Posted by / joi, 9 martie 2017 / Niciun comentariu / , , , , , , , , , , , ,

Omul care a văzut moartea

Omul care a văzut moartea de Victor Eftimiu

    Sunt nevoită să recunosc, cu rușine de altfel, că de când sunt mamă de pui mic, nu am mai avut ocazia să merg la teatru. Nu pot spune că mă duceam nici înainte de a fi avut puiul chiar săptămânal, dar când dibuiam vreo piesă bună și aveam vreme, mergeam cu mare plăcere. Așa că am lăsat într-o seară puiul la bunici și am făcut o rezervare la „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu. Nemaifiind de multă vreme la teatru am avut surpriza să constat că lumea chiar mai merge la teatru, sala fiind plină. În mod surprinzător aproape toate biletele erau vândute și la alte piese ale Teatrului Național, piese jucate la Sala mare a teatrului, ceea ce mi se pare extraordinar, având în vedere mărimea sălii. Urmăresc de ceva vreme Dineu cu proști, doar că programul meu nu se prea „pupă” cu programul Teatrului Național. În momentul în care o voi vedea voi reveni cu păreri despre ea. Dar acum să vă spun câte ceva despre piesa lui Victor Eftimiu . Acțiunea se petrece într-un orășel de provincie, în care un podgorean ajuns la un oarecare nivel, Alexandru Filimon, se hotărăște să candideze pentru postul de primar. Alexandru Filimon, interpretat de Costel Constantin, fiind într-o dimineață la pescuit, are, hai să îi spun șansa, de a salva de la înec un amărât lipsit de vreo perspectivă a viitorului, Vagabondul, rol interptetat de Lari Giorgescu. Din cauza faptului că nu am mai fost de multișor la teatru am cam pierdut evoluția tinerilor actori și am stagnat la un nivel comfortabil de cunoaștere doar a actorilor de generație mai veche. Și spun asta pentru că în rolul soției lui Filimon am găsit-o pe Adela Marculescu și m-am bucurat teribil că încă mai joacă pe scena Teatrului Național, în ciuda faptului că are 78 ani. Și m-am bucurat la fel de tare că l-am văzut pe scena aceleiași piese pe Marius Bodochi , în rolul contracandidatului la postul de primar, domnul Leon, spițerul .Așadar, Alexandru Filimon îl salvează pe nenorocit de la moarte și, împreună cu acesta, profită de situație pentru a câștiga niscaiva voturi în lupta pentru candidatura în postul de primar. Este o comedie, presărată cu adevăruri încă valabile în ceea ce privește lupta politică actuală, este o comedie care scoate în evidență slăbiciunea omenească când e vorba de onoruri și măriri, e o comedie care m-a făcut ca timp de 2 ore să fiu doar acolo, fără să îmi fugă gândurile în alte părți. Omul care a văzut moartea este piesa de rezistență a dramaturgului, acțiunea având loc în perioada interbelică . Am înțeles că a mai fost jucată la Național în 1964 și 1997, la Teatrul Evreiesc , avându-i ca protagoniști pe Toni Bulandra, Dan Puric, Ștefan Bănică si Florin Zamfirescu. În rolul Vagabondului, care de altfel e și esența întregii piese joacă un tânăr de excepție , Lari Giorgescu, de care se va mai auzi, cu siguranță, acesta având și o nominalizare la Premiile UNITER. În alte roluri îi mai găsim pe Florentina Ţilea, fiica lui Alexandru Filimon și a Ralucăi Filimon, Alice Filimon, îndrăgostită, de cine altcineva, decât de băiatul contracandidatului, domnul Leon, farmacistul, băiatul fiind jucat de Răzvan Oprea. George, băiatul domnului Leon are,de altfel,un rol simpatic, ce provoacă hohote de râs. Ce nu mi-a plăcut la apariția acestuia, veți spune poate că sunt superficială, a fost tunsoarea domnului cu pricina, potrivită mai degrabă pentru o apariție în răposatul club Bamboo. Când joci într-o piesă din perioada interbelică parcă nu e chiar de bun gust să fii tuns cu creastă. Mă gândesc însă că s-o fi vrut vreo abordare mai modernistă. În rest numai de bine, de la decor, muzică, atmosferă, până la distribuția de excepție. Am părăsit sala cu zâmbetul pe buze, având parte de 2 ore petrecute într-un mod extrem de agreabil. Mulțumesc Teatrului Național și îmi mulțumesc că am avut inspirația de a alege acestă piesă.

Distribuie:
Tags : , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Articole recente

[3][recent][recent][Articole recente]

Cele mai vizualizate articole

Facebook

De citit

[4][promovate][featured]