Vizită cu copilul la Muzeul Național Militar

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEid9iAG8qOGsAxVLecGs607UoCakCWgAlTeiqqJwIxeR1U0RwhDbnHXtdHS6zZ6lxJBXtP0SGJcNZrg5zfhsYXBNwDQV1atdYe3KN5vOEw2rJbn_dgoZoiaLQ6wSbaTlYTfnsQCo65_Xu4/s1600/Vizita_cu_copilul_la_Muzeul_National_Militar.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="960" data-original-width="536" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEid9iAG8qOGsAxVLecGs607UoCakCWgAlTeiqqJwIxeR1U0RwhDbnHXtdHS6zZ6lxJBXtP0SGJcNZrg5zfhsYXBNwDQV1atdYe3KN5vOEw2rJbn_dgoZoiaLQ6wSbaTlYTfnsQCo65_Xu4/s320/Vizita_cu_copilul_la_Muzeul_National_Militar.jpg" width="178" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Sunt de trei generații în București și sunt o sumedenie de locuri pe care nu le-am văzut încă. Și e rușinos căci unele dintre ele sunt emblematice. Sper să mă mai pun la punct acum, când am copil și e necesar să îi alcătuiesc o bază a educației și să îi formez amintiri. Duminica aceasta a fost rândul Muzeului Național Militar, e situat undeva vis-a-vis de Spitalul militar, pe strada Mircea Vulcănescu, dacă nu mă înșel, cred că e fosta stradă Ștefan Furtună. La ora 9.30 am fost acolo, în mod surprinzător am găsit și loc de parcare chiar în fața muzeului, au câteva locuri de parcare special amenajate pentru vizitatori dar nu e obligatoriu a se merge cu mașina personală, muzeul fiind în apropierea Gării de Nord, un nod important în București, existând o sumedenie de mijloace de transport în comun care vă pot lăsa destul de aproape. Muzeul este deschis pentru vizitare de la ora 9 la ora 17, de miercuri până duminică. Prețul unui bilet de intrare este de 16 RON, 4 RON pentru elevi și studenți, 8 RON pentru pensionari și gratuit pentru copiii preșcolari și anumite categorii, cum ar fi copiii instituționalizați, persoane cu dizabilități, veterani de război. M-am dus cu gândul să îi arăt copilului niște tunuri în mărime naturală și niște vehicule de război și m-am trezit acolo că mi-a fost captat interesul într-o măsură mult mai mare decât m-aș fi așteptat. Copilul are 3 ani, nu e interesat de frânturi de istorie, nu a fost chiar fermecat de aceleași lucruri care mi-au plăcut mie, însă vizita la muzeu a fost un real succes. Muzeul găzduiește mai multe expoziții pe o suprafață extrem de mare, nici nu bănuiam complexitatea lui, deși am trecut prin preajma acestuia de nenumărate ori.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Turul muzeului se începe de la subsol, cu o expoziție de istorie străveche, iar pe măsură ce mergi la etajele superioare, treci prin diferite etape ale istoriei militare și nu numai, existând astfel o expoziție a istoriei veche, medievală, modernă și contemporană. Este un muzeu extrem de bine pus la punct, complex și, în ciuda specificului militar care poate nu e pe placul tuturor, oferă niște informații foarte utile în ceea ce privește evoluția omenirii. Clădirea principală se întinde pe trei etaje, noi am vizitat muzeul în această ordine, începând cu corpul central, ieșind apoi în curtea interioară, punctul de atracție pentru cei mici. Curtea interioară se întinde pe o suprafață de aproximativ 2000 m pătrați, plini efectiv de vehicule blindate și artilerie. Nu am să intru în detalii tehnice în ceea ce privește echipamentul militar, neavând priceperea necesară. Aici i-a plăcut cel mai mult puștiului și datorită faptului că era în aer liber și a putut să mișune pe unde i-a poftit inimioara. Soțului i-a plăcut în pavilionul Aviației și echipamentului aeronautic care, trebuie să recunosc, a fost o reală surpriză, atât din cauza numărului foarte mare de vizitatori cât și din punctul de vedere a celor expuse, uimirea fiind dată de apariția modulului de coborâre a navei spațiale sovietice Soyuz 40. Se pot face poze, poți să arunci un ochi unde vrei, cu condiția să nu pui mâna chiar peste tot.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Ce mi-a plăcut mie? Expoziția de trăsuri. Acolo am fost singuri și domnul care se ocupa de pavilion a fost extrem de drăguț și mi-a istorisit amănunte neobișnuite despre exponate, cele mai multe fiind originale și aparținând Curții Regale din perioada 1866-1947. Am încheiat turul cu o ultimă expoziție, expoziția uniformelor miliare românești și o expoziție a armamentului medieval, modern și contemporan. Cu siguranță aș fi aflat mai multe dacă aș fi avut mai mult răgaz dar copilul se plictisise la un moment dat, promit că am să revin când va fi mai măricel și va percepe altfel lucrurile, căci sunt mult, mult mai multe de văzut decât am apucat să văd. Pentru un tată cu un copil de peste 10 ani cred că este excursia perfectă, nu se vor plictisi ore bune. Recomand cu căldură, dacă aveți o zi liberă, mergeți la acest muzeu, nu veți regreta.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

copilul, detalii tehnice, echipament aeronautic, expozitie, generatii, istorie, muzeul militar, rusinos, tata, trei generatii, utile, zi libera

Vizită cu copilul la Muzeul Național Militar

    Sunt de trei generații în București și sunt o sumedenie de locuri pe care nu le-am văzut încă. Și e rușinos căci unele dintre ele s...

Conflictul dintre generații

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiD1IxF_ZisonysYOviQwrrYvfLsr5NfEI-5ImkDNY_fi2yEIswdBwYRaChKpJmPThOKnuQUg-SvH70c4ZsdWdjVfCwuiXWEQkbocfyJLQjUAEhPLITRdePiXfmnJJ9_SXFGwnBJvhJU1c/s1600/conflict_generatii.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="175" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiD1IxF_ZisonysYOviQwrrYvfLsr5NfEI-5ImkDNY_fi2yEIswdBwYRaChKpJmPThOKnuQUg-SvH70c4ZsdWdjVfCwuiXWEQkbocfyJLQjUAEhPLITRdePiXfmnJJ9_SXFGwnBJvhJU1c/s320/conflict_generatii.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Probabil că este cel mai vechi conflict, vechi de când lumea, și cel mai dificil de gestionat fiind implicată latura sentimentală. De când mă știu mă aflu într-un conflict cu cei vârstnici, cel mai adesea apropiați mie. Când eram copil eram relativ neascultătoare, nu pot spune că am fost genul de copil pe care unde îl pui acolo stă. Adolescentă fiind am avut perioada mea de rebeliune în care mă războiam cel mai adesea cu părinții mei. Acum sunt adult și văd că nici gând ca răfuiala asta continuă să dea vreun semn că s-ar opri. Mă aflu în situația în care încă pare că îmi e frică de mama și am senzația că la aproape 40 ani sunt privită ca fiind un copil iresponsabil. În ciuda faptului că am propria familie, în relațiile cu părinții mei resimt uneori o jenă și am tendința de a ascunde anumite lucruri numai pentru a nu mai genera un alt conflict care va duce la un alt conflict și așa mai departe. Și tot vorbind eu cu unul, cu altul, am avut surpriza să constat că nu sunt singura în această situație. Odată ajunse mame avem tendința de a ne schimba atât de tare? Vreau să cred că maternitatea nu aduce cu ea și calitatea de a deveni cicălitoare și răutăcioasă. Sau odată cu vârsta se petrec anumite schimbări în comportamentul nostru, schimbări de care nu suntem pe deplin conștienți? Aud din ce în ce mai des de adulți, fie femei fie bărbați care nu mai vorbesc cu familiile lor de ani buni și încerc să îmi dau seama ce se poate întâmpla atât de grav încât să nu mai vorbești cu părintii? Sunt părinte la rândul meu și nu aș vrea ca comportamentul meu viitor să îmi determine copilul să nu mai dorească să mă mai vadă. Cine greșește de fapt în relația copil-părinte? Copilul care, adult fiind, nu se mai supune autorității părintești sau părintele care are tendința de a-și vedea odrasla tot un prunc și nu acceptă faptul că fiul /fiica e un om, un om mare și care trebuie să își asume responsabilitatea propriilor fapte? De ce se supără părinții noștri pe noi chiar la această vârstă? Pentru că și-au pierdut controlul asupra noastră sau pentru că stă în firea de părinte tendința de a controla lucrurile și de a ști mai bine orice lucru? Mă uit chiar și la mine și observ că, de cele mai multe ori, încerc să îi impun copilului anumite lucruri și îi spun răspicat că e mai bine să facă ca mine pentru că eu știu mai bine. Fac lucrul acesta pentru a-l proteja și dacă presupun că va învăța din greșelile mele îi va fi mai bine? Sau în chimia noastră de părinte se activează ceva care ne face să credem că suntem atotștiutori?! Evident că nu generalizez, cunosc și cazuri de relații părinte-copil extrem de armonioase dar observ cu tristețe că sunt din ce în ce mai rare. Îmi doresc foarte tare, uitându-mă la mamele cunoscuților mei, ca la vârsta lor să nu ajung așa. Îmi doresc să pot fi prietena copilului meu, în măsura în care se poate. Și mi-aș dori să fiu atât de deschisă și senină,să nu îl determin pe flăcăul meu să îmi ascundă lucruri și să fie închis în relația cu mine . Probabil veți spune că părinții știu mai bine. Nu contest veridicitatea afirmației dar părintii sunt și ei oameni și pot greși, a greși doar e omenește. Aşa cum și noi, copii fiind, putem greși. Probabil rezolvarea acestui conflict stă în puterea de a lăsa fiecare de la el și a accepta și personalitatea celuilalt și a-i accepta și celuilalt punctul de vedere. Dacă fiecare dintre noi am avea un nivel de toleranță ceva mai mare nu s-ar mai ajunge la certuri și discuții ireconciliabile și conflictele nu ar mai escalada așa, ajungându-se la tristele situații în care uităm că avem părinti sau copii. Și de oricare parte ai fi cred că toleranța este cuvântul cheie și iubirea necondiționată. Indiferent ce ar face celălalt, dacă ești părinte acceptă alegerile copilului tău, în măsura în care alegerile sale nu îi dăunează integrității fizice și morale și dacă poți să îl sprijini, fă-o fără reproșuri și condiționări, iar dacă ești copilul, indiferent de vârstă, acceptă micile schimbări de comportament ale părintelui, schimbări ce survin odată cu vârsta și de care cred că nu e nimeni scutit.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

comportament, generatii, integritate fizica si morala, parintii stiu, prietena copilului, promovate, toleranta, utile, varsta

Conflictul dintre generații

    Probabil că este cel mai vechi conflict, vechi de când lumea, și cel mai dificil de gestionat fiind implicată la...