Motke Hoțul la Teatrul Evreiesc de Stat

    Nu am fost niciodată la Teatrul Evreiesc de Stat. De ce? Păi, din ignoranță, în primul rând. Spun ignoranță ca să fiu ceva mai blândă cu mine însămi, căci altminteri aș fi putut spune că nu am mers din prostie. Prostia consta în faptul că cele mai multe piese nu sunt în limba română și am crezut că voi avea un disconfort, în sensul că nu voi înțelege nimic, în ciuda faptului că aflasem că există o titrare. Pe vremuri știam că traducerea era audio. Așa că, într-o duminică seara, liberă de copil pentru vreo 3 ore, mi-am luat inima în dinți, soțul de mână și am plecat spre renovatul Teatru Evreiesc. Pentru cine nu are cunoștință, teatrul se află în zona Unirii, mai exact către Udriște, așadar este o locație extrem de accesibilă. Piesa jucată: Motke Hoțul, o comedie, de altfel cam neagră, scrisă de Shalom Ash, o piesă destul de incomodă din dramaturgia evreiască, din ceea ce am citit pe pagina teatrului legat de piesă. Pe scurt, Motke e un hoț mărunt, condamnat încă de la naștere la a trăi o viață promiscuă, nedemn de a avea un trai decent și omenos, dornic să își depășească condiția și, în acest sens, se complace și se dedă la cele mai nevrednice acțiuni.

    Cel ce a făcut rezumatul piesei spune că Motke ar fi un personaj crud, dornic de parvenire. Eu nu am văzut cu aceeași ochi personajul. Eu l-am văzut ca pe un bărbat care are ambiția să devină mai bun, să iasă din cloaca în care trăiește, să își îmbunătățească viața, să aibă parte de o iubire curată, să arunce peste umăr tot trecutul său. Faptul că piesa a fost în idiș, un dialect sudic al limbii germane, vorbit de aproximativ 3.000.000 de evrei în toată lumea, nu a fost sub nici o formă un neajuns. Evident că organizatorii sunt realiști în ceea ce privește procentul de vorbitori ai acestui dialect astfel că deasupra scenei sunt amplasate două ecrane unde se poate urmări titrarea celor spuse pe scenă. Însă dacă ai ceva cunoștințe de limba germană poți urmări cu ușurință acțiunea, fără a fi nevoit să ridici privirea pentru a citi, rămânând doar să stai concentrat pe jocul actorilor. Ce mi-a plăcut foarte tare este realismul cu care se joacă, pare că oamenii, actorii, nu sunt pe scenă, ci își joacă propria poveste, întâmplător doar în fața a câtorva privitori. Ceea ce mi-a plăcut iar foarte tare a fost muzica, faptul că în piesă se cântă și faptul că totul este transparent, la vedere, orchestra fiind situată chiar în fața scenei, exact între scenă și primul rând de scaune. Piesa oferă o gamă de sentimente dintre cele mai diverse. Motke Hoțul e comedie, e dramă, e sexualitate necenzurată, apropos, nu prea e recomandată copiilor, și, surpriză, cei responsabili chiar au informat familiile cu cei doi copii din sală privitor la acest aspect, e muzicalitate, e culoare, e realism.

    Da, dintre toate acestea Motke Hoțul e realism. Motke este dovada că este extrem de greu să îți depășești condiția și, chiar dacă o vei face, trecutul îți va bătea la ușă la un moment dat. Motke este dovada că viața nu e numai zâmbet și voie bună, viața mai înseamnă și promiscuitate, crimă, bătăi, violență domestică, abuz. Motke este partea nevăzută, este ceea ce nu dorim să vedem de fapt, Motke este hoțul asupra căruia nu aruncăm nici o privire, este hoțul căruia nu îi acordăm credit, neavând încredere că ar putea deveni un om mai bun. Experiența a fost una extrem de plăcută, am părăsit sala după două ore în care am fost transpusă, timpul a stat în loc și a contat doar traseul evolutiv al lui Motke. Ce mi-a mai plăcut? Faptul că oamenii aceia de pe scenă nu păreau să fi fost la serviciu, părea că le face o deosebită plăcere să se afle acolo, printre prieteni. Căci teatrul acesta pare o mare sufragerie, în care toată lumea este extrem de degajată. Am avut impresia și că lumea se cunoștea în sală, poate și datorită mărimii teatrului care face ca totul să nu pară atât de formal. Indiferent ce piesă ați alege, aș spune să faceți o vizită Teatrului Evreiesc, va fi o experiență.