Spovedania creștinului ortodox și yoga

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi4Kq6OGc2tFE188KHJ_Xg1MUZArg3mALBvrGTaGe2b7biwHdSz5BvgwKpNGnx-FIsA5w_hrXjnfy4-OjhD83nXq8TmGSv-Ro1sAkDhD8nbYLp5xU8RJ6PmWtN0c2MR-PYWuRju9_UoM7U/s1600/Spovedania+crestinului+ortodox+si+yoga.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="1072" data-original-width="1600" height="214" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi4Kq6OGc2tFE188KHJ_Xg1MUZArg3mALBvrGTaGe2b7biwHdSz5BvgwKpNGnx-FIsA5w_hrXjnfy4-OjhD83nXq8TmGSv-Ro1sAkDhD8nbYLp5xU8RJ6PmWtN0c2MR-PYWuRju9_UoM7U/s320/Spovedania+crestinului+ortodox+si+yoga.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     În urmă cu ceva vreme am mers la un așezământ bisericesc de prin preajma Bucureștiului, destul de renumit printre enoriași din cauza unui izvor tămăduitor și a unei icoane făcătoare de minuni. Nu pot spune că sunt tare bisericoasă, din punctul meu de vedere te poți ruga la fel de bine și sub cerul liber, ca și în biserică, dacă așa îți e voia. Ba parcă ești chiar mai liniștit sub cerul liber, în preajma unui copac, decât în biserică, înconjurat poate numai de fățarnici. Dar sufletul omenesc are hachițele lui și simte nevoia, din când în când, să se roage și în casa Domnului. Toate bune și frumoase, din păcate nu pot spune că am fost chiar pătrunsă de liniștea și seninătatea locului, fiind duminică și alte suflete au dorit să își mărturisească păcatele, parcă prea multe suflete din punctul meu de vedere. Românul are senzația că dacă ia la picior toate mănăstirile, bisericile și chiliile, va fi spălat de păcate, va câștiga la loto, își va găsi iubirea sau va fi sănătos tun.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Românul nu înțelege că smerenia și credința stau în cu totul alte lucruri decât pelerinajul duminical la bisericile din preajmă și înconjuratul bisericii în genunchi. Până la urmă Dumnezeu nu ne vrea cu capul plecat, Dumnezeu ne vrea cu capul sus, fără a avea rușinea faptelor noastre. Astfel, după micul meu popas, în drum spre ieșire, am primit un ghid de spovedanie. L-am pus în geantă, cu gândul să îl citesc puțin mai târziu. Și l-am citit și am avut un șoc. Habar nu am avut că creștinul ortodox are atâtea interdicții. Habar nu am avut că putem fi atât de înapoiați, aș fi spus că ghidul a fost scris pe vremea Inchiziției. Îndreptarul are, nici mai mult nici mai puțin decât șase pagini, cuprinzând două secțiuni, una cu păcatele vârstei mature, una cu păcatele tinerilor, chiar ale copiilor, ceea ce mi s-a părut de-a dreptul șocant, din punctul meu de vedere un copil neputând fi încărcat de păcate. Așadar, atunci când ai intenția de a te spovedi, e bine să ai un carnețel în care să îți notezi toate păcatele. După ce am citit îndreptarul, am ajuns la concluzia că dacă aș nota tot ceea ce e considerat păcat în hârtiile acelea, aș sta numai la preot. A practica yoga, meditație, bioenergie e considerat păcat. A te uita la televizor e considerat păcat. Ți-ai pierdut timpul cu nimicuri, pe internet, în club? Ce să vezi, e păcat. Lucrezi duminica? E păcat. Lucrezi, da, că la patron mai lucrezi și duminica și lucrezi că nu ai ce face, trebuie să îi pui copilului o pâine pe masă. Nu ții post miercuri și vineri? Evident că e păcat. Ești tatuat, ai vreun cercel în altă parte decât în urechi? Ești ca și condamnat să mori în flăcările iadului. Te mândrești că ești frumoasă, că ești talentată? Ori ești mânios, supărat, ești nervos, ai țipat? Atunci ești un păcătos notoriu. Fumezi sau consumi substanțe interzise? Iar ai păcătuit. Și lista continuă în această manieră. Nu știu cărui Dumnezeu se închină oamenii aceștia de au alcătuit acest Îndreptar, dar Dumnezeul meu mă iubește și când mă uit la televizor, mă iubește și pentru că sunt tatuată și sunt sigură că m-a iubit și când am fumat și tocmai pentru că m-a iubit, mi-a ajutat și am reușit să mă lepăd de obiceiul acesta atât de dăunător sănătății mele. Și eu cred că Dumnezeu e atât de ocupat să îi iubească pe alți oameni, încât nu va mai avea timp să se supere pe mine că m-am uitat la televizor sau că am ieșit la o cafea.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Și cum Dumnezeu mă iubește pe mine, Îl răsplătesc în aceeași manieră, căci dragostea mea pentru Divinitatea e aceeași, chiar dacă am intenția să practic yoga, căci Dumnezeul meu nu e neapărat ortodox, Dumnezeul meu este Dumnezeu și atât, Dumnezeul meu nu e nici măcar român, Dumnezeul meu e Dumnezeul tuturor, chiar și al practicanților de yoga. Și Dumnezeul meu și al copilului meu nu se supără că al meu copil vrea o bucată de ciocolată în plus și cu siguranță nu se va mânia nici pe mine, nici pe copil că a avut o zi proastă, că a țipat fiindcă a fost obosit. Dumnezeul meu iubește și fără Îndreptar, tot așa cum îi iubește și pe cei ce respectă Îndreptarul cu sfințenie. Dumnezeul nostru ne iubește în ciuda lipsei de la spovedania aceasta ce ar trebui să fie atât de stufoasă. E foarte simplu, dacă tu iubești Divinitatea și aceasta te va iubi pe tine și iubirea ți se va întoarce cu aceeași măsură.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

bioenergie, club, enoriasi, geanta, internet, lucrezi duminica, pacat, pacatele tinerilor, post, realitatea zilei, tatuaj, yoga

Spovedania creștinului ortodox și yoga

    În urmă cu ceva vreme am mers la un așezământ bisericesc de prin preajma Bucureștiului, destul de renumit printre enoriași din cauz...

Cum să nu fii fericit tot timpul

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjuvDOvjodkIcWb4l32qEYpqrecZBbWFxwoJb44_3KQpU6i76qhzK6DfyvMhrDA_Er4jqSVd7lG_XcEMGX8H8gQWPkUmW0oXJsLy5jnuMYkL-4c8A77lFpHGXMZmFl6ytf4cO93jcui7W8/s1600/Cum_sa_nu_fii_fericit_tot_timpul.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="225" data-original-width="225" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjuvDOvjodkIcWb4l32qEYpqrecZBbWFxwoJb44_3KQpU6i76qhzK6DfyvMhrDA_Er4jqSVd7lG_XcEMGX8H8gQWPkUmW0oXJsLy5jnuMYkL-4c8A77lFpHGXMZmFl6ytf4cO93jcui7W8/s1600/Cum_sa_nu_fii_fericit_tot_timpul.jpg" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Observ în ultima vreme un fenomen tare straniu. Mai toată lumea își dorește, nici mai mult nici mai puțin decât fericirea permanentă. Mă lovesc zilnic de cărți, broșuri și pliante ce te învață cum să fii fericit, calm și iubitor. Facebook, Twitter, Instagram duduie de postări ce promit liniștea sufletească în numai 10 sau 15 pași. Se scriu cărți, se organizează work-shopuri, întâlniri prin cafenele, conferințe, ședințe de yoga, pilates, alergări în grup, toate cu unicul scop de a se atinge Nirvana. Ce mi se pare straniu? Faptul că nu mai vrem să acceptam și alte stări sufletești. Nu pricep sub nici o formă de ce nu mai putem accepta tristețe, furie, supărare, melancolie, trăiri omenești, firești și absolut necesare omului pentru dezvoltarea lui firească. Dacă, doamne ferește, îmi moare un cunoscut, trăirea firească pe care ar trebui să o am ar fi aceea de durere. Ori ceea se dorește prin toate aceste scrieri și seminarii sau cum doriți să le spuneți este să înăbuș durerea. Ce ar trebui să fac? Să merg la înmormântarea cunoscutului meu cu un zâmbet tâmp pe față, pretinzând că am atins liniștea și pacea supremă? Sau ar trebui să îmi plâng durerea, cum de altfel e și firesc?</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Sau copilul meu snopește în bătaie un alt copil. Nu mi se pare absolut deloc normal ca singura mea reacție să fie pasivitatea, să îi explic copilului că nu e frumos și atât, cu scopul de a nu îi da un exemplu negativ. Probabil am să o fac la un prim incident de acest fel dar ca mamă am dreptul să fiu furioasă și nervoasă. E dreptul meu, câștigat prin multele ore de nesomn și prin multele ore de gândit ce mâncare sănătoasă să mai inventez pentru toți membrii familiei. În mod clar o mamă nu poate sta senină pe un norișor când copiii urlă, fac mizerie sau sunt în mod voit obraznici. Șeful meu idiot mă scoate din minți în fiecare zi a existenței mele. Probabil îmi veți spune să îmi caut alt loc de muncă însă nu am garanția că nu voi întâmpina și acolo aceeași problemă. Și în cazul acesta este dreptul meu să vin nervoasă acasă și să povestesc soțului că șeful meu este idiot, fără să îmi cenzurez această trăire. A căuta în permanență pacea și liniștea nu mi se pare chiar așa de sănătos, am risca să ajungem niște zombie cu zâmbete cretine pe față, înlemniți într-o poziție în care circulă sângele mai cumsecade. Cred că emoțiile reprimate duc la conflicte sufletești mult mai mari decât simpla reacție de țipat și înjurat în momentul în care am fost stropită de o mașină după o ploaie zdravănă. Rolul omului pe pământ nu este de a deveni Buddha, este suficient unul. Nici nu am putea fi toți Buddha, ar fi debusolant, nu ar mai exista roluri în societate. Și e mult mai ușor să ajungi Buddha în Tibet decât în traficul bucureștean. Emoția este bună. Emoția este sănătoasă.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Așa cum copiii au nevoie să țipe pentru a-și elibera preaplinul energiei, tot așa avem nevoie și noi să mai scăpam niște înjurături când ne-a tăiat cineva fața în trafic, tot așa am voie să plâng, să fiu melancolică când plouă, să fiu tristă sau să îmi fie dor. Mi se par de-a dreptul stupide titlurile acelea Cum să fii fericit tot timpul sau Mănâncă în fiecare zi o lămâie cu bicarbonat de sodiu și vei dobândi cunoașterea supremă. Evident că sunt scrise pentru a vinde numai că titlurile acestea atrag. Evident că mi-aș dori să nu ajung să fiu nervoasă, să înjur de mamele altora care până la urmă nici nu mi-au greșit, dar dacă ajung în situația de a înjura mama cuiva, aș vrea să o fac din tot sufletul, nu cu pacea in inimă, căci este imposibil să ajungi să dezvolți sentimente de iubire față de toți semenii. Pur și simplu nu e normal, nu e realizabil și, repet, e firesc să avem și emoții, hai să le spun negative, deși ele nu sunt nici pe departe așa, sunt niște emoții constructive, cu o condiție: să știi unde să te oprești. Așa că lăsați Cele zece metode de a atinge perfecțiunea sufletească și comportați-vă ca voi înșivă. Voi sunteți niște oameni, nu zei, oameni cu trăiri normale.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

bicarbonat de sodiu, buddha, conferinte, durere, fericire, linistea, perfectiunea, realitatea zilei, sedinta de yoga, trairi normale, yoga

Cum să nu fii fericit tot timpul

    Observ în ultima vreme un fenomen tare straniu. Mai toată lumea își dorește, nici mai mult nici mai puțin decât fericirea permanent...

Rolul femeii la maturitate

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEii43JYD_VMZhA1dL5gHDHFagmWkk_XKNgNe0BCPMFKAP66bIbsYAApQKVL98qExbJ1weUMzOR7RVm0hIdM1a4ueY5e3ZpSkC53dgZ9w_ulCCOqTZUbVnoeo9gBWDQ4DALdCFa53gzd6lU/s1600/Rolul_femeii_la_maturitate.png" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="399" data-original-width="392" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEii43JYD_VMZhA1dL5gHDHFagmWkk_XKNgNe0BCPMFKAP66bIbsYAApQKVL98qExbJ1weUMzOR7RVm0hIdM1a4ueY5e3ZpSkC53dgZ9w_ulCCOqTZUbVnoeo9gBWDQ4DALdCFa53gzd6lU/s320/Rolul_femeii_la_maturitate.png" width="314" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     De ceva vreme mă tot bântuie un gând și anume acela că am ajuns la 40 ani și sunt, dintr-un anumit punct de vedere, într-o etapă, hai să îi spun moartă, a vieții mele. Am un copil minunat, am o familie, probabil ar trebui să fie de ajuns. Numai că, din păcate, nu e. Simt, din ce în ce mai pregnant, că m-am oprit din evoluție și că aș vrea să fac mai mult, mai mult pentru mine, pentru spiritul meu, pentru inteligența mea, chiar pentru sănătatea mea. Am senzația că în ultimul timp viața parcă e numai casă, gătit, cumpărături, copil, dus copil la grădiniță, făcut curat, făcut liste de cumpărături, să vedem cu ce îmbrac copilul, hai să educ copilul etc. Bine, bine, și eu unde sunt în toată ecuația asta? În momentul în care ai o familie și un copil viața se rezumă numai la asta? Cu siguranță că prioritar este copilul, el fiind mic și neavând îndemânarea de a-și face treburile singur, cu siguranță că trebuie călăuzit în viață și e necesar a i se oferi niște valori demne de urmat. Însă asta este tot? În momentul întemeierii unei familii nu mai ești decât mama sau nevasta și atât? Eh, uite asta mă tot frământă zilele astea. Pentru că nu mi se pare firesc ca de acum încolo să fac numai asta și parcă am ajuns la 40 ani de nu mă simt nici cal nici măgar.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     La 40 ani nu mai e ca la 20 ani când ai impresia că ești nemuritor și invincibil și ai toată viața înainte să realizezi lucruri. Pe de altă parte la 40 ani mai ai încă timp să mai faci și altceva decât să ai grijă de casă. Și m-am trezit la 40 ani cu un freamăt interior care mă îndeamnă să mai fac și altceva, să nu mă plafonez și robotizez de acum, un freamăt care îmi șoptește că spiritul trebuie menținut tânăr indiferent că ai 40, 50 ,70 sau 100 ani. Pentru că în momentul în care a murit spiritul poți să ai și 20 ani că tot un mort viu ești. Așa că la 40 ani mi-am propus, în ciuda lipsei de timp, că e cazul să îmi continui studiile și să fac un masterat într-un domeniu care chiar îmi place și e posibil să îmi aducă și ceva beneficii în viața profesională. Am făcut primul pas, mi-am achiziționat bibliografia, m-am apucat să citesc, nu știu dacă voi avea timp să învăț pentru admiterea din vară, eu sper că da, dacă nu, nu e jale, mă pregătesc pentru anul viitor. Ideea e că am un scop, am un țel de urmat, un țel care mă privește numai și numai pe mine și dezvoltarea mea, nu a soțului, a copilului. Poate să fie orice, nu numai continuarea unor studii, nu toată lumea e făcută pentru viața academică. Poate fi învățarea unei limbi străine, poate fi un curs de gătit, o oră de dans, poate fi învățarea unei respirații corecte pentru orele de yoga, poate fi un curs de pilates urmărit în fața televizorului. Nici nu e nevoie de mulți bani, investiția poate fi minimă, poate doar un abonament lunar la o firmă distribuitoare de internet sau prețul unui manual. În loc să ne uităm prostiți la televizor mare parte din timpul pe care îl avem, putem să facem altceva cu el, putem să investim timp în formarea noastră.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Cu siguranță nu e nimic greșit, dimpotrivă, ne poate aduce o sumedenie de beneficii, atât pe plan mental cât și pe plan fizic. Și în mod cert și copilul va fi mândru de părintele său, părinte care face mai mult decât să gătească ciorba și felul doi sau să dea cu aspiratorul zilnic. Aș vrea ca în următorii 5 ani să văd un progres în ceea ce privește propria persoană, aș vrea să nu mai simt apăsarea aceasta a plafonării, aș vrea să văd că viața îți poate oferi o multitudine de variante din care poți alege pentru a te dezvolta căci odată ajuns la vârsta maturității nu înseamnă că nu mai ai nimic de oferit, nu ești valoros numai la 20 sau 30 ani. Aș vrea să văd mai multe femei implicate în mai multe proiecte și, cel mai important, aș vrea să văd femei care nu au uitat de ele. Pentru că, în momentul în care femeia uită de ea și nu mai există decât prin intermediul altora, femeia aceea e ca și inexistentă. Pentru a fi frumoasă, indiferent de vârstă, femeia are nevoie de un scop, scop care să o privească doar pe ea, căci nu poți să crești un copil o infinitate, copilul își va lua zborul din cuib și femeia va rămâne doar cu ea însăși.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

abonament, aspirator, copil, dezvoltare, femei implicate, femeie, formare profesionala, frumoasa, identiate, nemuritor, nici cal nici magar, pilates, rolul femeii, scop, societate, sot, utile, yoga

Rolul femeii la maturitate

    De ceva vreme mă tot bântuie un gând și anume acela că am ajuns la 40 ani și sunt, dintr-un anumit punct de vedere, într-o etapă, h...