Posted by / duminică, 30 decembrie 2018 / Niciun comentariu / , , , , , , , , , ,

Bărbatul atotștiutor


    Există pe planeta aceasta un anume soi de bărbat care are impresia că le știe pe toate. Nu știu dacă așa a fost crescut, dacă a fost educat în maniera aceasta și inoculată o stimă de sine extrem de ridicată, nu știu nici dacă suferă de vreun complex de inferioritate și, sub masca aceasta a cunoașterii, nu vrea decât să ascundă un gol, cert este că există asemenea soi de bărbat și, la un moment dat, ajunge să fie extrem de obositor să trăiești cu un asemenea exemplar care nu va face decât să te țină în umbra lui, indiferent cât ai fi tu de valoroasă. Poți să faci tu orice, bărbatul acesta va face totul mult mai bine decât tine. Dacă ai pus un aspirator, va veni data viitoare, va scoate el aspiratorul și îți va demonstra că el face curat mult mai temeinic decât ai făcut-o tu. Nu are nici o importanță că tu ai scos aspiratorul de milioane de ori. El își va rezerva o zi de la sfârșitul săptămânii pentru a-ți arăta cum se face de fapt curățenie și va răscoli întreaga casă doar pentru că el o face mai bine.



    Ești mamă, ai 50 ani, ai dus toată casa în spinare timp de 20 ani, ai gătit pentru familie și pentru toate rubedeniile existente. Ete na. Degeaba. Totul e degeaba. Tot îți va arăta masculul acesta alpha cum se face o mâncare, de cele mai multe ori un grătar. El va condimenta carnea perfect, el va întoarce micul pe grătar exact la momentul potrivit, el va fi master chef-ul micului românesc. Tu, gospodina de 25 ani a familiei nu știi nimic. Tu, aceeași gospodină care te chinui cu copii, casă și cumpărături, care îți educi copilul cum știi și cum poți, căci nu e nimeni perfect, iar nu știi nimic. Același mascul îți va demonstra el cum se educă corect un copil pentru că tu, ca mamă, nu faci decât să îl alinți și să îl cocoloșești. Masculul acesta, să îi spunem alpha, știe absolut orice. El nu concepe să se rătăcească, el știe întotdeauna drumurile și aleile potrivite, sub nici o formă să nu încercați să îi spuneți că e posibil să fi greșit, veți face o greși amarnică. Mai bine vă vedeți de treabă, își va da seama singur că a greșit, oricum nu va recunoaște. Dacă nu spuneți nimic economisiți energie benefică, mai bine ascultați un cântecel. Masculul acesta, de cele mai multe ori, nu vă va lăsa nici să vorbiți, vă va întrerupe extrem de des, fie pentru că nu îl interesează ce spuneți, fie că el știe mai bine. Câteodată cred că nici nu aude ce i se spune, lui îi place să se audă, propria sa voce rezonează foarte bine în urechile sale. El știe la ce școală să duceți copiii, cum se mănâncă fructele, cum se taie pâinea, cum trebuie să îți pui cureaua, care e textura cea mai potrivită a unui tricou. Câteodată stai și te întrebi dacă nu cumva e mai bine să trăiască de unul singur, cred că el însuși își este de ajuns, compania nu face decât sa îl încurce.



    Dar, lucru curios, de obicei acest tip de mascul face asta doar în intimitatea propriului cămin, în exteriorul locuinței nu are aceste manifestări. Bărbatul va avea grijă să își aleagă o consoartă mai slabă de înger și de glas, o femeie mai vehementă și mai vocală l-ar pune într-o încurcătură teribilă. Nu își va alege sub nici o formă o parteneră cu puncte de vedere puternice. Dar, la un moment dat, și acelei partenere docile îi va fi de ajuns și își va lua bocceluța și va trăi liniștită și fericită, căci consumul este enorm, este extrem de greu și de chinuitor să suporți acest tip de mascul. Din păcate nu poate fi schimbat, este irecuperabil. Dacă aveți neșansa să conviețuiți cu un asemenea bărbat, nu garantez că aveți o existența tocmai roz și nu vă pot ura decât succes.

Distribuie:
Tags : , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Articole recente

[3][recent][recent][Articole recente]

Cele mai vizualizate articole

Facebook

De citit

[4][promovate][featured]