Caut un OM pe care sa il votez!

    Mă simt ca cetățeanul turmentat și am convingerea că dacă va trebui să mă duc mâine să votez m-aș comporta la fel ca el. Eh, ce zic eu că nu aș fi capabilă să votez mâine, nu aș fi capabilă să votez nici peste 50 ani de acum încolo dacă mă uit bine la evoluția vieții politice românești din ultimii 20 ani. Ba pardon, din ultimii 50 ani. Doamne sfinte, ce zic eu aici, cred că în România nu mai există o scenă politică veritabilă cam de prin preajma celui de-al doilea război mondial. Așa că îl suspectez pe cetățeanul turmentat că nu era chiar așa de turmentat și doar umbla așa, la mișto, năuc, întrebând pe unul și pe altul, cu scopul de a lua pulsul alegerilor, al alegătorilor și a celor ce vor fi votați. Numai că, turmentat sau nu, poate omul tot mai avea o rază de speranță în a găsi un candidat onorabil în urbea lui, numai că, în oraș la mine, oricât aș căuta, nu sunt capabilă să găsesc acel candidat. Cred că și Diogene cu al lui felinar, ce pornise în căutarea unui om, în toată Atena a avut mai multe șanse în a-l găsi decât dacă aș avea eu acum, în România anilor 2018. Aș umbla poate toată viața, aș rămâne la fel de turmentată și tot nu aș găsi acel om politic care să mă facă să mă simt mândră și să mă facă să spun: uite dom'ne, l-am găsit pe acela care va reda României strălucirea și valoarea ei. Asta dacă o fi fost vreodată România strălucită.

    Glumă sau nu, acum ceva vreme țărișoara asta mai avea oameni politici cu adevărat, aveam un Kogălniceanu, aveam un Maniu, avem un Take Ionescu, aveam un Alexandru Golescu, îl aveam pe Bălcescu, pe Brătianu, până și pe Sadoveanu l-am avut o vreme în viața politică. Și atâția alții. Dădeam peste ei în manualele de istorie pe vremea în care eram copil și nu eram turmentată și năucă ca acum. Mi se păreau niște personaje mărețe. Oare copiii copiilor mei vor învăța din manuale tot istoria pe care am îndrăgit-o eu sau vor fi nevoiți să cinstească memoria lui Dragnea, a Violetei Dăncilă, a lui Băsescu, Boc și a Elenei Udrea? În cartea de aur a României va intra madam Olguța Vasilescu cu al ei portofoliu ministerial și declarațiile ei halucinante? Sau îl vom slăvi pe ministrul ,,altă întrebare” ? Nici cu președinții nu stăm tocmai bine, în afară de Ion Iliescu care și-a jucat magistral rolul pe scena vieții politice românești și care a ajuns prilej de glume în mediul virtual, nu prea avem cu ce ne lăuda. Astfel îmi tot vine să îmi pun o întrebare, firească de altfel. Acesta este nivelul nostru ca popor? Chiar nu putem mai mult sau pur și simplu ne-am blazat și nu ne mai interesează și ne vom lăsa încălecați până ne vom da sfârșitul? Aș vrea să cred că mai avem atâta demnitate în inimile noastre de români încât să ne trezim la realitate și să facem cumva loc și unor oameni cu conștiință și coloană vertebrală, capabili să facă ordine pe plaiul ăsta mioritic. Spun să le facem loc unor viitori conducători, căci oamenii de calitate, sunt convinsă că aceștia există, nu par interesați să se murdărească de noroiul acesta format numai din oameni politici de la Videle sau mai știu eu de unde.

    Oamenii capabili, buni, performanți stau undeva în spate, neavând loc de hienele acestea acaparatoare, fiind scârbiți de tot ceea ce mișcă în jurul nostru. Îmi e frică să nu fie înghițiți și să rămânem pradă unor Firea și Ponta. Să ne ferească bunul Dumnezeu, căci nu știu ce se va alege de țărișoara asta. Chiar așa turmentată cum sunt, încă mai am speranța că se va găsi careva să ne salveze sau măcar să ne dea un imbold de a ne salva singuri de la înec, altminteri suntem pierduți. Din păcate ne învârtim într-un cerc vicios și sperăm să vină cineva să ne trezească, când de fapt suntem singurii vinovați și responsabili atât de somnul nostru cât și de trezire. Până una alta, dacă ar trebui să votez mâine, eu cu cine votez?