Motke Hoțul la Teatrul Evreiesc de Stat

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgKyt5RC72kUkzxv-ycic9BBflhtgpEvvEHUz1xNoZ45TBgERkpGLyD0sqb5wr8P7-5Pvi5Qbr13WFHbFBbJ9_uKYXZYFuvPhgvN3blw3s3u0SVVSnBHJ-I7Xs2DYk64UYTS-4hnOovu_U/s1600/Motke-Hotul.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="800" data-original-width="600" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgKyt5RC72kUkzxv-ycic9BBflhtgpEvvEHUz1xNoZ45TBgERkpGLyD0sqb5wr8P7-5Pvi5Qbr13WFHbFBbJ9_uKYXZYFuvPhgvN3blw3s3u0SVVSnBHJ-I7Xs2DYk64UYTS-4hnOovu_U/s320/Motke-Hotul.jpg" width="240" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Nu am fost niciodată la Teatrul Evreiesc de Stat. De ce? Păi, din ignoranță, în primul rând. Spun ignoranță ca să fiu ceva mai blândă cu mine însămi, căci altminteri aș fi putut spune că nu am mers din prostie. Prostia consta în faptul că cele mai multe piese nu sunt în limba română și am crezut că voi avea un disconfort, în sensul că nu voi înțelege nimic, în ciuda faptului că aflasem că există o titrare. Pe vremuri știam că traducerea era audio. Așa că, într-o duminică seara, liberă de copil pentru vreo 3 ore, mi-am luat inima în dinți, soțul de mână și am plecat spre renovatul Teatru Evreiesc. Pentru cine nu are cunoștință, teatrul se află în zona Unirii, mai exact către Udriște, așadar este o locație extrem de accesibilă. Piesa jucată: Motke Hoțul, o comedie, de altfel cam neagră, scrisă de Shalom Ash, o piesă destul de incomodă din dramaturgia evreiască, din ceea ce am citit pe pagina teatrului legat de piesă. Pe scurt, Motke e un hoț mărunt, condamnat încă de la naștere la a trăi o viață promiscuă, nedemn de a avea un trai decent și omenos, dornic să își depășească condiția și, în acest sens, se complace și se dedă la cele mai nevrednice acțiuni.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Cel ce a făcut rezumatul piesei spune că Motke ar fi un personaj crud, dornic de parvenire. Eu nu am văzut cu aceeași ochi personajul. Eu l-am văzut ca pe un bărbat care are ambiția să devină mai bun, să iasă din cloaca în care trăiește, să își îmbunătățească viața, să aibă parte de o iubire curată, să arunce peste umăr tot trecutul său. Faptul că piesa a fost în idiș, un dialect sudic al limbii germane, vorbit de aproximativ 3.000.000 de evrei în toată lumea, nu a fost sub nici o formă un neajuns. Evident că organizatorii sunt realiști în ceea ce privește procentul de vorbitori ai acestui dialect astfel că deasupra scenei sunt amplasate două ecrane unde se poate urmări titrarea celor spuse pe scenă. Însă dacă ai ceva cunoștințe de limba germană poți urmări cu ușurință acțiunea, fără a fi nevoit să ridici privirea pentru a citi, rămânând doar să stai concentrat pe jocul actorilor. Ce mi-a plăcut foarte tare este realismul cu care se joacă, pare că oamenii, actorii, nu sunt pe scenă, ci își joacă propria poveste, întâmplător doar în fața a câtorva privitori. Ceea ce mi-a plăcut iar foarte tare a fost muzica, faptul că în piesă se cântă și faptul că totul este transparent, la vedere, orchestra fiind situată chiar în fața scenei, exact între scenă și primul rând de scaune. Piesa oferă o gamă de sentimente dintre cele mai diverse. Motke Hoțul e comedie, e dramă, e sexualitate necenzurată, apropos, nu prea e recomandată copiilor, și, surpriză, cei responsabili chiar au informat familiile cu cei doi copii din sală privitor la acest aspect, e muzicalitate, e culoare, e realism.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Da, dintre toate acestea Motke Hoțul e realism. Motke este dovada că este extrem de greu să îți depășești condiția și, chiar dacă o vei face, trecutul îți va bătea la ușă la un moment dat. Motke este dovada că viața nu e numai zâmbet și voie bună, viața mai înseamnă și promiscuitate, crimă, bătăi, violență domestică, abuz. Motke este partea nevăzută, este ceea ce nu dorim să vedem de fapt, Motke este hoțul asupra căruia nu aruncăm nici o privire, este hoțul căruia nu îi acordăm credit, neavând încredere că ar putea deveni un om mai bun. Experiența a fost una extrem de plăcută, am părăsit sala după două ore în care am fost transpusă, timpul a stat în loc și a contat doar traseul evolutiv al lui Motke. Ce mi-a mai plăcut? Faptul că oamenii aceia de pe scenă nu păreau să fi fost la serviciu, părea că le face o deosebită plăcere să se afle acolo, printre prieteni. Căci teatrul acesta pare o mare sufragerie, în care toată lumea este extrem de degajată. Am avut impresia și că lumea se cunoștea în sală, poate și datorită mărimii teatrului care face ca totul să nu pară atât de formal. Indiferent ce piesă ați alege, aș spune să faceți o vizită Teatrului Evreiesc, va fi o experiență.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

crima, crud, dialect, evrei, Motke Hoțul, parvenire, personaj crud, Shalom Ash, teatrul evreiesc, trecut, utile

Motke Hoțul la Teatrul Evreiesc de Stat

    Nu am fost niciodată la Teatrul Evreiesc de Stat. De ce? Păi, din ignoranță, în primul rând. Spun ignoranță ca să fiu ceva mai blân...

Omul care a văzut moartea

<div style="text-align: justify;"> <b>Omul care a văzut moartea</b> de <b>Victor Eftimiu</b></div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjYVqjYs9RMGW66-sTVoB-5NY4BH0DVlkFxiutBp3WrcNLhu8fhKSJZdHndh-PXtPahgIkmZ-BoXHufjHESFGjRsVxgFPwpBlzfuT9JqJXpoSOEmFMEaiNrLiyG0YBBKiYO8OqNNHoO6G4/s1600/omul_care_a_vazut_moartea.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjYVqjYs9RMGW66-sTVoB-5NY4BH0DVlkFxiutBp3WrcNLhu8fhKSJZdHndh-PXtPahgIkmZ-BoXHufjHESFGjRsVxgFPwpBlzfuT9JqJXpoSOEmFMEaiNrLiyG0YBBKiYO8OqNNHoO6G4/s320/omul_care_a_vazut_moartea.jpg" width="297" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Sunt nevoită să recunosc, cu rușine de altfel, că de când sunt mamă de pui mic, nu am mai avut ocazia să merg la teatru. Nu pot spune că mă duceam nici înainte de a fi avut puiul chiar săptămânal, dar când dibuiam vreo piesă bună și aveam vreme, mergeam cu mare plăcere. Așa că am lăsat într-o seară puiul la bunici și am făcut o rezervare la „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu. Nemaifiind de multă vreme la teatru am avut surpriza să constat că lumea chiar mai merge la teatru, sala fiind plină. În mod surprinzător aproape toate biletele erau vândute și la alte piese ale Teatrului Național, piese jucate la Sala mare a teatrului, ceea ce mi se pare extraordinar, având în vedere mărimea sălii. Urmăresc de ceva vreme Dineu cu proști, doar că programul meu nu se prea „pupă” cu programul Teatrului Național. În momentul în care o voi vedea voi reveni cu păreri despre ea. Dar acum să vă spun câte ceva despre piesa lui Victor Eftimiu . Acțiunea se petrece într-un orășel de provincie, în care un podgorean ajuns la un oarecare nivel, Alexandru Filimon, se hotărăște să candideze pentru postul de primar. Alexandru Filimon, interpretat de Costel Constantin, fiind într-o dimineață la pescuit, are, hai să îi spun șansa, de a salva de la înec un amărât lipsit de vreo perspectivă a viitorului, Vagabondul, rol interptetat de Lari Giorgescu. Din cauza faptului că nu am mai fost de multișor la teatru am cam pierdut evoluția tinerilor actori și am stagnat la un nivel comfortabil de cunoaștere doar a actorilor de generație mai veche. Și spun asta pentru că în rolul soției lui Filimon am găsit-o pe Adela Marculescu și m-am bucurat teribil că încă mai joacă pe scena Teatrului Național, în ciuda faptului că are 78 ani. Și m-am bucurat la fel de tare că l-am văzut pe scena aceleiași piese pe Marius Bodochi , în rolul contracandidatului la postul de primar, domnul Leon, spițerul .Așadar, Alexandru Filimon îl salvează pe nenorocit de la moarte și, împreună cu acesta, profită de situație pentru a câștiga niscaiva voturi în lupta pentru candidatura în postul de primar. Este o comedie, presărată cu adevăruri încă valabile în ceea ce privește lupta politică actuală, este o comedie care scoate în evidență slăbiciunea omenească când e vorba de onoruri și măriri, e o comedie care m-a făcut ca timp de 2 ore să fiu doar acolo, fără să îmi fugă gândurile în alte părți. Omul care a văzut moartea este piesa de rezistență a dramaturgului, acțiunea având loc în perioada interbelică . Am înțeles că a mai fost jucată la Național în 1964 și 1997, la Teatrul Evreiesc , avându-i ca protagoniști pe Toni Bulandra, Dan Puric, Ștefan Bănică si Florin Zamfirescu. În rolul Vagabondului, care de altfel e și esența întregii piese joacă un tânăr de excepție , Lari Giorgescu, de care se va mai auzi, cu siguranță, acesta având și o nominalizare la Premiile UNITER. În alte roluri îi mai găsim pe Florentina Ţilea, fiica lui Alexandru Filimon și a Ralucăi Filimon, Alice Filimon, îndrăgostită, de cine altcineva, decât de băiatul contracandidatului, domnul Leon, farmacistul, băiatul fiind jucat de Răzvan Oprea. George, băiatul domnului Leon are,de altfel,un rol simpatic, ce provoacă hohote de râs. Ce nu mi-a plăcut la apariția acestuia, veți spune poate că sunt superficială, a fost tunsoarea domnului cu pricina, potrivită mai degrabă pentru o apariție în răposatul club Bamboo. Când joci într-o piesă din perioada interbelică parcă nu e chiar de bun gust să fii tuns cu creastă. Mă gândesc însă că s-o fi vrut vreo abordare mai modernistă. În rest numai de bine, de la decor, muzică, atmosferă, până la distribuția de excepție. Am părăsit sala cu zâmbetul pe buze, având parte de 2 ore petrecute într-un mod extrem de agreabil. Mulțumesc Teatrului Național și îmi mulțumesc că am avut inspirația de a alege acestă piesă.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

actori, alexandru filimon, bilete, club bamboo, dan puric, marius bodochi, stefan banica, teatru, teatru national, teatrul evreiesc, toni bulandra, utile, vagabondul

Omul care a văzut moartea

Omul care a văzut moartea de Victor Eftimiu     Sunt nevoită să recunosc, cu rușine de altfel, că de când sunt mamă de pui mic, nu ...