Ritual de duminică fără copil

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhL9O8eGuHRjCC8ow7Zn_BBEpe385B1D2dURzdLRCF9qdSloLtfTLVdleSY5a6y8miJZkj7U0IZgxluC8iR-LIQHuU2BPb7J0tRuH59PBWSfpbnKvVCHcvE80SgUhYGP1c0IEQmVZxli8w/s1600/Ritual_de_duminica_fara_copil.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="669" data-original-width="499" height="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhL9O8eGuHRjCC8ow7Zn_BBEpe385B1D2dURzdLRCF9qdSloLtfTLVdleSY5a6y8miJZkj7U0IZgxluC8iR-LIQHuU2BPb7J0tRuH59PBWSfpbnKvVCHcvE80SgUhYGP1c0IEQmVZxli8w/s400/Ritual_de_duminica_fara_copil.jpg" width="296" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     M-am trezit duminică dimineața că sunt singură acasă, fără copil și fără consort. Așa ceva se întâmplă atât de rar încât fiecare moment din acesta trebuie apucat trainic de picior și ținut strâns de tot, că cine știe când te mai pricopsești cu așa minunăție. Îmi făcusem absolut toate treburile în ziua precedentă pentru a profita din plin de această minunată zi. Sâmbătă seara mi-am permis chiar luxul de a-mi pune un pahar de vin alb din care am reușit să beau un sfert fiindcă am căzut lată la un moment dat. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Duminică 3 septembrie</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> - mă dau relaxată jos din pat, fără papuci, fără frica de a călca pe vreo piesă de lego rătăcită pe lângă pat, prin baie, pe drumul spre bucătărie. Cine are copii are și piese de lego și știe cât de nenorocite pot fi cubulețele alea mici și câtă durere îți pot produce. M-am uitat bine, nu era nici măcar vreo mașinuță, nimic, nimic. Mi-am amintit pe urmă că făcusem casa bec sâmbătă, 2 septembrie.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> - la fel de liniștită mă duc și la baie, fără copil după mine care să vrea să fie luat în brațe.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> - momentul cafelei de dimineață a fost cel mai prețios din această zi. Efectiv mi-am băut și savurat cafeaua, pe canapea, cu știrile de dimineață. Cafeaua nu mi s-a răcit în cană, nu a tras nimeni de cană că ar vrea cafea, deși toată lumea știe că lichidul acesta vital e numai pentru oameni mari. Am reușit să o beau cu o stare de satisfacție de neimaginat, fără a mă întrerupe să mătur, să șterg bărbițe pline de mâncare sau să culeg miliardele de firimituri. Nu mi-am dat seama câte firimituri poate produce o amărâtă de felie de pâine până nu am avut copil.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;"> - mi-am aplicat un fond de ten fără grabă, blush, iluminator. Nu mi-a luat nimeni rujul să îl bage în gură, am fost tare mulțumită.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> - îmbrăcată frumos și parfumată am plecat la plimbare în Centrul vechi, să casc ochii la lume, la case, senzații de care nu prea am parte. Am intrat puțin în biserica Sfântul Anton din spatele restaurantului Hanul lui Manuc, am stat puțin la slujbă, deși nu pot spune că sunt o persoană foarte religioasă. Cred dar din păcate nu practic. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> - următoare destinație a fost librăria Cărturești, am petrecut vreo oră acolo, am și achiziționat vreo 4 cărți, am și scris de altfel despre minunăția asta de librărie, e un proiect minunat.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> - ajunsă acasă, am avut totala libertate de a mă uita la cărțile cumpărate, am pregătit masa doar pentru mine ceea ce nu a necesitat îndelungate pregătiri, am reușit să iau o masă normală, de adult, nu am mai mâncat doar resturile copilului, nu am fost stresată că nu mănâncă, că nu îi place, că rămâne copilul nemâncat. În cazul consortului nu e valabil, el mănâncă ce îi dai. Nu am mai spălat kilometri de vase, ci doar o farfurie și un castron de salată. Ce fericire! Într-adevăr fericirea stă în lucruri atât de mici.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> - făcut digestie pe canapea cu cartea lui Daniel Goleman, Inteligența emoțională.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Și la ora 16.15 liniștea mea a luat sfârșit. S-a auzit cheia în ușă, copilul urlând la ușă fiindcă nu a fost lăsat să deschidă el ușa. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Totuși nu mă plâng, a fost o zi relaxantă, o zi de care cred că are nevoie din când în când orice mamă. Practic e imposibil sa fii conectată non stop cu copilul și cu nevoile lui. Altă dată mă simțeam extrem de vinovată dacă nu îmi petreceam timpul în totalitate alături de copil. Însă după 3 ani am ajuns la concluzia că e mult mai sănătos să te ocupi și de tine din când în când, nu va suferi copilul nici o traumă dacă ieși să te plimbi 20 minute, dacă pleci să îți faci o manichiură sau chiar să dormi o oră în plus. Pe același principiu și tatăl poate face la fel. Să crești un copil e nevoie de doi părinți echilibrați și zdraveni la cap, nu de doi frustrați care nu știu cum să își mai ascundă nemulțumirea. Mulțumesc soțului și divinității pentru această zi de duminică, 3 septembrie.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Later edit: după două zile constat că copilul a răcit în scurta vacanță și că toate au un preț pe lumea asta. Acum trebuie să stau să îngrijesc puiul, asta ca o compensație a acelor zile libere. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

cheia in usa, compensatia zilelor libere, duminica, fara copil, fericire, libraria carturesti, pret, sambata, septembrie

Ritual de duminică fără copil

    M-am trezit duminică dimineața că sunt singură acasă, fără copil și fără consort. Așa ceva se întâmplă atât de rar încât fiecare mo...

Noaptea muzeelor pe de-a moaca

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEigK0TgmYKUpDUdjbsFwjQcqZqKcB24Z6jyKJJz0flt0jPDJ2G7wEJu2nKVAENyRjFolqVMy2GYFzINUv_E1MC7oMhSaFjzRFwgLXbcNvJ4BVn_CDRePtCVRXD-zi9BQgPDI3ASN33uIEk/s1600/Noaptea_muzeelor_pe_de-a_moaca.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" data-original-height="183" data-original-width="275" height="212" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEigK0TgmYKUpDUdjbsFwjQcqZqKcB24Z6jyKJJz0flt0jPDJ2G7wEJu2nKVAENyRjFolqVMy2GYFzINUv_E1MC7oMhSaFjzRFwgLXbcNvJ4BVn_CDRePtCVRXD-zi9BQgPDI3ASN33uIEk/s320/Noaptea_muzeelor_pe_de-a_moaca.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     De vreo 13 ani România a adoptat și ea obiceiul acesta, de a avea o noapte pe an, în care accesul în diferite instituții de cultură este gratuit. O inițiativă lăudabilă de altfel, poate așa se mai deschide și gustul pentru cultură al unuia sau al altuia. E bine și pentru că prețul biletelor este uneori destul de piperat și dacă trăiești dintr-un salariu minim pe economie nu prea îți vine a arunca banii pe muzee. Eh, dar odată cu adoptarea acestui obicei am observat și un fenomen extrem de interesant. Nu știu cum se face că apar mari iubitori de cultură numai când e intrarea moca. Altminteri nu prea se înghesuie lumea la muzeu, nici măcar acolo unde e biletul 5 RON. Pentru că, vă spun cu certitudine, există muzee extrem de interesante al căror preț de intrare e numai 5 RON. Oare e mai interesant de văzut un muzeu noaptea sau lumea e îmbiată numai de faptul că e gratis? Mă uitam la știri aseară și văd senzaționala știre potrivit căreia, cu ocazia nopții muzeelor, a fost o coadă infernală la cimitirul Bellu. Bun, deci lumea nu se înghesuie numai unde e gratis. Asta e bine. Numai că nu mi-am explicat aglomerația de aici, cimitirul e deschis tot timpul anului, poți să mergi să te plimbi liniștit până nu mai poți, admirând toate mormintele celebre deja. De ce trebuie să te duci noaptea, ca liliecii??? Nu e mai simplu să te duci în cursul zilei, fără toată hoarda de vizitatori ? În fine, gustul omului nu se discută, probabil nu înțeleg eu. O altă categorie a iubitorilor de muzee numai pe timp de noapte o reprezintă tineretul fugit de acasă. Sub pretextul culturalizării lor, stau o oră la coadă la muzeu, ca apoi să stea liniștiți noaptea prin oraș. Spun asta pentru că, la un alt post de televiziune, o știre similară îmi prezintă o domnișoară care susține că vizitarea muzeelor e deja o tradiție pentru ea de mulți ani. Relatez spusele domnișoarei: seara asta, gen, a devenit tradiție, gen, deja e al doilea an, gen, în care venim la muzeu, gen. Vă jur că exact acesta a fost interviul iubitoarei de cultură, fără să fi exagerat nici măcar cuvințelul gen, pe care mă tot chinui să îl înțeleg, ori e o modă a noii generații ori un tic verbal, nu m-am dumirit. E drăguț totuși să te duci noaptea la muzeu, să stai cu orele la coadă. Am spus la muzeu, nu la muzee pentru că sunt niște cozi atât de mari încât nu apuci să vezi decât un singur muzeu și poate, poate unul mai neinteresant, pe o stradă lăturalnică de care nu a auzit prea multă lume. Stai la coadă, postezi unde te afli, să vadă lumea ce cult ești. Pentru lume chiar e o surpriză, nu te știa mare iubitor de artă și de cultură. E adevărat că unii chiar sunt interesați și, repet, intrarea la unele muzee e destul de costisitoare, nemaivorbind de faptul că lumea e destul de ocupată, neavând timpul necesar vizitării acestor instituții culturale. Până la urmă să stai noaptea de sâmbătă la coadă la muzeu nici nu e mare tragedie, a doua zi e duminică, timp de odihnă berechet și te simți cu totul altfel după ce ţi-ai îmbogățit cunoștințele. Recunosc că eu nu înțeleg fenomenul, poate și din cauza faptului că sunt o persoană diurnă, nu concep să stau la cozi în miezul nopții, eu îmi cam respect cele 8 ore de somn. Eu, când am mers la muzeu, am făcut-o în timpul zilei, nu noaptea, ca hoții. Așadar, oamenii sunt iubitori de cultură în creierii nopții doar pentru că e pe de-a moaca sau chiar există un real interes? Și îmi pun întrebarea, dacă aceste instituții vor să crească interesul pentru cultură, de ce nu organizează un weekend întreg, de vineri până duminică, cu ore de vizitare mai înaintate, în așa fel încât să nu te calci în picioare la cozi și să ai posibilitatea ca în cele trei zile în care beneficiezi de această facilitate să apuci să vezi cât mai multe locații?! Sau această noapte a muzeelor e organizată doar ca o imitație a altor ţări ceva mai civilizate ca a noastră?</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

arta si cultura, Bellu, duminica, fugit de acasa, morminte, muzeu, noaptea ca hotii, Romania, tic verbal, vineri

Noaptea muzeelor pe de-a moaca

    De vreo 13 ani România a adoptat și ea obiceiul acesta, de a avea o noapte pe an, în care accesul în diferite instituții de cultură e...

Ţara nu doarme - continuare

<br /> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg8CBhaHB6tYfwvYyYmkyQGzkWk-mmqPUGE5INMbeoiaZpzSTu6YskUjs6BYCyG205M5ikiKoikkGXRdNpif1svWSiWsWfOpmUeR-H9zP_er3OAOiC_jENks7-0PG8gNJTolrzHvL7qLC4/s1600/Piata-Universitatii-mai-1990-Foto-Emanuel-Parvu.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="220" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg8CBhaHB6tYfwvYyYmkyQGzkWk-mmqPUGE5INMbeoiaZpzSTu6YskUjs6BYCyG205M5ikiKoikkGXRdNpif1svWSiWsWfOpmUeR-H9zP_er3OAOiC_jENks7-0PG8gNJTolrzHvL7qLC4/s320/Piata-Universitatii-mai-1990-Foto-Emanuel-Parvu.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     În 1990 aveam 12 ani și mergeam în Piața Universității cu părinții mei, ei fiind la vârsta pe care o am eu acum. În fiecare seară, după ce își terminau ei orele de serviciu, veneam în Piața Universității, km zero al democrației, cum era numit atunci, km zero al luptei împotriva lui Ion Iliescu. Deși am aproape 40 ani îmi aduc aminte destul de bine atmosfera din anul acela. Oamenii din piață fuseseră numiți golani, derbedei.... Aveam chiar și un ecuson pe care scria „golăniţă” pe care îl purtam cu mândrie agățat de haină cu un ac de siguranță. Încă știu cântecele lui Vali Sterian și Cristian Paţurcă (ambii decedați din păcate, Dumnezeu să îi ierte), cântate din balconul Facultății de geografie. Și pe urmă domnul Iliescu a chemat minerii. Mama, ați spune probabil că o mamă iresponsabilă, de vreme ce venea cu mine acolo, a fost suficient de inspirată încât să nu mai permită venirea mea în Piața Universității. Bine, nici nu mai venea nimeni de fapt, de frică să nu fie ciomăgiți de mineri pe motiv că arătai ca un intelectual sau că erai un posibil posesor de valută. Și iată că au trecut 27 ani și eu sunt acum la vârsta la care părinții mei mergeau la km zero al democrației și stăteau acolo până în miez de noapte, în ciuda faptului că a doua zi era zi de muncă. Eu nu pot să fac același lucru cu copilul meu, e încă prea mic să învețe concepte ca democrație ,libertate, drepturi umane, conștiință, dreptul la cuvânt.... Dar am văzut, acum în 2017, părinți cu copii mai mărișori care și-au adus copiii la proteste și care își învăță urmașii ce m-au învățat părinții mei acum 27 ani. Nu știu dacă e bine sau nu să expună copii la eventuale atacuri ale unor instigatori dar e alegerea fiecăruia și cred că instinctul matern sau patern își spune cuvântul și în cazul unei situații de genul acela cred că părintele își va proteja copilul. Acum 27 ani, din păcate, nu s-a întâmplat nimic. Dacă nu ar fi venit <i>ultrașii </i>de atunci, respectiv minerii, și ei manipulați de altfel, cred că țara noastră ar fi avut o altă evoluție. Acum, în toiul iernii, la minus multe grade, ar fi dureros să nu se întâmple iar nimic. Fiindcă în cazul ăsta entuziasmul din țara noastră va dispărea complet. Oamenii ăia de pe străzi nu stau de nebuni acolo, stau pentru că ei cred în ceva și e dreptul lor, ca plătitori sau viitori plătitori de taxe, să fie ascultați. Și e dreptul lor, legal și constituțional, să protesteze dacă sunt nemulțumiți. În toate țările din lumea asta s-au rezolvat lucruri când mulțimea a ieșit în stradă, de asta lumea continuă să iasă și un conducător ar trebui să se teamă cel mai tare de vocea poporului. Să fie România mai cu moț și oamenii ăia să fi ieșit de florile mărului? Mi-ar plăcea să cred că nu, că există speranță. Nu mi-aș dori, și ca mine,sute de mii de oameni, să nu fim ascultați când țipam în Piaţă (indiferent din ce oraș) de se aude până în presă străină. Până și ăia condamnă politica românească. Să dea Domnul ca acum, după 27 ani de la Piaţa Universității, să se închidă cercul și să nu ne mai cerem drepturile urlând cu zilele prin piețe. Să ne bucurăm de drepturile nostre de cetățeni,drepturi firești, fără a avea senzația că se săvârșește un abuz împotriva noastră. Tot aud că aceste manifestații sunt orchestrate și oamenii sunt manipulați. Dă-o în mă-sa de treabă, refuz să cred că toți ăia de ieșiră sunt niște tâmpiți fără nici o putere de decizie. Ar fi o jignire la adresa multor români. Că suntem un popor mai.... altfel, nu contest, dar chiar tâmpiți nu suntem. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Așa că... ne vedem duminică.<br /> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> <a href="http://mergem-inainte.blogspot.ro/2017/02/tara-nu-mai-doarme.html">http://mergem-inainte.blogspot.ro/2017/02/tara-nu-mai-doarme.html</a></div>

2017, balcon, constitutional, copii, cristian paturca, drepturile noastre, duminica, entuziasm, intamplari reale, parinti, piata universitatii, popor, realitatea zilei, vali sterian

Ţara nu doarme - continuare

    În 1990 aveam 12 ani și mergeam în Piața Universității cu părinții mei, ei fiind la vârsta pe care o am eu acum. În fiecare seară,...