Viaţa sentimentală a românilor

    Noi, românii, o să o afirm de fiecare dată, suntem un popor tare simpatic și noi facem lucrurile altfel, că așa suntem noi, mai cu moț. Până și amorul noi îl vedem altfel. Iată cam cum cred eu că stă românul cu „dragostile”. Nu cred că am să pot să fac referire la toate vârstele, mediile sociale și culturale dar am să schițez așa, în mare, cum iubesc românii, că e de notorietate că românii sunt tare tare iubăreţi. Așadar românul a început acum să se cunoască și să își dea târcoale în mediul virtual. Față în față rar se mai cunoaște lumea. E și un avantaj cu online -ul asta, că poți să îți faci o idee asupra imaginii potențialului partener. Dezavantajul este că cei mai mulți, fie femei fie bărbați își cam cosmetizează pofilele și riști să te lovească crunta realitate când dai ochii cu împricinatul sau împricinata. Toată lumea caută un partener potent financiar. Și ei și ele vor ca viitorul iubiţel/iubiţică să aibă niscaiva bănuți, că doar nu o să îl întreții tu. Și văd că e o tendință ca băieți tineri să își caute femei ceva mai în vârstă, presupunând că sunt aranjate binișor. Astea nu mai vor nici clubareală, că nu prea au timp și le e și rușine, au și căsuța lor, deci nu mai trebuie duse la mama acasă. Unele au și copii măricei, așa că nu prea mai ai bătaie de cap. Eheee, numai că muierile astea caută, la rândul lor, alții cu ceva bănuți. Și ăștia cu bănuţi, pe lângă că nu prea stau pe internet la „agăţat”, vor cu totul alt gen de fetişcane.

    Pe urmă mai sunt mamele divorțate, despărțite, cu un copil sau mai mulți. Și ele vor, evident, să redescopere dragostea, numai că ei nu prea dau năvală când aud de copii și obligații. E destul de greu să îţi găsești pe cineva fiind mamă singură. Și să nu credeți că numai după o anumită vârstă îți cauți partenerul pe internet. Observ fenomenul acesta deopotrivă la puberi, adolescenți, tineri, vârsta a doua și uneori chiar la bătrânețe, văduv/ă fiind, pentru că singurătatea e tare urâtă. La ăștia ceva mai tineri treaba e cam aşa: ei vor sâni şi c...r, fața nu prea contează, doar să fie acolo ca număr şi de palmares. Ele vor bărbați cu bani, îl caută punând poze cât mai sumar îmbrăcate și cu celebrul bot de raţă, obligatoriu dat cu ruj roz, doar rozul e culoarea feminității. Ah, da, și poza e făcută ținând telefonul cu o mânuță cu unghiile acelea ascuțite tare de tot, de mă întreb de fiecare dată cum dracului te ștergi la posterior cu manichiura cu pricina. Să nu mă judecăți dacă nu urmez o ordine firească a celor ce își caută iubirea. Le aștern aici doar cum le gândesc eu și cum îmi trec mie prin cap. Mai există categoria domnilor trecuți binișor şi de a doua tinerețe, lăsați de nevastă, de asemenea cu copii mari, care se trezesc în situația că habar nu au să aibă grijă de ei înșiși, fiindcă până la momentul despărțirii făcuse fosta nevastă toată treaba pentru ei. Aceștia vor un înlocuitor pentru nevastă. Și aici șansele sunt destul de mici de a găsi pe cineva, că nu prea mai ești nici cal, nici măgar . Bani nu prea au, la capitolul sexualitate cam intră la andropauză și nu prea mai pot, nici fizicul nu prea mai ajută..... După domnii aceștia, există femeile de 30-40 ani, cu un serviciu bunicel şi o casă proprietate personală (moștenită de la o bunică răposată) care s-au hotărât să se dedice vieții de familie. Numai că pe măsura trecerii timpului și negăsirii pe cineva, pretențiile încep să crească și e din ce în ce mai greu să găsești alesul. Și barbaţii eligibili de aceeași vârstă și categorie socială fie sunt luaţi, fie au cine știe ce probleme, că altfel erau și ăștia luaţi, fie au alte orientări sexuale. 

    Părerea mea este că e din ce în ce mai greu sa îţi găsești partenerul. Și nu zic partenerul perfect pentru că, odată găsit, e posibil să apară tot soiul de neînțelegeri. Există, nu contest, și iubiri perfecte, prea puține însă, la care năzuim cu toții probabil. Și părerea mea este că încercarea aceasta a găsirii partenerului potrivit nu este decât o goană după fericire.