Posted by Tonique / marți, 14 martie 2017 / Niciun comentariu / barbatul , cerc vicios , fara copii , femeia , feminitate , gospodina , mama , menajera , parteneri , realitatea , sex , trafic , utile , viata sexuala
Lipsa vieții sexuale în cuplu
Probabil un subiect destul de controversat, subiect ce pune destul de multe probleme în destul de multe cupluri, fie din cauza dorinței prea mari a unuia dintre parteneri, fie din lipsa dorinței ambilor parteneri, fie din lipsa de timp a partenerilor, a grijilor, lipsurilor și așa mai departe. Nu aș vrea să vorbesc de cuplurile nou alcătuite în care e bine știut că focul pasiunii e la cote maxime, nici de cei fără copii, tineri care de asemenea au toate dorințele, pasiunile și odihna în parametrii normali. Aș vrea să vorbesc despre cuplurile aflate la mijlocul vieții, 40-50 ani, fie cu copii mici, fie cu copii relativ mari. Am senzația că în cuplul căsătorit și cu o rutină bine stabilită viața sexuală fie lipsește cu desăvârșire fie e atât de rară încât e ca și cum ar lipsi. Unde mama naibii se pierde dorința sexuală pe parcurs? Între traistele cu care venim de la piață, între orele petrecute la serviciu sau în orele pierdute în trafic? Sau se declanșează ceva în comportamentul ambilor parteneri și pur și simplu nu le mai pasă și de acest aspect? Din punctul meu de vedere e o parte destul de importantă a unei relații, de vreme ce punem atâta preț pe latura sexuală la începutul relației cu pricina. Și dacă ne alegem un partener în funcție de compatibilitatea sexuală de ce nu avem grijă să păstrăm vie legătura aceasta? Înțeleg, evident, că probabil cazi lat(ă) după ce ai fost la serviciu, ai venit acasă, ai făcut lecții cu copii etc. Să nu înțelegeți greșit, nu condamn pe nimeni și nici nu scuz pe nimeni. Lipsa dorinței sexuale în cuplu e prezentă la ambii parteneri, acum cam ambii muncesc același număr de ore, petrec același număr de ore cu copii sau rezolvând treburile domestice. E oare firească renunțarea acesta la sex? Adică odată ce ne-am văzut cu boii legați, dacă îmi e permis să spun asta, ne resemnăm și ne ocupăm de orice altceva decât de viața noastră sexuală? Tind să cred că da, fiindcă cazurile în care viața sexuală lipsește în casnicii, sunt atât de des întâlnite, încât asta e singura explicație. Ceilalți, care încă mai fac amor când au 1, 2 sau 3 copii, nu sunt obosiți, nu au griji și le arde de iubeală, cred că sunt defecți în cazul ăsta. Bine, dacă ai 3 copii e clar că ai viață sexuală. Treaba e că am cunoștință de o sumedenie de cupluri perfect funcționale și aparent fericite, realitatea o cunosc doar cei în cauză, evident, care trăiesc bine mersi fără să mai aibă parte de mirificul act sexual. E normal sau nu? Cei ce fac amor ar zice că nu e normal, ceilalți ar zice că e perfect normal și uite și dovada, ei sunt încă împreună și nu au nici o problemă. Cred că pe termen lung lipsa vieții sexuale tinde să producă oarece dezechilibre și frustrări. Știu însă că nu e nimeni scutit de o rutină a vieții de cuplu. Evident că nici nu mai poți să te fugărești prin toată casa sau să stai să faci sex o zi întreagă când tu ai 4 mașini de rufe de spălat și de gătit pentru tot familionul, că maine o iei de la capăt, e luni și te duci la muncă. Eu aș zice că nu e sănătos ca într-o relație sexul să lipsească. Și dacă totuși asta se întâmplă e datoria ambilor parteneri să ia măsuri pentru că nu e vinovat doar unul sau celalalt. Din cauza amândurora s-a ajuns la situația acesta care cu siguranță va avea urmări mai devreme sau mai târziu și se va produce o răceală accentuată între cei doi. Așadar soluția mea ar fi următoarea : femeile să încerce cumva să fie măcar mai puțin cicălitoare și să redevină ceva mai calde și mai feminine în relația cu partenerul, fiindcă cred că asta e suficient. Nu contează atât de tare numărul de kilograme, că ești manichiurată sau nu, fardată sau nu. E important ca femeia să își redobândească feminitatea. Și ceea ce are bărbatul de făcut e să observe revenirea aceea a feminității, să o complimenteze ceva mai des și să o facă pe consoartă să se mai simtă și ea femeie, nu doar mamă, gospodină, încă un salariu în casă, menajeră etc.Totul se învârte într-un cerc vicios : ea nu mai e bună pentru că el nu mai e bun și viceversa. Și din păcate nici unul dintre parteneri nu întreprinde nimic. Repet, lipsa vieții sexuale într-un cuplu cred că este nefirească și ambii, accentuez, ambii trebuie să învețe să se prețuiască reciproc.
marți, 14 martie 2017
Labels:
barbatul,
cerc vicios,
fara copii,
femeia,
feminitate,
gospodina,
mama,
menajera,
parteneri,
realitatea,
sex,
trafic,
utile,
viata sexuala
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu