Farmecul cărților scrise în perioada interbelică

    Deși nu e conform tradiției creștine, îmi place să cred în lumi paralele şi îmi place să cred că am mai trăit şi alte vieți. Îmi place să cred că senzaţia de deja-vú ar fi de fapt conştientizarea faptului că am mai fost acolo. Şi credinţa aceasta a mea se împleteşte cu faptul că îmi place să citesc. Şi pentru mine un farmec aparte îl reprezintă Bucureştiul în perioada lui interbelică, perioadă lipsită de griji, perioadă cu iz de tei şi de parfum franţuzesc, perioada rochiilor făcute la comandă, special croite pentru a îmbrăca trupuri de domnişoare ce îşi desfăşoară cursurile la Universitate, în speranţa de a îşi forma o profesiune, aceea de profesoară. Îmi place să îmi imaginez plimbările pe Calea Victoriei, bătăile cu flori, plimbarea cu automobilul la Şosea. Îmi place să îmi imaginez traiul din acea perioadă, îmi plac casele de atunci. Înainte de a naşte îmi făcea o deosebită plăcere să hoinăresc prin Bucureşti, căscând ochii la imobilele acelea acoperite de viţă de vie, cu porticul sărutat de iedera de un verde crud. Am fost zilele trecute în parcul Cişmigiu şi la intrarea în parc m-a lovit, pentru a nu ştiu câta oară, apariţia palatului Kretzulescu. Abia aştept să crească puiul să îmi pot relua plimbările solitare în căutarea acelor case care te fac să visezi. Îmi place să caut cărţi poştale, imagini ale Bucureştiului de altă dată, instantanee şi mărturii ale celor ce au trăit atunci. Îmi place muzica ce se cânta în ’40 şi cu riscul de a părea desuetă şi învechită aş vrea să îi transmit şi copilului meu o parte din această dragoste. Nu ştiu în ce măsură voi reuşi, probabil nici nu e important, fiecare are propriile vise şi în epoca vitezei şi a tehnologiei nu va fi interest de o lume trecută. Ceea ce îmi alimentează însă, în cea mai mare măsură, amorul acesta pentru perioada interbelică sunt cărţile scrise atunci. Le-am descoperit în perioada adolescenţei mele şi nu mă pot lecui nici acum, ajunsă la maturitate. Şi ce descoperi în adolescenţă? Asta dacă ai norocul să te introducă cineva în lumea cărţilor şi a romanelor pentru adolescenţi. Descoperi Cişmigiu et. Comp, de Grigore Băjenaru, îl descoperi pe Mihail Drumeş şi Elevul Dima dintr-a şaptea şi Invitaţie la vals, îl descoperi ceva mai încolo pe Mircea Eliade. Şi o citeşti pe nerăsuflate pe Cella Serghi , cu a ei Pânza de păianjen şi Genţiane. Şi suferi alături de Bietul Ioanide al lui Călinescu, ca mai apoi să nu mai laşi din mână Enigma Otiliei sau Cartea nunţii. După ce le prinzi gustul şi savoarea acestor autori români, căci mi se pare inadmisibil să te apuci de mari romane universale fără a-ţi cunoaşte propria literatură, îi descoperi timid pe Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu. Astfel eşti iremediabil îndrăgostit, atât de carte, cât şi de timpurile în care se petrecea ceea ce ai devorat până în miez de noapte. Eşti atât de îndrăgostit precum drogatul în căutarea dozei sale, găsindu-l aşadar prin noianul acesta de artişti şi pe Mihail Sebastian. Am iubit alături de eroi când am citit Accidentul şi mi-a plăcut să mă imaginez ca fiind Nora şi aş fi vrut să am un iubit cu numele Paul. Am ascultat cu o deosebită plăcere piesele radiofonice Jocul de-a vacanţa şi Steaua fără nume, pe vremea în care se mai asculta aşa ceva. Cred că este imposibil să fac un rezumat al fiecărei cărţi scrise de aceşti giganţi şi ştiu că nu toate sunt scrise în perioada interbelică, ci doar publicate atunci, nici acţiunea unora dintre ele nu se petrece între cele două razboaie, doar că m-am apucat să recitesc Invitaţie la vals şi m-a apucat o oarecare nostalgie. Am să revin cu o impresie a ei după ce o voi termina fiindcă atunci când am descoperit-o, în urmă cu mai bine de 20 ani vedeam lucurile cu alţi ochi. Şi cred că e valabil cu toate operele enumerate mai sus. Cu ochii adultului de 40 ani e posibil să văd lucruri care mi-au scăpat la 20 ani. Recitindu-le iau şi o pauză de la oraşul acesta care a devenit atât de zgomotos şi de plin şi de murdar. E plăcut să îţi poţi imagina Bucureştiul ca fiind şi altfel, fie el şi un Bucureşti de mult apus.