmi pare teribil de rău. Așa că mă gândesc extrem de serios să las aici și casă și loc de muncă și pământul patriei și să fug unde văd cu ochii. Sunt conștientă că nu umblă câinii cu covrigi în coadă în nici un loc de pe planeta aceasta suprapopulată dar parcă ca aici nu mai e nicăieri. În România s-a ajuns de nu se mai respectă absolut nici o lege, nu mai există conduită morală, căci cei ce încă o mai au o vor pierde curând, nimiciți de cei ce nu au nici un sistem de valori. Refuz să îmi cresc copilul într-o țară care te învață numai să furi și să iei șpăgi, în care infractorul e favorizat, în care plătim mai mult pentru hrana pușcăriașilor decât pentru educația copiilor.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Refuz să îmi cresc copilul într-o țară în care practic plătim ca să putem muri, o țară în care banii se duc numai și numai pe mâncare, pe medicamente și pe utilități și în care nu îți poți permite să te duci 3 zile amărâte într-o stațiune la munte. Refuz să îmi cresc copilul într-o țară în care părintele muncește câte paisprezece ore pe zi ca să îi poată plăti copilului un after-school sau o creșă fiindcă nu poate prinde un loc la o creșă de stat și pentru care trebuie să facă o cerere de înscriere exact din momentul în care a născut. Refuz să mai trăiesc într-o țară în care șansele să fiu bătută pentru un loc de parcare sunt maxime, în care oricum nu respectă nimeni absolut nimic. Și, mai presus de orice, refuz să mai trăiesc într-o țară în care acceptam atâtea abuzuri doar pentru 100 Ron în plus la salariu sau la pensie. Refuz să trăiesc într-o țară ai cărei conducători își bat joc de o populație întreagă doar pentru folosul lor iar populația continuă să îi aleagă tot pe aceia. Așadar, caut o țară adoptivă în care să am puterea să mai și trăiesc.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

chirie, copil, cresa, decizie, gospodina, lege, loc de munca, mama, parinte, realitatea zilei, salariu mediu, tara adoptiva

Caut țară adoptivă

    Am 40 ani, sunt mamă, gospodină, angajată, plătitoare de dări statului roman de 20 ani lungi și uneori chinuitori. Dar am senzația ...

Ce mai citim: Noi - David Nicholls

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj80zXogozp7SKzlq_fqLTVKA1I1-aB-kTfQEmzSDDtA9Tix0TVQllo5D3_x01O95jTnDzerVwjx2dJ1taRl4WH1cBpvDMJo2OMVOQ3ApUS1tqeM3nAjjGw1y7r6UOem-17yUWa2SxTPgw/s1600/david_nicholls-noi-coperta.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="1600" data-original-width="967" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj80zXogozp7SKzlq_fqLTVKA1I1-aB-kTfQEmzSDDtA9Tix0TVQllo5D3_x01O95jTnDzerVwjx2dJ1taRl4WH1cBpvDMJo2OMVOQ3ApUS1tqeM3nAjjGw1y7r6UOem-17yUWa2SxTPgw/s320/david_nicholls-noi-coperta.jpg" width="193" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> <b>    ,,Dar poate că fiecare generație se înșală când crede că știe mai bine decât părinții. Dacă ar fi așa, atunci înțelepciunea parentală ar crește în timp la fel ca puterea de procesare a cipurilor de computer, rafinându-se de-a lungul generațiilor, și acum am trăi într-o utopie de deschidere și înțelegere.”</b></div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     De când mă știu sunt într-un conflict cu partea feminină a familiei mele, mai exact cu mama. Nu suntem nici cele mai bune prietene dar nici nu pot fi genul de fiică care odată plecată de acasă la noua familie consideră că nu mai are nimic de a face cu familia ce i-a dat naștere. Am tot soiul de conflicte cu mama, ceva mai pronunțate de când am propria mea odraslă fiindcă, evident, nu putem cădea de acord în ceea ce privește creșterea și educația tinerei generații. Așa că abia a așteptat să îmi dea cartea de mai sus, Noi de David Nicholls, carte pentru care autorul a primit titlul de autorul anului la National Book Awards și nominalizarea la premiul Man Booker. Douglas Petersen se trezește într-o bună dimineață, după cel mai liniștit și senin somn, că este anunțat de către soția sa, după o căsnicie de 25 ani, că aceasta și-ar dori să se despartă. Connie, soția lui Douglas, consideră că mariajul lor a ajuns la final și nu mai are rost să continue o căsnicie care nu mai duce nicăieri. Evident că Douglas e de-a dreptul debusolat, în mintea sa căsnicia lor nu avea nimic de reproșat, aveau un băiat reușit, Albie, o casă, o carieră, teoretic tot ce și-ar fi putut dori cineva.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Numai că, deodată, Connie ar vrea să divorțeze. Amână totuși decizia până după momentul întoarcerii din excursia planificată atât de minuțios de către Douglas, excursie menită să fie un soi de rămas bun al fiului lor care urma să plece la facultate și o încurajare a înclinațiilor artistice ale lui Albie. Romanul este o excursie extrem de interesantă prin multe orașe europene, prin muzee, gări și plaje. În încercările lui de a-și salva căsnicia și de a-și apropia fiul, Douglas, aflat în criza vârstei a doua, face niște ,,greșeli” cum numai un părinte care iubește ar putea să le facă. Cartea este văzută prin ochii lui Douglas Petersen și e văzută într-un mod plăcut, amuzant, cu autoironie și trece prin toate aspectele de care se poate lovi o familie: infidelitate, criza adolescenței, neînțelegerile de zi cu zi cu zi ce apar într-un cuplu, latura financiară etc. E o carte plăcută, de citit în tren sau în avion, e o carte ce pune anumite probleme și oferă confirmarea că fiecare familie are parte de frecușurile sale și că orice ai face ca părinte e posibil să nu fie chiar perfect și copilul va avea întotdeauna ceva de spus și va avea felul său de a privi lucrurile, punct de vedere total diferit de acela al părinților. Printre toate aceste adevăruri universal valabile și totodată extrem de actuale, ești plimbat prin mari muzee europene, Louvre, Prado, Rijksmuseum, ai șansa de a asita la o scurtă istorie a artei, ai șansa, dacă nu ai putut să călătorești până în acele locuri, să arunci o ocheadă la cele mai importante aspecte ale acestor mari orașe europene, scurte descrieri, extrem de pitorești și interesante.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     NOI este o descriere a timpurilor moderne în care adultul muncește de dimineața până seara, pierzând multe ore în trafic și odată ajuns acasă e iritat când îți găsește copilul făcând niște felicitări ce implică mult sclipici, sclipici ce intră în haine, în păr și în mobilă. NOI e o carte despre generația tânără, despre telefoane mobile și rețele de socializare, despre faptul că tânărului îi vine destul de greu să se supună autorității părintești. NOI este o carte despre problemele vârstei a doua, despre faptul că pot interveni neajunsuri legate de sănătate, despre iubire, frică, relații. Pe scurt este o carte reală cu situații în care se poate regăsi fiecare, fie că e părinte sau copil, e o carte cu aspecte fericite și mai puțin fericite, unele chiar tragice. De citit pentru a vedea că nu suntem singuri, că toate familiile se confruntă cu fel de fel de probleme, în ciuda aparenței de fericire pe care o arată lumii exterioare.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

carte, casnicie, copil, divort, familie, generatie, istoria artei, man booker, parinte, puterea de procesare, sanatate, timpuri moderne, utile

Ce mai citim: Noi - David Nicholls

    ,,Dar poate că fiecare generație se înșală când crede că știe mai bine decât părinții. Dacă ar fi așa, atunci înțelepciunea parenta...