Conflictul dintre generații

    Probabil că este cel mai vechi conflict, vechi de când lumea, și cel mai dificil de gestionat fiind implicată latura sentimentală. De când mă știu mă aflu într-un conflict cu cei vârstnici, cel mai adesea apropiați mie. Când eram copil eram relativ neascultătoare, nu pot spune că am fost genul de copil pe care unde îl pui acolo stă. Adolescentă fiind am avut perioada mea de rebeliune în care mă războiam cel mai adesea cu părinții mei. Acum sunt adult și văd că nici gând ca răfuiala asta continuă să dea vreun semn că s-ar opri. Mă aflu în situația în care încă pare că îmi e frică de mama și am senzația că la aproape 40 ani sunt privită ca fiind un copil iresponsabil. În ciuda faptului că am propria familie, în relațiile cu părinții mei resimt uneori o jenă și am tendința de a ascunde anumite lucruri numai pentru a nu mai genera un alt conflict care va duce la un alt conflict și așa mai departe. Și tot vorbind eu cu unul, cu altul, am avut surpriza să constat că nu sunt singura în această situație. Odată ajunse mame avem tendința de a ne schimba atât de tare? Vreau să cred că maternitatea nu aduce cu ea și calitatea de a deveni cicălitoare și răutăcioasă. Sau odată cu vârsta se petrec anumite schimbări în comportamentul nostru, schimbări de care nu suntem pe deplin conștienți? Aud din ce în ce mai des de adulți, fie femei fie bărbați care nu mai vorbesc cu familiile lor de ani buni și încerc să îmi dau seama ce se poate întâmpla atât de grav încât să nu mai vorbești cu părintii? Sunt părinte la rândul meu și nu aș vrea ca comportamentul meu viitor să îmi determine copilul să nu mai dorească să mă mai vadă. Cine greșește de fapt în relația copil-părinte? Copilul care, adult fiind, nu se mai supune autorității părintești sau părintele care are tendința de a-și vedea odrasla tot un prunc și nu acceptă faptul că fiul /fiica e un om, un om mare și care trebuie să își asume responsabilitatea propriilor fapte? De ce se supără părinții noștri pe noi chiar la această vârstă? Pentru că și-au pierdut controlul asupra noastră sau pentru că stă în firea de părinte tendința de a controla lucrurile și de a ști mai bine orice lucru? Mă uit chiar și la mine și observ că, de cele mai multe ori, încerc să îi impun copilului anumite lucruri și îi spun răspicat că e mai bine să facă ca mine pentru că eu știu mai bine. Fac lucrul acesta pentru a-l proteja și dacă presupun că va învăța din greșelile mele îi va fi mai bine? Sau în chimia noastră de părinte se activează ceva care ne face să credem că suntem atotștiutori?! Evident că nu generalizez, cunosc și cazuri de relații părinte-copil extrem de armonioase dar observ cu tristețe că sunt din ce în ce mai rare. Îmi doresc foarte tare, uitându-mă la mamele cunoscuților mei, ca la vârsta lor să nu ajung așa. Îmi doresc să pot fi prietena copilului meu, în măsura în care se poate. Și mi-aș dori să fiu atât de deschisă și senină,să nu îl determin pe flăcăul meu să îmi ascundă lucruri și să fie închis în relația cu mine . Probabil veți spune că părinții știu mai bine. Nu contest veridicitatea afirmației dar părintii sunt și ei oameni și pot greși, a greși doar e omenește. Aşa cum și noi, copii fiind, putem greși. Probabil rezolvarea acestui conflict stă în puterea de a lăsa fiecare de la el și a accepta și personalitatea celuilalt și a-i accepta și celuilalt punctul de vedere. Dacă fiecare dintre noi am avea un nivel de toleranță ceva mai mare nu s-ar mai ajunge la certuri și discuții ireconciliabile și conflictele nu ar mai escalada așa, ajungându-se la tristele situații în care uităm că avem părinti sau copii. Și de oricare parte ai fi cred că toleranța este cuvântul cheie și iubirea necondiționată. Indiferent ce ar face celălalt, dacă ești părinte acceptă alegerile copilului tău, în măsura în care alegerile sale nu îi dăunează integrității fizice și morale și dacă poți să îl sprijini, fă-o fără reproșuri și condiționări, iar dacă ești copilul, indiferent de vârstă, acceptă micile schimbări de comportament ale părintelui, schimbări ce survin odată cu vârsta și de care cred că nu e nimeni scutit.