București, orașul prabușirilor

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiMrkUQtiOGYlgFYJmmZ1cnecI8-3twkns6PbYVitTW9vbBnkUjo-uQDWt_Ce6wnnbd1pNrgke-2_HVJxTqZmY8vMEEzAnSqKLEyvpe7X9W9pcT26zVrK5GUazGpbA_KBxY2v2LdtsxdaE/s1600/Bucuresti_orasul_prabusirilor.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="400" data-original-width="711" height="180" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiMrkUQtiOGYlgFYJmmZ1cnecI8-3twkns6PbYVitTW9vbBnkUjo-uQDWt_Ce6wnnbd1pNrgke-2_HVJxTqZmY8vMEEzAnSqKLEyvpe7X9W9pcT26zVrK5GUazGpbA_KBxY2v2LdtsxdaE/s320/Bucuresti_orasul_prabusirilor.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Aș putea spune că sunt bucureșteancă get-beget, din a nu știu câta generație născută și trăită aici. Treaba asta îmi dădea un oarecare prestigiu printre apropiați, asta în vremea liceului și a facultății. Era o chestie să fii din București, când, în vremea comunismului se strămutase tot săteanul la oraș, adus de nomenclaturiști pentru a umple fabricile. De fapt, dacă stau să mă gândesc, nu era nici o chestie și nici un mare rahat, cum nu e nici acum să fii bucureștean. Ba mai mult, cred că te descurcai ceva mai bine în orașele mai mici, cred că erau comunități mai strânse, gata să se ajute la nevoie, spre deosebire de mărețul București unde îți era frică să comunici și cu umbra ta, de frică că ai fi putut fi turnat la Securitate. După marea revoluție exodul spre București nu a mai încetat și văd, cu stupoare, că se aglomerează pe zi ce trece, în ciuda faptului că atât cei ce sunt originari de aici cât și cei adoptați de capitală se plâng în mod continuu de suprapopulare. În acest moment, dacă nu aș avea părinții aici, care cu siguranță nu ar mai lua-o din loc, aș pleca din București mâncând pământul.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Copilul meu e încă mic, e la vârsta grădiniței, cred că s-ar integra mult mai ușor în orice altă parte, însă eu, fiind unic copil, nu aș putea să îmi las părinții siguri aici, în ciuda faptului că nu ajung la ei chiar atât de des. Nu e vorba că aș fi nerecunoscătoare ci, glumă sau nu, cred că îmi ia o zi să ajung la ei, deși, spațial vorbind, am domiciliul relativ aproape de domiciliul lor. Bucureștiul, nu numai că s-a populat cu ființe vii, dar aceștia au venit la pachet și cu autoturismele personale și astea ocupă al dracului de mult loc. Ocupă loc în trafic, în parcări, pe trotuare, pe trecerile de pietoni. Înțeleg că asta e progresul și mișcarea firească a omenirii este îndreptată către marile orașe, în căutarea unui loc de muncă mai bun și a unui nivel de trai mai ridicat. Dar, să mă ierte Dumnezeu, ce e așa frumos în a sta blocat în trafic mai bine de 3 ore, și asta zilnic, ca să petreci la serviciu 10-12 ore și odată întors acasă să rămâi tolănit în fața televizorului vizionând tâmp Las Fierbinți? Asta e progresul? Pentru asta se înghesuie toți în București? Pentru a sta înghesuit ca o sardină în metrou la Piața Victoriei și înțepenit în trafic la Unirii? Un alt aspect destul de enervant pentru un bucureștean este aglomerația din parcuri. Bucureștiul are niște parcuri destul de măricele, pe vremuri era imposibil să te calci în picioare în Herăstrau într-o zi de duminică, pur și simplu era loc pentru toată lumea. Uite că acum nu mai e. Cum a dat primul fir de zambilică, tot locuitorul din București dă iama în Cișmigiu și în Herăstrău. Nu ai loc să stai pe o bancă, nu ai loc să alergi liniștit 5 km că riști să te dai cap în cap cu alte sute de alergători de 5 km. Și uite așa s-a dus dracului relaxarea de la sfârșitul săptămânii. La magazine e aceeași poveste, omor și nu altceva.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Mi se pare absolut nefiresc să ajungi să populezi un singur mare oraș, celelate rămânând în părăsire. Sunt sate întregi care vor ajunge sate fantomă odată cu moartea ultimilor bătrâni locuitori, căci nici dracului nu se mai duce să mai stea la sat, toți dau fuga la oraș, mânați de mirajul marelui oraș. Știu și că marii investititori își deschid în capitală firme însă nu i-ar opri nimeni să facă asta și în alte orașe unde, mai mult ca sigur, e nevoie de forță de muncă. Și uite așa cresc prețurile, artificial din punctul meu de vedere, la case, la alimente, la chirii. Căci acolo unde e cerere se scumpește totul. Cum am spus, dacă aș fi capabilă să plec, aș face-o fără nici o urmă de îndoială. Căci aș vrea să trăiesc într-un oraș în care nu se aud zilnic bormașini, în care mă pot plimba liniștită în parc, în care pot merge pe trotuar fără să mă lipesc de zidurile caselor din cauza parcărilor, în care aș vrea să mai aud cântând o pasăre, dar în locul ei aud numai claxoane de șoferi nervoși. Aș vrea să trăiesc într-un oraș, nu într-un București cu pretenții de metropolă care nu oferă nimic.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

bormasini, bucuresti, Cismigiu, copil mic, exod, las fierbinti, marele oras, metropola, oras, realitatea zilei, Romania, sate fantoma, trafic

București, orașul prabușirilor

    Aș putea spune că sunt bucureșteancă get-beget, din a nu știu câta generație născută și trăită aici. Treaba asta îmi dădea un oarec...

Sacoșica cu senzații

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgsKWXwr7VVc2keNapVJmzqf7htgGqrikOHEmP0SZm7h-ih4F25466OaGFWG704KL4d13nIXZGPghkoMiZBnXeZJbbcWOmixGyQTu9g4nJC-pUAfch8k2ip3h5_ceUuopGpOoAzMXDzjk8/s1600/Sacosica_cu_senzatii.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="408" data-original-width="612" height="213" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgsKWXwr7VVc2keNapVJmzqf7htgGqrikOHEmP0SZm7h-ih4F25466OaGFWG704KL4d13nIXZGPghkoMiZBnXeZJbbcWOmixGyQTu9g4nJC-pUAfch8k2ip3h5_ceUuopGpOoAzMXDzjk8/s320/Sacosica_cu_senzatii.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Îmi țineam copilul în brațe zilele trecute și aș fi vrut să opresc timpul în loc, voiam să nu se mai termine momentul acela de pupic lipicios și plescăit. Mi-a trecut repede însă fiindcă individul mic s-a gândit că e cazul să mă muște vârtos de nas. Am realizat astfel că sunt extrem de multe momente prețioase în viață pe care avem tendința să le ascundem într-un colțișor al memoriei. Le lăsăm acolo și nu le mai dezgropăm niciodată, din păcate. Într-o lume ideală, parfumată și bună mi-ar plăcea să am o trăistuță în care să bag fiecare moment care mă face fericită. Cred că ar fi o traistă enormă, nici nu știu dacă ar putea încăpea acolo tot ceea ce mi se pare frumos pe lumea asta. Și când te-ai simți trist, deprimat, abandonat, neiubit, ai băga mâna în sacoșică, ai scoate o amintire care ți-a umplut sufletul de căldură și viața parcă s-ar colora într-o nuanță ceva mai caldă. Ce lucruri aș băga în sacoșa cu senzații? Multe, dar nu neapărat într-o ordine, ar fi așezate acolo de-a valma.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     </div> <div style="text-align: justify;"> 1. Felul în care te simți când ți se așează copilul mic în brațe, cum te mângâie, cum râde în felul acela caraghios și gâlgâit, cum doarme lipit de tine, cum spune te iubesc, cum se preface a fi un cățel. Toate acestea sunt atât de prețioase numai că, din păcate, cu trecerea anilor, uităm tot ceea ce ne-a bucurat atât de intens într-o anumită perioadă a vieții noastre. Copilul crește, în anumite familii chiar se produce o ruptură și nimeni nu își mai aduce aminte de cum copilul spunea te iubesc. În mod clar aceste amintiri ar intra în sacoșică.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 2. Felul în care ne simțeam noi fiind copii și nu vorbesc de amintirea în sine care are și ea tendința de a se estompa, ci de sentimentul pe care l-am încercat într-o anumită situație: cum mă bucuram când făceam cazemate de zăpadă în fața blocului și veneam acasă ca un șobolan ud, bucuria care m-a cuprins când am primit prima pereche de rotile, și ultima de altfel, căci acelea erau reglabile, le purtai ani la rând. Felul în care părinții noștri ne iubeau și cum ne făceau să ne simțim.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 3. Sentimentul pe care ți-l dă iubirea, fluturii din stomac, zilele întregi de nemâncare, fiindcă nu aveai nevoie decât de dragoste, amintirea plimbatului de mână în parc, statul pe bancă strâns îmbrățișat, partida de sex care ți-a sucit mințile, țigarea de după, ploaia care se aude când stai în brațele persoanei iubite. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 4. Cele mai bune 10 filme și felul în care te fac ele să te simți. Eu, de exemplu, văd Meet Joe Black cam o dată pe an și de fiecare dată plâng în hohote la sfârșitul lui. La fel pățesc cu Green Mile. Cine le-a văzut cred că poate confirma. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 5. Senzația de uitare, de contopire pe care ți-o dă un concert în aer liber, cu o acustică fantastică. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 6. Gustul provocat de mâncare, fie că e dulce, sărat, piperat, acru etc. Modul în care mâncarea bună ți se topește în gură.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     </div> <div style="text-align: justify;">     Și multe, multe altele. Într-o sacoșică a senzațiilor ar intra tot ceea ce ne-a bucurat vreodată sufletul și inima în așa fel încât atunci când nori negri ți se adună deasupra capului, să bagi mâna în trăistuță, scoți o amintire, ți-o proiectezi pe ecranul minții și, poate, poate, măcar pentru o perioadă soarele va răsari. Cred că viața ar fi mult mai frumoasă și am trece mai ușor peste perioadele urâte ale vieții dacă am avea putința de a retrăi anumite momente ale existenței noastre. Mai cred că am deveni ceva mai buni și mai puțin încrâncenați. Mă scoate din minți copilul pentru că are o criză de plâns la fiecare jumătate de oră? Pac, am băgat mâna în geanta mea de Mary Poppins, am scos senzația provocată de nașterea copilului meu și atunci, cu siguranță, mă voi îmblânzi și nu voi mai avea tendința de a mă rățoi la el și voi încerca să îl iau mai cu binișorul. Mă irită soțul? Bag mâna în aceeași geantă și scot frumușel de acolo felul în care m-am simțit când m-a sărutat prima oară și iritarea poate va dispărea ca un fum. Poate nu trebuie să fie neapărat o geantă mare, senzațiile, sentimentele ocupă un loc infim, chiar spre invizibil. Repet, nu amintirea ar trebui stocată, ci doar sentimentul pe care l-a oferit un anumit moment. Până una alta încerc să valorific fiecare moment frumos, să mă bucur cât pot, căci toate acestea trec ca o clipire de ochi. Vă doresc să aveți fiecare parte de geanta proprie cu senzații.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

amintirea, clipire, copil, copil fericit, copil mic, criza de plans, geanta, marz poppins, moment frumos, ochi, parintii nostri, pereche de rotile, senzatii, sufletul si inima, trist, utile

Sacoșica cu senzații

    Îmi țineam copilul în brațe zilele trecute și aș fi vrut să opresc timpul în loc, voiam să nu se mai termine momentul acela de pupi...

Divorțul la români

<div style="text-align: justify;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj39Q1RxHwNaN7aOcoy2cRK5MkmW3zaGsIuTy66rZRdlKjE0dhLytO4d6DJA9iwYjNryc52aoKxlDvja5SATSlIHxpLapHPC5HZAroIM01sZiZB1G-pDJ5vA1dRdTeR3wybWtp4sROEmFs/s1600/divortul+la+romani.jpg" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="249" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj39Q1RxHwNaN7aOcoy2cRK5MkmW3zaGsIuTy66rZRdlKjE0dhLytO4d6DJA9iwYjNryc52aoKxlDvja5SATSlIHxpLapHPC5HZAroIM01sZiZB1G-pDJ5vA1dRdTeR3wybWtp4sROEmFs/s320/divortul+la+romani.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     M-am hotărât să scriu o serie de articole despre evenimentele triste, mai puțin triste și fericite din viețile românilor. Că noi, românii, suntem un popor așa de simpatic și de atipic că îți este mai mare dragul să vorbești despre noi. Nu știu de ce am ales să încep taman cu divorțul, poate că am o stare de spirit mai întunecată și necăjită.</div> <div style="text-align: justify;">     Așa că atunci când românul se hotărăște el să se despartă, după nuntă mare, evident, cu invitați care mai de care mai numeroși și de prin toate colțurile țării, dar ăsta va fi subiectul altui articol, nu poate să o facă așa oricum. Nu. În primul rând românul nu știe să se despartă civilizat. Românul când se desparte este musai să fie știut de cel puțin jumătate de scară de bloc. Și dacă cealaltă jumătate nu aude cum se ceartă creștinii în privința divorțului, cu siguranță există cel puțin un binevoitor care să informeze cealaltă jumătate. Sunt prea puțini români care aleg să se despartă de comun acord, fără să bată coridoarele tribunalului pentru împărțeală unui televizor și a unei canapele de la mama mare care a dat și mai mulți bani la nuntă. Așadar românul se duce la tribunal, o lălăie cu anii până se pronunță divorțul și asta ca să împartă, cum am spus, un televizor, o mobilă, un aragaz... Evident că sunt și astea muncite, ambii soți trebuie despăgubiți cumva.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Cel mai nasol este când ai casa luată cu un credit pe 120 ani și pentru care e foarte posibil să plătească și copiii ajunși la maturitate. A nu se înțelege că îi condamn pe cei care aleg această modalitate de cumpărare a unui imobil. Numai că dacă ajungi la divorț, se cam împute treaba. Și câteodată nu prea ai ce face și trebuie să stai cu partenerul de viață sub același acoperiș, fie că unul dintre ei nu are unde se duce, fie că banca nu îi consideră eligibili pe nici unul dintre ei pentru preluarea creditului. Și se ajunge la situația tâmpită în care doi străini ajung să împartă un domiciliu, fiecare având propriile fonduri, mâncarea separată, se împart facturile, se face curățenie cu rândul... Personal cunosc vreo 3 cazuri din astea. Mai nasol este când creștinii vor să își „refacă” viața. Cum naibii să îți aduci în locuința împărțită cu fostul/fosta, pe viitorul sau viitoarea concubină?!</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Evident că nu în toate familiile este așa. De cele mai multe ori femeia se mută la mama, asta dacă nu a avut norocul să dețină un apartament propriu înainte de căsătorie și atunci fericitul își ia el tălpășița; fie se duce el la mă-sa, fie se duce cu chirie dacă îi permite buzunarul.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Acestea sunt situațiile simple. Mai nasol este când sunt și copii implicați. Și copilul simte al naibii de tare, indiferent cât e de mic sau de mare. Atunci începe un război în ceea ce privește custodia. Mama nu mai vrea sub nici o formă să mai lase tatăl să își vadă pruncul și indiferent care ar fi fost motivul divorțului, soțul este întotdeauna un porc care nu mai are nici un drept asupra copilului, decât acelea pecuniar, respectiv plata pensiei alimentare. Din nu știu ce motiv, întotdeauna bărbatul este de vină, femeia niciodată. Din păcate un divorț e un eveniment tare nefericit și își pune pecetea pe toți membrii fostei familii. Și se ajunge iar la chestiunea civilizației. Românii nu pot sub nici o formă să rămână în relații cu fostul partener. Este musai ca ei să se înjure, scuipe, bârfească, bată etc. Și dacă nu divorțează, că mai sunt și cazurile astea, că e scump divorțul, că mai stau pentru copii, că nu au cum să îl despăgubească pe celalalt, cei doi parteneri rămân într-o căsnicie plină de ură și resentimente până la sfârșitul vieții.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Nu îl ultimul rând, mai există o categorie, aceea care vrea să scape cât mai repede de partener, să nu mai audă, vadă, să uite de existența celuilalt. Ăștia sunt de acord cu orice și poate ei resimt cel mai puțin efectele nefericitului eveniment.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Cu siguranță mai există numeroase alte cazuri de despărțiri, însă acesta nu este nicidecum un studiu asupra cauzelor, motivelor și efectelor despărțirii dintre oameni. Acest articol se vrea doar o scurtă prezentare a celor mai comune probleme pe care le întâmpină românii în cazul unui divorț.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

buzunar. copii, casa, casatorie, chirie, copil mare, copil mic, despartire, divort, eveniment nefericit, familie, imobil, partener, roman, sfarsitul vietii, tribunal, utile

Divorțul la români

    M-am hotărât să scriu o serie de articole despre evenimentele triste, mai puțin triste și fericite din viețile românilor. Că noi, rom...