Mi-e dor de tine

    Eram zilele trecute în bucătărie, prinsă între două feluri de mâncare, curățat de morcovi, ardei și alte chestii sănătoase, când am primit un mesaj de la prietena mea, profund impresionată de profunzimea unei poze pe care o văzuse în drumul spre grădiniță copilului său. Mi-e dor de tine, scris pe o distanță de 1 kilometru sau poate mai puțin, poate impresionată fiind a avut tendința de a exagera. În orice caz, distanța era măricică. Și chiar dacă ar fi fost scris numai pe 2 metri și tot te-ai fi oprit și ai fi zâmbit la cele scrise acolo. În momentul acela, între cei doi morcovi pe care trebuia să îi tai cât timp îmi dormea copilul, mi s-au derulat în minte, într-o fracțiune de secundă, toate momentele romantice, pline de iubire de care am avut parte în adolescență și în tinerețe. A fost așa, ca un fum, pe care l-am alungat, ușor enervată poate și de gândul că acum nu mai am parte de așa ceva. Mi-am continuat treaba, trebuia să fac supa cremă, trebuia să pun un aspirator, să îmi fac o manichiură, treburile îmi stăteau ca un ghimpe în coastă. Și pe seară am reușit să mă opresc, să îmi acord un răgaz și mi-a apărut în fața ochilor poza cu pricina. Am realizat că nu am mai trăit un moment romantic, cu atâta încărcătură emoțională cum transmitea poza aceea, de ani întregi. Evident că viața nu e numai serenade sub balcon și buchete uriașe de trandafiri lăsate pe pragul ușii, viața mai înseamnă să cureți și morcovii ăia doi pentru copil și să speli chiloții soțului. Însă ce te faci dacă nu mai primești buchetul ăla de trandafiri decât de ziua de naștere? Pai ce să faci?

    Suspini când vezi poze din acelea și îți aduci aminte, cu nostalgie, de momentele în care te iubeai romantic în tinerețe. Probabil gesturile acestea de iubire, statul în genunchi cu o cretă în mână, pe o distanță de 1 kilometru sau 500 metri sau 2 metri sunt specifice unei anumite vârste. Cu toate că m-aș bucura teribil să recunosc scrisul soțului pe aleea ce duce către casă, scris ce mi-ar bucura sufletul și inima și mintea când vin obosită după 12 ore de serviciu. Din păcate, odată cu vârsta avem tendința de a deveni blazați și nu mai punem preț nici măcar pe un bilețel lăsat într-o doară pe care e scris la repezeală un banal te iubesc. Acum suntem tehnologizați, avem WhatsApp, nu mai scriem bilețele. Acum până și biletul de cumpărături constă într-o poză pusă pe WhatsApp sau mesageria de la Facebook. Nu mai spunem Te iubesc, ci trimitem emoticoane pe Facebook. Îmi aduc aminte că aveam un iubit în liceu care era la o școală de subofițeri și îmi scria niște scrisori fantastice. Evident că nu doresc întoarcerea în trecut și primirea de misive însă scrisorile acelea reprezentau o chestie a naibii de serioasă și de romantică.

    După ce am văzut poza aceea am realizat că e posibil ca spiritul să înceapă să îmi îmbătrânească. Pentru că nici măcar nu mai aștept să mi se întâmple lucruri romantice, nici eu nu mai întreprind vreun lucru romantic, pur și simplu sunt parte a unei relații care merge și atât. Când vezi în drumul tău scris de sute de ori, mi-e dor de tine, te cam zguduie și realizezi că timpul e ireversibil, că nu mai poți să întorci nimic, că ai devenit blazat și obosit și că ai ajuns să zâmbești cu îngăduință și regret la gândul unor adolescenți ce ar fi putut să lase mesajul acesta.

    Mi-e dor de tine poate să fie și faptul că îți e dor de tine însuți, de ceea ce ai fost într-o vreme, poate să fie amintirea unei foste iubiri, poate să fie o iubire actuală, poate să fie orice. Cred că fiecare se poate regăsi în acest mi-e dor de tine. Mi-e dor de tine poate fi un imbold să redai viața relației tale, poate fi un imbold de a căuta o persoană care ți-a fost dragă. Sau pur și simplu nu reprezintă nimic și treci nepăsător pe lângă cele scrise. Deși cred că puțină lume nu ar zâmbi îngăduitor sau nostalgic când ar vedea asta scris de atâtea ori. Mă bucur enorm că am avut șansa de a vedea poza, mi-a dat ocazia să mă uit în trecutul meu apus. Mulțumesc celui ce a scris de sute de ori mi-e dor de tine.