Posted by Tonique / vineri, 8 septembrie 2017 / Niciun comentariu / copilul , despartirea de parinti , evolutia unui copil , gradi , gradinita de stat , grupa mica , papucei de interior , utile , valea plangerii
Pregătiri de grădiniță
Personaje pricipale: una bucată prichindel în vârstă de 3 ani, pregătit parțial pentru a merge la grădiniță. Spun parțial fiindcă este pregătit din anumite puncte de vedere, a renunțat la scutece, mănâncă singur, vorbește binișor. Pe de altă parte nu cred că îi va conveni despărțirea de părinți și petrecerea timpului într-un mediu pe care nu îl cunoaște. Plus una bucată mamă, pregătită tot parțial pentru mersul piciului la grădiniță. Spun parțial pentru că o parte din mine vrea să scape puțin de tot și ar vrea puțin timp liber iar cealaltă parte din mine are îndoieli în ceea ce privește mersul acesta în colectivitate. Pregătirile au început cam de anul trecut. Am început prin a merge la grădiniță, să specific că este o grădiniță de stat. Ce am văzut mi-a plăcut, singurul dezavantaj ar fi distanța destul de mare de casă. Am cunoștințe cu copiii înscriși la acea grădiniță și toți au fost extrem de mulțumiți de modul în care cadrele didactice s-au comportat. Am mai întrebat pe ici pe colo, în mediul virtual și am primit aceleași răspunsuri: lumea e mulțumită, copiii sunt încântați. Tot în urmă cu un an am început să pregătesc și copilul.
Din când în când îi spuneam că urmează să meargă la grădi, că va avea copii cu care să se joace, mâncărică, pepene ( asta nu știu dacă au dar trebuia motivat puțin ). I s-a explicat că va fi luat de la grădiniță de îndată ce se va fi sculat, căci urmează să și doarmă acolo. Dormitul acesta îmi produce o oarecare neliniște căci eu încă dorm cu copilul și nu știu cum va reacționa la momentul în care va trebui să se culce singur. Toată lumea îmi spune că se va adapta, că se va obișnui și se va plia după ceilalți copii. Probabil că e adevărat și oricum acolo lucrează cadre didactice care au altă metodă, poate mai bună, decât am eu acasă. Vârsta nu ar trebui să fie un impediment, 3 ani cred că e o vârstă potrivită pentru a intra în colectivitate și sunt recunoscătoare că am putut să îl țin acasă până la aceasta vârstă. În luna mai am făcut cererea de înscriere, a fost acceptat, acum tot ce am de făcut e să aștept, cu emoții, ziua de 11 septembrie. Copilul știe că trebuie să meargă la grădiniță, atâta i-am elogiat locul acela că mi-e să nu fie dezamăgit când va merge. I-am cumpărat două pijamale simpatice, cred că trebuie să îi mai achiziționez niște papucei de interior, să îi pun un rucsăcel cu schimburi, presupunând că se va murdări. Chestia e că am eu însămi niște nedumeriri și neliniști.
La grupa mică îi ajută cineva să se îmbrace în pijamale, să se înalțe? Îi duce cineva la toaletă? Probabil cel mai bine e să întreb asta la fața locului. Cred că eu sunt cea mai agitată din familie în ceea ce privește dusul copilului în colectivitate și sper să nu îi transmit și lui asta. Unii mi-au spus să îl duc peste vreo două săptămâni după începerea oficială fiindcă la început plâng toți, e un fel de Valea Plângerii. M-am gândit și la asta și am decis că mai bine îl duc de la început. Mi-am luat concediu vreo două săptămâni special, cu speranța că nu voi fi sunată de la grădiniță să îmi iau copilul, sper să nu fie un copil problemă, sper să mănânce acolo, să doarmă, să se adapteze, într-un cuvânt. Și sper să îi placă, să se ducă cu plăcere, nu să resimtă mersul la grădiniță ca pe o corvoadă. Mă mai îngrijorează bolile pe care, e posibil, să le contacteze. Am auzit o statistică sumbră: în primul an de colectivitate copilul stă la grădiniță cam o săptămână și restul de trei săptămâni din lună le petrece acasă. Eu tot spun că lui nu i se va întâmpla asta dar, slabe speranțe, am înțeles că nu e nimeni scutit. Una peste alta e o etapă importantă în evoluția unui copil, cred că e primul lui pas spre o libertate adevărată și spre autonomie. Și e primul pas care îl duce mai departe de noi, de părinți. De acum încolo tot ceea ce va face îl va duce puțin mai departe de părinți dar ăsta e mersul lucrurilor, trebuie lăsat liber să își construiască propria existență. Tic tac, tic tac. Ah, da. Mă mai sperie ceva: îmbrăcatul de dimineață pentru a pleca spre grădiniță. Nu, nu mă sperie. Mă îngrozește asta. Oare cu cât timp înainte va trebui să ne trezim pentru a pleca din casă??????
vineri, 8 septembrie 2017
Labels:
copilul,
despartirea de parinti,
evolutia unui copil,
gradi,
gradinita de stat,
grupa mica,
papucei de interior,
utile,
valea plangerii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu