Inegalitatea dintre sexe

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiP64wt_ouENZnoRdD27xWynTVwFwkpNWYOe6EkEkJZUO1Jux7dB0BfaYqrI4_b2Vsf_O-Rvdypz3pWHc2EkNAfXVNxWyxXq6vJ5ox-klG1bicKt0IPmbkzkuMPAjzseRmf_2Ugo35EKoQ/s1600/Inegalitatea+dintre+sexe.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="194" data-original-width="259" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiP64wt_ouENZnoRdD27xWynTVwFwkpNWYOe6EkEkJZUO1Jux7dB0BfaYqrI4_b2Vsf_O-Rvdypz3pWHc2EkNAfXVNxWyxXq6vJ5ox-klG1bicKt0IPmbkzkuMPAjzseRmf_2Ugo35EKoQ/s1600/Inegalitatea+dintre+sexe.jpg" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Trăim în secolul 21, este epoca vitezei și a inovațiilor tehnologice, medicale și științifice. Și, cu toate acestea, se pare că nu putem să vedem mai departe de niște clișee, de niște mentalități ce ne-au fost inoculate generații la rând. În 2018 femeile câștigă la fel ca bărbații, dacă nu chiar mai bine, în 2018 femeile muncesc la fel de mult ca bărbații, dacă nu chiar mai mult, în 2018 femeile sunt pilot de avion, femeile sunt mecanici, medici, șoferi, ba femeile sunt mai mult decât atât, sunt mame, amante, iubite, gospodine și angajate. Și tot în 2018 unii bărbați ies cu copiii în parc, unii bărbați vin de la locul de muncă și se apucă sa alcătuiască un meniu pentru întreaga familie, unii bărbați calcă sau pun rufe la uscat. Și, în ciuda faptului că femeile și bărbații fac aceleași lucruri, chiar cu succes, se mai găsesc destui să afirme că un lucru sau altul trebuie făcut numai de femeie. Din păcate situațiile nu sunt singulare. Cunosc o sumedenie de bărbați care afirmă că gătitul este exclusiv treaba femeii. Ba pardon, e dovedit de celebrii cercetători britanici că cei mai buni bucătari sunt bărbații, nicidecum femeile. Tot în același registru se încadrează și bărbații care afirmă că femeile conduc extrem de prost.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Iar ba pardon, că tot niște cercetători au descoperit că femeile sunt mult mai atente la volan și cele mai multe accidente petrecute în trafic se petrec din vina bărbaților, nicidecum a femeilor. Chestia e că încă ne este inoculată ideea că femeia trebuie să aibă doar grija căminului și a copiilor, în timp ce bărbatul este responsabil cu bunăstarea financiară a familiei. Numai că, în 2018, încă moștenim, genetic cred, aceste crezuri, femeile muncesc și ele și aduc acasă venituri mai mult decât consistente. Stau și mă întreb dacă e vreun cromozom responsabil cu pusul rufelor în mașina de spălat și îl găsim pe cromozomul Ț numai în ADN femeii? Creierul femeii e structurat în așa fel încât ea și numai ea poate pune o rufă la uscat sau în coșul de rufe? Sau e o treabă strict de educație și de modul în care sunt crescuți copii? Ah, dacă am născut băiat trebuie să îl las să se joace numai cu mașini și de restul se ocupă mă-sa, că doar un odor are. Mă-sa poate să muncească 10 ore pe zi, să se oprească la cumpărături, să vină acasă, să pună repede la spălat două mașini de rufe, obligatoriu două, chiar spre trei, că trebuie pusă prima oară o mașină cu rufe colorate, ulterior una cu rufe albe și a treia cu sintetice. Am să înțeleg poate faptul că bărbatul nu poate face distincția între sintetic și bumbac, însă refuz să cred că e atât de redus mintal încât să nu facă deosebirea între negru și alb. Tot cromozomul acela Ț al femeii, apropos, cromozomul asta cred că face femeia fantastică, poate să taie o roșie mai bine decât bărbatul? Să mă ierte Dumnezeu dar astea sunt bazaconii. Dragi mame, dragi femei, încetați să vă mai creșteți băieții cu această concepție, că unele lucruri le fac doar femeile. Eronat, femeile sunt egale în drepturi și în atribuții cu bărbații. Lăsând la o parte activitățile ce necesită forța brută, folosirea unei bormașini de mari dimensiuni sau chestii tehnice către care femeile nu prea au înclinație, deși și forța se poate câștiga și aspectele tehnice pot fi dobândite, bărbații pot să facă exact aceleași lucruri pe care le fac femeile și, evident, viceversa.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Creierele femeilor nu sunt atât de deosebite de cele ale bărbaților, sau poate sunt, dar nu fundamental diferite, încât să nu poată amândoi spăla o farfurie, încât să nu poată spăla amândoi copilul la fund, încât să nu poată tăia patru cartofi amândoi, încât să nu poată face curățenie amândoi. De asemenea, dragi femei, mai pasați din treburile voastre partenerilor, nu vă mai împovărați cu mai mult decât puteți duce, doar pentru a vă sacrifica pe altarul unui blat de bucătărie, căci nu a fost încă inventat Oscar-ul pentru femeia bună la toate. Mai aveți timp și grijă și de voi însevă și educați-vă bărbații și copiii în spiritul acesta și poate, cu timpul, aceste mentalități învechite vor deveni istorie.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

barbati, diferite, epoca, femei, fericire, istorie, mame, mentalitati, parteneri, secol, utile

Inegalitatea dintre sexe

    Trăim în secolul 21, este epoca vitezei și a inovațiilor tehnologice, medicale și științifice. Și, cu toate acestea, se pare că nu ...

Fericirea stă în noi

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhgs4XxdDXZBF87IFBvQ_8suXRTrpotvXEg6vyQ9uuEPhkrTJkck9n2X3nnlmY2Q6ymSoUnZalklW9nz3zptOkl7ODK_nln9r96nOVD8TzeS6VhyphenhyphenY2IOTEAxLGoBbndOlMRlb6g6aAydZw/s1600/Fericirea_sta_in_noi.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="194" data-original-width="259" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhgs4XxdDXZBF87IFBvQ_8suXRTrpotvXEg6vyQ9uuEPhkrTJkck9n2X3nnlmY2Q6ymSoUnZalklW9nz3zptOkl7ODK_nln9r96nOVD8TzeS6VhyphenhyphenY2IOTEAxLGoBbndOlMRlb6g6aAydZw/s1600/Fericirea_sta_in_noi.jpg" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Natura umană este de-o păcătoșenie teribilă, oricât ar avea, omul tot nu va fi mulțumit și fericit. Ori fericirea asta e un lucru tare înșelător, avem senzația că a fi fericit depinde numai și numai de alții. Avem impresia că am fi mai fericiți dacă ne-ar iubi soțul mai mult, dacă nu ar mai țipa copilul sau dacă ar mânca tot din farfurie, am fi mai fericiți dacă sistemul politic nu ar mai fi atât de corupt, am fi mai fericiți dacă sistemul sanitar nu ar fi atât de bolnav, am fi mai fericiți dacă și dacă. Avem tendința de a ne înfăptui fericirea numai prin intermediul altora, uitând sau neștiind poate că fericirea se află, pur și simplu, în noi. Noi suntem răspunzători pentru fericirea noastră, nu soțul, nu Dragnea, nu Realitatea TV, nu magazinul din colț care vinde roșiile atât de scump. Noi suntem făuritorii propriei fericiri dar am ajuns atât de ocupați în a căuta fericiriea în traista altora încât nu o mai căutăm în noi. Îmi dansa copilul zilele trecute și s-a uitat senin la mine și mi-a spus că e fericit. Nu știu dacă era fericit că dansa, că era cu mine, că avea niște șosete amuzante. Copilul era pur și simplu fericit. Și prostul de adult de mine știți ce a făcut?</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     I-a cerut copilului puțină fericire. Copilul a întins mânuțele către mine, mi-a luat mâinile într-ale lui, le-a umplut de pupici și mi-a spus că mi-a dăruit fericire. Evident că gestul m-a înduioșat teribil numai că peste ceva vreme am realizat că nu trebuia să îi cer copilului să îmi dea fericire, trebuia să îmi iau fericirea din mine însămi. În momentul în care l-am văzut pe el atât de fericit era normal să mi se producă și mie fericirea, ceea ce s-a și întâmplat de altfel, numai că, în virtutea obișnuinței, i-am spus copilului să mă facă fericită. Greșit. Oamenii pot fi fericiți independent de cei de lângă ei. Noi ne întristăm automat și ni se întunecă fața dacă cineva ne aruncă o vorbă grea. Cred că fericirea poate sta în o mie de lucruri. Nu cred că ești fericit numai atunci când ai bani sau numai când ești rupt din soare. Cred că poți să fii fericit și să îți alcătuiești propriul destin și când ai un bărbat care nu te mai iubește. Până la urmă nu te împiedică nimeni să îți găsești un altul care te va iubi și pe care îl vei iubi la rândul tău. Nu te împiedică nimeni să slăbești 20 kilograme, nu e de vina familiei că te-ai îngrășat, nici colegul de birou care are 50 kilograme și își permite să mănânce zilnic pizza tocmai în fața ta. Pentru absolut toate lucrurile din viața noastră suntem direct răspunzători, asta însemnând că suntem răspunzători atât pentru fericirea cât și pentru nefericirea noastră. Noi trebuie doar să găsim resursele interioare care să ne motiveze în a fi mai buni, mai umani, mai calzi, mai independenți, mai asumați, mai corecți, mai frumoși sufletește.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Căci, din punctul meu de vedere, suma tuturor celor de mai sus ne poate face, dacă nu fericiți, măcar mulțumiți de propria persoană. Acumularea de bunuri, proprietăți și iubiri de o noapte nu asigură fericirea, doar maschează un anumit gol al individului și o anumită lipsă. Fericirea, mulțumirea de sine, căci asta aș spune ca este de fapt fericirea, poate fi dobândită altfel. Poate fi dobândită prin citirea unei cărți, chiar printr-un act sexual, cu condiția să fie unul reușit și nu doar unul de palmares, fericirea poate fi dobândită prin curajul de a spune ceea ce simțim și ceea ce credem, prin tăria cu care ne susținem argumentele și prin modul în care dorim sau nu să fim călcați în picioare. Cred că fericirea este calitatea unui om de a sta drept, de a face compromisuri în măsura în care nu îi este afectată integritatea umană, de a cere ce i se cuvine ca individ, fără a fi nevoit să suporte umilințe. Cred că fericirea poate fi orice am dori noi să fie, fericirea nu poate fi denumită ca fiind aia sau cealaltă. În cele din urmă fericirea suntem chiar noi și modul prin care alegem să vedem lucrurile.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

acumularea de bunuri, argumente, fericire, iubiri de o noapte, natura umana, oameni, om, sosete amuzante, utile, viata noastra

Fericirea stă în noi

    Natura umană este de-o păcătoșenie teribilă, oricât ar avea, omul tot nu va fi mulțumit și fericit. Ori fericirea asta e un lucru t...

Cum să nu fii fericit tot timpul

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjuvDOvjodkIcWb4l32qEYpqrecZBbWFxwoJb44_3KQpU6i76qhzK6DfyvMhrDA_Er4jqSVd7lG_XcEMGX8H8gQWPkUmW0oXJsLy5jnuMYkL-4c8A77lFpHGXMZmFl6ytf4cO93jcui7W8/s1600/Cum_sa_nu_fii_fericit_tot_timpul.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="225" data-original-width="225" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjuvDOvjodkIcWb4l32qEYpqrecZBbWFxwoJb44_3KQpU6i76qhzK6DfyvMhrDA_Er4jqSVd7lG_XcEMGX8H8gQWPkUmW0oXJsLy5jnuMYkL-4c8A77lFpHGXMZmFl6ytf4cO93jcui7W8/s1600/Cum_sa_nu_fii_fericit_tot_timpul.jpg" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Observ în ultima vreme un fenomen tare straniu. Mai toată lumea își dorește, nici mai mult nici mai puțin decât fericirea permanentă. Mă lovesc zilnic de cărți, broșuri și pliante ce te învață cum să fii fericit, calm și iubitor. Facebook, Twitter, Instagram duduie de postări ce promit liniștea sufletească în numai 10 sau 15 pași. Se scriu cărți, se organizează work-shopuri, întâlniri prin cafenele, conferințe, ședințe de yoga, pilates, alergări în grup, toate cu unicul scop de a se atinge Nirvana. Ce mi se pare straniu? Faptul că nu mai vrem să acceptam și alte stări sufletești. Nu pricep sub nici o formă de ce nu mai putem accepta tristețe, furie, supărare, melancolie, trăiri omenești, firești și absolut necesare omului pentru dezvoltarea lui firească. Dacă, doamne ferește, îmi moare un cunoscut, trăirea firească pe care ar trebui să o am ar fi aceea de durere. Ori ceea se dorește prin toate aceste scrieri și seminarii sau cum doriți să le spuneți este să înăbuș durerea. Ce ar trebui să fac? Să merg la înmormântarea cunoscutului meu cu un zâmbet tâmp pe față, pretinzând că am atins liniștea și pacea supremă? Sau ar trebui să îmi plâng durerea, cum de altfel e și firesc?</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Sau copilul meu snopește în bătaie un alt copil. Nu mi se pare absolut deloc normal ca singura mea reacție să fie pasivitatea, să îi explic copilului că nu e frumos și atât, cu scopul de a nu îi da un exemplu negativ. Probabil am să o fac la un prim incident de acest fel dar ca mamă am dreptul să fiu furioasă și nervoasă. E dreptul meu, câștigat prin multele ore de nesomn și prin multele ore de gândit ce mâncare sănătoasă să mai inventez pentru toți membrii familiei. În mod clar o mamă nu poate sta senină pe un norișor când copiii urlă, fac mizerie sau sunt în mod voit obraznici. Șeful meu idiot mă scoate din minți în fiecare zi a existenței mele. Probabil îmi veți spune să îmi caut alt loc de muncă însă nu am garanția că nu voi întâmpina și acolo aceeași problemă. Și în cazul acesta este dreptul meu să vin nervoasă acasă și să povestesc soțului că șeful meu este idiot, fără să îmi cenzurez această trăire. A căuta în permanență pacea și liniștea nu mi se pare chiar așa de sănătos, am risca să ajungem niște zombie cu zâmbete cretine pe față, înlemniți într-o poziție în care circulă sângele mai cumsecade. Cred că emoțiile reprimate duc la conflicte sufletești mult mai mari decât simpla reacție de țipat și înjurat în momentul în care am fost stropită de o mașină după o ploaie zdravănă. Rolul omului pe pământ nu este de a deveni Buddha, este suficient unul. Nici nu am putea fi toți Buddha, ar fi debusolant, nu ar mai exista roluri în societate. Și e mult mai ușor să ajungi Buddha în Tibet decât în traficul bucureștean. Emoția este bună. Emoția este sănătoasă.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Așa cum copiii au nevoie să țipe pentru a-și elibera preaplinul energiei, tot așa avem nevoie și noi să mai scăpam niște înjurături când ne-a tăiat cineva fața în trafic, tot așa am voie să plâng, să fiu melancolică când plouă, să fiu tristă sau să îmi fie dor. Mi se par de-a dreptul stupide titlurile acelea Cum să fii fericit tot timpul sau Mănâncă în fiecare zi o lămâie cu bicarbonat de sodiu și vei dobândi cunoașterea supremă. Evident că sunt scrise pentru a vinde numai că titlurile acestea atrag. Evident că mi-aș dori să nu ajung să fiu nervoasă, să înjur de mamele altora care până la urmă nici nu mi-au greșit, dar dacă ajung în situația de a înjura mama cuiva, aș vrea să o fac din tot sufletul, nu cu pacea in inimă, căci este imposibil să ajungi să dezvolți sentimente de iubire față de toți semenii. Pur și simplu nu e normal, nu e realizabil și, repet, e firesc să avem și emoții, hai să le spun negative, deși ele nu sunt nici pe departe așa, sunt niște emoții constructive, cu o condiție: să știi unde să te oprești. Așa că lăsați Cele zece metode de a atinge perfecțiunea sufletească și comportați-vă ca voi înșivă. Voi sunteți niște oameni, nu zei, oameni cu trăiri normale.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

bicarbonat de sodiu, buddha, conferinte, durere, fericire, linistea, perfectiunea, realitatea zilei, sedinta de yoga, trairi normale, yoga

Cum să nu fii fericit tot timpul

    Observ în ultima vreme un fenomen tare straniu. Mai toată lumea își dorește, nici mai mult nici mai puțin decât fericirea permanent...

Ritual de duminică fără copil

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhL9O8eGuHRjCC8ow7Zn_BBEpe385B1D2dURzdLRCF9qdSloLtfTLVdleSY5a6y8miJZkj7U0IZgxluC8iR-LIQHuU2BPb7J0tRuH59PBWSfpbnKvVCHcvE80SgUhYGP1c0IEQmVZxli8w/s1600/Ritual_de_duminica_fara_copil.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="669" data-original-width="499" height="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhL9O8eGuHRjCC8ow7Zn_BBEpe385B1D2dURzdLRCF9qdSloLtfTLVdleSY5a6y8miJZkj7U0IZgxluC8iR-LIQHuU2BPb7J0tRuH59PBWSfpbnKvVCHcvE80SgUhYGP1c0IEQmVZxli8w/s400/Ritual_de_duminica_fara_copil.jpg" width="296" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     M-am trezit duminică dimineața că sunt singură acasă, fără copil și fără consort. Așa ceva se întâmplă atât de rar încât fiecare moment din acesta trebuie apucat trainic de picior și ținut strâns de tot, că cine știe când te mai pricopsești cu așa minunăție. Îmi făcusem absolut toate treburile în ziua precedentă pentru a profita din plin de această minunată zi. Sâmbătă seara mi-am permis chiar luxul de a-mi pune un pahar de vin alb din care am reușit să beau un sfert fiindcă am căzut lată la un moment dat. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Duminică 3 septembrie</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> - mă dau relaxată jos din pat, fără papuci, fără frica de a călca pe vreo piesă de lego rătăcită pe lângă pat, prin baie, pe drumul spre bucătărie. Cine are copii are și piese de lego și știe cât de nenorocite pot fi cubulețele alea mici și câtă durere îți pot produce. M-am uitat bine, nu era nici măcar vreo mașinuță, nimic, nimic. Mi-am amintit pe urmă că făcusem casa bec sâmbătă, 2 septembrie.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> - la fel de liniștită mă duc și la baie, fără copil după mine care să vrea să fie luat în brațe.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> - momentul cafelei de dimineață a fost cel mai prețios din această zi. Efectiv mi-am băut și savurat cafeaua, pe canapea, cu știrile de dimineață. Cafeaua nu mi s-a răcit în cană, nu a tras nimeni de cană că ar vrea cafea, deși toată lumea știe că lichidul acesta vital e numai pentru oameni mari. Am reușit să o beau cu o stare de satisfacție de neimaginat, fără a mă întrerupe să mătur, să șterg bărbițe pline de mâncare sau să culeg miliardele de firimituri. Nu mi-am dat seama câte firimituri poate produce o amărâtă de felie de pâine până nu am avut copil.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;"> - mi-am aplicat un fond de ten fără grabă, blush, iluminator. Nu mi-a luat nimeni rujul să îl bage în gură, am fost tare mulțumită.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> - îmbrăcată frumos și parfumată am plecat la plimbare în Centrul vechi, să casc ochii la lume, la case, senzații de care nu prea am parte. Am intrat puțin în biserica Sfântul Anton din spatele restaurantului Hanul lui Manuc, am stat puțin la slujbă, deși nu pot spune că sunt o persoană foarte religioasă. Cred dar din păcate nu practic. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> - următoare destinație a fost librăria Cărturești, am petrecut vreo oră acolo, am și achiziționat vreo 4 cărți, am și scris de altfel despre minunăția asta de librărie, e un proiect minunat.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> - ajunsă acasă, am avut totala libertate de a mă uita la cărțile cumpărate, am pregătit masa doar pentru mine ceea ce nu a necesitat îndelungate pregătiri, am reușit să iau o masă normală, de adult, nu am mai mâncat doar resturile copilului, nu am fost stresată că nu mănâncă, că nu îi place, că rămâne copilul nemâncat. În cazul consortului nu e valabil, el mănâncă ce îi dai. Nu am mai spălat kilometri de vase, ci doar o farfurie și un castron de salată. Ce fericire! Într-adevăr fericirea stă în lucruri atât de mici.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> - făcut digestie pe canapea cu cartea lui Daniel Goleman, Inteligența emoțională.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Și la ora 16.15 liniștea mea a luat sfârșit. S-a auzit cheia în ușă, copilul urlând la ușă fiindcă nu a fost lăsat să deschidă el ușa. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Totuși nu mă plâng, a fost o zi relaxantă, o zi de care cred că are nevoie din când în când orice mamă. Practic e imposibil sa fii conectată non stop cu copilul și cu nevoile lui. Altă dată mă simțeam extrem de vinovată dacă nu îmi petreceam timpul în totalitate alături de copil. Însă după 3 ani am ajuns la concluzia că e mult mai sănătos să te ocupi și de tine din când în când, nu va suferi copilul nici o traumă dacă ieși să te plimbi 20 minute, dacă pleci să îți faci o manichiură sau chiar să dormi o oră în plus. Pe același principiu și tatăl poate face la fel. Să crești un copil e nevoie de doi părinți echilibrați și zdraveni la cap, nu de doi frustrați care nu știu cum să își mai ascundă nemulțumirea. Mulțumesc soțului și divinității pentru această zi de duminică, 3 septembrie.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Later edit: după două zile constat că copilul a răcit în scurta vacanță și că toate au un preț pe lumea asta. Acum trebuie să stau să îngrijesc puiul, asta ca o compensație a acelor zile libere. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

cheia in usa, compensatia zilelor libere, duminica, fara copil, fericire, libraria carturesti, pret, sambata, septembrie

Ritual de duminică fără copil

    M-am trezit duminică dimineața că sunt singură acasă, fără copil și fără consort. Așa ceva se întâmplă atât de rar încât fiecare mo...

Iluzia fericirii

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgSNUEJ1DmD0xnDa8RMh9asjRr5oJ-uxq7OlaxCbV1GCQWgYfs_lAWGg2K_JHCQlN8fXrvkGlTIbMxqlffDbpeS80q_P5NYmNjllqxxPRLQFwUw09tJmGOt8n_7E1tQ5OP_anQKOFFsXCA/s1600/Iluzia_fericirii.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" data-original-height="462" data-original-width="822" height="179" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgSNUEJ1DmD0xnDa8RMh9asjRr5oJ-uxq7OlaxCbV1GCQWgYfs_lAWGg2K_JHCQlN8fXrvkGlTIbMxqlffDbpeS80q_P5NYmNjllqxxPRLQFwUw09tJmGOt8n_7E1tQ5OP_anQKOFFsXCA/s320/Iluzia_fericirii.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Scriam zilele trecute de lucrurile care mă fac pe mine fericită și după câteva ore am realizat că poate am fost ipocrită și am folosit un cuvânt prea mare, fericire, când ar fi trebuit, poate, să vorbesc de lucruri care mă fac să mă simt bine, care îmi asigură un anumit confort, nicidecum de lucrurile care mă fac fericită. Cred că fericirea e supraapreciată și în numele fericirii avem tendința de a alerga după ea întreaga viață, căutând fericirea propriu-zisă, fără să mai deschidem ochii la ceea ce e lângă noi și reprezintă de fapt fericirea adevărată. Avem senzația că dacă suntem mai bogați, mai slabi, mai frumoși, mai cultivați vom fi automat mai fericiți. Fiecare își clădește visul acesta al fericirii în funcție de nevoile sale. Pentru unul a avea 1 milion de euro va însemna fericirea supremă. Să presupunem că, printr-o muncă asiduă și fiind posesorul unei minți excepționale va face acel milion de euro. Îi va asigura dobândirea milionului starea de fericire? Cu siguranță aș spune că nu. Va avea o perioadă de euforie maximă după care fie va vrea să mai facă încă un milion fie se va chinui toată viața să păstreze acel milion. Altul afirmă că va fi fericit dacă va slăbi 10 kilograme. Ca și în cazul celui cu milionul va dori ori să mai slăbească ori se va chinui să își mențină greutatea dorită. Unii vor copii. Fericirea lor depinde de a avea un urmaș. Și odată avut copilul mult dorit, ajuns adult va provoca părinților numai durere, în așa măsură încât ei vor spune că mai bine nu și-ar fi dorit copilul. Asemenea exemple pot da cu nemiluita. Întrebarea care se pune este : există o reală stare de fericire sau totul e o înșelătorie? Există fericirea autentică, neîngrădită? Sau totul nu este decât o stare de mulțumire ceva mai exaltată? Eu aș spune că fericirea nu e decât o iluzie, o păcăleală. Nu facem decât să mimăm fericirea, nu facem decât să ne păcălim pe noi înșine și pe cei din jurul nostru. Cu siguranță poți fi mulțumit, foarte mulțumit, extrem de mulțumit, ireal de mulțumit. Și dacă chiar atingi un nivel atât de mare de mulțumire încât să acceadă spre o stare sufletească asemănătoare fericirii, se spulberă destul de repede. O astfel de stare cred că poate fi produsă de momentul imediat al nașterii, momentul în care ai nou-născutul în brațe. Din păcate însă, după ce trece momentul acela, vor începe inevitabilele griji. Toată viața ne-o dedicăm căutării fericirii. Căutam școala perfectă pentru a putea avea slujba perfectă unde vom cunoaște partenerul perfect cu care vom avea copilul și casa perfectă, mașina cea mai bună, vacanțele cele mai reușite. Avem impresia că toată această căutare a lucrurilor perfecte ne va asigura fericirea. Nici pe departe. La un moment dat vom fi atât de dezamăgiți de un aspect al vieții care nu e perfect, așa cum am fi dorit, încât anulează absolut toate celelalte lucruri, relații care pot părea sau fi perfecte. Și în acel moment fericirea a plecat cu pași grăbiți. Cred cu tărie că ar trebui apreciat fiecare minut frumos de care avem parte în viaţă fiindcă aceste minute pot fi facsimile din acea oră mirifică de fericire. Cu siguranță fericirea e o iluzie, e fata Morgana a fiecăruia dintre noi dar apreciind la adevărata valoare micile bucurii pe care le avem putem să ne clădim o viață mult mai frumoasă. În căutarea fericirii și a perfecțiunii trecem pe lângă lucruri care sunt chiar esența mulțumirii ideale: ploaia după o zi de caniculă, un copil sănătos, o familie iubitoare, un salariu decent care să îți asigure de ale gurii și mici mofturi, sănătatea proprie, cărți bune și multe multe altele. Trecem prin viața asta atât de scurtă extrem de repede, în căutarea unor lucruri efemere și cred că ne trezim spre sfârșitul vieții că totul nu a fost decât o înșelătorie și o iluzie și ceea ce ne-ar fi putut face cu adevărat fericiți a fost chiar sub nasul nostru. Mă uit acum la copil cum doarme și nu cred că există vreun lucru mai frumos pe lumea asta ca un copil care doarme. Poate asta e chiar fericirea. Nu știu. Copilul se va trezi dimineața și va începe iar cu obrăznicii. Și ceea ce credeam că a fost fericire se va spulbera odată cu venirea zorilor. Așadar există fericirea reală sau e doar o poveste?</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

copil care doarme, fata morgana, fericire, greutatea dorita, kilograme, pacaleala, perfect, poveste, scoala perfecta, utile, venirea yorilor

Iluzia fericirii

    Scriam zilele trecute de lucrurile care mă fac pe mine fericită și după câteva ore am realizat că poate am fost ipocrită și am folosi...