Cum am ajuns o lume de Barbie

    Mă uit în oglindă și am impresia că e ceva în neregulă cu mine. La prima vedere toate par la locul lor, anatomic sunt construită mulțumitor, evident că ar mai fi de corectat pe ici și pe colo, ar mai fi de dat jos câteva kilograme, ar mai fi de îndreptat ceva dinți, deși îmi vine teribil să fac asta la 40 ani, nu am defecte majore care să mă situeze chiar în rândul oamenilor neatrăgători și, cu toate acestea, mă simt ca rățușca cea urâtă. Sunt o femeie îngrijită, cochetă, relativ bine îmbrăcată și, totuși, când mă uit în jurul meu parcă ar fi ceva care nu coincide cu restul populației feminine. Constat din zi în zi, mai puțin la femeile trecute de 40 ani care și-au câștigat o anumită individualitate, că dispare particularitatea din femeie. Începând cu vârsta de 15 ani și până spre 40 parcă toate femeile încep să arate absolut la fel. Nu mă refer strict la partea vestimentară, deși și aici ar fi o problemă, cred că globalizarea a făcut ca toți oamenii să se îmbrace ca fel.

    E vorba, în primul rând, de partea estetică. Am impresia că nu mai poți să fii mulțumită de tine, ca tânără fată, ca femeie, dacă nu ai următoarele la purtător: sâni plantați, buze injectate, sprâncenele tatuate sau fardate cu o tehnică numită ombre, șuvițe aurii spre gri sau părul ca pana corbului cu cărarea obligatoriu pe mijlocul capului. Mă uit în jurul meu și văd numai clone, abia mai disting o față de alta. În mediul virtual aceeași problemă, pozele tuturor sunt identice, posturile sunt identice, selfie-ul e realizat în aceeași manieră, același filtru de lumină folosit, același machiaj, aceleași obiecte vestimentare. Dacă a apărut rujul roșu mat, toată suflarea feminină își va vopsi buzele botoxate cu rujul roșu mat. Nu are nici o importanță dacă culoarea se potrivește sau nu, dacă e în ton cu pielea sau părul. Facem în așa fel încât să se potrivească, așa că ne vopsim părul negru, mergem la solar și gata-i potriveala. Dacă ai nenorocul să ai sânii mici nu te consolezi cu gândul că poate ai alte atuuri fizice, ci fugi repede la estetician să repari acest neajuns și îi faci cât mai mari și mai ridicați. Înțeleg faptul că femeile suferă de anumite complexe și vor să își îmbunătățească aspectul fizic dar nu înțeleg de ce mi-aș dori să arat ca milioane de alte femei. În cazul acesta ce mai am eu special față de altele dacă oricum arătăm toate la fel? Nu demult femeile mergeau la modistă tocmai pentru a arăta altfel, pentru a-și croi obiecte vestimentare total aparte de cele ale semenelor lor, obiecte vestimentare ce le puneau în valoare silueta, statura, tenul. E adevărat că au fost tot timpul tendințe în modă însă tot exista individualitatea. Acum femeia parcă este scăpată din fabrica unui producător chinez de jucării, femeia este construită după un șablon. Dacă ai nasul mare, nici o problemă, îl facem mic mic. Ai dinții strâmbi, strungăreață sau nu îți place forma lor, iar nu-i problemă, scoatem mia de euro și punem fațete. Nu ai buze, rezolvăm și asta. În principiu orice, hai să îi spun neplăcere fizică, se poate rezolva.

    Mă uit în showbiz și văd niște personaje de nerecunoscut. Daniela Crudu era inconfundabila Daniela Crudu și nu părea să fi avut vreun defect fizic, în afara faptului că era mult prea slabă pentru gustul meu. Andreea Tonciu era Andreea Tonciu și semnul ei distinctiv era nasul ceva mai mare, dar nu consider că era un defect cu care nu ai fi putut trăi. Acum sunt operate amândouă și chestia e că abia îți mai dai seama care-i una și care-i alta. Am dat doar un exemplu, situații de genul acesteia sunt cu nemiluita. Și ceea ce mi se pare cel mai grav este faptul că personajele amintite mai sus au ajuns modele pentru adolescentele de azi. În ignoranța mea stau și mă întreb iar: de ce aș dori să fiu aidoma altor milioane de femei când aș putea fi unică? A ajuns unicitatea atât de perimată și ne rușinăm a fi altfel? Mie mi se pare mult mai important să mă disting într-o lume de atâtea Barbie decât să fiu doar una dintre cele multe.