Rolul femeii la maturitate

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEii43JYD_VMZhA1dL5gHDHFagmWkk_XKNgNe0BCPMFKAP66bIbsYAApQKVL98qExbJ1weUMzOR7RVm0hIdM1a4ueY5e3ZpSkC53dgZ9w_ulCCOqTZUbVnoeo9gBWDQ4DALdCFa53gzd6lU/s1600/Rolul_femeii_la_maturitate.png" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="399" data-original-width="392" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEii43JYD_VMZhA1dL5gHDHFagmWkk_XKNgNe0BCPMFKAP66bIbsYAApQKVL98qExbJ1weUMzOR7RVm0hIdM1a4ueY5e3ZpSkC53dgZ9w_ulCCOqTZUbVnoeo9gBWDQ4DALdCFa53gzd6lU/s320/Rolul_femeii_la_maturitate.png" width="314" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     De ceva vreme mă tot bântuie un gând și anume acela că am ajuns la 40 ani și sunt, dintr-un anumit punct de vedere, într-o etapă, hai să îi spun moartă, a vieții mele. Am un copil minunat, am o familie, probabil ar trebui să fie de ajuns. Numai că, din păcate, nu e. Simt, din ce în ce mai pregnant, că m-am oprit din evoluție și că aș vrea să fac mai mult, mai mult pentru mine, pentru spiritul meu, pentru inteligența mea, chiar pentru sănătatea mea. Am senzația că în ultimul timp viața parcă e numai casă, gătit, cumpărături, copil, dus copil la grădiniță, făcut curat, făcut liste de cumpărături, să vedem cu ce îmbrac copilul, hai să educ copilul etc. Bine, bine, și eu unde sunt în toată ecuația asta? În momentul în care ai o familie și un copil viața se rezumă numai la asta? Cu siguranță că prioritar este copilul, el fiind mic și neavând îndemânarea de a-și face treburile singur, cu siguranță că trebuie călăuzit în viață și e necesar a i se oferi niște valori demne de urmat. Însă asta este tot? În momentul întemeierii unei familii nu mai ești decât mama sau nevasta și atât? Eh, uite asta mă tot frământă zilele astea. Pentru că nu mi se pare firesc ca de acum încolo să fac numai asta și parcă am ajuns la 40 ani de nu mă simt nici cal nici măgar.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     La 40 ani nu mai e ca la 20 ani când ai impresia că ești nemuritor și invincibil și ai toată viața înainte să realizezi lucruri. Pe de altă parte la 40 ani mai ai încă timp să mai faci și altceva decât să ai grijă de casă. Și m-am trezit la 40 ani cu un freamăt interior care mă îndeamnă să mai fac și altceva, să nu mă plafonez și robotizez de acum, un freamăt care îmi șoptește că spiritul trebuie menținut tânăr indiferent că ai 40, 50 ,70 sau 100 ani. Pentru că în momentul în care a murit spiritul poți să ai și 20 ani că tot un mort viu ești. Așa că la 40 ani mi-am propus, în ciuda lipsei de timp, că e cazul să îmi continui studiile și să fac un masterat într-un domeniu care chiar îmi place și e posibil să îmi aducă și ceva beneficii în viața profesională. Am făcut primul pas, mi-am achiziționat bibliografia, m-am apucat să citesc, nu știu dacă voi avea timp să învăț pentru admiterea din vară, eu sper că da, dacă nu, nu e jale, mă pregătesc pentru anul viitor. Ideea e că am un scop, am un țel de urmat, un țel care mă privește numai și numai pe mine și dezvoltarea mea, nu a soțului, a copilului. Poate să fie orice, nu numai continuarea unor studii, nu toată lumea e făcută pentru viața academică. Poate fi învățarea unei limbi străine, poate fi un curs de gătit, o oră de dans, poate fi învățarea unei respirații corecte pentru orele de yoga, poate fi un curs de pilates urmărit în fața televizorului. Nici nu e nevoie de mulți bani, investiția poate fi minimă, poate doar un abonament lunar la o firmă distribuitoare de internet sau prețul unui manual. În loc să ne uităm prostiți la televizor mare parte din timpul pe care îl avem, putem să facem altceva cu el, putem să investim timp în formarea noastră.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Cu siguranță nu e nimic greșit, dimpotrivă, ne poate aduce o sumedenie de beneficii, atât pe plan mental cât și pe plan fizic. Și în mod cert și copilul va fi mândru de părintele său, părinte care face mai mult decât să gătească ciorba și felul doi sau să dea cu aspiratorul zilnic. Aș vrea ca în următorii 5 ani să văd un progres în ceea ce privește propria persoană, aș vrea să nu mai simt apăsarea aceasta a plafonării, aș vrea să văd că viața îți poate oferi o multitudine de variante din care poți alege pentru a te dezvolta căci odată ajuns la vârsta maturității nu înseamnă că nu mai ai nimic de oferit, nu ești valoros numai la 20 sau 30 ani. Aș vrea să văd mai multe femei implicate în mai multe proiecte și, cel mai important, aș vrea să văd femei care nu au uitat de ele. Pentru că, în momentul în care femeia uită de ea și nu mai există decât prin intermediul altora, femeia aceea e ca și inexistentă. Pentru a fi frumoasă, indiferent de vârstă, femeia are nevoie de un scop, scop care să o privească doar pe ea, căci nu poți să crești un copil o infinitate, copilul își va lua zborul din cuib și femeia va rămâne doar cu ea însăși.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

abonament, aspirator, copil, dezvoltare, femei implicate, femeie, formare profesionala, frumoasa, identiate, nemuritor, nici cal nici magar, pilates, rolul femeii, scop, societate, sot, utile, yoga

Rolul femeii la maturitate

    De ceva vreme mă tot bântuie un gând și anume acela că am ajuns la 40 ani și sunt, dintr-un anumit punct de vedere, într-o etapă, h...

Cum o să fiu eu o babă tatuată și mândră

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjRUpmxBAIjxSGCIGJCAKNEsAhdR7pdrHfS369-NQ3f9Q5RU5aNgokVrEHcvwvudXreSSzun6a1G5NuORgM2RqJ5mSHjenCWBEIEnoJH_UNk2wwcRuVqFa8L1LqbBoSrj_vp4JbtPWnoho/s1600/Cum+o+sa_fiu_eu_o_baba_tatuata_si_mandra.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" data-original-height="284" data-original-width="400" height="227" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjRUpmxBAIjxSGCIGJCAKNEsAhdR7pdrHfS369-NQ3f9Q5RU5aNgokVrEHcvwvudXreSSzun6a1G5NuORgM2RqJ5mSHjenCWBEIEnoJH_UNk2wwcRuVqFa8L1LqbBoSrj_vp4JbtPWnoho/s320/Cum+o+sa_fiu_eu_o_baba_tatuata_si_mandra.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Pe vremuri doar o anumită parte a societății îndrăznea să îsi deseneze pielea, cam partea cea mai de jos, stigmatizații, marinarii sau oameni aparţinând altor culturi, culturi atât de îndepărtate de cea europeană încât îţi era cu neputinţă să îţi imaginezi tatuajul tradițional. Însă lucrurile au început să avanseze într-o manieră atât de rapidă încât nu numai că nu mai eşti considerat un paria dacă eşti tatuat, ci tatuajul a început să fie considerat o artă. Eu personal am două, în ciuda faptului că, în ochii unora, sunt o mamă responsabilă de aproape 40 ani. Şi mie îmi plac extrem de tare. Şi cum îmi plac mie plac şi altora şi mă bucur foarte tare că această artă a luat o aşa amploare încât poate scoate un individ din anonimat. Lăsând la o parte tatuajele făcute la beţie, tatuajele primului amor când dintr-o scrânteală te-ai apucat să îţi desenezi pe viaţă numele Lenuţa pe antebraţul stâng, tatuajele pot spune adevărate poveşti. Şi chiar spun. Cred cu tărie că dacă tu, om tatuat, crezi în puterea tatuajului şi în puterea lui de a te schimba, atunci te vei schimba. Cu siguranţă este vorba de autosugestie, însă dacă treaba cu tatuajul te ajută, atunci fă-o, fără să îţi fie frică că vei ajunge la 70 ani şi vei fi tatuat. De foarte multe ori am auzit această întrebare: ce vei face când vei fi la bătrâneţe? Păi ce să fac? Îmi văd liniştită de bătrâneţile mele, în măsura în care se va putea şi nu voi fi suferindă de alte boli specifice vârstei. Cred că a avea un tatuaj la 70 ani e mult, dar mult mai puţin dureros decât a avea osteoporoză sau artrită sau, Doamne fereşte, chiar cancer. Schimbă cu ceva calitatea mea umană faptul că am sau nu un tatuaj? Mă face mai puţin mamă sau soţie sau amantă faptul că am un tatuaj fie el şi la vedere? Îmi afectează un tatuaj calitatea vieţii, mi-o face mai rea? Sau faptul de a fi văzută de către alţii cu un tatuaj îmi schimbă felul de a fi? Şi de fapt ăla de îmi vede tatuajul şi mă judecă nu va trăi absolut la fel şi dacă m-ar fi văzut netatuată? Probabil duduia care a strâmbat din nas când m-a văzut tatuată va uita în următoarele 5 minute şi pe ce mână am tatuajul şi ce reprezintă el. Atâta timp cât ai discernământ, nu eşti beat, teribilist sau sub influenţa unor stupefiante, te-ai gândit foarte bine dacă ai chef să fii desenat pe viaţă, nu văd absolut nici o problemă. Probabil în 2017 lumea nu mai e chiar atât de reticentă în privinţa acestei arte şi peste 20 ani cei tatuaţi nu vor mai fi priviţi ca fiind nişte ciudăţenii, mulţi dintre cei de vârsta lor fiind la rândul lor tatuaţi. Ceea ce se va fi învechit va fi modelul tatuajului şi culoarea care are tendinţa de a se estompa în timp. Am spus mai sus că tatuarea este o artă şi susţin asta cu tărie. Eu nu sunt un desenator de excepţie, de fapt sunt un desenator execrabil, omuleţii desenaţi de mine rămânând la stadiul desenului unui copil de 3 ani. Însă când văd un artist tatuator bun îmi ridic pălăria. Este extrem de greu să faci aşa ceva pe pielea unui om, piele care are cu totul altă textură decât coala de desen. Pe urmă mai intervine şi faptul că nu ai voie să greşeşti. Pe hârtie, pe planşă, pe pânză poţi greşi, ai şters, însă acul odată atingând pielea, gata, nici o eroare nu mai e permisă. Aşa că cere o măiestrie deosebită în a fi artist tatuator. Ştiu un caz undeva în Rusia mamă, în care un artist are programările făcute cel puţin cu un an în urmă. Ăsta nu e lucru de nimic şi arată importanţa pe care o dă viitorul tatuat desenului ce urmează să îi împodobească pielea. Nu îndemn pe nimeni să se tatueze, dar nu îndemn pe nimeni nici să nu o facă. Singurele lucruri la care trebuie să se gândească cel ce se vrea desenat sunt: modelul tatuajului, cel care i-l execută, semnificaţia lui, e important să reprezinte cu adevărat ceva, nu să fie făcut doar că e o modă şi să conştientizeze faptul că e posibil ca tatuajul să sufere modificări în timp. Altfel, cu siguranţă, a avea un tatuaj nu te transformă într-un proscris.</div>

2017, amanta, ani, antebrat, betie, cancer, copil, povesti, proscris, societate, sotie, tatuaj, tatuator, utile

Cum o să fiu eu o babă tatuată și mândră

    Pe vremuri doar o anumită parte a societății îndrăznea să îsi deseneze pielea, cam partea cea mai de jos, stigmatizații, marinarii sa...

Cum să te simţi bine în pielea ta când eşti gras

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh78JZwaVSex49pWc_pS5_5emiMXzKvmrjmPlnh0GOFIZUGvmzCBaN9o1GHrCTnKC63napvIEspb42egOlqir-a6lJ6J4dLbM8HAWpdr_Mdoh-Zpic6M_0c9e3msHrtAvxCorKmLmDP2PY/s1600/cum_sa_te_simti_bine_in_pielea_ta.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh78JZwaVSex49pWc_pS5_5emiMXzKvmrjmPlnh0GOFIZUGvmzCBaN9o1GHrCTnKC63napvIEspb42egOlqir-a6lJ6J4dLbM8HAWpdr_Mdoh-Zpic6M_0c9e3msHrtAvxCorKmLmDP2PY/s1600/cum_sa_te_simti_bine_in_pielea_ta.jpg" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     De ceva vreme mă tot frământă întrebarea aceasta: cum să faci să te simți bine în pielea ta când ești așa, mai plinuț. Recunosc, cu rușine de altfel, că am niște kilograme în plus de care nu reușesc să scap sub nici o formă. Că e vârsta, că e metabolismul, că îmi mai place câte o ciocolăţică cu alune şi un biscuiţel, că nu mai apuc să fac mișcare așa cum aș dori, chestia e că nu prea reușesc să scap de nesimțitele astea de kilograme. Aşa că încerc să găsesc metode prin care să mă simt bine în pielea mea. Am mai cumpărat alt soi de haine care să mă avantajeze, mai o cremă anticelulitică, am mai mers puțin mai mult pe jos, nu am mai luat liftul, în fine, tot încerc. Şi tot căutând eu metodele astea prin care ai putea să te simți mai bine am ajuns la o concluzie: sub nici o formă, dar sub nici o formă nu ai cum să te simți bine în pielea ta dacă ești plinuț/ supraponderal/gras/obez. Bine,dacă ești obez e chiar indicat să nu prea mai fii, în primul rând din motive medicale. Şi știți de ce nu te poți simți bine în pielea ta când tragi după tine niște kilograme în plus? E foarte simplu: fiindcă societatea nu te lasă. Societatea te vrea slab. Pe de altă parte, producătorii de chestii pentru slăbit te vor gras. Ăstora le convine, că dacă ești slab cine dracului le mai cumpără chestiile? Ȋn cazul ăsta cred că ar scoate pe piață produse pentru îngrășat. Şi totuși cred că dacă mă gândesc mai bine, societatea nu te vrea chiar așa slab. Cred că de asemenea te vrea gras, pentru că trebuie să se vândă revistele cu sfaturi pentru slăbit, abonamentele la sălile de sport, echipamentele de sport în care trebuie să te îmbraci să slăbești etc. Una peste alta e nasol să fii gras și în fiecare zi ți se reamintește treaba asta. Vrei să te duci și tu să îți cauți o haină mai acătării, nu poți, pentru că hainele mișto au numai mărimea 38-40 sau S și chiar XS. Deschizi televizorul şi imediat dai de vreo emisiune de slăbit, dietă, sport. Ȋnchizi televizorul, că eşti ofticat că nu eşti slab, iei o revistă, și pac, primul lucru pe care îl găsești este o reclamă pe toată pagina care îți spune cum a slăbit cutărescu în 10 zile cu nişte pastile minune. Te oftici iar, deschizi televizorul (iar), dai peste o vedetă care îţi spune ce mult a slăbit. Glumă sau nu, din păcate, mass-media propovăduiește un singur soi de siluetă, și anume de la foarte slab în jos. Fiind bombardat de multitudinea de poze şi emisiuni în care își fac apariția numai persoane slabe, ai tendința să îţi cam pierzi încrederea în propria persoană şi singurul lucru care îți mai poate reda încrederea pierdută e direct proporțional cu numărul de kilograme pierdute. Din păcate greşim în a considera că dacă am fi foarte slabi am putea cuceri brusc lumea şi am deveni brusc mai fericiţi. Se pare că şi cei slabi au aceleași probleme ca şi cei cu ceva kilograme în plus şi din experiență am văzut că până şi slabii îşi fac probleme că ar fi ceva mai pufoşi. Evident că e bine şi frumos să ai o siluetă plăcută ochiului, să faci mișcare, să fii sănătos, voinic, voios dar avem tendința, si cred că femeile în cea mai mare parte, de a face din silueta noastră şi din numărul de kilograme acumulate sau pierdute singurul ţel în viaţă. Din păcate puţini sunt cei care aleg un mod de viaţă sănătos, pe termen lung, cei mai mulţi se aventurează în a găsi diete care mai de care mai aberante, doar pentru a fi pe placul societăţii pentru că e tare urât să auzi în spatele tău :”uite şi la grasa/grasul ăla”. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Scopul, doamnelor şi domnilor, mai ales doamnelor, e să te simţi bine cu tine, să fii mulţumit. Dacă ai 100 de kilograme şi ţie ţi se pare că eşti bine şi e sănătos, ok, treaba ta. Dacă te deranjează, atunci fă ceva. Dar faptul că ai 45 sau 100 de kilograme este treaba fiecăruia şi nu consider că ar trebui cineva judecat numai şi numai după cifra care apare pe cântar. Aşa că, dacă vrem să fim plinuți/grași/obezi, să ne lăsați să încercăm să ne simțim cumva bine în pielea noastră. E de ajuns că ne strâng hainele ca să mai suportăm şi judecata publică.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

kilograme, mass-media, metabolism, metode, poze si emisiuni, societate, te simti bine, utile

Cum să te simţi bine în pielea ta când eşti gras

    De ceva vreme mă tot frământă întrebarea aceasta: cum să faci să te simți bine în pielea ta când ești așa, mai plinuț. Recunosc, cu r...

Munca prosteşte

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi_W1MlLelnM_Ut0McJIzQ80jnnzF-ngCsV7JflMsNn_0CKL4rUERlsYn0iZpt3bOh3si4Xfks1LWXR0wPBOEDZcjzFKR1nPZDiPj2nOoavEKOK3kh1y7tBX3U0_TmmWqmfonFk1gFaj7I/s1600/munca_prosteste.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em; text-align: justify;"><img border="0" height="240" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi_W1MlLelnM_Ut0McJIzQ80jnnzF-ngCsV7JflMsNn_0CKL4rUERlsYn0iZpt3bOh3si4Xfks1LWXR0wPBOEDZcjzFKR1nPZDiPj2nOoavEKOK3kh1y7tBX3U0_TmmWqmfonFk1gFaj7I/s320/munca_prosteste.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     În ciuda faptului că există o zicală care spune că munca te face om, că munca înnobilează, eu sunt de părere că, dintr-un anumit punct de vedere, munca te face tâmpit. Trăim într-o societate în care foarte puțini dintre noi au șansa de a avea un loc de muncă care chiar le place și ajungem să fim prinși într-un loc de muncă care nu ne aduce nici o satisfacție și așteptăm doar zilele de chenzina, pe 15 și pe 30 ale lunii, săltând sufletul în noi când ziua de salariu pică într-o zi de weekend, că doar intră bănuții mai devreme. De parcă cine știe ce bucurie e să scapi și de ei mai devreme. Trăim într-o epocă în care nu facem decât să cumpărăm, fie că avem sau nu nevoie de lucrul respectiv. Cumpărăm sa fim la modă, cumpărăm că poate avem o nevoie reală, cumpărăm să impresionăm, cumpărăm să ascundem niște lipsuri sufletești, cumpărăm pentru că am văzut o reclamă..... Nu vorbesc aici de oameni care poate chiar sunt la limita subzistenței și nu își pot permite nici cele mai elementare produse sau chiar alimente. Nu vorbesc nici de cei cu venituri mult peste medie, top 300 sau miliardarii societății. Vorbesc de salariatul mediu, cu un salariu ceva mai măricel decât cel minim pe economie și care face ceva eforturi să țină pasul cu schimbările tehnologice, vestimentare... Și pe salariatul ăsta mediu munca îl prostește tare de tot. Fiindcă nu mai are vreme decât să muncească, să facă bani să își plătească dările, să întrețină familia și să mai aibă acolo un ban de un telefon de ultima generație, de un adidas nou apărut... De un film, carte, teatru nu mai sunt bani. Dă-o dracului de carte, decât să cumpărăm 10 cărți, mai bine facem rată la iPhone 500, pe care reușim să îl și plătim în 2-3 ani (dublu, dacă îmi e permis să spun, fiindcă valoarea lui pe piață scade, apare imediat ceva nou și evident că nu îl mai poți vinde nici măcar cu jumătate din suma cu care l-ai achiziționat). Dar ce contează? Că te vede dracu’ că ai tu ultimul model de iPhone când te ții de bară în autobuz și mai dai câte un sms dar nu poți să îți permiți ca masă de prânz la serviciu decât un amărât de covrig cu susan. Sunt de acord că banii sunt făcuți să circule și să stimuleze economia dar fii mai nene deștept și cheltuie cu cap. Păi tu nu te poți căca de foame, să îmi scuzați expresia, și îți iei telefon de 3 mii 5 sute de RON??? Ȋn fine, fiecare cu treaba lui. Dar ar fi simpatic ca oamenii ăștia care bagă mii de lei în gadget-uri care mai de care mai sofisticate, să mai investească ceva și în educația și formarea lor. Mai du-te domne și la un film mai acătării, la un muzeu, la un teatru, mai ia o amărâtă de carte în mână. Că parcă e mai bine să treci prin viaţă mai puțin prost și cu un televizor de generație mai veche. Că și televizorul pe care îl ai acum şi pe care ai cheltuit salariul pe jumătate de an o să fie la fel de vechi chiar peste 6 luni. Pe când dacă ai făcut ceva pentru sufletul tău lucrul ăla va rămâne acolo şi poți să îl mai transmiți şi odraslelor tale. Dacă ai să împărtășești un lucru frumos copilului tău, cu siguranță își va aminti. De televizorul ăla pe care ai dat mulți, mulți, mulți bani cred că îl va cam durea în dos. O să se laude prietenilor o zi sau două şi pe urmă uită. Dar dacă încerci să bagi mai puțini bani în lucruri care vor fi perimate în scurt timp şi să îţi aloci o sumă mititică pentru a învăța câte ceva am convingerea că pe termen lung vei fi mult mai câștigat. Nu neg că e mișto şi să fii la modă dar cred că e aberant de-a dreptul să ai BMW X6, să nu ai bani de benzină şi să umbli rupt în posterior. Şi să mă credeți pe cuvânt că aceste cazuri nu sunt deloc izolate. Mi s-ar părea de miliarde de ori mai interesant să ies cu un bărbat care are, să zicem un Ford, dar care e capabil să poarte o discuție civilizată pentru că a cumpărat la un moment dat o carte, decât cu un posesor de Mercedes care e încet la minte ca o cizmă. Propun așadar ca măcar de câteva ori pe an să alocăm, măcar puțin de tot, un fond mic de tot pentru o activitate culturală care ne va face puțin mai deștepți. Să rupem niscaiva lei din fondul alocat cumpărării unei huse de telefon turcoaz şi să mergem într-o seară la teatru.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

bmv x6, cazuri izolate, film, munca, munca te face om, muzeu, satisfactie, seara la teatru, societate, telefon, televizor, utile

Munca prosteşte

    În ciuda faptului că există o zicală care spune că munca te face om, că munca înnobilează, eu sunt de părere că, dintr-un...

Biserica - mijloc de manipulare în masă sau iertătoarea tuturor păcatelor?

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiRfls2bT2yH3DnO_Ag5NJWXFdNBJCSEO0ed3d5LDd_29ALS8AfS-R9ROc4YWU92_h0C7MJccNkNEl4Rw-YLB_hVL5fLrQA_k_n8_6DQZCmxIMzeCYe1EwZAihWcN5EHNt_F60fh-ey_Hg/s1600/biserica.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="240" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiRfls2bT2yH3DnO_Ag5NJWXFdNBJCSEO0ed3d5LDd_29ALS8AfS-R9ROc4YWU92_h0C7MJccNkNEl4Rw-YLB_hVL5fLrQA_k_n8_6DQZCmxIMzeCYe1EwZAihWcN5EHNt_F60fh-ey_Hg/s320/biserica.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Înainte de a-mi pune această întrebare aș vrea să lămuresc că nu pun semnul egalității între biserică și credință și în cele ce voi spune nu mă voi referi la credința în Dumnezeu, ci strict la frecventarea bisericii și a rolului ei în societatea românească.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Stau și îmi pun întrebarea dacă mersul frecvent la biserică, sau mai puțin frecvent, îmi va aduce fericirea pe lumea de apoi, asta presupunând că există o lume de apoi. Stau și îmi pun întrebarea asta fiindcă constat cu mirare că de fiecare dată când este o sărbătoare mai importantă sau sunt aduse moaștele nu știu cărui sfânt, lumea se calcă la propriu în picioare și ia biserica cu asalt. Stau și mă întreb și mă gândesc că poate oamenii aia știu ei ceva... Recunosc că nu m-am înghesuit la pupat moaște niciodată și recunosc că nu îi înțeleg nici pe cei ce o fac și care stau cu orele la cozile bine știute. Oare sărăcia, problemele și disperarea fac ca oamenii să facă orice și să ajungă să pupe niște oase doar în speranța că va fi mai bine ?! Stau și mă întreb atunci dacă aceasta este adevărata credință. Sau toți oamenii ăia care stau cu orele la cozi și se calcă în picioare în numele credinței sunt manipulați cu toții? Credința stă numai în faptul că te duci zilnic, săptămânal sau lunar la biserică? Sau stă în faptul că ești un om drept și bun și corect și nu îți vorbești aproapele de rău și te rogi în liniștea casei tale sau sub umbra unui pom sau chiar în ușa bisericii fiindcă nu vrei să intri în biserică pentru că ești întâmpinat de un șir de cerșetori și nu ai avea cum să îi omenești pe toți. Eu personal cunosc mulți oameni buni și de calitate care nu cred în biserică. Repet, nu vorbesc de lipsa credinței într-o formă de divinitate, ci de lipsa de credință în instituția bisericii. Dacă nu merg la biserică mă face asta mai puțin credincios? Dacă nu pup zeci de icoane pupate de mii de oameni înaintea mea (purtători de microbi, hai să recunoaștem), mă face un om rău? Aș vrea să cred că nu. Evident că nu susțin că cei ce merg la biserică sunt oameni răi, nu m-aș putea gândi la așa ceva. Dar așa cum cunosc oameni cu coloană vertebrală care nu frecventează biserica, tot așa cunosc și oameni care merg la biserică dar natura lor e întunecată și urâtă, rea și capricioasă. Şi la fel cunosc și sfinți părinți care au un har al lor și care slujesc într-o mănăstire uitată de lume, tot așa cum cunosc și capete luminate în mari instituții bisericești, care nu prea mai au vreme decât de treburi administrative, nicidecum de a fi lângă aproapele lor. Credința ține de mărimea bisericii unde îți faci rugăciunea? Sau de donația pe care o faci la înălțarea unui edificiu de niște dimensiuni nemaivăzute și la a cărei construcție s-au alocat atât de multe fonduri încât ar fi utilat, igienizat și construit spitale și școli? Mă uit în jurul meu și, surprinzător, văd oameni senini care nu se omoară cu mersul la slujba de duminică. Şi mă uit iar în jurul meu şi îi văd pe unii semeni de-ai mei, participanți la slujba de duminică, ce au un suflet rău şi urat şi în preajma cărora nu îţi place să stai fiindcă sunt urâți sufletește. Ce se întâmplă? Nu se roagă cum trebuie, unde trebuie, în felul potrivit de nu au atins seninătatea celor dintâi? Sau ei îşi vor găsi izbăvirea şi liniștea pe lumea cealaltă? Să nu mă înțelegeți greșit, nu condamn pe nimeni care merge la biserică, cum nu îi condamn nici pe cei care nu merg. Doar că uneori cei ce merg sunt atât de înverșunați împotriva celor care nu merg, că mă gândesc că ceva nu e în regulă. Biserica ar trebui să îţi facă sufletul şi inima mai deschise. Sau asta o face doar credința? Probabil nu am să găsesc niciodată răspunsul la întrebările mele. Şi cu siguranță nu sunt singura care îşi pune întrebările acestea. E deranjant la un moment dat că unii oameni îi consideră pe reprezentanții bisericii ceva mai mult decât sunt. Până la urmă sunt tot oameni, ceea ce îi face popi, mântuitori ai omenirii, e un act, o hârtie doveditoare a unei școli, a unui institut, nicidecum aura de deasupra capului şi faptul că sunt mai buni ca mine sau ca tine. Şi iar recunosc că unii chiar sunt mai buni decât mulți, mulți dintre noi. Şi sunt mai buni decât noi într-o chilie amărâtă....</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Așadar, îmi va ierta biserica de ceea ce mă fac vinovată pe lumea aceasta sau va lăsa asta pe seama unei dreptăți divine de care sunt convinsă că vom avea cu toții parte?!</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

biserica, credincios, credinta, Dumnezeu, realitatea zilei, rugaciune, sfant, societate, suflet bun, suflet rau

Biserica - mijloc de manipulare în masă sau iertătoarea tuturor păcatelor?

    Înainte de a-mi pune această întrebare aș vrea să lămuresc că nu pun semnul egalității între biserică și credință și în cele ce voi s...