Posted by Tonique / joi, 30 noiembrie 2017 / 3 Comentarii / 2017 , adolescent , bacalaureat , ceo , electricieni , manager , mecanici , meserie , nostalgie , pantofari , scoala de mesarii , utile , zugravi
Caut meseriaș și nu găsesc
Cred că am ajuns la o vârstă la care am început să fiu nostalgică. Îmi aduc aminte, din ce în ce mai des, de vremuri în care treburile erau așezate temeinic, fiecare la locul ei. Așadar directorul era director, avea studii, școală sau relații la partid. În orice caz, avea o bază sau o familie cu greutate din care se trăgea. Strungarul era strungar, avea o meserie, erau școli de meserii pe vremuri. Fierarul-betonist era meseriaș, de asemenea, cu meserie învățată de la alții mai bătrâni, ajuns meseriaș după mulți ani de ucenicie. Eh, chestia e că acum toată lumea e ori manager ori asistent manager. Asta din urmă cred că e titulatura pentru fosta secretară. Nu mai poți să tragi o foaie la xerox și să te numești secretară, meserie care nu e rușinoasă sub nici o formă, ba dimpotrivă. Acum dacă cari trei dosare te numești asistent manager. Mă rog, bat câmpii, nu de asta este vorba. Vorba e că toată lumea acum vrea să fie director, pardon manager sau CEO, toată lumea vrea funcții de conducere, mașină la scară, muncă de birou în fața unui computer ultra performant. Și atunci cine naiba mai face și alte meserii? Păi aia e, că nu prea mai are cine să le facă.
Căci oamenii aceia de sunt meseriași au plecat de mult pe alte meleaguri, plătiți mult mai bine în țări europene și nu numai. Nu mai avem mecanici, zugravi, faianțari, pantofari, electrieni, instatalori și așa mai departe. Sau mai avem, dar aștia de sunt acum zugravi, faianțari, electricieni și instalatori sunt vai de capul lor, fac niște meserii pentru că nu au mai avut alte opțiuni într-un moment al vieții lor. Nici un adolescent nu vrea, în 2017, să facă o școală de meserii, școala de meserii e pentru fraieri, ei sunt băieți deștepți și se descurcă și altfel. Adică termină un liceu cu media 5 la bacalaureat, și ăla poate cumpărat, că știm bine cum e cu învățământul din România, mai stă un an pe banii mă-sii, nu se angajează nicăieri, că poate mai ia un ajutor de la stat, și, după anul sabatic se înscrie la facultate, la una particulară, evident, că acolo nu trebuie nici examen, e suficient să plătești doar o taxă. Și uite așa, să îi spunem Dany, în loc să învețe să dea bine cu bidineaua, că poate asta era menirea lui în viață, poate era un meseriaș de excepție în ceea ce privește datul cu bidineaua, se trezește că e student și trece mândru în CV că a absolvit dreptul și e mare avocat. Lui Dany îi e rușine să se facă mecanic fiindcă îi intră negreală sub unghii, va avea pete de ulei pe mâini și toată această murdărie nu va da bine cu jeanșii lui atent sfâșiați.
Așa că te trezești că ai nevoie de un mecanic bun, de un instalator bun, de un electrician bun și nu găsești să dai cu tunul. Îl găsești, la un moment dat, tot pe Dany, care s-a făcut mecanic până la urmă, când a văzut că nu îl bagă nici dracului în seamă, cu toată diploma lui de avocatură. Numai că Dany e un ageamiu care habar nu are pe ce lume trăiește, nu va ști nici să îți repare mașina, nici să pună o țeavă cum trebuie, îl va chema tot pe unul mai în vârstă care a învățat meseria cum se cuvine. Dany, fie va rămâne un meseriaș extrem de prost, fie se va duce vânzător la supermarket, căci Dany a fost un tâmpit și nu a învățat o meserie din care ar fi putut face bani grei. Și uite așa a ajuns țara asta plină de băiețași din ăștia, de Dany, care visează numai business, afaceri grele, bani grei și meseriașii......meseriașii s-au dus, știți dumneavoastră unde. Una peste alta, caut un mecanic priceput, aștept ceva recomandări. Un mecanic priceput și talentat, nu Dany, vă rog frumos.
joi, 30 noiembrie 2017
Labels:
2017,
adolescent,
bacalaureat,
ceo,
electricieni,
manager,
mecanici,
meserie,
nostalgie,
pantofari,
scoala de mesarii,
utile,
zugravi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Nu am sa inteleg niciodata lumea care pe de o parte se uita cu invidie la x la y care si-au dat copii la gradinite si scoli particulare, ca de aia au bani ca sa le faca la copii lor conditii iar ei nu au atitia bani, iar pe de alta parte cand vine vorba de facultati particulare gata toti sunt niste tampiti care dau niste bani si au diploma asigurata.
RăspundețiȘtergereEu vad o antiteza care nu ii inteleg rostul
cred ca are o oarecare logica. ma gandesc ca platesc niste bani pe o facultate care, spera ei, le va asigura un loc de munca mai bun, implicit un salariu mai mare, un nivel de trai mai ridicat, in asa fel incat sa isi poate duce si ei copiii la scoli sau gradinite....
RăspundețiȘtergerefaceti scoli profesionale si de meserii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
RăspundețiȘtergere