Caut meseriaș și nu găsesc

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgAQg_Rt7xYbMT2e8eLp9Ixus7Y94rXJ6CLd7VCYGI1FpEkgInPsxUSnQbtkFoU2xayuKBuxclkQI6IY4bk98qmIuvz0ueQqUTqLVzUUnc-V-arj5SWR64WNBX2NcFOVQts0ysqt5-xLQI/s1600/Caut_meserias_si_nu_gasesc.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="1300" data-original-width="1300" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgAQg_Rt7xYbMT2e8eLp9Ixus7Y94rXJ6CLd7VCYGI1FpEkgInPsxUSnQbtkFoU2xayuKBuxclkQI6IY4bk98qmIuvz0ueQqUTqLVzUUnc-V-arj5SWR64WNBX2NcFOVQts0ysqt5-xLQI/s320/Caut_meserias_si_nu_gasesc.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Cred că am ajuns la o vârstă la care am început să fiu nostalgică. Îmi aduc aminte, din ce în ce mai des, de vremuri în care treburile erau așezate temeinic, fiecare la locul ei. Așadar directorul era director, avea studii, școală sau relații la partid. În orice caz, avea o bază sau o familie cu greutate din care se trăgea. Strungarul era strungar, avea o meserie, erau școli de meserii pe vremuri. Fierarul-betonist era meseriaș, de asemenea, cu meserie învățată de la alții mai bătrâni, ajuns meseriaș după mulți ani de ucenicie. Eh, chestia e că acum toată lumea e ori manager ori asistent manager. Asta din urmă cred că e titulatura pentru fosta secretară. Nu mai poți să tragi o foaie la xerox și să te numești secretară, meserie care nu e rușinoasă sub nici o formă, ba dimpotrivă. Acum dacă cari trei dosare te numești asistent manager. Mă rog, bat câmpii, nu de asta este vorba. Vorba e că toată lumea acum vrea să fie director, pardon manager sau CEO, toată lumea vrea funcții de conducere, mașină la scară, muncă de birou în fața unui computer ultra performant. Și atunci cine naiba mai face și alte meserii? Păi aia e, că nu prea mai are cine să le facă.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Căci oamenii aceia de sunt meseriași au plecat de mult pe alte meleaguri, plătiți mult mai bine în țări europene și nu numai. Nu mai avem mecanici, zugravi, faianțari, pantofari, electrieni, instatalori și așa mai departe. Sau mai avem, dar aștia de sunt acum zugravi, faianțari, electricieni și instalatori sunt vai de capul lor, fac niște meserii pentru că nu au mai avut alte opțiuni într-un moment al vieții lor. Nici un adolescent nu vrea, în 2017, să facă o școală de meserii, școala de meserii e pentru fraieri, ei sunt băieți deștepți și se descurcă și altfel. Adică termină un liceu cu media 5 la bacalaureat, și ăla poate cumpărat, că știm bine cum e cu învățământul din România, mai stă un an pe banii mă-sii, nu se angajează nicăieri, că poate mai ia un ajutor de la stat, și, după anul sabatic se înscrie la facultate, la una particulară, evident, că acolo nu trebuie nici examen, e suficient să plătești doar o taxă. Și uite așa, să îi spunem Dany, în loc să învețe să dea bine cu bidineaua, că poate asta era menirea lui în viață, poate era un meseriaș de excepție în ceea ce privește datul cu bidineaua, se trezește că e student și trece mândru în CV că a absolvit dreptul și e mare avocat. Lui Dany îi e rușine să se facă mecanic fiindcă îi intră negreală sub unghii, va avea pete de ulei pe mâini și toată această murdărie nu va da bine cu jeanșii lui atent sfâșiați.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Așa că te trezești că ai nevoie de un mecanic bun, de un instalator bun, de un electrician bun și nu găsești să dai cu tunul. Îl găsești, la un moment dat, tot pe Dany, care s-a făcut mecanic până la urmă, când a văzut că nu îl bagă nici dracului în seamă, cu toată diploma lui de avocatură. Numai că Dany e un ageamiu care habar nu are pe ce lume trăiește, nu va ști nici să îți repare mașina, nici să pună o țeavă cum trebuie, îl va chema tot pe unul mai în vârstă care a învățat meseria cum se cuvine. Dany, fie va rămâne un meseriaș extrem de prost, fie se va duce vânzător la supermarket, căci Dany a fost un tâmpit și nu a învățat o meserie din care ar fi putut face bani grei. Și uite așa a ajuns țara asta plină de băiețași din ăștia, de Dany, care visează numai business, afaceri grele, bani grei și meseriașii......meseriașii s-au dus, știți dumneavoastră unde. Una peste alta, caut un mecanic priceput, aștept ceva recomandări. Un mecanic priceput și talentat, nu Dany, vă rog frumos.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

2017, adolescent, bacalaureat, ceo, electricieni, manager, mecanici, meserie, nostalgie, pantofari, scoala de mesarii, utile, zugravi

Caut meseriaș și nu găsesc

    Cred că am ajuns la o vârstă la care am început să fiu nostalgică. Îmi aduc aminte, din ce în ce mai des, de vremuri în care trebur...

De ce cerem atât de mult de la copiii noștri

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjdGFzfXkgq6FnJfx7nwVJoAonlIEeh65lSS0VL8U7tT04jTn0wQauyN5wooNFIgl791_8oQirL9oMA24_NLy1u_IRsHy4rvp4xekvvl_YTprNnx67vktaek0zAdc8AP3Egrh8LKgowrzY/s1600/De_ce_cerem_atat_de_mult_de_la_copiii_nostri.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="451" data-original-width="300" height="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjdGFzfXkgq6FnJfx7nwVJoAonlIEeh65lSS0VL8U7tT04jTn0wQauyN5wooNFIgl791_8oQirL9oMA24_NLy1u_IRsHy4rvp4xekvvl_YTprNnx67vktaek0zAdc8AP3Egrh8LKgowrzY/s400/De_ce_cerem_atat_de_mult_de_la_copiii_nostri.jpg" width="265" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     M-am trezit zilele trecute în situația de a mă supăra pe copilul meu de 3 ani din cauza unui prăpădit de puzzle. Atât i-am explicat care e colțul, cum ar trebui gândit un puzzle, știu, e posibil să fiu penibilă, încât la refuzul lui de a face ca mine și de a se concentra asupra puzzle-ului cu dalmațieni, m-a făcut să mă necăjesc și să abandonez activitatea desfășurată cu el, cu gândul că nu e în stare, că nu pricepe. Mi-am dat seama ulterior că sunt o tâmpită și cer prea mult de la un copil de 3 ani. Peste numai câteva zile o bună prietenă îmi pune aceeași întrebare. Copilul tău are răbdare, înțelege lucruri? Mă întreba asta fiindcă copilul ei nu se putea concentra asupra unui joc destinat copiilor de peste 5 ani, în condițiile în care fiica ei are 3 ani și jumătate și este un copil minunat și mai mult decât deștept, chiar peste medie. Și în momentul acela am realizat că cerem mult prea mult de la copiii noștri, cred că avem tendința de a îi privi ca și cum ar fi mai mari și ca și cum ar putea avea înțelegerea pe care noi am dobândit-o în 20, 30, 40 ani. Cel puțin până la 3-4 ani, vârsta la care ar trebui să intre în colectivitate după părerea mea, copilul ar trebui lăsat să se joace, să exploreze, să simtă, să miroasă și să vadă, nu forțat să facă un joc de logică, poate împotriva voinței sale.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Probabil va sta să se joace însă numai pentru a avea parte de compania părintelui. Cred că fiecare părinte dorește să găsească în copilul său ceva excepțional, să găsească genialitatea care ar putea scoate copilul dintr-un anonimat al miliardelor de copii din lumea întreagă. Din păcate nu ne este suficient că avem un copil bun, sănătos și fericit, încă de la vârste fragede dorim performanță. Probabil este vina societății în care trăim, în care izbândesc numai cei mai buni. Nu poți să ai casă și mașina visată decât dacă ești foarte bun și foarte deștept sau talentat și asta trebuie să se vadă de când e copilul mic. Cu siguranță ne dorim ceea ce este mai bun pentru copiii noștri însă nu avem răbdarea necesară pentru a aștepta să se înalțe puțintel și a vedea aptitudinile copilului. Aşa că îl ducem la cursuri de șah, înot, muzică, balet, pian etc doar doar se va descoperi scânteia aceea de genialitate. Numai că există toate șansele ca copilul să nu aibă nici un talent, să fie doar un copil normal, fără ca asta să constituie un dezavantaj. Nu e absolut nimic nefiresc să avem copii normali, ba dimpotrivă, mi se pare extrem de sănătos. E adevărat că poate în cazul copiilor mai mari ar fi bine să ne gândim să îi implicăm în niște activități sportive, pentru a învăța ceea ce e aceea disciplină, fair-play, punctualitate şi ordine. Citeam la un moment dat o întrebare pusă de o mamă într-un grup de pe Facebook legată de vârsta la care ar trebui dus copilul să învețe mai multe limbi străine fiindcă copilul dânsei în vârstă de numai 1 an si jumătate nu are ca disciplină la creșă decât limba engleză.</div> <br /> <script async src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <ins class="adsbygoogle" style="display:block; text-align:center;" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-slot="7968365181"></ins> <script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Eh, şi în momentul acela, pentru o secundă m-am panicat şi am zis că e ceva în neregulă cu al meu care nu ştie nici măcar o silabă în limba lui Shakespeare. Noroc că sunt destul de cerebrală şi m­-am adunat repede şi am văzut tot hazul şi deopotrivă amarul din situaţia cu pricina. Evident că nu sunt atât de obtuză în ceea ce privește studiul unei limbi străine sau chiar mai multe, dar, să mă ierte Dumnezeu, șansele ca la un an şi jumătate să spui doar caca şi mama sunt extrem de mari. De ce şi-ar dori cineva să îşi înveţe copilul de un an să spună caca şi în chineză în loc de a-l învăţa lucruri şi deprinderi practice, să îşi câştige prichindelul autonomia, să ştie să mănânce sau să bea apă. Sub nici o formă nu sunt împotriva studiului, dimpotrivă, ştiinţa în viaţa unui om ar trebui să ocupe un loc important însă să ai asemenea pretenţii de la un suflet de un an numai pentru orgoliul tău de părinte.......Copilul trebuie lăsat să îşi trăiască copilăria, sunt ani care trec atât de repede şi după care vor suspina şi ei şi cu atât mai mult noi, ca părinţi. Copilul trebuie ajutat, îndrumat, e adevărat, dar lăsat să îşi urmeze singur calea. Noi, ca părinţi ar trebui doar să le fim sprijin, indiferent că va dori să urmeze meseria de chirurg sau mecanic. Prefer ca copilul meu să fie un mecanic talentat şi pasionat decât un medic obosit şi scârbit de sistem şi de viaţă.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

balet, chirurg, copil, copilarie, disciplina, Facebook, mecanic, medic, meserie, parinti, pian, puzzle, sah, Shakespeare, sistem de viata, utile

De ce cerem atât de mult de la copiii noștri

    M-am trezit zilele trecute în situația de a mă supăra pe copilul meu de 3 ani din cauza unui prăpădit de puzzle. Atât i-am explica...