București, orașul prabușirilor

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiMrkUQtiOGYlgFYJmmZ1cnecI8-3twkns6PbYVitTW9vbBnkUjo-uQDWt_Ce6wnnbd1pNrgke-2_HVJxTqZmY8vMEEzAnSqKLEyvpe7X9W9pcT26zVrK5GUazGpbA_KBxY2v2LdtsxdaE/s1600/Bucuresti_orasul_prabusirilor.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="400" data-original-width="711" height="180" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiMrkUQtiOGYlgFYJmmZ1cnecI8-3twkns6PbYVitTW9vbBnkUjo-uQDWt_Ce6wnnbd1pNrgke-2_HVJxTqZmY8vMEEzAnSqKLEyvpe7X9W9pcT26zVrK5GUazGpbA_KBxY2v2LdtsxdaE/s320/Bucuresti_orasul_prabusirilor.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Aș putea spune că sunt bucureșteancă get-beget, din a nu știu câta generație născută și trăită aici. Treaba asta îmi dădea un oarecare prestigiu printre apropiați, asta în vremea liceului și a facultății. Era o chestie să fii din București, când, în vremea comunismului se strămutase tot săteanul la oraș, adus de nomenclaturiști pentru a umple fabricile. De fapt, dacă stau să mă gândesc, nu era nici o chestie și nici un mare rahat, cum nu e nici acum să fii bucureștean. Ba mai mult, cred că te descurcai ceva mai bine în orașele mai mici, cred că erau comunități mai strânse, gata să se ajute la nevoie, spre deosebire de mărețul București unde îți era frică să comunici și cu umbra ta, de frică că ai fi putut fi turnat la Securitate. După marea revoluție exodul spre București nu a mai încetat și văd, cu stupoare, că se aglomerează pe zi ce trece, în ciuda faptului că atât cei ce sunt originari de aici cât și cei adoptați de capitală se plâng în mod continuu de suprapopulare. În acest moment, dacă nu aș avea părinții aici, care cu siguranță nu ar mai lua-o din loc, aș pleca din București mâncând pământul.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Copilul meu e încă mic, e la vârsta grădiniței, cred că s-ar integra mult mai ușor în orice altă parte, însă eu, fiind unic copil, nu aș putea să îmi las părinții siguri aici, în ciuda faptului că nu ajung la ei chiar atât de des. Nu e vorba că aș fi nerecunoscătoare ci, glumă sau nu, cred că îmi ia o zi să ajung la ei, deși, spațial vorbind, am domiciliul relativ aproape de domiciliul lor. Bucureștiul, nu numai că s-a populat cu ființe vii, dar aceștia au venit la pachet și cu autoturismele personale și astea ocupă al dracului de mult loc. Ocupă loc în trafic, în parcări, pe trotuare, pe trecerile de pietoni. Înțeleg că asta e progresul și mișcarea firească a omenirii este îndreptată către marile orașe, în căutarea unui loc de muncă mai bun și a unui nivel de trai mai ridicat. Dar, să mă ierte Dumnezeu, ce e așa frumos în a sta blocat în trafic mai bine de 3 ore, și asta zilnic, ca să petreci la serviciu 10-12 ore și odată întors acasă să rămâi tolănit în fața televizorului vizionând tâmp Las Fierbinți? Asta e progresul? Pentru asta se înghesuie toți în București? Pentru a sta înghesuit ca o sardină în metrou la Piața Victoriei și înțepenit în trafic la Unirii? Un alt aspect destul de enervant pentru un bucureștean este aglomerația din parcuri. Bucureștiul are niște parcuri destul de măricele, pe vremuri era imposibil să te calci în picioare în Herăstrau într-o zi de duminică, pur și simplu era loc pentru toată lumea. Uite că acum nu mai e. Cum a dat primul fir de zambilică, tot locuitorul din București dă iama în Cișmigiu și în Herăstrău. Nu ai loc să stai pe o bancă, nu ai loc să alergi liniștit 5 km că riști să te dai cap în cap cu alte sute de alergători de 5 km. Și uite așa s-a dus dracului relaxarea de la sfârșitul săptămânii. La magazine e aceeași poveste, omor și nu altceva.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Mi se pare absolut nefiresc să ajungi să populezi un singur mare oraș, celelate rămânând în părăsire. Sunt sate întregi care vor ajunge sate fantomă odată cu moartea ultimilor bătrâni locuitori, căci nici dracului nu se mai duce să mai stea la sat, toți dau fuga la oraș, mânați de mirajul marelui oraș. Știu și că marii investititori își deschid în capitală firme însă nu i-ar opri nimeni să facă asta și în alte orașe unde, mai mult ca sigur, e nevoie de forță de muncă. Și uite așa cresc prețurile, artificial din punctul meu de vedere, la case, la alimente, la chirii. Căci acolo unde e cerere se scumpește totul. Cum am spus, dacă aș fi capabilă să plec, aș face-o fără nici o urmă de îndoială. Căci aș vrea să trăiesc într-un oraș în care nu se aud zilnic bormașini, în care mă pot plimba liniștită în parc, în care pot merge pe trotuar fără să mă lipesc de zidurile caselor din cauza parcărilor, în care aș vrea să mai aud cântând o pasăre, dar în locul ei aud numai claxoane de șoferi nervoși. Aș vrea să trăiesc într-un oraș, nu într-un București cu pretenții de metropolă care nu oferă nimic.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

bormasini, bucuresti, Cismigiu, copil mic, exod, las fierbinti, marele oras, metropola, oras, realitatea zilei, Romania, sate fantoma, trafic

București, orașul prabușirilor

    Aș putea spune că sunt bucureșteancă get-beget, din a nu știu câta generație născută și trăită aici. Treaba asta îmi dădea un oarec...

Farmecul cărților scrise în perioada interbelică

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEib6FF4AZBbeF5u8G6AILxa2mezPmaztNhn3nRxGAFPMgp7lF07BB6P2ypO2VUmDPhoaMEdr1luq8vrwnEvPX1iy7dbBsQPeyIiWpwZA-BHfHgWecZPCPkDcMBT-2l9fD7fA0kpj7hX1UY/s1600/Farmecul_cartilor_scrise_in_perioada_interbelica.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" data-original-height="579" data-original-width="1024" height="180" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEib6FF4AZBbeF5u8G6AILxa2mezPmaztNhn3nRxGAFPMgp7lF07BB6P2ypO2VUmDPhoaMEdr1luq8vrwnEvPX1iy7dbBsQPeyIiWpwZA-BHfHgWecZPCPkDcMBT-2l9fD7fA0kpj7hX1UY/s320/Farmecul_cartilor_scrise_in_perioada_interbelica.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Deși nu e conform tradiției creștine, îmi place să cred în lumi paralele şi îmi place să cred că am mai trăit şi alte vieți. Îmi place să cred că senzaţia de deja-vú ar fi de fapt conştientizarea faptului că am mai fost acolo. Şi credinţa aceasta a mea se împleteşte cu faptul că îmi place să citesc. Şi pentru mine un farmec aparte îl reprezintă Bucureştiul în perioada lui interbelică, perioadă lipsită de griji, perioadă cu iz de tei şi de parfum franţuzesc, perioada rochiilor făcute la comandă, special croite pentru a îmbrăca trupuri de domnişoare ce îşi desfăşoară cursurile la Universitate, în speranţa de a îşi forma o profesiune, aceea de profesoară. Îmi place să îmi imaginez plimbările pe Calea Victoriei, bătăile cu flori, plimbarea cu automobilul la Şosea. Îmi place să îmi imaginez traiul din acea perioadă, îmi plac casele de atunci. Înainte de a naşte îmi făcea o deosebită plăcere să hoinăresc prin Bucureşti, căscând ochii la imobilele acelea acoperite de viţă de vie, cu porticul sărutat de iedera de un verde crud. Am fost zilele trecute în parcul Cişmigiu şi la intrarea în parc m-a lovit, pentru a nu ştiu câta oară, apariţia palatului Kretzulescu. Abia aştept să crească puiul să îmi pot relua plimbările solitare în căutarea acelor case care te fac să visezi. Îmi place să caut cărţi poştale, imagini ale Bucureştiului de altă dată, instantanee şi mărturii ale celor ce au trăit atunci. Îmi place muzica ce se cânta în ’40 şi cu riscul de a părea desuetă şi învechită aş vrea să îi transmit şi copilului meu o parte din această dragoste. Nu ştiu în ce măsură voi reuşi, probabil nici nu e important, fiecare are propriile vise şi în epoca vitezei şi a tehnologiei nu va fi interest de o lume trecută. Ceea ce îmi alimentează însă, în cea mai mare măsură, amorul acesta pentru perioada interbelică sunt cărţile scrise atunci. Le-am descoperit în perioada adolescenţei mele şi nu mă pot lecui nici acum, ajunsă la maturitate. Şi ce descoperi în adolescenţă? Asta dacă ai norocul să te introducă cineva în lumea cărţilor şi a romanelor pentru adolescenţi. Descoperi Cişmigiu et. Comp, de Grigore Băjenaru, îl descoperi pe Mihail Drumeş şi Elevul Dima dintr-a şaptea şi Invitaţie la vals, îl descoperi ceva mai încolo pe Mircea Eliade. Şi o citeşti pe nerăsuflate pe Cella Serghi , cu a ei Pânza de păianjen şi Genţiane. Şi suferi alături de Bietul Ioanide al lui Călinescu, ca mai apoi să nu mai laşi din mână Enigma Otiliei sau Cartea nunţii. După ce le prinzi gustul şi savoarea acestor autori români, căci mi se pare inadmisibil să te apuci de mari romane universale fără a-ţi cunoaşte propria literatură, îi descoperi timid pe Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu. Astfel eşti iremediabil îndrăgostit, atât de carte, cât şi de timpurile în care se petrecea ceea ce ai devorat până în miez de noapte. Eşti atât de îndrăgostit precum drogatul în căutarea dozei sale, găsindu-l aşadar prin noianul acesta de artişti şi pe Mihail Sebastian. Am iubit alături de eroi când am citit Accidentul şi mi-a plăcut să mă imaginez ca fiind Nora şi aş fi vrut să am un iubit cu numele Paul. Am ascultat cu o deosebită plăcere piesele radiofonice Jocul de-a vacanţa şi Steaua fără nume, pe vremea în care se mai asculta aşa ceva. Cred că este imposibil să fac un rezumat al fiecărei cărţi scrise de aceşti giganţi şi ştiu că nu toate sunt scrise în perioada interbelică, ci doar publicate atunci, nici acţiunea unora dintre ele nu se petrece între cele două razboaie, doar că m-am apucat să recitesc Invitaţie la vals şi m-a apucat o oarecare nostalgie. Am să revin cu o impresie a ei după ce o voi termina fiindcă atunci când am descoperit-o, în urmă cu mai bine de 20 ani vedeam lucurile cu alţi ochi. Şi cred că e valabil cu toate operele enumerate mai sus. Cu ochii adultului de 40 ani e posibil să văd lucruri care mi-au scăpat la 20 ani. Recitindu-le iau şi o pauză de la oraşul acesta care a devenit atât de zgomotos şi de plin şi de murdar. E plăcut să îţi poţi imagina Bucureştiul ca fiind şi altfel, fie el şi un Bucureşti de mult apus.</div>

adolescenta, bucuresti, Camil Petrescu, Cismigiu, Enigma Otiliei, Kretulescu, Liviu Rebreanu, Mihai Sebastian, Mihail Drumes, traditie crestina, utile

Farmecul cărților scrise în perioada interbelică

    Deși nu e conform tradiției creștine, îmi place să cred în lumi paralele şi îmi place să cred că am mai trăit şi alte vieți. Îmi plac...