Simetria ei înfricoșătoare - Audrey Niffenegger

    Am scris în urmă cu ceva vreme despre Soția călătorului în timp, așa că atunci când am dat peste volumul Simetria ei înfricoșătoare de Audrey Niffenegger, nu am ezitat să îl cumpăr. A fost cel de-al doilea roman al lui Audrey Niffenegger, publicat în 2009 și, din punctul meu de vedere, mult mai bun și mai incitant decât volumul său de debut la care a muncit aproximativ 6 ani. De la primele pagini ești ținut într-o tensiune extraordinară, dând pagină după pagină, ros de curiozitatea deznodământului. Romanul debutează cu moartea lui Elspeth Noblin, grav bolnavă de cancer, alături de care stă, până în ultima clipă, iubitul mai tânăr, Robert. Elspeth, o englezoaică educată și rafinată, lasă ca moștenire toată averea sa, inclusiv apartamentul în care locuise, celor două nepoate gemene, nepoate aparținând surorii sale, de asemenea geamănă și cu care rupsese orice legătură din motive necunoscute cititorului, motive ce vor fi dezvăluite, evident, abia la sfârșitul romanului. Astfel, cu atât mai surprinzătoare este moștenirea lăsată celor două fete, Valentina și Julia, gemene simetrice. Singura condiție ce le va fi fost pusă va fi aceea de a locui în apartamentul decedatei vreme de un an, apartament situat în vecinătatea cimitirului Highgate, loc în jurul căruia se învârte mare parte din poveste, începând cu înmormântarea lui Elspeth și terminând cu moartea lui......

    Numai că, Elspeth, chiar moartă fiind, nu se înduplecă prea ușor să se ducă în lumea celor drepți, spiritualicește vorbind, căci spiritul ei rămâne prins bântuind în fostul său apartament, actualmente al gemenelor venite din America, gemene ce vor da piept cu civilizația britanică, destul de opusă celei americane. Julia și Valentina vor trebui să se adapteze nu numai climatului londonez ci și conviețuirii cu fantoma lui Elspeth. La început abia un fum ce sălășluia într-un sertar în care intra printr-o gaură a cheii, spiritul lui Elspeth devine din ce în ce mai puternic, ca în cele din urmă să poată lua contact atât cu gemenele cât și cu iubitul său, Robert. Robert, rămas cu o durere cruntă în urma morții iubitei lui, în momentul apariției gemenelor, mai exact a Valentinei, dă semne că e pe cale de a se vindeca și a se îndrăgosti iar, numai că fantoma năbădăioasă a lui Elspeth nu pare tocmai de acord, în ciuda unui aer destul de binevoitor. Valentina, geamăna mai sensibilă dintre cele două intră astfel într-un joc din care nu se știe exact cine va ieși învingător și nici până la sfârșitul cărții nu știi dacă să te bucuri de deznodământ sau nu. Și jocul acesta presupune, nici mai mult nici mai puțin decât provocarea morții cu bună știință a Valentinei, cu scopul de a se elibera de lațul ce i se părea a fi ținut prea strâns de cealaltă geamănă, Julia, voluntară și autoritară în relația cu Valentina, ființa de o slăbiciune și delicatețe aparte. Numai că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, Valentina se trezește cam..... moartă, prizonieră în același apartament, alături de fantoma unei amărâte de pisici, nicidecum a iubitei mătuși Elspeth. Unde pleacă spiritul lui Elspeth? Păi cum unde? Exact în trupul Valentinei. Și de aici se cam complică situația atât pentru Elspeth, cea nou înviată cât și pentru Robert care se vede pus în situația de a avea o relație cu trupul Valentinei pe de o parte și spiritul iubitei Elspeth. Nu am să dezvălui chiar tot căci nu ar mai avea sens lectura cărții și, vă spun sincer, chiar merită.

    Merită pentru că autoarea a inventat niște personaje extrem de atrăgătoare și actuale, cum este vecinul gemenelor și al răposatei, Martin, un bărbat însurat vreme de 25 ani, în ciuda comportamentului său obsesiv-compulsiv, bărbat ce este părăsit de soție tocmai după cei 25 ani. Merită pentru că este evocată destul de bine atmosfera londoneză cu străzile sale, cu centrele sale de atracție și cu liniile de metrou supraaglomerate. Da, metroul e arhiplin și în Londra, nu numai la Piața Victoriei într-o după-amiază de vineri sau o dimineață de luni și asta parcă mă face să mă simt ceva mai bine. Și merită pentru că ne este evocată o scurtă istorie a cimitirului londonez Highgate, un adevărat punct de interes în cel mai aglomerat oraș european și care mi-a trezit curiozitatea în așa măsură încât am început să citesc povești despre el. Vă invit cu mare drag să căutați imagini ale cimitirului în care și-au găsit odihna George Eliot sau Karl Max, așa cum vă invit să citiți și Simetria ei înfricoșătoare și vă promit că nu vă va părea rău deloc.