Posted by / vineri, 28 iulie 2017 / 7 Comentarii / , , , , , , , , , , , , ,

Mâncatul pe fond emoțional


    Soțul meu, persoană slabă de altfel, nu poate înțelege sub nici o formă că un om poate mânca și din alte motive decât foamea. El se hrănește exclusiv când îi este foame, de foarte puține ori l-am văzut să înfulece ceva doar de dragul de a mânca. Mi-am dorit să fac ca el de foarte multe ori însă pur și simplu nu îmi iese schema asta. Nu știu dacă este lipsă de voință, poftă prea puternică, lipsa unei motivații, habar nu am, cert este că m-am trezit de foarte multe ori că îmi cumpăr ceva de mâncare fără a simți nici cea mai mică gâdilătură de foame, ci doar așa, pentru a crănțăni câte ceva. De obicei fac asta când am timp mort. Evident că sunt în permanență în luptă cu kilogramele și ronțăitul ăsta nu numai că nu mă slăbește dar îmi macină și conștiința destul de tare. Știu că nu sunt singura în situația aceasta, dacă aș fi fost doar eu și încă 5 ,10 , 2000 oameni nu ar mai fi existat o industrie a produselor pentru slăbit și a metodelor prin care slăbești. Din păcate sunt milioane de oameni care se confruntă cu kilograme în plus și cu problema mâncatului excesiv. Și cu siguranță nu toți acești oameni sunt nesimțiți și nu se pot opri din mâncat. Eu cred că la baza acestui mâncat compulsiv se află de fapt altceva.


   
Cred că mâncatul în prostie ascunde niște lipsuri emoționale. Sub nici o formă nu vreau să scuz nici o persoană supraponderală, cum probabil mă vor acuza cei slabi și capabili să își controleze cu ușurință apetitul. Dar e posibil ca mâncatul ceva mai mult să fie produs, cum am spus, și de alte lucruri decât pura nesimțire și nepăsare. Nu aș vrea să vorbesc de cazuri extreme, de situații ale persoanelor abuzate, bătute sau chinuite din punct de vedere fizic, ci de oamenii aparent normali, oameni de pretutindeni, cu probleme reale și întâlnite la fiecare pas. Cred că o femeie neglijată în căsnicie și desconsiderată de partener ar putea începe să mănânce ceva mai mult pentru a compensa lipsa de atenție a partenerului. Ea știe că probabil nu e bine ceea ce face și acumularea de kilograme nu e tocmai ceea ce își dorește dar dorința de a se simți iubită și apreciată e atât de mare încât refulează într-un mâncat excesiv. Nu trebuie să fie neapărat vorba de ciocolată sau dulciuri, deși probabil un psihoterapeut ar spune că nevoia de dulce s-ar traduce prin nevoia fizică de dulcegării, de drăgălășenii. Mai există femei care dacă nu se hrănesc pe ele într-un mod excesiv au tendința de a face asta cu copii lor, îi supraalimentează pentru a acoperi ele însele un gol, nedându-și seama că îi provoacă copilului un neajuns. Singurătatea mai poate fi un motiv pentru a mânca.



    Paradoxal, chiar în cazul în care este ținută o cură de slăbire, faptul de a nu fi slăbit pe cât şi-a dorit persoana în cauză, poate cauza o supraalimentare, o răzbunare pe propria persoană şi o auto-sabotare. Conflictele nerezolvate, traume din copilărie, lipsa aprecierii pot conduce către mâncat mult și fără rost. Chestia e că nu e tocmai ușor să te oprești din mâncatul ăsta. Fie încerci să îţi rezolvi cumva problemele emoționale, indiferent de natura lor, fie îţi impui o voință de fier și îţi propui să nu te mai atingi de alimente care îţi dăunează. Dar primordial cred că ar trebui umblat la cauza care face să se mănânce mai mult decât e nevoie și conștientizat că, pe termen lung, ronțăiala asta nu duce nicăieri, ba dimpotrivă, face mai mult rău decât bine. Stima de sine nu va reveni de la o pungă de covrigei în plus, iubirea nu va veni dacă nu vă veți simți bine în pielea dvs, soţul nu vă va iubi mai mult dacă vă va vedea mâncând mai mult ca el. Realizez că nu e ușor, e o adevărată luptă și reușește să se oprească numai cine e cu adevărat motivat și realizează ca problemele sale au o rezolvare. Însă cu fiecare zi în care nu se mai ronțăie e posibil ca și problemele să se rezolve cumva de la sine. Cred că e un cerc vicios: mănânc fiindcă nu mă simt bine și automat nu mă simt bine fiindcă am mâncat prea mult. Cumva trebuie găsită tăria de a rupe cercul, căci oprind mâncatul în exces automat te simți mai bine sau cel puțin mai ușor. Pentru că mâncatul mai mult decât e necesar nu face decât să îți îngreuneze și mintea. Dar, cu siguranță, mâncatul acesta pe fond emoțional există, nu e o simplă balivernă pentru că omul are tendința de a suplini ceea ce îi lipsește cu ceea ce are cel mai la îndemână, adică hrana, fiind cel mai ușor de procurat.

Distribuie:
Tags : , , , , , , , , , , , , ,

7 comentarii:

  1. Uite o reteta testata pe o prietena (tipa era grasa, cu o nevoie maniacala de a rontai non stop la birou, la tv, citind o carte etc).
    Nu conteaza CAT mananci, conteaza CE mananci. Asa ca i-am inlocuit covrigeii de pe birou cu "bete" de morcovi proaspeti, pusi intr-un pahar cu apa+lamaie. La tv, in loc de chipsuri, rondele de castravete cu un praf de sare. Si tot asa.
    Problema celor care "mananca pe fond emotional" poate semana cu cea a fumatorilor: sunt stresat/trist/nemultumit de ceva si am tendinta de a face ceva (in special cu mainile). Un fumator isi mai aprinde o tigara, un "mancator emotional" mai mananca 4 bomboane de ciocolata. Doar ca un fumator va funa ORICE, orice tigara are in preajma, nu doar marca/tipul obisnuit de tigarete. In schimb, "mancatorul emotional" nu ar da in veci snitelul pe ardei sau ciocolata pe pepene. Nu a devenit nimeni obez din prea multe portocale...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici nu stiu cum sa incep... citind,m-am regasit in 90% din poveste. Este foarte adevarat, dar eu ma simt mandra si o invingatoare pentru ca fac parte din categoria oamenilor cu vointa de fier. Un parcurs greu, cu multe incercari si tentatii. Eu consider ca inainte de a vrea sa faci ceva trebuie in primul rand sa vrei si sa fi hotarat(a) unde vrei sa ajungi. Totul depinde de tine. Vorbesc eu, care am inceput cu 93 de kg si in 6 luni am ajuns la 62. Mult succes si ganditi-va la obiectivul ales.

    RăspundețiȘtergere
  3. mancatul pe fond emotional are si beneficii, te simti in forma si parca pentru cateva momente uiti ca ai probleme, cu slabitul este o lta problema dar cu ambitie se rezolva si asta

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu nu pricep următorul aspect: ai probleme emoționale și începi să mănânci în neștire. La mine e invers: dacă sunt sub stres nu pot înghiți nimic, vomit tot. Pentru mine masa are un caracter aparte: nu pot manca decât în anumite condiții: în liniște, dacă alții nu mănâncă nici eu nu pot mânca, nu pot manca pe strada, in aeroport, in gară etc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna ziua, eu sunt Leona Filip. După ce a fost în relație cu soțul meu ani de zile, s-a despărțit de mine. Am făcut totul la îndemâna mea pentru a-l readuce, dar totul a fost în zadar, l-am dorit înapoi atât de rău din cauza iubirii pe care o aveam pentru el, l-am implorat cu toate, am făcut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului și ea mi-a sugerat că ar trebui să contactez mai degrabă o casetă de vrajă care m-ar putea ajuta să arunc o vrajă pentru a-l readuce, nu am avut de ales decât să o încerc. Am trimis mesageria cu vraja, iar el m-a asigurat că nu este nicio problemă și că totul va fi bine înainte de 2 zile. El a aruncat vraja și surprinzător în a doua zi, m-a sunat soțul meu. Am fost atât de surprins, am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat El a vrut să mă întorc la el. El a mai spus că mă iubește atât de mult. Eram atât de fericit și m-am dus la el încât așa am început să trăim din nou fericiți împreună. E-mail-urile de vrajă este: isikolosolutionhome@gmail.com. Îl poți trimite prin e-mail dacă ai nevoie de asistența lui în relația ta sau în orice alt caz. 1) Vrăjile de dragoste 2) Vrăjile de dragoste pierdute 3) Vrăjile de divorț 4) Vrăjile de căsătorie 5) Vraja de legătură. 6) Vrăjile despăgubiri 7) Alungați un iubitor trecut 8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja Loteriei 9) vrei să-ți satisfacă iubitul Contactează-l pe acest om grozav dacă ai vreo problemă pentru o soluție de durată prin intermediul isikolosolutionhome@gmail.com Puteți, de asemenea, să-l Whatsapp la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  6. Am gasit solutia pentru a slabi potrivita pentru mine https://bit.ly/32z7d0g
    sper din suflet sa ajute si alte persoane

    RăspundețiȘtergere

Articole recente

[3][recent][recent][Articole recente]

Cele mai vizualizate articole

Facebook

De citit

[4][promovate][featured]