Amorul și silueta

    Una din marile probleme ale omenirii este aceea de a da oamenilor posibilitatea de a mânca tot ceea ce își doresc fără a pune un kilogram pe coapse, fese sau burtă. În sensul ăsta se cheltuie miliarde, oamenii sunt dispuși să aloce resurse financiare nelimitate numai pentru a găsi pastila minune ce te slăbește sau te păstrează slab. Numai că pastila asta nu există, poate va exista la un moment dat, habar nu am, dar intuiția îmi spune că nu se va inventa prea curând căci industria asta a slăbitului este una care aduce mari profituri. Până la urmă nici nu ar trebui să fie prea mare problemă, e o simplă ecuație care se reduce la raportul mâncare –consum energetic. Ai mâncat mai mult decât trebuie, ai pus kilograme, sufli greu, ești complexat. Nu ai mâncat sau mănânci în limitele decenței îți păstrezi silueta. Dar problema mea e alta căci ecuația aceea a mâncatului conform nevoilor nu am fost capabilă să o rezolv nici eu, în ciuda faptului că fac eforturi destul de serioase. Problema mea este următoarea: numai oamenii slabi sunt demni de a fi iubiți? De cele mai multe ori ne hotărâm să slăbim din două motive. Unul este medical și neslăbind am putea avea serioase probleme de sănatate, diabet, probleme ale inimii și așa mai departe.

    Dar chiar și așa oamenii se pun pe slăbit numai când le cam ajunge cuțitul la os. Al doilea motiv este acela de a fi pe placul sexului opus. Probabil mai sunt și alte motive și mai ne motivează și altceva însă eu aș spune că acestea două sunt principalale și aș vrea să mă axez pe cel de-al doilea, slăbitul de dragul sexului opus. Și vorbesc aici în cunoștință de cauză căci am slăbit un anumit număr de kilograme în două rânduri. Am slăbit după despărțiri care m-au afectat serios și nu pentru că suferința mi-ar fi tăiat foamea sau pofta de mâncare. Nu, am slăbit pentru a le arăta eu foștilor mei iubiți ce grozavă eram și ce au pierdut. Probabil, undeva la nivelul subconștientului meu slăbirea s-a produs ca urmare a faptului că nu mă vedeam suficient de bună și de frumoasă și despărțirea a avut loc fiindcă nu eram suficient de slabă. Cert e că am slăbit și, ca urmare a noii mele siluete, eram asaltată, pur și simplu de bărbați. Nu eram nici înainte obeză, aveam doar câteva kilograme în plus, dar impactul a fost extrem de mare în rândul populației masculine. Așadar stau acum și mă întreb? Numai ăștia slabi și tonifiați sunt demni de iubire și de serenade sub clar de lună? Pentru că, uitându-mă în jurul meu, aș spune că da. A fi slab este rețeta fericirii și a fi slab înseamnă a avea acces la partenerul mult visat? Dacă eu mă simt bine cu 5 kilograme peste cât ar trebui să am înseamnă că sunt cantitate neglijabilă și am voie a iubi numai dacă port măsura xs? Bărbații sunt interesați numai și numai de femeile piele și os iar femeile numai de cei definiți temeinic în sala de sport? Chestia e că în 2018 oamenii nu prea mai au șansa să se cunoască așa, față în față, din cauza internetului primul impact este acela vizual și oamenii tind să își aleagă viitori parteneri numai în funcție de o poză, ori dacă ești gras și zero șanse să te aleagă cineva. Ce contează că ești o persoană minunată?

    Dacă ești gras și ești minunat nu ai decât să te apuci să slăbești și atunci ai să îți găsești și partenerul. În lumea asta se pare că grașii nu mai au nici o șansă de a iubi decât dacă au avut norocul de a fi fost slabi la un moment dat, să se fi îngrășat pe parcurs și partenerul să fi rămas cu ei. Nu mă raportez aici la cazuri de obezitate morbidă, atunci chiar e esențial să slăbești, mă refer aici la oamenii normali, bărbați care au burtă, femei care au un colăcel sau două, tinere care au celulită. În disperarea de a găsi partenerul perfect ne supunem corpul la chinuri, negândindu-ne că aspectul fizic nu este neapărat cel care ne definește. Noi suntem mai mult de abdomenul lucrat la sală de 6 ori pe săptămână, suntem mai mult de veșnicul grătar de pui înghițit în silă. Și stau să mă întreb dacă chiar îmi doresc un partener care nu vede dincolo de pielea mea întinsă și fără celulită. Ce fac dacă peste 10 ani am să fac, inevitabil, celulită și sânii vor lua calea gravitației? Cred că e important să fim noi înșine, să nu mai plecăm în căutarea Fetei morgana, căci, în goana aceasta după o iluzie, goană pe care o sfârșim secătuiți, fără putere, căci pieptul de pui la grătar te cam lasă fără forță, lăsam la o parte lucruri mult mai importante. Cred că e mult mai important să ai 4 kilograme în plus sau chiar 10 dacă asta te face să te simți bine și să întâlnești, în cele din urmă, partenerul care se simte și el bine cu 10 kilograme în plus. Eu spun asta la 40 ani, la 20 ani eram chinuită de foame, doar pentru a arăta bine și a-l găsi pe Făt Frumos. Am fost și slabă și încă nu l-am găsit.