Dumnezeu mă vrea curată

    Cred într-o forță superioară care ne guvernează pe noi toți, cred că există ceva care e deasupra noastră cu un ochi critic, cred că exista ceva sau cineva pe care îl putem numi Dumnezeu, Allah sau Buddha sau karma sau o forță divină sau cum doriți să îi spuneți. Mai cred și în creștinism tot așa cum cred și în budism și respect religia fiecăruia atâta timp cât nu produce rău, căci în numele religiei, de-a lungul timpului au fost săvârșite numeroase atrocități. De asemenea, respect diferitele culte are tuturor religiilor precum și datinile și obiceiurile fiecărei religii. Dar ce nu înțeleg este de ce ne vrea Dumnezeu, cel puțin pe noi, românii, murdari. Mai precis nu înțeleg obsesia aceasta de a sta cu calendarul creștin-ortodox pe masa din bucătărie și, ori de câte ori am vreo rufă de pus la spălat, să consult repede calendarul să vad ce fel de cruce e pusă în ziua respectivă, roșie sau neagră, și, în funcție de asta, să știu dacă mă apuc să spăl sau nu. Evident că nu am să mă apuc să spăl taman în zi de Crăciun sau de Paște, hai să zic că înțeleg și să nu spăl duminica, fiind zi de odihnă, în ciuda faptului că în 2018 a rămas cam singura zi în care nu mergi la serviciu și îți faci treburile casnice.

    Dar ce nu înțeleg este de ce s-ar supăra sfântul Patrick că am ales să spăl chiloții copilului fix când îl sărbătorim pe el. Nu știu dacă și catolicii ori protestanții practică nespălatul acesta cu ocazia fiecărui sfânt, cert e că eu m-am cam săturat și am impresia că ortodoxia asta ne cere să fim ceva mai sfinți decât sfinții părinți. M-am săturat pentru că acel calendar creștin-ortodox pe care cred că îl dețin tare mulți pe masa din bucătărie, cum am mai spus, e plin ochi de fel de fel de sfinți de onorat. Nici nu m-am dumirit bine, că hop, mai e încă un sfânt de slăvit și uite cum am rămas eu cu două mașini de rufe pline ochi. Dragi sfinți, care până la urmă ați fost tot muritori, v-aș ruga frumos să puneți o vorbă bună pentru mine la Cel de sus și să îmi îngăduiți să îmi spăl hainele, mai ales că am un copil mic care murdărește trei rânduri de haine în fiecare zi. Aș vrea să cred că Dumnezeul meu mă vrea curată atât trupește cât și sufletește. Am un loc de muncă destul de solicitant, îmi vine greu să îmi sincronizez orele și zilele de muncă în funcție de culoarea crucii din calendar, hainele mele se vor spălate fiindcă nu voi putea ține pasul cu multitudinea de boarfe ce se vor fi adunat în mașina de spălat. Și aș mai vrea să cred că pentru Dumnezeul meu e mult, dar mult mai important să fiu un om cu cinste, onoare, cuvânt, bunătate, decât un om habotnic care nu spală într-o joi cu cruce roșie dar își vorbește de rău aproapele. Mi se spusese la un moment dat că, în anumite zile de sărbătoare nu aș avea voie nici să îmi spăl părul până la apus sau să îmi tai unghiile. Să mă ierte Dumnezeul meu dar parcă e prea de tot. Nu am cercetat istoria acestui interzis la spălat, e adevărat, nu cred că există o explicație logică și firească, probabil e moștenită din moși strămoși, a mers ca o baladă orală și toată lumea a luat-o de bună, cum că nu avem voie să spălăm când e sfântul Calinic.

    Aș vrea să știu cu ce îi supără somnul de veci sfântului Calinic că am spălat eu tricourile pline de mâncare ale copilului meu? Sau cu ce îi supără odihna veșnică sfintei Parascheva că am îndrăznit să mă spăl eu pe cap la ora 10 dimineața în loc de a aștepta până la ora 21? Rațiunea îmi spune că nu îi supără cu nimic, ba mai mult, cred că nici nu îi interesează. Mi s-a întâmplat, și nu o dată, să se uite lumea chiorâș la mine, auzind că am spălat în cutare zi. Pe urmă lumea a adăugat că poate totuși mă iartă Dumnezeu, că doar am copil mic și trebuia să îi spăl hainele. Aha, deci așa merge treaba, Dumnezeu ăsta mare și bun iartă numai dacă ai copil, altminteri te va chinui în focurile iadului. Sper să îmi ierte Dumnezeul meu că am îndrăznit să fiu curată. Și mai sper să mă lumineze să nu mă mai fac vinovată și de altele mai rele, căci nu știu ce mă va paște în viața de apoi.