Cum o să fiu eu o babă tatuată și mândră

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjRUpmxBAIjxSGCIGJCAKNEsAhdR7pdrHfS369-NQ3f9Q5RU5aNgokVrEHcvwvudXreSSzun6a1G5NuORgM2RqJ5mSHjenCWBEIEnoJH_UNk2wwcRuVqFa8L1LqbBoSrj_vp4JbtPWnoho/s1600/Cum+o+sa_fiu_eu_o_baba_tatuata_si_mandra.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" data-original-height="284" data-original-width="400" height="227" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjRUpmxBAIjxSGCIGJCAKNEsAhdR7pdrHfS369-NQ3f9Q5RU5aNgokVrEHcvwvudXreSSzun6a1G5NuORgM2RqJ5mSHjenCWBEIEnoJH_UNk2wwcRuVqFa8L1LqbBoSrj_vp4JbtPWnoho/s320/Cum+o+sa_fiu_eu_o_baba_tatuata_si_mandra.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Pe vremuri doar o anumită parte a societății îndrăznea să îsi deseneze pielea, cam partea cea mai de jos, stigmatizații, marinarii sau oameni aparţinând altor culturi, culturi atât de îndepărtate de cea europeană încât îţi era cu neputinţă să îţi imaginezi tatuajul tradițional. Însă lucrurile au început să avanseze într-o manieră atât de rapidă încât nu numai că nu mai eşti considerat un paria dacă eşti tatuat, ci tatuajul a început să fie considerat o artă. Eu personal am două, în ciuda faptului că, în ochii unora, sunt o mamă responsabilă de aproape 40 ani. Şi mie îmi plac extrem de tare. Şi cum îmi plac mie plac şi altora şi mă bucur foarte tare că această artă a luat o aşa amploare încât poate scoate un individ din anonimat. Lăsând la o parte tatuajele făcute la beţie, tatuajele primului amor când dintr-o scrânteală te-ai apucat să îţi desenezi pe viaţă numele Lenuţa pe antebraţul stâng, tatuajele pot spune adevărate poveşti. Şi chiar spun. Cred cu tărie că dacă tu, om tatuat, crezi în puterea tatuajului şi în puterea lui de a te schimba, atunci te vei schimba. Cu siguranţă este vorba de autosugestie, însă dacă treaba cu tatuajul te ajută, atunci fă-o, fără să îţi fie frică că vei ajunge la 70 ani şi vei fi tatuat. De foarte multe ori am auzit această întrebare: ce vei face când vei fi la bătrâneţe? Păi ce să fac? Îmi văd liniştită de bătrâneţile mele, în măsura în care se va putea şi nu voi fi suferindă de alte boli specifice vârstei. Cred că a avea un tatuaj la 70 ani e mult, dar mult mai puţin dureros decât a avea osteoporoză sau artrită sau, Doamne fereşte, chiar cancer. Schimbă cu ceva calitatea mea umană faptul că am sau nu un tatuaj? Mă face mai puţin mamă sau soţie sau amantă faptul că am un tatuaj fie el şi la vedere? Îmi afectează un tatuaj calitatea vieţii, mi-o face mai rea? Sau faptul de a fi văzută de către alţii cu un tatuaj îmi schimbă felul de a fi? Şi de fapt ăla de îmi vede tatuajul şi mă judecă nu va trăi absolut la fel şi dacă m-ar fi văzut netatuată? Probabil duduia care a strâmbat din nas când m-a văzut tatuată va uita în următoarele 5 minute şi pe ce mână am tatuajul şi ce reprezintă el. Atâta timp cât ai discernământ, nu eşti beat, teribilist sau sub influenţa unor stupefiante, te-ai gândit foarte bine dacă ai chef să fii desenat pe viaţă, nu văd absolut nici o problemă. Probabil în 2017 lumea nu mai e chiar atât de reticentă în privinţa acestei arte şi peste 20 ani cei tatuaţi nu vor mai fi priviţi ca fiind nişte ciudăţenii, mulţi dintre cei de vârsta lor fiind la rândul lor tatuaţi. Ceea ce se va fi învechit va fi modelul tatuajului şi culoarea care are tendinţa de a se estompa în timp. Am spus mai sus că tatuarea este o artă şi susţin asta cu tărie. Eu nu sunt un desenator de excepţie, de fapt sunt un desenator execrabil, omuleţii desenaţi de mine rămânând la stadiul desenului unui copil de 3 ani. Însă când văd un artist tatuator bun îmi ridic pălăria. Este extrem de greu să faci aşa ceva pe pielea unui om, piele care are cu totul altă textură decât coala de desen. Pe urmă mai intervine şi faptul că nu ai voie să greşeşti. Pe hârtie, pe planşă, pe pânză poţi greşi, ai şters, însă acul odată atingând pielea, gata, nici o eroare nu mai e permisă. Aşa că cere o măiestrie deosebită în a fi artist tatuator. Ştiu un caz undeva în Rusia mamă, în care un artist are programările făcute cel puţin cu un an în urmă. Ăsta nu e lucru de nimic şi arată importanţa pe care o dă viitorul tatuat desenului ce urmează să îi împodobească pielea. Nu îndemn pe nimeni să se tatueze, dar nu îndemn pe nimeni nici să nu o facă. Singurele lucruri la care trebuie să se gândească cel ce se vrea desenat sunt: modelul tatuajului, cel care i-l execută, semnificaţia lui, e important să reprezinte cu adevărat ceva, nu să fie făcut doar că e o modă şi să conştientizeze faptul că e posibil ca tatuajul să sufere modificări în timp. Altfel, cu siguranţă, a avea un tatuaj nu te transformă într-un proscris.</div>

2017, amanta, ani, antebrat, betie, cancer, copil, povesti, proscris, societate, sotie, tatuaj, tatuator, utile

Cum o să fiu eu o babă tatuată și mândră

    Pe vremuri doar o anumită parte a societății îndrăznea să îsi deseneze pielea, cam partea cea mai de jos, stigmatizații, marinarii sa...

Importanța testului Papanicolau

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiR1G9lqH-nePhk3lUdIxqaTS-I5nxeg2wZbvZ65-9hLpxv1solb7HLy8nluZVC4JJLpFyK8DUQBTYOnJrJ9gMypmYU-yhNSA3WS3hCbFhCPePcDp4zL409zHepTKSyfzKb6EV0Se0MDs8/s1600/Importanta_testului_papanicolau.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="196" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiR1G9lqH-nePhk3lUdIxqaTS-I5nxeg2wZbvZ65-9hLpxv1solb7HLy8nluZVC4JJLpFyK8DUQBTYOnJrJ9gMypmYU-yhNSA3WS3hCbFhCPePcDp4zL409zHepTKSyfzKb6EV0Se0MDs8/s320/Importanta_testului_papanicolau.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     În urmă cu mulți ani, spre rușinea mea, nu făcusem absolut nici un Papanicolau. Şi într-o bună zi m-a lovit gândul bun şi am zis că e cazul să îmi fac un control, pur şi simplu de rutină, gândindu-mă că sunt tânără, că nu voi avea nici o problemă, de fapt habar nu aveam ce presupunea să faci un test Babeş-Papanicolau, mama mea îl făcuse, era liniștită, îi ieșiseră toate analizele bune şi frumoase. Şi în inconștiența mea am zis că dacă mama e bine, atunci şi eu sunt bine, că doar toate se cam moștenesc. Așadar m-am programat, nu mi s-a spus că e posibil să fi avut ceva. Fiind perioada vacanțelor am așteptat rezultatul cam trei săptămâni, la fel de relaxată precum stătusem atâta timp fără să fac această analiză. După trei săptămâni m-am dus să îmi iau rezultatul şi m-a pocnit realitatea, crunta realitate: HSIL. Adică mai pe scurt, pe o scară a cancerului de col de la 1 la 5 eram undeva pe la 4, 5 fiind cancer. Şi încă nu știam tot ce trebuie știut. Medicul, noroc că am dat peste un medic fantastic care a fost extrem de franc cu mine şi m-a şi tras de urechi fiindcă nu am fost în stare să îmi fac un Papanicolau până atunci, m-a programat pentru o următoare vizită, în care era necesară o colposcopie, mai exact investigația imagistică a colului uterin. Ajunsă acasă după rezultat, m-am pus pe “răsfoit” google şi efectiv m-am speriat. Vreo săptămână nu am fost capabilă de nimic, eram îngrozită de faptul că e posibil să evolueze în cancer, să mor, să fie nevoie să mi se scoată toate organele feminine. Bineînțeles că după colposcopie s-a adeverit existența rănilor pe col şi medicul de care vă spuneam că a fost minunat mi-a recomandat la fel de franc operația, operație de îndepărtare a țesutului bolnav, biopsie şi verificarea gravității. După vreo lună de zile am fost programată pentru operaţie, se efectuează în sistemul sanitar de stat, pe baza unei trimiteri. Ce m-a îngrijorat destul de tare a fost faptul că, deși este o operație destul de simplă, cu o durată de aproximativ 20 minute, era nevoie de o anestezie generală. Nu numai că nu trecusem niciodată prin aşa ceva dar mai auzisem şi niște istorii înfricoșătoare legate de anesteziile astea generale. Am trecut prin analizele premergătoare operației, am trecut şi prin anestezia aceea generală ( nu mi s-a întâmplat nimic, îți pierzi toate simțurile până numeri la 5, habar nu ai pe ce lume trăiești). Am stat spitalizată o noapte, am fost externată după controlul de a doua zi. Mi s-a îndepărtat din col o bucată cam de mărimea unei monezi de 50 bani, ceea ce mi s-a părut mult. O lună de zile am stat într-o teroare cumplită așteptând rezultatul biopsiei, rezultat ce nu mai venea. Dispăruse relaxarea din momentul în care făcusem primul Papanicolau. Cred că o dată la trei zile sunam la laborator pentru a întreba dacă este gata sau nu rezultatul. În ziua în care mi s-a comunicat că e gata, în drum spre spital cred că am spus o rugăciune de un miliard de ori. Îmi tremurau genunchii când mi-au pus rezultatul în mână. Mulțumesc lui Dumnezeu şi în ziua de azi că nu a fost cancer, a fost o displazie moderată, porțiunea afectata a fost îndepărtată la operaţie. A urmat Papanicolau la 3 luni, la 6 luni, 1 an. De atunci obligatoriu în fiecare an. Aproximativ 20 ani trebuie să urmăresc starea sănătății colului meu. După 2 ani de la operația pe col am rămas însărcinată. Dumnezeu a fost bun cu mine şi de data aceasta, am fost fericita purtătoare a unei sarcini fără probleme, în condițiile în care colul era scurtat binișor şi asta ar fi putut pune serioase probleme. Pot spune că am avut noroc, mi s-a dat o șansă să aduc pe lume un copil minunat. Însă nu toată lumea are norocul ăsta. De cancer de col se moare. Şi în România se moare destul de des din cauza asta pentru că femeile nu au această educație a controlului medical. În România ne ducem la doctor doar când ne doare ceva. Ori cancerul de col nu doare, dă anumite semnale doar în faza terminală. Monitorizarea face să putem lua totul din pripă şi să putem face ceva, să ne salvăm viața până la urmă. Sfătuiesc toate femeile să îşi facă această analiză simplă, banală, decontată de stat, nici nu trebuie plătită. Am această rugăminte în numele copiilor, familiilor dumneavoastră. Nu costă nimic, decât 10-15 minute, minute pe care le pierdem oricum făcând o groază de lucruri inutile.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

analiza simpla, analize, babes-papanicolau, cancer, col, faza terminala, medic, utile

Importanța testului Papanicolau

    În urmă cu mulți ani, spre rușinea mea, nu făcusem absolut nici un Papanicolau. Şi într-o bună zi m-a lovit gândul bun şi am zis că e...