Rujul roșu

<div style="text-align: center;"> ,,Când ești tristă, dă-te cu ruj și atacă!”</div> <div style="text-align: center;"> <br /></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjEQVqwhTyuoZa-uEMaUY7II_S7aTaCFQoB370uTDGjf3D1pUzrRP_-Oswa-eJLq1XP9w2TxiZspe-urTuZmgVOs8cVVbkboNDU9VZNili-cgupOBY9wqww73EoLjHOj7hQw4y_VRtm8MQ/s1600/Rujul_rosu.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="224" data-original-width="236" height="303" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjEQVqwhTyuoZa-uEMaUY7II_S7aTaCFQoB370uTDGjf3D1pUzrRP_-Oswa-eJLq1XP9w2TxiZspe-urTuZmgVOs8cVVbkboNDU9VZNili-cgupOBY9wqww73EoLjHOj7hQw4y_VRtm8MQ/s320/Rujul_rosu.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Eram copil și îmi aduc aminte că avea mama un stoc de rujuri din acelea verzi, cu ambalaj auriu, se găseau extrem de greu și nu se luau de pe buze decât cu șmirghel. Pentru timpurile acelea, când nu găseai nici o ceapă degerată era o minune să ai un asemenea ruj. Recunosc că îl mai furam și eu din când în când și mă dădeam cu el, spre disperarea maică-mii. Treaba e că e ceva cu rujurile acestea. De când e lumea asta femeile au recurs la fel de fel de trucuri pentru a-și vopsi buzele. Rujul câștigă teren în Renașterea târzie, ca apoi să aibă o scurtă decădere, considerat imoral de către religioși, revenind pe tron în epoca barocă. Decade iar în perioada reginei Victoria, fiind apanajul prostituatelor și a actorilor, femeile respectabile, cel puțin la Curte, neavând voie a purta machiaj. Însă după Primul război mondial folosirea rujului nu mai are opreliști, se umblă chiar și la ingrediente. Făcut până atunci din mercur, plumb și arsenic e considerat periculos prin prisma faptului că bărbatul care era sărutat de o purtătoare de ruj ar fi putut fi omorât. De atunci se încearcă în permanență schimbarea componetelor pentru a face rujul cât mai eco friendly.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Citisem la un moment dat că o femeie, de-a lungul vieții, mănâncă nu știu câte kilograme de ruj, în sensul ingerării de pe buze, dat cu limba peste el sau alte metode de a-l îndepărta. În lunga perioadă în care am fumat renunțasem să mă mai dau cu ruj, mă enerva teribil să mi se ia în permanență de pe buze și să îl văd pe chiștoacele din scrumieră. Slavă lui Dumnezeu că am renunțat de vreo 4 ani la acest obicei nesănătos și pot acum să experimentez orice nuanță de ruj. Acum sunt în perioada rujului roșu intens și cred că am să rămân la această culoare mult timp de acum încolo. Rujul roșu îți dă putere, îți dă încredere, te face mai frumoasă, cu condiția, evident, să fie aleasă nuanța potrivită. Rujul hidratează, rujul te poate scoate din anonimat, rujul poate să fie el însuși un accesoriu, în lipsa oricărui alt artificiu. Care este cea mai bună prietenă a rujului roșu? Manichiura făcută tot cu roșu, evident. Știu că în anul 2017 nu mai e obligatoriu să ai unghiile aceeași culoare ca și rujul, poți să ai unghiile și mov și verzi, negre, albastre, galbene, turcoaz, însă nimic nu se compară cu eleganța unei mâini cu unghiile tăiate scurt și vopsite cu roșu. La fel ca rujul roșu și o mână îngrijită și cu unghiile frumos colorate cu roșu poate conferi putere și încredere. Culoarea acesta este într-adevăr ca focul, învie, animă și dă curaj. Poate fi și periculoasă în aceeași măsură, la fel ca focul. Cum văd eu ținuta perfectă? All black, ochelari de soare, tot negri, o geantă mare neagră, ruj roșu, manichiura făcută cu roșu și un parfum care definește. Cred că o ținută de genul ăsta poate face o femeie să facă tot ceea ce își dorește.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     O asemenea ținută poate întoarce capete indiferent de vârsta purtătoarei, poate fi șic indiferent de vechimea hainelor, de numărul de purtări. Poate fi extrem de elegantă atât la 30, la 40 cât și la 70 ani. Poate fi originală și la 20 ani când toate fetele au tendința de a trage pe ele un jeans. Știu că e comod, e practic și ieftin însă merităm uneori să ne răsfățam cu o ținută care ne face să ne simțim minunat. Îmi aduc aminte de filme din anii ‘40-‘50, când chintesența eleganței feminine era reprezentată de rujul roșu și manichiura impecabilă. Au trecut mai bine de 50 ani și încă aceste două accesorii sunt în top și nu cred că se vor demoda prea curând. La 60 ani cred că nu e tocmai potrivit să mai porți un ruj negru și o ojă galben pai însă dacă porți cu mândrie cele de mai sus poți să arăți ireproșabil. Nu e necesar să fie un ruj extrem de scump sau o ojă de milioane, e suficient un ruj din supermarket, nu recomand a se lua cosmetice din piață și făcute pe vapor. Nu merităm așa ceva, merităm măcar un ruj mediu, ca preț vorbind. Dragele mele, cum spunea Coco Channel, ,,când ești tristă, dă-te cu ruj și atacă!”.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

20 ani, 60 ani, accesoriu, coco channel, curaj, mama, noanta potrivita, ochelari de soare, primul razboi mondial, ruj, ruj rose, utile, varsta

Rujul roșu

,,Când ești tristă, dă-te cu ruj și atacă!”     Eram copil și îmi aduc aminte că avea mama un stoc de rujuri din acelea verzi, cu a...

Mi-e dor de tine

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiuU1v7ht2gHK8m9G0sVQXLTE-jjCIJbPMCOBWuAJqhfmv-U4Pvi7dlXJsBpZUY4a7v8GGrMOdREujmFWvmKi4B5fDkj3NDmi9vtmFAkcgDoihJYSfYFqUFaLbSx8Qk8MrlSQqCgw5z8zs/s1600/Mi-e_dor_de_tine.jpeg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="1024" data-original-width="768" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiuU1v7ht2gHK8m9G0sVQXLTE-jjCIJbPMCOBWuAJqhfmv-U4Pvi7dlXJsBpZUY4a7v8GGrMOdREujmFWvmKi4B5fDkj3NDmi9vtmFAkcgDoihJYSfYFqUFaLbSx8Qk8MrlSQqCgw5z8zs/s320/Mi-e_dor_de_tine.jpeg" width="240" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Eram zilele trecute în bucătărie, prinsă între două feluri de mâncare, curățat de morcovi, ardei și alte chestii sănătoase, când am primit un mesaj de la prietena mea, profund impresionată de profunzimea unei poze pe care o văzuse în drumul spre grădiniță copilului său. <b>Mi-e dor de tine</b>, scris pe o distanță de 1 kilometru sau poate mai puțin, poate impresionată fiind a avut tendința de a exagera. În orice caz, distanța era măricică. Și chiar dacă ar fi fost scris numai pe 2 metri și tot te-ai fi oprit și ai fi zâmbit la cele scrise acolo. În momentul acela, între cei doi morcovi pe care trebuia să îi tai cât timp îmi dormea copilul, mi s-au derulat în minte, într-o fracțiune de secundă, toate momentele romantice, pline de iubire de care am avut parte în adolescență și în tinerețe. A fost așa, ca un fum, pe care l-am alungat, ușor enervată poate și de gândul că acum nu mai am parte de așa ceva. Mi-am continuat treaba, trebuia să fac supa cremă, trebuia să pun un aspirator, să îmi fac o manichiură, treburile îmi stăteau ca un ghimpe în coastă. Și pe seară am reușit să mă opresc, să îmi acord un răgaz și mi-a apărut în fața ochilor poza cu pricina. Am realizat că nu am mai trăit un moment romantic, cu atâta încărcătură emoțională cum transmitea poza aceea, de ani întregi. Evident că viața nu e numai serenade sub balcon și buchete uriașe de trandafiri lăsate pe pragul ușii, viața mai înseamnă să cureți și morcovii ăia doi pentru copil și să speli chiloții soțului. Însă ce te faci dacă nu mai primești buchetul ăla de trandafiri decât de ziua de naștere? Pai ce să faci?</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Suspini când vezi poze din acelea și îți aduci aminte, cu nostalgie, de momentele în care te iubeai romantic în tinerețe. Probabil gesturile acestea de iubire, statul în genunchi cu o cretă în mână, pe o distanță de 1 kilometru sau 500 metri sau 2 metri sunt specifice unei anumite vârste. Cu toate că m-aș bucura teribil să recunosc scrisul soțului pe aleea ce duce către casă, scris ce mi-ar bucura sufletul și inima și mintea când vin obosită după 12 ore de serviciu. Din păcate, odată cu vârsta avem tendința de a deveni blazați și nu mai punem preț nici măcar pe un bilețel lăsat într-o doară pe care e scris la repezeală un banal te iubesc. Acum suntem tehnologizați, avem WhatsApp, nu mai scriem bilețele. Acum până și biletul de cumpărături constă într-o poză pusă pe WhatsApp sau mesageria de la Facebook. Nu mai spunem <i>Te iubesc</i>, ci trimitem emoticoane pe Facebook. Îmi aduc aminte că aveam un iubit în liceu care era la o școală de subofițeri și îmi scria niște scrisori fantastice. Evident că nu doresc întoarcerea în trecut și primirea de misive însă scrisorile acelea reprezentau o chestie a naibii de serioasă și de romantică.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjRtXJLH6iH_N8i7uMlH3dzCWE8yu7HtX0-wKpuCxvZIobRgnGjxu8FpPFAseXMatap5WxPDiP875sMbMuQG3MCoU0Cza9bMoccp09iukHUz1j9lZmkzTPH1kBRGEI1k9M_ox_t9oMHQCU/s1600/Mi-e_dor_de_tine_2.jpeg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="1600" data-original-width="1200" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjRtXJLH6iH_N8i7uMlH3dzCWE8yu7HtX0-wKpuCxvZIobRgnGjxu8FpPFAseXMatap5WxPDiP875sMbMuQG3MCoU0Cza9bMoccp09iukHUz1j9lZmkzTPH1kBRGEI1k9M_ox_t9oMHQCU/s320/Mi-e_dor_de_tine_2.jpeg" width="240" /></a></div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     După ce am văzut poza aceea am realizat că e posibil ca spiritul să înceapă să îmi îmbătrânească. Pentru că nici măcar nu mai aștept să mi se întâmple lucruri romantice, nici eu nu mai întreprind vreun lucru romantic, pur și simplu sunt parte a unei relații care merge și atât. Când vezi în drumul tău scris de sute de ori, <b>mi-e dor de tine</b>, te cam zguduie și realizezi că timpul e ireversibil, că nu mai poți să întorci nimic, că ai devenit blazat și obosit și că ai ajuns să zâmbești cu îngăduință și regret la gândul unor adolescenți ce ar fi putut să lase mesajul acesta.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     <b>Mi-e dor de tine</b> poate să fie și faptul că îți e dor de tine însuți, de ceea ce ai fost într-o vreme, poate să fie amintirea unei foste iubiri, poate să fie o iubire actuală, poate să fie orice. Cred că fiecare se poate regăsi în acest <b>mi-e dor de tine</b>. <b>Mi-e dor de tine</b> poate fi un imbold să redai viața relației tale, poate fi un imbold de a căuta o persoană care ți-a fost dragă. Sau pur și simplu nu reprezintă nimic și treci nepăsător pe lângă cele scrise. Deși cred că puțină lume nu ar zâmbi îngăduitor sau nostalgic când ar vedea asta scris de atâtea ori. Mă bucur enorm că am avut șansa de a vedea poza, mi-a dat ocazia să mă uit în trecutul meu apus. Mulțumesc celui ce a scris de sute de ori <b>mi-e dor de tine</b>.</div>

creta, Facebook, gesturi de iubire, iubire, mi-e dor de tine, nostalgie, realitatea zilei, relatie, te iubesc, trandafiri, varsta, viata, whatsapp, ziua de nastere

Mi-e dor de tine

    Eram zilele trecute în bucătărie, prinsă între două feluri de mâncare, curățat de morcovi, ardei și alte chestii sănătoase, când am...

Conflictul dintre generații

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiD1IxF_ZisonysYOviQwrrYvfLsr5NfEI-5ImkDNY_fi2yEIswdBwYRaChKpJmPThOKnuQUg-SvH70c4ZsdWdjVfCwuiXWEQkbocfyJLQjUAEhPLITRdePiXfmnJJ9_SXFGwnBJvhJU1c/s1600/conflict_generatii.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="175" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiD1IxF_ZisonysYOviQwrrYvfLsr5NfEI-5ImkDNY_fi2yEIswdBwYRaChKpJmPThOKnuQUg-SvH70c4ZsdWdjVfCwuiXWEQkbocfyJLQjUAEhPLITRdePiXfmnJJ9_SXFGwnBJvhJU1c/s320/conflict_generatii.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Probabil că este cel mai vechi conflict, vechi de când lumea, și cel mai dificil de gestionat fiind implicată latura sentimentală. De când mă știu mă aflu într-un conflict cu cei vârstnici, cel mai adesea apropiați mie. Când eram copil eram relativ neascultătoare, nu pot spune că am fost genul de copil pe care unde îl pui acolo stă. Adolescentă fiind am avut perioada mea de rebeliune în care mă războiam cel mai adesea cu părinții mei. Acum sunt adult și văd că nici gând ca răfuiala asta continuă să dea vreun semn că s-ar opri. Mă aflu în situația în care încă pare că îmi e frică de mama și am senzația că la aproape 40 ani sunt privită ca fiind un copil iresponsabil. În ciuda faptului că am propria familie, în relațiile cu părinții mei resimt uneori o jenă și am tendința de a ascunde anumite lucruri numai pentru a nu mai genera un alt conflict care va duce la un alt conflict și așa mai departe. Și tot vorbind eu cu unul, cu altul, am avut surpriza să constat că nu sunt singura în această situație. Odată ajunse mame avem tendința de a ne schimba atât de tare? Vreau să cred că maternitatea nu aduce cu ea și calitatea de a deveni cicălitoare și răutăcioasă. Sau odată cu vârsta se petrec anumite schimbări în comportamentul nostru, schimbări de care nu suntem pe deplin conștienți? Aud din ce în ce mai des de adulți, fie femei fie bărbați care nu mai vorbesc cu familiile lor de ani buni și încerc să îmi dau seama ce se poate întâmpla atât de grav încât să nu mai vorbești cu părintii? Sunt părinte la rândul meu și nu aș vrea ca comportamentul meu viitor să îmi determine copilul să nu mai dorească să mă mai vadă. Cine greșește de fapt în relația copil-părinte? Copilul care, adult fiind, nu se mai supune autorității părintești sau părintele care are tendința de a-și vedea odrasla tot un prunc și nu acceptă faptul că fiul /fiica e un om, un om mare și care trebuie să își asume responsabilitatea propriilor fapte? De ce se supără părinții noștri pe noi chiar la această vârstă? Pentru că și-au pierdut controlul asupra noastră sau pentru că stă în firea de părinte tendința de a controla lucrurile și de a ști mai bine orice lucru? Mă uit chiar și la mine și observ că, de cele mai multe ori, încerc să îi impun copilului anumite lucruri și îi spun răspicat că e mai bine să facă ca mine pentru că eu știu mai bine. Fac lucrul acesta pentru a-l proteja și dacă presupun că va învăța din greșelile mele îi va fi mai bine? Sau în chimia noastră de părinte se activează ceva care ne face să credem că suntem atotștiutori?! Evident că nu generalizez, cunosc și cazuri de relații părinte-copil extrem de armonioase dar observ cu tristețe că sunt din ce în ce mai rare. Îmi doresc foarte tare, uitându-mă la mamele cunoscuților mei, ca la vârsta lor să nu ajung așa. Îmi doresc să pot fi prietena copilului meu, în măsura în care se poate. Și mi-aș dori să fiu atât de deschisă și senină,să nu îl determin pe flăcăul meu să îmi ascundă lucruri și să fie închis în relația cu mine . Probabil veți spune că părinții știu mai bine. Nu contest veridicitatea afirmației dar părintii sunt și ei oameni și pot greși, a greși doar e omenește. Aşa cum și noi, copii fiind, putem greși. Probabil rezolvarea acestui conflict stă în puterea de a lăsa fiecare de la el și a accepta și personalitatea celuilalt și a-i accepta și celuilalt punctul de vedere. Dacă fiecare dintre noi am avea un nivel de toleranță ceva mai mare nu s-ar mai ajunge la certuri și discuții ireconciliabile și conflictele nu ar mai escalada așa, ajungându-se la tristele situații în care uităm că avem părinti sau copii. Și de oricare parte ai fi cred că toleranța este cuvântul cheie și iubirea necondiționată. Indiferent ce ar face celălalt, dacă ești părinte acceptă alegerile copilului tău, în măsura în care alegerile sale nu îi dăunează integrității fizice și morale și dacă poți să îl sprijini, fă-o fără reproșuri și condiționări, iar dacă ești copilul, indiferent de vârstă, acceptă micile schimbări de comportament ale părintelui, schimbări ce survin odată cu vârsta și de care cred că nu e nimeni scutit.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

comportament, generatii, integritate fizica si morala, parintii stiu, prietena copilului, promovate, toleranta, utile, varsta

Conflictul dintre generații

    Probabil că este cel mai vechi conflict, vechi de când lumea, și cel mai dificil de gestionat fiind implicată la...