Cum m-am hotărât să devin ministru

    Lăsând la o parte amănuntul destul de important, acela de a fi afiliat unui partid politic pentru a putea fi nominalizat la această funcție, m-am hotărât, într-o bună zi, mai precis într-o fericită după-amiază, să mă fac ministru. Decizia am luat-o în urma aflării unei știri imbecile de-a dreptul, în care un ministru, care habar nu avea pe ce lume trăia, a ieșit în fața opiniei publice cu o propunere de schimbare a unui ceva. Nu are importanță ce, mulți miniștri fac așa, vorbesc fără să știe despre ce e vorba. Nu ar trebui să facă așa, au consilieri, consilieri plătiți din bani publici și consilierii ăștia ar trebui să le pună la dispoziție toate cercetările făcute de ei, în așa fel încât să nu mai deschidă gura în necunoștință de cauză. Așadar, după ce am auzit imbecilitatea cu pricina, de care am râs și cu posteriorul, să mă iertați, eu știind mai bine decât domnul ministru cum stă treaba, m-am hotărât să îmi aloc un portofoliu ministerial . Unde mai pui că sunt și mai atractivă decât foarte mulți foști și actuali miniștri. Studii am și nu sunt făcute ca pe vremuri, pe curcani, chiar am învățat nene, chiar și lucrarea de diplomă mi-am făcut-o relativ singură, nu pot să fiu acuzată de plagiat. Înainte de a mă instala în scaun caut o gașcă de băieți deștepți pe care să îi angajez consilieri. Se poate să fie și mai puțin deștepți, că oricum nu contează, ăștia sunt în umbră, nu îi vede nimeni. Bine ar fi să fie isteți totuși, măcar să fac o sfârâială ca ministru. Și dacă nu fac iar nu e bai, că și așa uită lumea. O să vă rog să îmi numiți cel puțin 5 miniștri pe care îi țineți minte să fi făcut ceva. Nu e nici o grabă, vă las să vă gândiți până sunt aleasă ministru. Și pe băieții ăștia deștepți sau mai puțin deștepți trebuie să am grijă să îi remunerez corespunzător. Cred că asta e cheia. Ce aș avea eu de făcut ar fi următoarele : să investesc în niște haine de calitate (o să am și consilier de imagine), plătite tot din banii publici, evident ,cosmetice la fel, de bună calitate, ca să dau bine pe sticlă, asta e extrem de important, abonament la sală, trebuie să fiu un ministru în formă , rezistent la intemperii. De vorbit trebuie vorbit cât mai puțin, să pară că știi ce spui dar că ești succint și să nu aibă nici presa motiv să facă bășcălie de tine, ba că nu te-ai exprimat bine în limba ta maternă, ba că nu ai pronunțat nu știu ce cuvânt cu accentul potrivit englezesc sau franțuz sau chinez... Cheia succesului postului de ministru cred că e imaginea. Are vreo importanță că vrei să faci ceva, că ai făcut sau că ești în curs de a face? Aș spune că nu, indiferent ce faci sau nu oricum cineva va fi nemulțumit. E mișto să fii ministru. Ai mașină personală, cheltuieli de deplasări plătite, probabil casă de protocol, ești respectat, ești îmbrăcat frumos mereu, ți se vorbește întotdeauna politicos, la serviciu nu prea ți se fac mizerii, că deh, tu ești moțul... Ce să mai vorbim, una peste alta mi se pare cel mai frumos serviciu. Nici nu știu de ce când eram mică aș fi vrut să mă fac inginer sau matematician. Mame, tați, părinți, bunici, sfătuiți-vă copii să se facă ministru când se fac mari, nu doctori, profesori, pompieri sau polițiști. Evident că au existat și oameni merituoși dar de la pașoptiști încoace nu am mai auzit de vreunul. Exagerez ,cu siguranță, nu am cunoștință de toate scaunele ministeriale și de meritele fiecăruia, mă raportez doar la situația actuală a vieții politice românești. Voi descoperi un adevărat ministru când va ajunge să aibă o stradă numele lui. Până atunci îmi depun toată energia să devin ministru.