Cum m-am hotărât să devin mai bună

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhpNyTSmq_hGTkMAgSR65Mnxp85KPcyMAF5_WB-e7owN2ToLHbZmvwjv9jS4j6ZDVVxQeYJhvz_KiADgmjpAoYCKej9kjfg4PaGbJafVC69HKde0fvk88XVn3qtDHYJsppkbrq8wZQsfQ8/s1600/Cum+m-am+hotarat+sa+devin+mai+buna.png" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="282" data-original-width="454" height="198" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhpNyTSmq_hGTkMAgSR65Mnxp85KPcyMAF5_WB-e7owN2ToLHbZmvwjv9jS4j6ZDVVxQeYJhvz_KiADgmjpAoYCKej9kjfg4PaGbJafVC69HKde0fvk88XVn3qtDHYJsppkbrq8wZQsfQ8/s320/Cum+m-am+hotarat+sa+devin+mai+buna.png" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     În urmă cu puțin timp am avut o revelație. Nemulțumită de viața mea, m-am gândit că trebuie să fac ceva, să pun umărul la îmbunătățirea vieții mele spirituale. Și am început să fac cercetări, m-am aprovizionat cu tot soiul de materiale, cărți de dezvoltare personală, am găsit chiar niște aplicații cu citate motivaționale, am citit fel de fel de articole destul de îndoielnice de altfel, privind alimentația și cum poate aceasta să îți schimbe aura și felul de a gândi. Recunosc că nu am reușit să aprofundez subiectul în toată adâncimea lui, mai am de lucrat cu mine însămi o groază de timp, ori obligațiile nu îmi lasă acest timp. Numai că, să devii mai bun nu e chiar la îndemâna oricui. În primul rând trebuie să faci un efort și să elimini toate gândurile negative, căci acestea conduc către alte gânduri negative și uite așa ți-ai alcătuit cu mânuța ta, o viață de rahat.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Dacă ai datorii asta e numai și numai vina ta fiindcă nu ai gândit ceea ce trebuie. Nu pot să contrazic această lege a atracției, cum este denumit procedeul acesta al gândirii pozitive, încă nu am ajuns la un nivel atât de ridicat încât să mă pot bucura de beneficiile lui. Dar nu pot nici să îl infirm, e posibil să meargă. Așa că am zis să schimb ceva. Am încercat să mă vizualizez în locuri frumoase, să mă văd slabă, încântătoare, cu job-ul mult visat, cu mașina visurilor mele. Însă cred că nu mă gândesc suficient de profund sau suficient de mult timp. Nu am slăbit nici jumătate de kilogram, nu sunt nici mai atrăgătoare, nici mai suplă, nici mai bine plătită. Mbon. O să las asta cu vizualizarea pentru mai târziu, poate nu sunt încă pregătită și trebuie să urmez alți pași înainte. Ca să pot să obțin toate lucrurile pe care mi le doresc cred că trebuie să fac pace cu mine însămi și, cel mai important, să fac pace și să îi iert pe toți cei ce mi-au greșit vreodată. Eh, și uite că aici mă cam împotmolesc. Recunosc cu toată ființa mea că îmi vine extrem de greu să iert, să uit nici atât. Și probabil procesul meu de a deveni mai bună se împotmolește și el tot aici. Este extrem de greu să ierți cuiva, dacă fondul tău sufletesc nu este alcătuit de așa natură. Sau mai poți face asta după ce ai ajuns la o înțelegere a sufletului omenesc atât de adâncă și ești un om atât de înălțat spiritual încât îți poți permite luxul de a fi bun și cald și permisiv chiar și cu cei mai răi. Numai că dacă trece unul cu mașina în viteză pe lângă tine și te stropește din cap până în picioare, parcă îți cam vine să îi spui de mă-sa și s-a cam dus dracului blândețea. Dacă ai cel mai cretin șef din lume, iar nu îți vine să te vizualizezi în Tenerife, nu ai să stai decât să îți înjuri șeful cel cretin. Știu că ideal ar fi să ne situăm mai presus de evenimentele acestea cotidiene, știu că ideal ar fi să încercăm să vedem binele din oameni și astfel societatea s-ar schimba, numai că omul nu e construit să ierte atât de ușor și să întoarcă și celalalt obraz, de frică că o să fie luat de prost. Și de cele mai multe ori chiar va fi luat de prost.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Cred că o soluție ar fi aceea a evitării, să ocolim ceea ce ne displace, căci să ierți nu e tocmai ușor. Să vrei să ajungi un om mai bun nu e un lucru rău. Ne urlăm frustrările cu privire la absolut orice, numai că uităm că schimbarea începe, întâi de toate, din noi. Noi putem schimba societatea numai dacă ne schimbăm noi înșine. Și nu e lucru greu, e suficient să aruncăm o hârtie la coș, e suficient să nu mai tăiem atâția copaci, e suficient și fim mai respectuoși și mai calmi și atunci nu cred că ar mai fi pusă problema că dorim să devenim mai buni, automat vom trăi într-un mediu mai bun care nu poate produce decât oameni buni. Evident că e un cerc vicios care ar trebui rupt cumva, dar cum am spus, probabil ar fi necesar să avem ca rezoluție faptul de a deveni mai buni.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

beneficii, blandete, cald, cerc vicios, ganduri negative, iertare, om bun, pace, permisiv, prost, sef, uitare, utile, viata spirituala

Cum m-am hotărât să devin mai bună

    În urmă cu puțin timp am avut o revelație. Nemulțumită de viața mea, m-am gândit că trebuie să fac ceva, să pun umărul la îmbunătăț...

Mâncatul pe fond emoțional

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiPTzHclYyYvD4jrjYe4eWCIlwB3-Tmt1-ITXLJPfSCPIuK5XWJn9Mwa-tKrxtz-Szx9dfPcU87R_6JhZunzTNa4dK1BhsyNiSZf8IWxX80JeCNBs28B0xuPxb5DusdINEdmFqS4j1CP4Q/s1600/Mancatul_pe_fond_emotional.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="640" data-original-width="640" height="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiPTzHclYyYvD4jrjYe4eWCIlwB3-Tmt1-ITXLJPfSCPIuK5XWJn9Mwa-tKrxtz-Szx9dfPcU87R_6JhZunzTNa4dK1BhsyNiSZf8IWxX80JeCNBs28B0xuPxb5DusdINEdmFqS4j1CP4Q/s400/Mancatul_pe_fond_emotional.jpg" width="400" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Soțul meu, persoană slabă de altfel, nu poate înțelege sub nici o formă că un om poate mânca și din alte motive decât foamea. El se hrănește exclusiv când îi este foame, de foarte puține ori l-am văzut să înfulece ceva doar de dragul de a mânca. Mi-am dorit să fac ca el de foarte multe ori însă pur și simplu nu îmi iese schema asta. Nu știu dacă este lipsă de voință, poftă prea puternică, lipsa unei motivații, habar nu am, cert este că m-am trezit de foarte multe ori că îmi cumpăr ceva de mâncare fără a simți nici cea mai mică gâdilătură de foame, ci doar așa, pentru a crănțăni câte ceva. De obicei fac asta când am timp mort. Evident că sunt în permanență în luptă cu kilogramele și ronțăitul ăsta nu numai că nu mă slăbește dar îmi macină și conștiința destul de tare. Știu că nu sunt singura în situația aceasta, dacă aș fi fost doar eu și încă 5 ,10 , 2000 oameni nu ar mai fi existat o industrie a produselor pentru slăbit și a metodelor prin care slăbești. Din păcate sunt milioane de oameni care se confruntă cu kilograme în plus și cu problema mâncatului excesiv. Și cu siguranță nu toți acești oameni sunt nesimțiți și nu se pot opri din mâncat. Eu cred că la baza acestui mâncat compulsiv se află de fapt altceva.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <div style="text-align: justify;">     </br> Cred că mâncatul în prostie ascunde niște lipsuri emoționale. Sub nici o formă nu vreau să scuz nici o persoană supraponderală, cum probabil mă vor acuza cei slabi și capabili să își controleze cu ușurință apetitul. Dar e posibil ca mâncatul ceva mai mult să fie produs, cum am spus, și de alte lucruri decât pura nesimțire și nepăsare. Nu aș vrea să vorbesc de cazuri extreme, de situații ale persoanelor abuzate, bătute sau chinuite din punct de vedere fizic, ci de oamenii aparent normali, oameni de pretutindeni, cu probleme reale și întâlnite la fiecare pas. Cred că o femeie neglijată în căsnicie și desconsiderată de partener ar putea începe să mănânce ceva mai mult pentru a compensa lipsa de atenție a partenerului. Ea știe că probabil nu e bine ceea ce face și acumularea de kilograme nu e tocmai ceea ce își dorește dar dorința de a se simți iubită și apreciată e atât de mare încât refulează într-un mâncat excesiv. Nu trebuie să fie neapărat vorba de ciocolată sau dulciuri, deși probabil un psihoterapeut ar spune că nevoia de dulce s-ar traduce prin nevoia fizică de dulcegării, de drăgălășenii. Mai există femei care dacă nu se hrănesc pe ele într-un mod excesiv au tendința de a face asta cu copii lor, îi supraalimentează pentru a acoperi ele însele un gol, nedându-și seama că îi provoacă copilului un neajuns. Singurătatea mai poate fi un motiv pentru a mânca.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Paradoxal, chiar în cazul în care este ținută o cură de slăbire, faptul de a nu fi slăbit pe cât şi-a dorit persoana în cauză, poate cauza o supraalimentare, o răzbunare pe propria persoană şi o auto-sabotare. Conflictele nerezolvate, traume din copilărie, lipsa aprecierii pot conduce către mâncat mult și fără rost. Chestia e că nu e tocmai ușor să te oprești din mâncatul ăsta. Fie încerci să îţi rezolvi cumva problemele emoționale, indiferent de natura lor, fie îţi impui o voință de fier și îţi propui să nu te mai atingi de alimente care îţi dăunează. Dar primordial cred că ar trebui umblat la cauza care face să se mănânce mai mult decât e nevoie și conștientizat că, pe termen lung, ronțăiala asta nu duce nicăieri, ba dimpotrivă, face mai mult rău decât bine. Stima de sine nu va reveni de la o pungă de covrigei în plus, iubirea nu va veni dacă nu vă veți simți bine în pielea dvs, soţul nu vă va iubi mai mult dacă vă va vedea mâncând mai mult ca el. Realizez că nu e ușor, e o adevărată luptă și reușește să se oprească numai cine e cu adevărat motivat și realizează ca problemele sale au o rezolvare. Însă cu fiecare zi în care nu se mai ronțăie e posibil ca și problemele să se rezolve cumva de la sine. Cred că e un cerc vicios: mănânc fiindcă nu mă simt bine și automat nu mă simt bine fiindcă am mâncat prea mult. Cumva trebuie găsită tăria de a rupe cercul, căci oprind mâncatul în exces automat te simți mai bine sau cel puțin mai ușor. Pentru că mâncatul mai mult decât e necesar nu face decât să îți îngreuneze și mintea. Dar, cu siguranță, mâncatul acesta pe fond emoțional există, nu e o simplă balivernă pentru că omul are tendința de a suplini ceea ce îi lipsește cu ceea ce are cel mai la îndemână, adică hrana, fiind cel mai ușor de procurat.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

cazuri extreme, cerc vicios, ciocolata, conflicte nerezolvate, dulciuri, femei, kilogramme in plus, lipsa de atentie, lipsa de vointa, oameni, produse slabit, timp mort, traume, utile

Mâncatul pe fond emoțional

    Soțul meu, persoană slabă de altfel, nu poate înțelege sub nici o formă că un om poate mânca și din alte motive decât foamea. El se...

Lipsa vieții sexuale în cuplu

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEieU6HCDnBpJ8hhj34_3d2AfS9VV_QMFIJOoAI6fGWPxUgvN9PIKYaH1XpeoJrnZlfnzHV7tXyy-03d1ieERaXAH4NHbxtBQi7OlkUx0CH7x8ZIKNbo9iV3u3TTFUMP4GYWo0d6-Ggc4Fs/s1600/lipsa_vietii_sexuale_in_cuplu.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="213" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEieU6HCDnBpJ8hhj34_3d2AfS9VV_QMFIJOoAI6fGWPxUgvN9PIKYaH1XpeoJrnZlfnzHV7tXyy-03d1ieERaXAH4NHbxtBQi7OlkUx0CH7x8ZIKNbo9iV3u3TTFUMP4GYWo0d6-Ggc4Fs/s320/lipsa_vietii_sexuale_in_cuplu.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Probabil un subiect destul de controversat, subiect ce pune destul de multe probleme în destul de multe cupluri, fie din cauza dorinței prea mari a unuia dintre parteneri, fie din lipsa dorinței ambilor parteneri, fie din lipsa de timp a partenerilor, a grijilor, lipsurilor și așa mai departe. Nu aș vrea să vorbesc de cuplurile nou alcătuite în care e bine știut că focul pasiunii e la cote maxime, nici de cei fără copii, tineri care de asemenea au toate dorințele, pasiunile și odihna în parametrii normali. Aș vrea să vorbesc despre cuplurile aflate la mijlocul vieții, 40-50 ani, fie cu copii mici, fie cu copii relativ mari. Am senzația că în cuplul căsătorit și cu o rutină bine stabilită viața sexuală fie lipsește cu desăvârșire fie e atât de rară încât e ca și cum ar lipsi. Unde mama naibii se pierde dorința sexuală pe parcurs? Între traistele cu care venim de la piață, între orele petrecute la serviciu sau în orele pierdute în trafic? Sau se declanșează ceva în comportamentul ambilor parteneri și pur și simplu nu le mai pasă și de acest aspect? Din punctul meu de vedere e o parte destul de importantă a unei relații, de vreme ce punem atâta preț pe latura sexuală la începutul relației cu pricina. Și dacă ne alegem un partener în funcție de compatibilitatea sexuală de ce nu avem grijă să păstrăm vie legătura aceasta? Înțeleg, evident, că probabil cazi lat(ă) după ce ai fost la serviciu, ai venit acasă, ai făcut lecții cu copii etc. Să nu înțelegeți greșit, nu condamn pe nimeni și nici nu scuz pe nimeni. Lipsa dorinței sexuale în cuplu e prezentă la ambii parteneri, acum cam ambii muncesc același număr de ore, petrec același număr de ore cu copii sau rezolvând treburile domestice. E oare firească renunțarea acesta la sex? Adică odată ce ne-am văzut cu boii legați, dacă îmi e permis să spun asta, ne resemnăm și ne ocupăm de orice altceva decât de viața noastră sexuală? Tind să cred că da, fiindcă cazurile în care viața sexuală lipsește în casnicii, sunt atât de des întâlnite, încât asta e singura explicație. Ceilalți, care încă mai fac amor când au 1, 2 sau 3 copii, nu sunt obosiți, nu au griji și le arde de <i>iubeală</i>, cred că sunt defecți în cazul ăsta. Bine, dacă ai 3 copii e clar că ai viață sexuală. Treaba e că am cunoștință de o sumedenie de cupluri perfect funcționale și aparent fericite, realitatea o cunosc doar cei în cauză, evident, care trăiesc bine mersi fără să mai aibă parte de mirificul act sexual. E normal sau nu? Cei ce fac amor ar zice că nu e normal, ceilalți ar zice că e perfect normal și uite și dovada, ei sunt încă împreună și nu au nici o problemă. Cred că pe termen lung lipsa vieții sexuale tinde să producă oarece dezechilibre și frustrări. Știu însă că nu e nimeni scutit de o rutină a vieții de cuplu. Evident că nici nu mai poți să te fugărești prin toată casa sau să stai să faci sex o zi întreagă când tu ai 4 mașini de rufe de spălat și de gătit pentru tot <i>familionul</i>, că maine o iei de la capăt, e luni și te duci la muncă. Eu aș zice că nu e sănătos ca într-o relație sexul să lipsească. Și dacă totuși asta se întâmplă e datoria ambilor parteneri să ia măsuri pentru că nu e vinovat doar unul sau celalalt. Din cauza amândurora s-a ajuns la situația acesta care cu siguranță va avea urmări mai devreme sau mai târziu și se va produce o răceală accentuată între cei doi. Așadar soluția mea ar fi următoarea : femeile să încerce cumva să fie măcar mai puțin cicălitoare și să redevină ceva mai calde și mai feminine în relația cu partenerul, fiindcă cred că asta e suficient. Nu contează atât de tare numărul de kilograme, că ești manichiurată sau nu, fardată sau nu. E important ca femeia să își redobândească feminitatea. Și ceea ce are bărbatul de făcut e să observe revenirea aceea a feminității, să o complimenteze ceva mai des și să o facă pe consoartă să se mai simtă și ea femeie, nu doar mamă, gospodină, încă un salariu în casă, menajeră etc.Totul se învârte într-un cerc vicios : ea nu mai e bună pentru că el nu mai e bun și viceversa. Și din păcate nici unul dintre parteneri nu întreprinde nimic. Repet, lipsa vieții sexuale într-un cuplu cred că este nefirească și ambii, accentuez, ambii trebuie să învețe să se prețuiască reciproc.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

barbatul, cerc vicios, fara copii, femeia, feminitate, gospodina, mama, menajera, parteneri, realitatea, sex, trafic, utile, viata sexuala

Lipsa vieții sexuale în cuplu

    Probabil un subiect destul de controversat, subiect ce pune destul de multe probleme în destul de multe cupluri, fie din cauza dorinț...