Limbajul colorat al românilor

    Îmi povesteau niște amici acum câțiva ani că fuseseră în vizită în New York. Tineri, neliniștiți, la vârsta la care ai impresia că rămâi veșnic tânăr și nu vor veni niciodată anii peste tine. În fața lor, pe trotuar, circula o doamnă de o vârstă înaintată care le cam limita trecerea tinerilor noștri români. Și, îmi cer iertare amicilor dacă urmează să citească ceea ce scriu aici, în nesimțirea lor, în loc să îi spună doamnei un pardon, s-au apucat să bălăcărească femeia în pur grai românesc. Ce s-o fi auzit de la ei, doar Dumnezeu și doamna cu pricina știu. Treaba e că după ce și-au epuizat repertoriul, doamna din fața lor s-a întors spre ei cu ochii scăldați în lacrimi și le-a mulțumit atât de călduros pentru cum s-a auzit înjurată, doamna fiind plecată, de fapt fugită din România, de foarte mulți ani și nemaiavând ocazia să audă așa vorbă frumoasă românească. Prietenii mei erau consternați de-a dreptul, a fost surpriza vieții lor, nu s-au așteptat ca femeia cu haine roz din fața lor să îi și înțeleagă.

    Cert e că doamna nu a fost ironică sub nici o formă, efectiv s-a bucurat când a auzit graiul nostru, indiferent de conținut, într-o vreme în care era destul de greu să întâlnești concetățeni în Statele Unite. Adevarul e că există ceva sâmbure de adevăr în cele de mai sus fiindcă nu e nimic mai plastic și mai savuros decât exprimarea în limba română, știți, acea exprimare care spune atât de multe și care e atât de colorată. Românii au câte un cuvânt sau o expresie obscenă pentru fiecare situație, că e de bucurie, că e de tristețe, nu contează, românul găsește cuvântul potrivit. Dacă e trist sau mânios românul își bagă și își scoate de nu s-a mai pomenit, dacă e mirat își dă trăznit una peste ceafă și iar își bagă, dacă e bine dispus te bagă în mă-ta cu o bucurie sinceră și nedisimulată. Dacă e în autobuz și e supărat și îl întreabă cineva dacă urmează să coboare la prima stație e posibil să se întoarcă nervos și să întrebe: ,,da’ ce ….te interesează pe tine unde cobor?’’. Unii bărbați sunt așa de bucuroși de o revedere, că se iau în brațe, se bat pe spate și se înjură cu o afecțiune teribilă. E ceva absolut înduioșător în felul în care se înjură bărbații la modul ăsta afectuos. Cred că în nici o limbă din lumea aceasta nu se înjură așa frumos ca în limba română și cu o diversitate atât de mare. E comic de-a dreptul când te întreabă copilul în prezența unor adulți: ,,mami, ce e aia’’, depinde de ceea ce a auzit copilul în drum spre casă. Recunosc că și eu însămi mai scap cuvinte triviale, spre rușinea mea, o dată mi s-a întâmplat chiar de față cu copilul. Într-o zi am scăpat un castron, era să mă rănesc destul de serios, am uitat că e copilul de 3 ani prin preajmă și am scăpat un ,,f…..i mama mă-sii’’. Atât. O singură dată. A fost suficient.

    Pentru că atunci când am fost la mare și era să cadă o umbrela pe noi, același copil de 3 ani a început să urle cât îl ține gura, clar, distinct: ,,f…i mama mă-sii’’. Am zis că intru în pământ. În viața mea nu l-am auzit vorbind atât de frumos și de corect. În aceeași zi i-a arătat taică-su pe mare o parașută și același copil propriu de 3 ani s-a întors spre o doamnă din piscină și a întrebat la fel de clar: ,,cine e parașuta, doamna?’’ :) Să nu credeți că adopt un asemenea limbaj în fața unui copil de 3 ani care abia își dezvoltă vocabularul, doar că uneori îți mai scapă, chestiile astea în limba română au tendința, la un moment dat, să devină automatisme. De fapt cred că în orice limbă ai vorbi situația e cam aceeași. Am înțeles că dacă te duci într-o țară străină primele expresii învățate sunt cele triviale. Îmi cer scuze dacă v-am jignit cu subiectul. Sper să nu vă fi ofensat, presupunând că da, sunt gata să accept oprobriul dumneavoastră.