Mâncatul pe fond emoțional

    Soțul meu, persoană slabă de altfel, nu poate înțelege sub nici o formă că un om poate mânca și din alte motive decât foamea. El se hrănește exclusiv când îi este foame, de foarte puține ori l-am văzut să înfulece ceva doar de dragul de a mânca. Mi-am dorit să fac ca el de foarte multe ori însă pur și simplu nu îmi iese schema asta. Nu știu dacă este lipsă de voință, poftă prea puternică, lipsa unei motivații, habar nu am, cert este că m-am trezit de foarte multe ori că îmi cumpăr ceva de mâncare fără a simți nici cea mai mică gâdilătură de foame, ci doar așa, pentru a crănțăni câte ceva. De obicei fac asta când am timp mort. Evident că sunt în permanență în luptă cu kilogramele și ronțăitul ăsta nu numai că nu mă slăbește dar îmi macină și conștiința destul de tare. Știu că nu sunt singura în situația aceasta, dacă aș fi fost doar eu și încă 5 ,10 , 2000 oameni nu ar mai fi existat o industrie a produselor pentru slăbit și a metodelor prin care slăbești. Din păcate sunt milioane de oameni care se confruntă cu kilograme în plus și cu problema mâncatului excesiv. Și cu siguranță nu toți acești oameni sunt nesimțiți și nu se pot opri din mâncat. Eu cred că la baza acestui mâncat compulsiv se află de fapt altceva.

   
Cred că mâncatul în prostie ascunde niște lipsuri emoționale. Sub nici o formă nu vreau să scuz nici o persoană supraponderală, cum probabil mă vor acuza cei slabi și capabili să își controleze cu ușurință apetitul. Dar e posibil ca mâncatul ceva mai mult să fie produs, cum am spus, și de alte lucruri decât pura nesimțire și nepăsare. Nu aș vrea să vorbesc de cazuri extreme, de situații ale persoanelor abuzate, bătute sau chinuite din punct de vedere fizic, ci de oamenii aparent normali, oameni de pretutindeni, cu probleme reale și întâlnite la fiecare pas. Cred că o femeie neglijată în căsnicie și desconsiderată de partener ar putea începe să mănânce ceva mai mult pentru a compensa lipsa de atenție a partenerului. Ea știe că probabil nu e bine ceea ce face și acumularea de kilograme nu e tocmai ceea ce își dorește dar dorința de a se simți iubită și apreciată e atât de mare încât refulează într-un mâncat excesiv. Nu trebuie să fie neapărat vorba de ciocolată sau dulciuri, deși probabil un psihoterapeut ar spune că nevoia de dulce s-ar traduce prin nevoia fizică de dulcegării, de drăgălășenii. Mai există femei care dacă nu se hrănesc pe ele într-un mod excesiv au tendința de a face asta cu copii lor, îi supraalimentează pentru a acoperi ele însele un gol, nedându-și seama că îi provoacă copilului un neajuns. Singurătatea mai poate fi un motiv pentru a mânca.

    Paradoxal, chiar în cazul în care este ținută o cură de slăbire, faptul de a nu fi slăbit pe cât şi-a dorit persoana în cauză, poate cauza o supraalimentare, o răzbunare pe propria persoană şi o auto-sabotare. Conflictele nerezolvate, traume din copilărie, lipsa aprecierii pot conduce către mâncat mult și fără rost. Chestia e că nu e tocmai ușor să te oprești din mâncatul ăsta. Fie încerci să îţi rezolvi cumva problemele emoționale, indiferent de natura lor, fie îţi impui o voință de fier și îţi propui să nu te mai atingi de alimente care îţi dăunează. Dar primordial cred că ar trebui umblat la cauza care face să se mănânce mai mult decât e nevoie și conștientizat că, pe termen lung, ronțăiala asta nu duce nicăieri, ba dimpotrivă, face mai mult rău decât bine. Stima de sine nu va reveni de la o pungă de covrigei în plus, iubirea nu va veni dacă nu vă veți simți bine în pielea dvs, soţul nu vă va iubi mai mult dacă vă va vedea mâncând mai mult ca el. Realizez că nu e ușor, e o adevărată luptă și reușește să se oprească numai cine e cu adevărat motivat și realizează ca problemele sale au o rezolvare. Însă cu fiecare zi în care nu se mai ronțăie e posibil ca și problemele să se rezolve cumva de la sine. Cred că e un cerc vicios: mănânc fiindcă nu mă simt bine și automat nu mă simt bine fiindcă am mâncat prea mult. Cumva trebuie găsită tăria de a rupe cercul, căci oprind mâncatul în exces automat te simți mai bine sau cel puțin mai ușor. Pentru că mâncatul mai mult decât e necesar nu face decât să îți îngreuneze și mintea. Dar, cu siguranță, mâncatul acesta pe fond emoțional există, nu e o simplă balivernă pentru că omul are tendința de a suplini ceea ce îi lipsește cu ceea ce are cel mai la îndemână, adică hrana, fiind cel mai ușor de procurat.