Idei de cadouri de Crăciun - Partea a-II-a

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiL1LzynKzwzF7bBXxx0W-Quwwi5mRhjxoHxkgPLB1ST8_nFT6LlNxG8_VlVDKMybZ2csmITqeP_g-tM5g1mtP95cdofjHVO99WWHTKFvFj8vnKk29bq2S3ILDgQRgNayfyWogCvqrHjc8/s1600/Idei+de+cadouri+de+Cr%25C4%2583ciun+-+Partea+a-II-a.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="315" data-original-width="630" height="160" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiL1LzynKzwzF7bBXxx0W-Quwwi5mRhjxoHxkgPLB1ST8_nFT6LlNxG8_VlVDKMybZ2csmITqeP_g-tM5g1mtP95cdofjHVO99WWHTKFvFj8vnKk29bq2S3ILDgQRgNayfyWogCvqrHjc8/s320/Idei+de+cadouri+de+Cr%25C4%2583ciun+-+Partea+a-II-a.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 3. Cadourile pentru copii. Evident că jucării. Dacă copiii sunt până în 2 ani recomand jucării de lemn. Dacă sunt băieți aș spune că sunt potrivite cadourile care pot fi desfăcute și meșterite iar. Am găsit, de exemplu, niște mașini care se construiesc de la zero. Puzzle cu eroii preferați. Căsuțe de păpuși, bormașini de jucărie cu șuruburi care se pot strânge, banc de lucru cu scule. Pentru fetițe mici luați bijuterii pentru copii, însoțite chiar de o cutie de bijuterii, se vor simți fantastic să fie aidoma mamei. Rochițe cu tutu și seturi asortate de rochie mamă-fiică. Dacă copiii sunt mai mari și sunt băieți, tot gadget-uri, ceasuri inteligente, pantofi sport, jeanși la modă, bicicletă, role, trotinetă. Dacă cadoul este pentru o fată ajunsă la vârsta adolescenței căutați niște farduri eco-friendly. Va aprecia enorm dacă sunteți părinții ei, îi veți fi prieten pe viață dacă sunteți doar amici. Pentru cei mai mici dulciuri. Chestia e că aici nu mai merge cu banii puși în plic decât dacă aveți copii adolescenți. Dar nu va fi suficient, vor lua și banii și vor avea și pretenția de a primi un cadou la modă. Cei mici sunt mai ușor de mulțumit, din fericire. Nu sunt de părere că trebuie cheltuite sume excesive pentru jucăriile de Crăciun. Copiii se vor juca cu ele o perioadă scurtă de timp, jucăriile vor fi abandonate în cutii și își vor dori altceva extrem de repede, spre disperarea părinților care vor vedea cum cresc proviziile de jucării din casă.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     </div> <div style="text-align: justify;"> 4. Cadourile pentru cunoștințe, nu foarte apropiate, cadouri ce trebuie făcute, fie că avem obligații, fie că ne dorim să facem cuiva o bucurie. Cu siguranță banii puși în plic nu sunt o soluție în cazul acesta deși cel ce i-ar primi cred că ar fi mai mult decât încântat decât dacă i-ați aduce o vază de flori pe care ați găsit-o la reducere. Decât să faceți un cadou în bătaie de joc e mai indicat să luați un simplu buchet de flori sau un coș cadou, deși, din punctul meu de vedere, mi se par cam impersonale. Ce mi se pare drăguț de luat în aceste situații sunt mici cadouri simpatice, fie amuzante, fie personalizate, există atâtea centre de a personaliza un cadou. Se pot găsi căni interesante, am văzut niște căni termo foarte drăguțe. Și în cazul acesta merg cosmeticele dar nu aș lua pachetele acelea cadou,cu șampon, gel de duș și spumă de baie. Aș lua, mai degrabă, un săpun natural și o lufă, e și mai puțin costisitor și mai original. Pentru un bărbat aș lua un portofel pe care l-aș personaliza cu inițialele lui, va aprecia, cu siguranță, efortul. O cutie metalică de ceai scump. O cafea mai rară. O pereche de mănuși de piele fină. Dacă aș avea de dat un cadou unei cunoștințe care nu îmi e foarte apropiată aș căuta niște accesorii de bucătărie inedite, suport de farfurii, suport de pahare, chiar un pahar mai deosebit. De exemplu, există magazine care comercializează niște căni de cafea vintage, căni de ceai, set de magneți de frigider vintage, suporți de sticle de vin, seturi de lumânări parfumate, cutii cu bomboane deosebite, nu luați doar o Milka, sugerează un cadou luat în mare grabă. Bijuterii unicat achiziționate de la târguri de Crăciun , cu condiția să nu fie excesiv de scumpe. Sticle de băutură mai prețioase pentru un bărbat, cutii de țigări de foi, tutun de țigări mai special, chiar țigări de foi. </div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     </div> <div style="text-align: justify;">     Ce mi se pare cel mai important în alegerea cadoului de Crăciun este momentul alegerii acestuia. E de preferat a nu se lăsa achiziționarea cadourilor pe ultimă sută de metri, vom sfârși prin a lua ceva total nepotrivit, numai pentru a scăpa de corvoada alegerii unui cadou, nemaivorbind că nici nu vom mai găsi mare lucru iar livrarea se va lăsa mult așteptată în preajma sărbătorilor. Ce mai e important? A se aloca o sumă de bani anterior Crăciunului căci toate aceste cadouri vor costa și vor lăsa o gaură destul de măricică în buget. Și dacă veți rămâne fără bani puteți solicita cadoul de Crăciun în suma de bani cu care veți achiziționa alte cadouri. Până la urmă Crăciunul înseamnă a dărui.<br /> <br />  https://mergem-inainte.blogspot.ro/2017/12/idei-de-cadouri-de-craciun-partea-1.html</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

bucurie, cadouri, cadouri pentru cunostinte, cana de cafea, Craciun, milka, pahar, parinti, sticle de vin, tigari de foi, utile

Idei de cadouri de Crăciun - Partea a-II-a

3. Cadourile pentru copii. Evident că jucării. Dacă copiii sunt până în 2 ani recomand jucării de lemn. Dacă sunt băieți aș spune că su...

Vacanța cu copilul

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgw4t5a3ERzMGK9MV73o3qwySaslwkAQpqn9iPeGQnQMOoscZh3kCwl1wMNRSd84CPIa17jyCeZcjZTpA4HJda0RiZnbIahx7GZAkag8kJi58jUkM1lonDX9XbRD0-GJv3U3yj44-b04EE/s1600/Vacanta_cu_copilul.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="600" data-original-width="800" height="300" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgw4t5a3ERzMGK9MV73o3qwySaslwkAQpqn9iPeGQnQMOoscZh3kCwl1wMNRSd84CPIa17jyCeZcjZTpA4HJda0RiZnbIahx7GZAkag8kJi58jUkM1lonDX9XbRD0-GJv3U3yj44-b04EE/s400/Vacanta_cu_copilul.jpg" width="400" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Vacanța cu copilul mic, până în 4-5 ani, este orice altceva decât vacanță. Până nu a împlinit copilul meu 2 ani eu nici nu am îndrăznit să plec cu el undeva mai mult de o zi. Prima vacanță adevărată, dacă se poate spune așa, am petrecut-o la mare, în Bulgaria. Am mers la jumătatea lunii iunie, nefiind atât de cald, am ales o variantă cu ultra all inclusive, deși copilul era destul de mâncăcios la vremea aceea, am zis să am de unde alege. Serviciile au fost absolut ireproșabile, hotelul avea o sumedenie de lucruri pe care le-ai fi putut face, piscine de exterior, piscina de interior, loc de joacă pentru copiii, marea la doi păși, bulgarii, băieți deștepți, aveau pe plajă până și pufuleți pentru mâncăcioșii de copii de români. Doar că am simțit că am fost în vacanţă doar prin prisma faptului că nu am gătit. În rest, tot ce am avut de făcut a fost să alerg după copil. Pe lângă faptul că pregătirea pentru vacanţă ia foarte mult, numai din cauza bagajelor pe care trebuie să le pregătești, liste pe care trebuie să le faci, multitudinea de hăinuţe, pantaloni, pampers, oliţă etc, în vacanţă, în permanenţă, trebuie să cari lucururi după tine: tricouri de schimb, pantaloni, şerveţele umede şi uscate, fel de fel de jucării, articole pentru plajă, prosoape, loţiuni.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <div style="text-align: justify;">     Şi nici nu ar fi nimic dacă nu ar trebui, cum spuneam, să alergi după copil într-una. Probabil e şi copilul meu mai energic şi nu are stare, nu ştiu cum gestionează alţi părinţi vacanţe cu copii atât de mici. Probabil a fost un dezavantaj şi faptul că eu mi-am crescut copilul în wrap şi sling, neştiind ce e acela cărucior, si, nefiind obişnuit cu statul în cărucior, nu am considerat că e necesar să mai luăm unul şi după noi. Singura, dar absolut singura oră de relaxare pe care am avut-o în acel concediu, a fost ora prânzului, când puiul mergea la culcare cu tatăl, tată forţat de altfel să doarmă cu copilul, pentru ca eu să mă duc măcar pentru leşinata aceea de oră la piscină şi la saună. În rest concediul a fost cam aşa: nu pune mâna pe aia, nu te arunca de pe scări, nu mânca nisip, nu, nu, nu. Marele noroc a fost că la Nisipurile de aur, unde am fost, nu ai ce vizita, în mod clar nu te duci decât pentru plajă şi mare. Te mai vânturi puţin de colo până colo, să îţi faci mişcarea de seară, dar obiective turistice nu ai. Şi pentru că am avut o experienţă atât de reuşită anul trecut m-am gândit să o repet şi anul asta. Numai că, copilul având de data aceasta 3 ani, diferenţa a fost semnificativă. Nu pot spune că nu am stat deloc cu gura pe el, probabil am să o fac toată viaţa mea, însă a fost un copil extraordinar şi cu care ne-am înţeles minunat.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <div style="text-align: justify;">     Am stat şi la plajă, cât să se joace şi cu nisip, a mers şi la piscină, s-a putut sta şi la masă la restaurant fără să scoale tot stabilimentul, am văzut şi una alta, a mers prichidelul cu noi chiar şi în plimbări, la finalul zilei căzând lat. Se pare că de la an la an devine mai uşor să mergi cu copiii undeva, cu condiţia ca toţi membrii familiei să se bucure de vacanţă. Pentru că nu ar trebui să fie numai vacanţa părinţilor şi copiii doar târâţi după adulţi. Fiecare ar trebui să se bucure în aceeaşi măsură de zilele acelea împreună. Pentru un copil de 3 ani nu va face nici cât o ceapă degerată dacă va vedea Acropole, în schimb va fi extrem de fericit dacă va putea să arunce pietricele în apă. Şi nu îl va interesa nici să vadă Marele bazar de la Istanbul, decât poate ca colorit. Copilul va fi mai încântat de o plimbare cu barca pe Bosfor, căutând cu privirea pescaruşi. Vacanţa cu copii este posibilă, cu condiţia să fie un sac de răbdare şi înţelegere, e nevoie ca adultul să deschidă ochii şi la nevoile copilului care, cu siguranţă, nu coincid cu ale părintelui. Aşadar, cu bunăvoinţă, răbdare şi nervi de oţel vacanţele pot fi minunate alături de prichindei şi copilul, chiar dacă nu îsi va aminti detalii ani mai târziu, totuşi, undeva în stră fundul minţii va rămâne amintirea unor zile petrecute cu părinţii.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

acropole, copiii, iunie, liste, marele bazar, ora de relaxare, parinti, plaja si mare, plimbare pe bosfor, prima vacanta, utile, vacanta cu copilul

Vacanța cu copilul

    Vacanța cu copilul mic, până în 4-5 ani, este orice altceva decât vacanță. Până nu a împlinit copilul meu 2 ani eu nici nu am îndră...

De ce cerem atât de mult de la copiii noștri

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjdGFzfXkgq6FnJfx7nwVJoAonlIEeh65lSS0VL8U7tT04jTn0wQauyN5wooNFIgl791_8oQirL9oMA24_NLy1u_IRsHy4rvp4xekvvl_YTprNnx67vktaek0zAdc8AP3Egrh8LKgowrzY/s1600/De_ce_cerem_atat_de_mult_de_la_copiii_nostri.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="451" data-original-width="300" height="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjdGFzfXkgq6FnJfx7nwVJoAonlIEeh65lSS0VL8U7tT04jTn0wQauyN5wooNFIgl791_8oQirL9oMA24_NLy1u_IRsHy4rvp4xekvvl_YTprNnx67vktaek0zAdc8AP3Egrh8LKgowrzY/s400/De_ce_cerem_atat_de_mult_de_la_copiii_nostri.jpg" width="265" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     M-am trezit zilele trecute în situația de a mă supăra pe copilul meu de 3 ani din cauza unui prăpădit de puzzle. Atât i-am explicat care e colțul, cum ar trebui gândit un puzzle, știu, e posibil să fiu penibilă, încât la refuzul lui de a face ca mine și de a se concentra asupra puzzle-ului cu dalmațieni, m-a făcut să mă necăjesc și să abandonez activitatea desfășurată cu el, cu gândul că nu e în stare, că nu pricepe. Mi-am dat seama ulterior că sunt o tâmpită și cer prea mult de la un copil de 3 ani. Peste numai câteva zile o bună prietenă îmi pune aceeași întrebare. Copilul tău are răbdare, înțelege lucruri? Mă întreba asta fiindcă copilul ei nu se putea concentra asupra unui joc destinat copiilor de peste 5 ani, în condițiile în care fiica ei are 3 ani și jumătate și este un copil minunat și mai mult decât deștept, chiar peste medie. Și în momentul acela am realizat că cerem mult prea mult de la copiii noștri, cred că avem tendința de a îi privi ca și cum ar fi mai mari și ca și cum ar putea avea înțelegerea pe care noi am dobândit-o în 20, 30, 40 ani. Cel puțin până la 3-4 ani, vârsta la care ar trebui să intre în colectivitate după părerea mea, copilul ar trebui lăsat să se joace, să exploreze, să simtă, să miroasă și să vadă, nu forțat să facă un joc de logică, poate împotriva voinței sale.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Probabil va sta să se joace însă numai pentru a avea parte de compania părintelui. Cred că fiecare părinte dorește să găsească în copilul său ceva excepțional, să găsească genialitatea care ar putea scoate copilul dintr-un anonimat al miliardelor de copii din lumea întreagă. Din păcate nu ne este suficient că avem un copil bun, sănătos și fericit, încă de la vârste fragede dorim performanță. Probabil este vina societății în care trăim, în care izbândesc numai cei mai buni. Nu poți să ai casă și mașina visată decât dacă ești foarte bun și foarte deștept sau talentat și asta trebuie să se vadă de când e copilul mic. Cu siguranță ne dorim ceea ce este mai bun pentru copiii noștri însă nu avem răbdarea necesară pentru a aștepta să se înalțe puțintel și a vedea aptitudinile copilului. Aşa că îl ducem la cursuri de șah, înot, muzică, balet, pian etc doar doar se va descoperi scânteia aceea de genialitate. Numai că există toate șansele ca copilul să nu aibă nici un talent, să fie doar un copil normal, fără ca asta să constituie un dezavantaj. Nu e absolut nimic nefiresc să avem copii normali, ba dimpotrivă, mi se pare extrem de sănătos. E adevărat că poate în cazul copiilor mai mari ar fi bine să ne gândim să îi implicăm în niște activități sportive, pentru a învăța ceea ce e aceea disciplină, fair-play, punctualitate şi ordine. Citeam la un moment dat o întrebare pusă de o mamă într-un grup de pe Facebook legată de vârsta la care ar trebui dus copilul să învețe mai multe limbi străine fiindcă copilul dânsei în vârstă de numai 1 an si jumătate nu are ca disciplină la creșă decât limba engleză.</div> <br /> <script async src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <ins class="adsbygoogle" style="display:block; text-align:center;" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-slot="7968365181"></ins> <script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Eh, şi în momentul acela, pentru o secundă m-am panicat şi am zis că e ceva în neregulă cu al meu care nu ştie nici măcar o silabă în limba lui Shakespeare. Noroc că sunt destul de cerebrală şi m­-am adunat repede şi am văzut tot hazul şi deopotrivă amarul din situaţia cu pricina. Evident că nu sunt atât de obtuză în ceea ce privește studiul unei limbi străine sau chiar mai multe, dar, să mă ierte Dumnezeu, șansele ca la un an şi jumătate să spui doar caca şi mama sunt extrem de mari. De ce şi-ar dori cineva să îşi înveţe copilul de un an să spună caca şi în chineză în loc de a-l învăţa lucruri şi deprinderi practice, să îşi câştige prichindelul autonomia, să ştie să mănânce sau să bea apă. Sub nici o formă nu sunt împotriva studiului, dimpotrivă, ştiinţa în viaţa unui om ar trebui să ocupe un loc important însă să ai asemenea pretenţii de la un suflet de un an numai pentru orgoliul tău de părinte.......Copilul trebuie lăsat să îşi trăiască copilăria, sunt ani care trec atât de repede şi după care vor suspina şi ei şi cu atât mai mult noi, ca părinţi. Copilul trebuie ajutat, îndrumat, e adevărat, dar lăsat să îşi urmeze singur calea. Noi, ca părinţi ar trebui doar să le fim sprijin, indiferent că va dori să urmeze meseria de chirurg sau mecanic. Prefer ca copilul meu să fie un mecanic talentat şi pasionat decât un medic obosit şi scârbit de sistem şi de viaţă.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

balet, chirurg, copil, copilarie, disciplina, Facebook, mecanic, medic, meserie, parinti, pian, puzzle, sah, Shakespeare, sistem de viata, utile

De ce cerem atât de mult de la copiii noștri

    M-am trezit zilele trecute în situația de a mă supăra pe copilul meu de 3 ani din cauza unui prăpădit de puzzle. Atât i-am explica...

Am obosit să fiu obosită

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjo-IEn6gVL1EjCMrJGfweXbo1nv1UGuc2yNxIg3MVJ-pAgXle6Nhf4mef5g0SXHB3XeCoHM4pukTBuXuQutfDzNZ2399Xu2LUbNbA5YXcsRA_9PfvpE_2MFKimIiqdAfebWmta9d_BqAA/s1600/Am_obosit_sa_fiu_obosita.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="176" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjo-IEn6gVL1EjCMrJGfweXbo1nv1UGuc2yNxIg3MVJ-pAgXle6Nhf4mef5g0SXHB3XeCoHM4pukTBuXuQutfDzNZ2399Xu2LUbNbA5YXcsRA_9PfvpE_2MFKimIiqdAfebWmta9d_BqAA/s320/Am_obosit_sa_fiu_obosita.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Am obosit să fiu obosită. Toate suporturile mass-media propovăduiesc un stil de viaţă sănătos, paginile de internet, știrile abundă în fel de fel de informații privind sănătatea trupului și a spiritului. Se dezvoltă chiar o știință conform căreia sănătatea trupului este direct influențată de cea a minții. Numai că să îți ții mintea sănătoasă e un lucru al naibii de greu în societatea zilelor noastre, fie ea românească sau nu. Până și abundența de informații privind, să zicem, suplimentele naturale pe care suntem sfătuiți să le îngurgităm pentru o vitalitate nemaipomenită, ajung să ne obosească prin multitudinea de produse. Una peste alta, cum spuneam, am obosit. Am obosit să mă tot gândesc la câteva zile ce mama naibii să mai gătesc, în așa fel încât să fie și relativ ieftin și bun și sănătos, să hrănească toți cei trei membri ai familiei, am obosit să tot spăl, să întind rufe, să le calc și să le pun la locul lor. Am obosit să îi fac educație copilului meu și să fiu mereu atât de restrictivă pentru binele lui. Am obosit să încerc să fiu și mama și soția și iubita și angajata. Şi am obosit ca atunci când mi se termină orele de serviciu să ajung acasă și să fiu luată de bună, când tot ce îmi doresc e să fac o baie caldă, să îmi pun pahar de vin și să mă tolănesc pe canapea fie cu o carte în mână fie să mă uit la Fantoma de la operă, varianta cu Gerard Butler. Am obosit să spăl kilometri de vase după ce luăm cina, deși știu că ar trebui să fiu recunoscătoare că am ce pune pe masă și că am cu cine împărți bucatele. Am obosit să stau să îmi planific timpul în permanenţă şi am obosit să fiu supărată că nu mai sunt atât de spontană cum obișnuiam. Am obosit să îmi fac griji, să mă cântăresc într-una, speriată la gândul că am mai pus un kilogram. Am obosit să iau traficul bucureștean în picioare aproape în fiecare zi, să mă zdruncin pe drumurile astea minunate pentru care plătim taxe. E obositor şi să deschizi Facebook-ul şi să vezi cam aceleași postări la toți cunoscuții tăi, fiindcă dacă a văzut unul o poză interesantă o distribuie absolut toată lumea. Am obosit să dau bani mulți pe roșii şi castraveți fără gust, să caut puiul fără hormoni și ouă bio, pâine fără zahăr şi mâncare fără aditivi. Am obosit să îmi fac griji dacă îmi va intra copilul la o grădiniță de stat, dacă va avea loc fără să dau șpagă şi să mă gândesc ce se va alege de capul lui în lumea aceasta a adolescenților din ce în ce mai rebeli. Am obosit să mă uit la știri şi să văd numai violuri, bătăi, crime şi scandal. Aş vrea să cred că lumea nu e constituită numai din aşa ceva şi că se întâmplă şi lucruri frumoase şi bune care te fac să îţi dorești să fii mai odihnit. Am obosit să văd părinți excesiv de îngăduitori şi permisivi aşa cum am obosit să văd şi părinți extrem de stricţi cu copiii lor. Am obosit să văd că nu prea mai există echilibru şi armonie. Una peste alta să ştiţi că e greu şi obositor să fii atât de obosit. Numai că nu prea îţi permiți să fii obosit decât pentru o perioadă scurtă pentru că trebuie să continui să faci aceleași lucuri. Dar cred că dacă ai răgazul ca măcar la două zile să te plimbi măcar 15 minute sub o alee cu castani, fără să îţi fie frică că îţi va cădea una în cap, să miroşi o floare şi să guşti o cireașă care nu a costat 50 RON, atunci starea de oboseală se va atenua măcar puţin. Şi din puţinurile astea mai cred că e posibil să îţi vindeci şi mintea, cu scopul final de a-ţi vindeca trupul. Lumea asta e atât de bolnavă şi de obosită la rândul ei încât suntem datori să ne odihnim măcar puţin, puţin de tot, pentru a o face mai bună şi mai senină pentru urmașii noştri. Nu aş vrea să îmi văd copilul la fel de obosit şi de blazat. Aş vrea să îi văd bucuria din ochi când îi bate vântul peste urechile lui clăpăuge atunci când merge cu bicicleta, decât privirea obosită şi încrâncenată când împușcă niște teroriști la calculator. Îmi propun ca de azi să încerc să fiu mai puţin obosită, măcar printr-o oră de somn în plus care va face să pară viața mai roz.</div>

copil obosit, fantoma de la opera, informatii, minte sanatoasa, parinti, parinti ingaduitori, utile, viata roz

Am obosit să fiu obosită

    Am obosit să fiu obosită. Toate suporturile mass-media propovăduiesc un stil de viaţă sănătos, paginile de internet, știrile abundă î...

A avea sau nu copii

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhxNCK1B4Z6PgkcAmAIVB0pEh_oJ_DcSR19zf-ttyMqmZt7mSFFESLA3k9ajsaXo0iWMrlKpRF4GKSYcJwhk-IjJb3BgOdW3p0l_Y15ifewhuTvnO3cE_xmlGoGX7lGaErfbVpbhCvVuvA/s1600/a_avea_sau_nu_copii.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="169" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhxNCK1B4Z6PgkcAmAIVB0pEh_oJ_DcSR19zf-ttyMqmZt7mSFFESLA3k9ajsaXo0iWMrlKpRF4GKSYcJwhk-IjJb3BgOdW3p0l_Y15ifewhuTvnO3cE_xmlGoGX7lGaErfbVpbhCvVuvA/s320/a_avea_sau_nu_copii.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Ȋmi spunea cineva zilele trecute că ar trebui să fiu extrem de mulţumită că am adus un copil pe lume, că nu există bucurie mai mare ca aceasta. Evident că nu pot contesta veridicitatea acestei afirmaţii însă nu cred că cei care nu au copii nu pot fi şi ei, la rândul lor, la fel de fericiţi. Chiar am citit undeva că, dimpotrivă, cei care nu au copii au toate şansele să fie chiar mai fericiţi decât ceilalţi, cei cu copii. Pentru că din momentul în care ai adus pe lume boţul acela mititel nu mai ai linişte până închizi ochii. Din primul moment în care copilul a văzut lumina zilei, tu, ca părinte, nu vei face altceva decât să te îngrijorezi: suge suficient lapte cât să ia în greutate, face caca de prea multe ori pe zi, mănâncă prea puţin sau prea mult, începe grădiniţa, şcoala, liceul, examene, cumpără haine, scutece, mâncare, camera copilului, încălţăminte, papetarie, bani de buzunar când e mai mare, bani pentru cosmeticale dacă e fată, că nu poate ieşi oricum din casă, bani pentru ultimele tendinţe în materie de haine şi de electronică. Un copil costă. Şi nu e vorba neapărat de partea materială cât de costul sentimentelor proprii. Ca părinte te consumi şi te macini în fiecare zi câte puţin. Unde îl trimiţi la şcoală, la ce liceu, aoleo, ce anturaj o avea, fumează, bea, se droghează, chiuleşte, vine acasă în creierii nopţii sau mai degrabă spre dimineaţă că a stat să bea 10 beri cu amicii, a ieşit cu un băiat care nu a adus-o acasă până la 1 noaptea…..Pe de altă parte ai şi momentele în care îţi spune primul cuvânt, primul “te iubesc mami/tati”, primul pipi la oală, primii paşi, primele realizări, asişti la iubirile copilului şi eşti acolo lângă el să îl sprijini. De fapt cam asta e ocupaţia ta primordială, să fii acolo lângă el, în permanenţă. Şi hai că nu e chiar aşa mult timp, până la urmă doar primii 30 ani sunt ceva mai grei, că pe urmă oricum cam face ce vrea el. Treaba e că dacă eşti un părinte devotat nu prea mai ai timp şi pentru pasiunile tale; de fapt nu prea mai ai timp de tine, ăsta e adevărul. E destul de greu să jonglezi cu serviciu, casă, treburile domestice, educaţia copilului, în aşa fel încât să îţi poţi permite să te duci de nebun să vezi un film, să te plimbi în parc, să citeşti liniştit o carte. Având copii lucrurile astea cred că vin destul de târziu , când copii sunt deja mari şi nu mai au ei nevoie de tine. Ceea ce e destul de supărător este faptul că uitând de tine şi de ceea ce îţi face placere e posibil să înceapă să se instaleze nefericirea. Când trăieşti doar prin intermediul copilului şi bucuriile tale sunt raportate numai la copil, e posibil să se acumuleze ceva frustrări. Şi evident că copilul va creşte, îşi va lua zborul, că doar acesta e mersul firesc al lucururilor şi te vei trezi că de tine nu prea ai mai avut timp. Şi atunci tind să cred că , într-adevar, e posibil ca cei care nu au copii să nu resimtă acest soi de nefericire. Pentru că au timp pentru ei şi asta e extrem de important, până la urmă pasiunile şi realizările tale te definesc ca individ. Cei ce nu au copii nu cunosc măcinarea aceasta interioară: “vai, ce o face copilul” şi nu se consumă atât de tare. Nu condam absolut pe nimeni care alege să nu aibă copii, departe de mine gândul acesta, pentru că, repet, din momentul conceperii unei noi vieţi, liniştea ta s-a cam dus pe apa sâmbetei. Şi am amintit doar de cazurile fericite, nicidecum de acelea în care copii ajung cine ştie cum, în inchisori, azile sau aşa mai departe. Nici nu vreau să mă gândesc ce e în sufletul acelor părinţi. Şi îmi pun atunci întrebarea firească: ar fi fost acei părinţi mai fericiţi dacă nu ar fi avut copii? Sau ar alege să facă iar copii în ciuda a ceea ce au devenit odraslele lor? </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Eu personal, dacă aş fi întrebată acum, aş răspunde că în mod clar aş alege să fi făcut copilul, însa copilul meu e mic şi încă sunt la început de drum. Şi cu toate acestea îmi lipsesc anumite lucuri pe care le făceam în mod obişnuit în perioada B.C. (before child- înainte de copil). Şi acele lucruri mă făceau pe vremea acea extrem de fericită, ori nemaifăcându-le acum, îmi creează o oarecare stare de discomfort şi de nemulţumire. Probabil cel mai sănătos e să găseşti un echilibru şi mă gândesc că sunt părinţi care reuşesc să aducă acest echilibru în vieţile lor, în aşa fel încât să fie la fel de relaxaţi şi de fericiţi ca unii dintre acei oameni care aleg să nu fie părinţi. Să îmi daţi de ştire dacă reuşiţi şi, cel mai important, cum reuşiţi să dibuiţi acel echilibru. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

copil, echilibru, educatia copilului, examene, intrebare, liniste, parinti, scoala, treburi domestice, utile

A avea sau nu copii

    Ȋmi spunea cineva zilele trecute că ar trebui să fiu extrem de mulţumită că am adus un copil pe lume, că nu există bucurie mai mare c...

Hai să lăsăm copiii şi la televizor

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi9i5h9FKgJJF6MUbSXjXLKrU0SEni_ffAWzkFjG9hxMfUKs_winhpO69TQR6mX7nd5mX3jPK7RH6qQdjyQUFiO2ijnYwYRqaaMP5fMuOqruAFm_2d8Et3IxwZXbSlcRebIC6iERWc5GWA/s1600/copii_la_televizor.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="220" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi9i5h9FKgJJF6MUbSXjXLKrU0SEni_ffAWzkFjG9hxMfUKs_winhpO69TQR6mX7nd5mX3jPK7RH6qQdjyQUFiO2ijnYwYRqaaMP5fMuOqruAFm_2d8Et3IxwZXbSlcRebIC6iERWc5GWA/s320/copii_la_televizor.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Lăsăm sau nu copilul la televizor? Observ în ultima vreme o tendință în a nu lăsa copilul la televizor. Evident că nu este vorba de a uita efectiv copilul în fața televizorului . Mă refer aici la cele mai recente sfaturi în materie de educație care sfătuiesc ca nici măcar să nu dăm drumul la televizor în prezența copilului. Iată că eu nu prea pot să fac treaba asta și recunosc că îmi mai „.plantez” din când în când copilul din dotare în fața televizorului pentru a putea să îmi mai fac și treburile domestice fiindcă nu am o baghetă magică din care să învârt de 3 ori, <i>hocus pocus trulala</i> (asta e auzită într-un filmuleț de desene animate) și pac, gata treaba. Știu că este extrem de important să petreci timp cu copilul, dar fizic nu poți sta non-stop cu el. Aşa cum e important să îți dozezi timpul în așa măsură încât să stai și cu copilul, e de asemenea important ca urmașii tăi să trăiască într-un mediu curat şi îngrijit. E important să ai și curățenie în casă și o mâncare făcută și rufele spălate. Nu beneficiez de ajutorul nimănui așadar îmi e destul de greu să fac toate astea făcând pe căluțul prin casă și fiind tot timpul la cheremul copilului meu. Deci îl las la <b>Mașa și ursul</b> sau la <b>Cine face muuuu</b>, să pot tăia și eu, Doamne iartă-mă, o nenorocită de varză și o ceapă. Înainte de a-i pretinde copilului să nu se uite la televizor ar trebui să nu o facă nici un membru al familiei . Nu pot însă să fiu atât de ipocrită și să îi interzic ăstuia mic un lucru care mie însămi îmi face plăcere uneori să îl fac. Îmi place să văd o știre la televizor, îmi place să văd un documentar, îmi place să văd un film bun. Nu degeaba cinematografia este considerată o artă. Există o sumedenie de lucruri pe care le-am învățat de la televizor, am călătorit prin lumea întreagă doar stând în fața televizorului. Timpul și banii ne sunt atât de limitate pentru a putea întreprinde acele călătorii; știu că sunt scrise milioane de cărți din care poți afla lucruri dar nu poți avea acces la toate. Știu o grămadă de lucruri pe care le voi împărtăși copilului meu, lucruri aflate din documentarele de la Discovery. Am văzut o groază de desene animate care mi-au încântat nu numai copilăria (nu existau în copilăria mea celebrele desene Disney) ci și adolescența și maturitatea. M-am uitat cu mare drag la <b>Frozen </b>zilele trecute (hai afară la zăpadă.......) și îmi aduc aminte cu mare drag de zilele în care eram copil și așteptam ziua de sâmbătă şi prăpăditele alea de desene cu Mihaela. Când prindeam bulgarii şi serile cu desenele cu iepurașul şi lupul....ohooooo....ce fericire (nu zaieţ pagadi- transcriere fonetică). În nopțile în care mai am vreme şi nu cad lată de oboseală îmi place tare mult să văd un film bun bun. Aşa că mi s-ar părea nefiresc să îi interzic copilului să se uite la televizor.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Eu sunt de părere că dacă lucrurile sunt făcute cu măsură şi copilul beneficiază de atenția părintelui şi îmbină fericit diferite activităţi, poate fi lăsat şi la televizor ceva mai mult de 20 minute. Nu cred că voi avea un copil dezechilibrat sau labil dacă se va uita din când în când la Tom si Jerry, la Frozen, la Mickey Mouse etc. Copilul meu chiar are momente în care nu e interesat de ceea ce se întâmplă la televizor, ceea ce fac eu în bucătărie prezentând mult mai mult interes. Recunosc că uneori aş vrea să fiu lăsată să îmi fac treaba dar aşa cum îl las în fața ecranului tot așa îl las să cunoască şi lucrurile domestice pe care sunt nevoită să le fac. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Concluzia este că uitatul la televizor, dacă nu este făcut în exces, ca de altfel orice alt lucru, nu îi dăunează cu nimic. Cred că poate şi fi un moment de savurat chiar cu părinţii, nu lăsat acolo doar când ai o treabă şi sunt convinsă că puiul de om se va bucura chiar mai mult.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

concluzie, desene animate, lucruri, parinti, televizor, timp, tom si jerry, utile

Hai să lăsăm copiii şi la televizor

    Lăsăm sau nu copilul la televizor? Observ în ultima vreme o tendință în a nu lăsa copilul la televizor. Evident că nu este vorba de...

Ţara nu doarme - continuare

<br /> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg8CBhaHB6tYfwvYyYmkyQGzkWk-mmqPUGE5INMbeoiaZpzSTu6YskUjs6BYCyG205M5ikiKoikkGXRdNpif1svWSiWsWfOpmUeR-H9zP_er3OAOiC_jENks7-0PG8gNJTolrzHvL7qLC4/s1600/Piata-Universitatii-mai-1990-Foto-Emanuel-Parvu.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="220" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg8CBhaHB6tYfwvYyYmkyQGzkWk-mmqPUGE5INMbeoiaZpzSTu6YskUjs6BYCyG205M5ikiKoikkGXRdNpif1svWSiWsWfOpmUeR-H9zP_er3OAOiC_jENks7-0PG8gNJTolrzHvL7qLC4/s320/Piata-Universitatii-mai-1990-Foto-Emanuel-Parvu.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     În 1990 aveam 12 ani și mergeam în Piața Universității cu părinții mei, ei fiind la vârsta pe care o am eu acum. În fiecare seară, după ce își terminau ei orele de serviciu, veneam în Piața Universității, km zero al democrației, cum era numit atunci, km zero al luptei împotriva lui Ion Iliescu. Deși am aproape 40 ani îmi aduc aminte destul de bine atmosfera din anul acela. Oamenii din piață fuseseră numiți golani, derbedei.... Aveam chiar și un ecuson pe care scria „golăniţă” pe care îl purtam cu mândrie agățat de haină cu un ac de siguranță. Încă știu cântecele lui Vali Sterian și Cristian Paţurcă (ambii decedați din păcate, Dumnezeu să îi ierte), cântate din balconul Facultății de geografie. Și pe urmă domnul Iliescu a chemat minerii. Mama, ați spune probabil că o mamă iresponsabilă, de vreme ce venea cu mine acolo, a fost suficient de inspirată încât să nu mai permită venirea mea în Piața Universității. Bine, nici nu mai venea nimeni de fapt, de frică să nu fie ciomăgiți de mineri pe motiv că arătai ca un intelectual sau că erai un posibil posesor de valută. Și iată că au trecut 27 ani și eu sunt acum la vârsta la care părinții mei mergeau la km zero al democrației și stăteau acolo până în miez de noapte, în ciuda faptului că a doua zi era zi de muncă. Eu nu pot să fac același lucru cu copilul meu, e încă prea mic să învețe concepte ca democrație ,libertate, drepturi umane, conștiință, dreptul la cuvânt.... Dar am văzut, acum în 2017, părinți cu copii mai mărișori care și-au adus copiii la proteste și care își învăță urmașii ce m-au învățat părinții mei acum 27 ani. Nu știu dacă e bine sau nu să expună copii la eventuale atacuri ale unor instigatori dar e alegerea fiecăruia și cred că instinctul matern sau patern își spune cuvântul și în cazul unei situații de genul acela cred că părintele își va proteja copilul. Acum 27 ani, din păcate, nu s-a întâmplat nimic. Dacă nu ar fi venit <i>ultrașii </i>de atunci, respectiv minerii, și ei manipulați de altfel, cred că țara noastră ar fi avut o altă evoluție. Acum, în toiul iernii, la minus multe grade, ar fi dureros să nu se întâmple iar nimic. Fiindcă în cazul ăsta entuziasmul din țara noastră va dispărea complet. Oamenii ăia de pe străzi nu stau de nebuni acolo, stau pentru că ei cred în ceva și e dreptul lor, ca plătitori sau viitori plătitori de taxe, să fie ascultați. Și e dreptul lor, legal și constituțional, să protesteze dacă sunt nemulțumiți. În toate țările din lumea asta s-au rezolvat lucruri când mulțimea a ieșit în stradă, de asta lumea continuă să iasă și un conducător ar trebui să se teamă cel mai tare de vocea poporului. Să fie România mai cu moț și oamenii ăia să fi ieșit de florile mărului? Mi-ar plăcea să cred că nu, că există speranță. Nu mi-aș dori, și ca mine,sute de mii de oameni, să nu fim ascultați când țipam în Piaţă (indiferent din ce oraș) de se aude până în presă străină. Până și ăia condamnă politica românească. Să dea Domnul ca acum, după 27 ani de la Piaţa Universității, să se închidă cercul și să nu ne mai cerem drepturile urlând cu zilele prin piețe. Să ne bucurăm de drepturile nostre de cetățeni,drepturi firești, fără a avea senzația că se săvârșește un abuz împotriva noastră. Tot aud că aceste manifestații sunt orchestrate și oamenii sunt manipulați. Dă-o în mă-sa de treabă, refuz să cred că toți ăia de ieșiră sunt niște tâmpiți fără nici o putere de decizie. Ar fi o jignire la adresa multor români. Că suntem un popor mai.... altfel, nu contest, dar chiar tâmpiți nu suntem. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Așa că... ne vedem duminică.<br /> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> <a href="http://mergem-inainte.blogspot.ro/2017/02/tara-nu-mai-doarme.html">http://mergem-inainte.blogspot.ro/2017/02/tara-nu-mai-doarme.html</a></div>

2017, balcon, constitutional, copii, cristian paturca, drepturile noastre, duminica, entuziasm, intamplari reale, parinti, piata universitatii, popor, realitatea zilei, vali sterian

Ţara nu doarme - continuare

    În 1990 aveam 12 ani și mergeam în Piața Universității cu părinții mei, ei fiind la vârsta pe care o am eu acum. În fiecare seară,...