Cum m-am hotărât să devin mai bună

    În urmă cu puțin timp am avut o revelație. Nemulțumită de viața mea, m-am gândit că trebuie să fac ceva, să pun umărul la îmbunătățirea vieții mele spirituale. Și am început să fac cercetări, m-am aprovizionat cu tot soiul de materiale, cărți de dezvoltare personală, am găsit chiar niște aplicații cu citate motivaționale, am citit fel de fel de articole destul de îndoielnice de altfel, privind alimentația și cum poate aceasta să îți schimbe aura și felul de a gândi. Recunosc că nu am reușit să aprofundez subiectul în toată adâncimea lui, mai am de lucrat cu mine însămi o groază de timp, ori obligațiile nu îmi lasă acest timp. Numai că, să devii mai bun nu e chiar la îndemâna oricui. În primul rând trebuie să faci un efort și să elimini toate gândurile negative, căci acestea conduc către alte gânduri negative și uite așa ți-ai alcătuit cu mânuța ta, o viață de rahat.

    Dacă ai datorii asta e numai și numai vina ta fiindcă nu ai gândit ceea ce trebuie. Nu pot să contrazic această lege a atracției, cum este denumit procedeul acesta al gândirii pozitive, încă nu am ajuns la un nivel atât de ridicat încât să mă pot bucura de beneficiile lui. Dar nu pot nici să îl infirm, e posibil să meargă. Așa că am zis să schimb ceva. Am încercat să mă vizualizez în locuri frumoase, să mă văd slabă, încântătoare, cu job-ul mult visat, cu mașina visurilor mele. Însă cred că nu mă gândesc suficient de profund sau suficient de mult timp. Nu am slăbit nici jumătate de kilogram, nu sunt nici mai atrăgătoare, nici mai suplă, nici mai bine plătită. Mbon. O să las asta cu vizualizarea pentru mai târziu, poate nu sunt încă pregătită și trebuie să urmez alți pași înainte. Ca să pot să obțin toate lucrurile pe care mi le doresc cred că trebuie să fac pace cu mine însămi și, cel mai important, să fac pace și să îi iert pe toți cei ce mi-au greșit vreodată. Eh, și uite că aici mă cam împotmolesc. Recunosc cu toată ființa mea că îmi vine extrem de greu să iert, să uit nici atât. Și probabil procesul meu de a deveni mai bună se împotmolește și el tot aici. Este extrem de greu să ierți cuiva, dacă fondul tău sufletesc nu este alcătuit de așa natură. Sau mai poți face asta după ce ai ajuns la o înțelegere a sufletului omenesc atât de adâncă și ești un om atât de înălțat spiritual încât îți poți permite luxul de a fi bun și cald și permisiv chiar și cu cei mai răi. Numai că dacă trece unul cu mașina în viteză pe lângă tine și te stropește din cap până în picioare, parcă îți cam vine să îi spui de mă-sa și s-a cam dus dracului blândețea. Dacă ai cel mai cretin șef din lume, iar nu îți vine să te vizualizezi în Tenerife, nu ai să stai decât să îți înjuri șeful cel cretin. Știu că ideal ar fi să ne situăm mai presus de evenimentele acestea cotidiene, știu că ideal ar fi să încercăm să vedem binele din oameni și astfel societatea s-ar schimba, numai că omul nu e construit să ierte atât de ușor și să întoarcă și celalalt obraz, de frică că o să fie luat de prost. Și de cele mai multe ori chiar va fi luat de prost.

    Cred că o soluție ar fi aceea a evitării, să ocolim ceea ce ne displace, căci să ierți nu e tocmai ușor. Să vrei să ajungi un om mai bun nu e un lucru rău. Ne urlăm frustrările cu privire la absolut orice, numai că uităm că schimbarea începe, întâi de toate, din noi. Noi putem schimba societatea numai dacă ne schimbăm noi înșine. Și nu e lucru greu, e suficient să aruncăm o hârtie la coș, e suficient să nu mai tăiem atâția copaci, e suficient și fim mai respectuoși și mai calmi și atunci nu cred că ar mai fi pusă problema că dorim să devenim mai buni, automat vom trăi într-un mediu mai bun care nu poate produce decât oameni buni. Evident că e un cerc vicios care ar trebui rupt cumva, dar cum am spus, probabil ar fi necesar să avem ca rezoluție faptul de a deveni mai buni.