Fericirea stă în noi

    Natura umană este de-o păcătoșenie teribilă, oricât ar avea, omul tot nu va fi mulțumit și fericit. Ori fericirea asta e un lucru tare înșelător, avem senzația că a fi fericit depinde numai și numai de alții. Avem impresia că am fi mai fericiți dacă ne-ar iubi soțul mai mult, dacă nu ar mai țipa copilul sau dacă ar mânca tot din farfurie, am fi mai fericiți dacă sistemul politic nu ar mai fi atât de corupt, am fi mai fericiți dacă sistemul sanitar nu ar fi atât de bolnav, am fi mai fericiți dacă și dacă. Avem tendința de a ne înfăptui fericirea numai prin intermediul altora, uitând sau neștiind poate că fericirea se află, pur și simplu, în noi. Noi suntem răspunzători pentru fericirea noastră, nu soțul, nu Dragnea, nu Realitatea TV, nu magazinul din colț care vinde roșiile atât de scump. Noi suntem făuritorii propriei fericiri dar am ajuns atât de ocupați în a căuta fericiriea în traista altora încât nu o mai căutăm în noi. Îmi dansa copilul zilele trecute și s-a uitat senin la mine și mi-a spus că e fericit. Nu știu dacă era fericit că dansa, că era cu mine, că avea niște șosete amuzante. Copilul era pur și simplu fericit. Și prostul de adult de mine știți ce a făcut?

    I-a cerut copilului puțină fericire. Copilul a întins mânuțele către mine, mi-a luat mâinile într-ale lui, le-a umplut de pupici și mi-a spus că mi-a dăruit fericire. Evident că gestul m-a înduioșat teribil numai că peste ceva vreme am realizat că nu trebuia să îi cer copilului să îmi dea fericire, trebuia să îmi iau fericirea din mine însămi. În momentul în care l-am văzut pe el atât de fericit era normal să mi se producă și mie fericirea, ceea ce s-a și întâmplat de altfel, numai că, în virtutea obișnuinței, i-am spus copilului să mă facă fericită. Greșit. Oamenii pot fi fericiți independent de cei de lângă ei. Noi ne întristăm automat și ni se întunecă fața dacă cineva ne aruncă o vorbă grea. Cred că fericirea poate sta în o mie de lucruri. Nu cred că ești fericit numai atunci când ai bani sau numai când ești rupt din soare. Cred că poți să fii fericit și să îți alcătuiești propriul destin și când ai un bărbat care nu te mai iubește. Până la urmă nu te împiedică nimeni să îți găsești un altul care te va iubi și pe care îl vei iubi la rândul tău. Nu te împiedică nimeni să slăbești 20 kilograme, nu e de vina familiei că te-ai îngrășat, nici colegul de birou care are 50 kilograme și își permite să mănânce zilnic pizza tocmai în fața ta. Pentru absolut toate lucrurile din viața noastră suntem direct răspunzători, asta însemnând că suntem răspunzători atât pentru fericirea cât și pentru nefericirea noastră. Noi trebuie doar să găsim resursele interioare care să ne motiveze în a fi mai buni, mai umani, mai calzi, mai independenți, mai asumați, mai corecți, mai frumoși sufletește.

    Căci, din punctul meu de vedere, suma tuturor celor de mai sus ne poate face, dacă nu fericiți, măcar mulțumiți de propria persoană. Acumularea de bunuri, proprietăți și iubiri de o noapte nu asigură fericirea, doar maschează un anumit gol al individului și o anumită lipsă. Fericirea, mulțumirea de sine, căci asta aș spune ca este de fapt fericirea, poate fi dobândită altfel. Poate fi dobândită prin citirea unei cărți, chiar printr-un act sexual, cu condiția să fie unul reușit și nu doar unul de palmares, fericirea poate fi dobândită prin curajul de a spune ceea ce simțim și ceea ce credem, prin tăria cu care ne susținem argumentele și prin modul în care dorim sau nu să fim călcați în picioare. Cred că fericirea este calitatea unui om de a sta drept, de a face compromisuri în măsura în care nu îi este afectată integritatea umană, de a cere ce i se cuvine ca individ, fără a fi nevoit să suporte umilințe. Cred că fericirea poate fi orice am dori noi să fie, fericirea nu poate fi denumită ca fiind aia sau cealaltă. În cele din urmă fericirea suntem chiar noi și modul prin care alegem să vedem lucrurile.