Posted by Tonique / luni, 28 mai 2018 / Niciun comentariu / abonament lunar , cabinet stomatologic , campanii educare , dinti bolnavi , donare sange , donator , informatia medicala , inventarea legii , medic de familie , pacient , realitatea zilei , roman , sange , spital , traumatisme
Românii și donarea de sânge
Statistica spune că românii sunt pe ultimul loc în ceea ce privește donarea de sânge. Mai puțin de 2% dintre români donează și, sunt absolut convinsă, că cel puțin 1% nu o face din considerente etice, ci pur și simplu din cauza puținelor beneficii financiare de care ai parte atunci când donezi. E și de înțeles până la urmă, căci nu prea îți vine să te gândești la etică când ești pe burta goală. Când îți tipă burta de foame nu prea îți vine a te gândi la semenii tăi și le nevoile pe care le au alții. Când îți tipă burta de foame nu te gândești decât ce să bagi în burtă, nicidecum la suferința celuilalt și la nevoia acută de sânge. Numai că, e posibil, nu doresc nimănui, ca la un moment dat, să te lovești de situația în care ai nevoie de sânge și operația se poate efectua numai în condițiile în care există rezerve de sânge. Ori spitalele din România nu au rezerve și sunt nevoite să amâne operații din cauza acestor lipsuri.
Ce fac spitalele atunci? Sfătuiesc familiile să roage cunoscuți, prieteni, apropiați, alți membrii ai familiei să doneze. Și, de cele mai multe ori, se dă drumul unei campanii în mediul virtual în care lumea este rugată să se ducă să doneze la un anumit spital, donația fiind făcută în beneficiul pacientului Ionescu. Numai că, uneori, lucrul acesta nu e suficient, e nevoie de mai mult sânge, și, uneori, pacientul moare. Cred că ar trebui realizată o campanie ceva mai agresivă, cred că ar trebui explicate și beneficiile donării de sânge, cred că ar trebui sensibilizată populația în așa măsură încât să se poată privi prin ochii celui ce are nevoie de sângele respectiv și sentimentul pe care îl trăiește un pacient în momentul în care i se spune că operația atât de necesară e amânată din cauza lipsei de sânge. Dragi guvernanți, dragi responsabili de sistemul sanitar din țara asta sau ce a mai rămas din ea, informați cetățenii că există numeroase beneficii în ceea ce privește donarea de sânge. Explicați oamenilor, des și convingător, că donarea e un lucru bun. Explicați că, în cazul celor ce donează, imunitatea organismului crește, de asemenea rezistența la traumatisme, și scad destul de mult șansele de a face un accident vascular. Începeți a face campanii de educare încă din școli, de cele mai multe ori adolescenții, viitorii donatori, sunt mai ușor de sensibilizat și e mai ușor să trezești în ei sentimente de într-ajutorare a semenilor, ei încă mai au idealuri. Faceți aceste campanii în facultăți, rugați, insistați să doneze și am garanția că o vor face. Medicii de familie ar putea să le explice pacienților că donarea face ca incidența bolilor cardiace să scadă semnificativ iar celor ce doresc să piardă ceva din numărul kilogramelor, le pot fi arătate anumite studii potrivit cărora donarea slăbește. Am înțeles că o anumită cantitate de sânge donat poate duce la pierderea a 600 calorii iar corpul își modifică rata metabolică. Știu că poate numărul de calorii pierdute e nesemnificativ însă e ceva.
Și dacă viitorul donator nu e impresionat de informația medicală și de beneficiile luării de sânge, încercați a umbla și la beneficiile financiare. Cred că abonamentul lunar poate fi gratuit și nu doar redus cu 50%, cred că valoarea acelui tichet de masă ce se oferă poate fi ceva mai mare, cred că donatorul ar putea beneficia de anumite investigații medicale, cred că ar putea să primească, de exemplu, niște tratamente stomatologice, încheiate niște acorduri cu anumite cabinete. Sunt absolut convinsă că nu va săraci nici un cabinet stomatologic dacă va corecta niște dinți bolnavi, va face o radiografie gratis sau va repara trei carii. Aș vrea să cred că există soluții, aș vrea să cred că românul mai găsește în el puterea de a ajuta și pe alții și aș vrea să cred că ne putem gândi și la alții nu numai la propria burtă. Și aș vrea să cred că și anumiți aleși ai noștri pot gândi și programe civice, programe de informare a populației, în loc de a inventa legi menite să scoată din pușcării toți penalii.
luni, 28 mai 2018
Labels:
abonament lunar,
cabinet stomatologic,
campanii educare,
dinti bolnavi,
donare sange,
donator,
informatia medicala,
inventarea legii,
medic de familie,
pacient,
realitatea zilei,
roman,
sange,
spital,
traumatisme
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu