Rujul roșu

,,Când ești tristă, dă-te cu ruj și atacă!”

    Eram copil și îmi aduc aminte că avea mama un stoc de rujuri din acelea verzi, cu ambalaj auriu, se găseau extrem de greu și nu se luau de pe buze decât cu șmirghel. Pentru timpurile acelea, când nu găseai nici o ceapă degerată era o minune să ai un asemenea ruj. Recunosc că îl mai furam și eu din când în când și mă dădeam cu el, spre disperarea maică-mii. Treaba e că e ceva cu rujurile acestea. De când e lumea asta femeile au recurs la fel de fel de trucuri pentru a-și vopsi buzele. Rujul câștigă teren în Renașterea târzie, ca apoi să aibă o scurtă decădere, considerat imoral de către religioși, revenind pe tron în epoca barocă. Decade iar în perioada reginei Victoria, fiind apanajul prostituatelor și a actorilor, femeile respectabile, cel puțin la Curte, neavând voie a purta machiaj. Însă după Primul război mondial folosirea rujului nu mai are opreliști, se umblă chiar și la ingrediente. Făcut până atunci din mercur, plumb și arsenic e considerat periculos prin prisma faptului că bărbatul care era sărutat de o purtătoare de ruj ar fi putut fi omorât. De atunci se încearcă în permanență schimbarea componetelor pentru a face rujul cât mai eco friendly.

    Citisem la un moment dat că o femeie, de-a lungul vieții, mănâncă nu știu câte kilograme de ruj, în sensul ingerării de pe buze, dat cu limba peste el sau alte metode de a-l îndepărta. În lunga perioadă în care am fumat renunțasem să mă mai dau cu ruj, mă enerva teribil să mi se ia în permanență de pe buze și să îl văd pe chiștoacele din scrumieră. Slavă lui Dumnezeu că am renunțat de vreo 4 ani la acest obicei nesănătos și pot acum să experimentez orice nuanță de ruj. Acum sunt în perioada rujului roșu intens și cred că am să rămân la această culoare mult timp de acum încolo. Rujul roșu îți dă putere, îți dă încredere, te face mai frumoasă, cu condiția, evident, să fie aleasă nuanța potrivită. Rujul hidratează, rujul te poate scoate din anonimat, rujul poate să fie el însuși un accesoriu, în lipsa oricărui alt artificiu. Care este cea mai bună prietenă a rujului roșu? Manichiura făcută tot cu roșu, evident. Știu că în anul 2017 nu mai e obligatoriu să ai unghiile aceeași culoare ca și rujul, poți să ai unghiile și mov și verzi, negre, albastre, galbene, turcoaz, însă nimic nu se compară cu eleganța unei mâini cu unghiile tăiate scurt și vopsite cu roșu. La fel ca rujul roșu și o mână îngrijită și cu unghiile frumos colorate cu roșu poate conferi putere și încredere. Culoarea acesta este într-adevăr ca focul, învie, animă și dă curaj. Poate fi și periculoasă în aceeași măsură, la fel ca focul. Cum văd eu ținuta perfectă? All black, ochelari de soare, tot negri, o geantă mare neagră, ruj roșu, manichiura făcută cu roșu și un parfum care definește. Cred că o ținută de genul ăsta poate face o femeie să facă tot ceea ce își dorește.

    O asemenea ținută poate întoarce capete indiferent de vârsta purtătoarei, poate fi șic indiferent de vechimea hainelor, de numărul de purtări. Poate fi extrem de elegantă atât la 30, la 40 cât și la 70 ani. Poate fi originală și la 20 ani când toate fetele au tendința de a trage pe ele un jeans. Știu că e comod, e practic și ieftin însă merităm uneori să ne răsfățam cu o ținută care ne face să ne simțim minunat. Îmi aduc aminte de filme din anii ‘40-‘50, când chintesența eleganței feminine era reprezentată de rujul roșu și manichiura impecabilă. Au trecut mai bine de 50 ani și încă aceste două accesorii sunt în top și nu cred că se vor demoda prea curând. La 60 ani cred că nu e tocmai potrivit să mai porți un ruj negru și o ojă galben pai însă dacă porți cu mândrie cele de mai sus poți să arăți ireproșabil. Nu e necesar să fie un ruj extrem de scump sau o ojă de milioane, e suficient un ruj din supermarket, nu recomand a se lua cosmetice din piață și făcute pe vapor. Nu merităm așa ceva, merităm măcar un ruj mediu, ca preț vorbind. Dragele mele, cum spunea Coco Channel, ,,când ești tristă, dă-te cu ruj și atacă!”.