Călătorii... Istanbul pe scurt

    Această ţară am ocolit-o mereu când am făcut planuri de călătorie sau când mi-am făcut liste de  tipul ”trebuie vizitat”. Am preferat mereu să știu despre Turcia doar din cărțile de istorie sau din ceea ce am văzut în diferite documentare. Pur și simplu nu mi-am dorit să o vizitez chiar dacă fiind pasionată de monumente cu însemnătate istorică știu că mi-aș fi satisfăcut pe deplin dorința de cunoaștere și înțelegere a diferitelor perioade istorice ale omenirii. Departe de mine orice gând de all inclusive sau de turism în masă, tipuri de turism care-mi sunt lăudate de foarte multi prieteni și cunoscuți dar care sunt complet neinteresante pentru mine.

    Dar a venit o zi când am cedat insistențelor unor prieteni foarte buni și am plecat spre Istanbul, cu inima strânsă și cu diferite temeri pentru că urma să facem această călătorie cu mașină tranzitând Bulgaria. Tot drumul am bodogănit despre cum o să mă enervez eu acolo și cum nu o să mănânc nimic în cele 5 zile pe care urma să le stau într-un hotel micuț în zona istorică a orașului. Mi-am făcut tot felul de scenarii și încercam să fiu pregătită pentru orice.

    Călătoria prin Bulgaria nu a fost tocmai plăcută, am reușit să greșim drumul chiar dacă GPS-ul ne ghida de zor. Oricum drumul nu este important, important este momentul în care pe acel drum plictisitor prin Bulgaria și apoi prin Turcia la un moment dat am făcut ochii cât cepele pentru că se vedea o mare întindere, un amestec de apă și case, era o metropolă în adevăratul sens al cuvântului văzută de sus, noi fiind pe un deal. Am rămas cu acea imagine în cap iar din acel moment am înțeles că Turcia trebuie văzută iar părerile mele erau preconcepute. Am început să mă felicit pentru că am cedat și am ales să merg la Istanbul, imaginea o am și acum în minte și este de departe cea mai frumoasă imagine a unui oraș. Starea mea de spirit s-a schimbat, în clipa în care am intrat în furnicarul orașului, am rămas mult timp mută. Am găsit cu greu hotelul, de fapt el era acolo iar noi știam exact unde este localizat doar că toate străzile erau cu sens unic și ne tot  îndepărtam de punctul final. Încercând să ajungem la hotel am înțeles meseria de cărăuș, incredibil cât de multe persoane cară baloţi de cârpe în niște roabe uriașe și câta dexteritate au când virează pe străduțele înguste pavate cu piatra cubică. Când am ajuns la hotel altă surpriză plăcută, totul era curat, în cameră mirosea minunat iar pe jos erau covoare moi. Eram în Istanbul şi nu mirosea a mâncare iar în plus era foarte curat în jur. Turcii cred că sunt cei mai oportuniști oameni când vine vorba de profit. Ca un exemplu, erau niște persoane care vindeau castane pe o tonetă iar când a început ploaia au început să vândă umbrele întorcând toneta cu susul în jos. Vând orice, oriunde și cu oricâți bani iar de cele mai multe ori vând cu cât doreau ei în realitate sa vândă. Totul acolo are un preț, preț negociabil sub falsa impresie că ai făcut o afacere de fapt vânzătorul a făcut profit. Dar merita experiența. Ca niște turiști ce eram am vizitat cam tot ceea ce am putut, am vizitat palate, piețe, ne-am plimbat pe Bosfor și am mâncat bine, foarte bine pot spune. Mâncarea este minunată și foarte important de menționat că oriunde am mâncat am întâlnit chelneri politicoși și foarte multa curățenie, vesela și tacâmurile sclipesc iar paharele sunt imaculate, absolut tot pare folosit pentru prima oara.

      Legat de negociere în Istanbul în Marele bazar am reușit sa fac cea mai păguboasă afacere din viata mea. Vorbesc despre asta cu amuzament pentru ca a fost o experiență dulce, chiar foarte dulce. În Marele bazar exista orice, doar ce nu s-a inventat nu există acolo. Tot acolo există foarte mulți oameni care doresc să te convingă că ei au cea mai bună marfa și oferă cel mai bun preț. Știam asta dinainte să intram în bazar și mai știam că nu trebuie să încep discuții despre marfa dar... ceea ce nu doream să fac am făcut. Am ajuns într-o zonă unde se vindea rahat, rahat de toate tipurile și soiurile în niște rotocoale apetisante și mai era rahat în cubulețe mici în lădițe. M-am gândit că aș putea să cumpăr câteva cutiuțe cu rahat pentru al face cadou unor prieteni. Am încercat eu să zic ce vreau, apoi am primit un ceai iar vânzătorul a început într-o româno-turcă-engleza să-mi povestească despre rahat. Am fost fascinată de procedeul de fabricarea a rahatului și m-am trezit că îi comand 3 cutiuțe de 300 de grame de rahat, am ales rahatul iar când a fost să plătesc cele 3 cutiuțe a câte 300 de grame de rahat costau 100 de euro. În vraja discuției eu am văzut ca vânzătorul a început să taie dintr-un rotocol dar m-am gândit ca o să fie un preț rezonabil. Dar nu a fost așa. În câteva secunde am început să râd că am fost vrăjita la propriu de am plătit atât. Așadar turcii sunt născuți să fie negustori și-și merită locul în lumea comerțului. Concluziile mele la finalul celor 5 zile au fost: turcii știu să facă turism, turcii știu să vândă și în plus turcii știu să gătească curat și bun. 

    As  merge cu plăcere în Istanbul doar că în ultima vreme Turcia trece printr-o perioadă dificilă pe plan politic intern și internațional iar eu viața nu mi-o risc oricât de frumos și de bine mi-ar fi într-un loc.