Iluzia fericirii

    Scriam zilele trecute de lucrurile care mă fac pe mine fericită și după câteva ore am realizat că poate am fost ipocrită și am folosit un cuvânt prea mare, fericire, când ar fi trebuit, poate, să vorbesc de lucruri care mă fac să mă simt bine, care îmi asigură un anumit confort, nicidecum de lucrurile care mă fac fericită. Cred că fericirea e supraapreciată și în numele fericirii avem tendința de a alerga după ea întreaga viață, căutând fericirea propriu-zisă, fără să mai deschidem ochii la ceea ce e lângă noi și reprezintă de fapt fericirea adevărată. Avem senzația că dacă suntem mai bogați, mai slabi, mai frumoși, mai cultivați vom fi automat mai fericiți. Fiecare își clădește visul acesta al fericirii în funcție de nevoile sale. Pentru unul a avea 1 milion de euro va însemna fericirea supremă. Să presupunem că, printr-o muncă asiduă și fiind posesorul unei minți excepționale va face acel milion de euro. Îi va asigura dobândirea milionului starea de fericire? Cu siguranță aș spune că nu. Va avea o perioadă de euforie maximă după care fie va vrea să mai facă încă un milion fie se va chinui toată viața să păstreze acel milion. Altul afirmă că va fi fericit dacă va slăbi 10 kilograme. Ca și în cazul celui cu milionul va dori ori să mai slăbească ori se va chinui să își mențină greutatea dorită. Unii vor copii. Fericirea lor depinde de a avea un urmaș. Și odată avut copilul mult dorit, ajuns adult va provoca părinților numai durere, în așa măsură încât ei vor spune că mai bine nu și-ar fi dorit copilul. Asemenea exemple pot da cu nemiluita. Întrebarea care se pune este : există o reală stare de fericire sau totul e o înșelătorie? Există fericirea autentică, neîngrădită? Sau totul nu este decât o stare de mulțumire ceva mai exaltată? Eu aș spune că fericirea nu e decât o iluzie, o păcăleală. Nu facem decât să mimăm fericirea, nu facem decât să ne păcălim pe noi înșine și pe cei din jurul nostru. Cu siguranță poți fi mulțumit, foarte mulțumit, extrem de mulțumit, ireal de mulțumit. Și dacă chiar atingi un nivel atât de mare de mulțumire încât să acceadă spre o stare sufletească asemănătoare fericirii, se spulberă destul de repede. O astfel de stare cred că poate fi produsă de momentul imediat al nașterii, momentul în care ai nou-născutul în brațe. Din păcate însă, după ce trece momentul acela, vor începe inevitabilele griji. Toată viața ne-o dedicăm căutării fericirii. Căutam școala perfectă pentru a putea avea slujba perfectă unde vom cunoaște partenerul perfect cu care vom avea copilul și casa perfectă, mașina cea mai bună, vacanțele cele mai reușite. Avem impresia că toată această căutare a lucrurilor perfecte ne va asigura fericirea. Nici pe departe. La un moment dat vom fi atât de dezamăgiți de un aspect al vieții care nu e perfect, așa cum am fi dorit, încât anulează absolut toate celelalte lucruri, relații care pot părea sau fi perfecte. Și în acel moment fericirea a plecat cu pași grăbiți. Cred cu tărie că ar trebui apreciat fiecare minut frumos de care avem parte în viaţă fiindcă aceste minute pot fi facsimile din acea oră mirifică de fericire. Cu siguranță fericirea e o iluzie, e fata Morgana a fiecăruia dintre noi dar apreciind la adevărata valoare micile bucurii pe care le avem putem să ne clădim o viață mult mai frumoasă. În căutarea fericirii și a perfecțiunii trecem pe lângă lucruri care sunt chiar esența mulțumirii ideale: ploaia după o zi de caniculă, un copil sănătos, o familie iubitoare, un salariu decent care să îți asigure de ale gurii și mici mofturi, sănătatea proprie, cărți bune și multe multe altele. Trecem prin viața asta atât de scurtă extrem de repede, în căutarea unor lucruri efemere și cred că ne trezim spre sfârșitul vieții că totul nu a fost decât o înșelătorie și o iluzie și ceea ce ne-ar fi putut face cu adevărat fericiți a fost chiar sub nasul nostru. Mă uit acum la copil cum doarme și nu cred că există vreun lucru mai frumos pe lumea asta ca un copil care doarme. Poate asta e chiar fericirea. Nu știu. Copilul se va trezi dimineața și va începe iar cu obrăznicii. Și ceea ce credeam că a fost fericire se va spulbera odată cu venirea zorilor. Așadar există fericirea reală sau e doar o poveste?